Virus-mania - o carte care trebuie citită

În această secţiune vă pun la dispoziţie un rezumat exhaustiv şi actualizat al cărţii  "Virus-mania", apărută în 2006 în limba germană (tradusă şi în engleză ), carte care a stârnit foarte mult interes.


Virus-Mania

de Claus Köhnlein şiTorsten Engelbrecht

 

Cuvânt inainte de Etienne de Harven

Aceastăcarte trebuie citită de toţi

   Virus Mania de TorstenEngelbrecht şi Claus Köhnlein ne prezintă un mesaj tragic, care totuşi sperămcă va contribui la reinserarea valorilor etice în domeniul cercetării virale,în cel al politicilor de sănătate publică, în domeniul comunicaţiei mass-mediaşi în activitatea concernelor farmaceutice.

   Este evident că reguli elementare de eticăprofesională au fost neglijate în aceste domenii de mult prea mult timp. Cîndjurnalista americancă Celia Farber a avut curajul să publice în “HarpersMagazine” (martie 2006) articolul “Out of control-AIDS and the corruption ofmedical science” (Scăpat de sub control-AIDS şi corupţia ştiinţei medicale),poate că unii cititori s-au gândit că trebuie să fie vorba despre un cazizolat. Cartea lui Engelbrecht şi

Köhnleinne documentează cât de departe de realitate ar putea fi o astfel de supoziţie.În realitate AIDS este numai vârful icebergului.

   Corupţia îndomeniul cercetării este un fenomen curent larg răspândit, vizibil în foartemulte boli contagioase majore, într-o paletă mare de afecţiuni care merg de laAIDS la hepatita C, de la BSE (Bovine spongiform encephalopathy encefalopatiaspongioasă bovină, sau mai simplu boala vacii nebune) la SARS şi gripa aviarăpână la practicile actuale de vaccinare (human papillomavirus - HPV adicăvirusul papilloma uman).

    Cercetarea virusurilor (sau prionilor încazul BSE) în toate aceste şase afecţiuni de importanţă publică se află într-odirecţie eronată, care în esenţă urmează aceeaşi procedură. Iar aceastăprocedură include câţiva paşi cheie: inventarea unui risc epidemic dezatruos,incriminarea unui agent patogen iluzoriu, ignorarea cauzelor alternative deorigină toxică, manipularea epidemiologiei prin cifre neverificabile pentru ase induce percepţia publică a afecţiunilor respective ca fiind o iminentăcatastrofa şi promisiunea (de asemenea iluzorie) de a fi slavat cu ajutorulunui vaccin. Aceşti paşi obligatorii garantează mari câştiguri financiare.

   Cum de a fost posibil să se ajungă pânăaici? Simplu, apelând şi activând o latură sensibilă umană. FRICA!

   Nu se acreditează epidemiile virale; seacreditează epidemiile de frică. Iar principala responsabilitate pentruamplificarea fricii o poart industria farmaceutică precum şi mass-media. Fricade „se poate întâmpla” care aduce uriaşe profituri financiare dar şi politice.

   Secolul XX poate că este într-adevăr„secolul fricii”. Războaiele mondiale, fascismul, comunismul, Mao-Tze-Dun, PolPoth, atentate, şi „culmea fricii”, 11 septembrie 2001. Frica, folosită atât caarmă politică, cât şi ca sursă de venituri!

    Ipotezele născute din cercetarea dindomeniul virologiei nu au fost practic niciodată verificate ştiinţific defactori independenţi. Aceste ipoteze sunt promulgate ca legi prin „consens”.Adică, „presupunem”, iar dacă noi, cercetătorii din domeniul virologieipresupunem, atunci numai aşa poate fi cum presupunem noi. Şi astfel, rapid, setransformă presupunerea în dogmă.

   Ar fi interesant de făcut o paralelă întrereproşurile pe care ştiinţa le aducei religiei, ca fiind o dogmă, şi ştiinţacare s-a transformat ea însăşi în dogmă. Adică ştiinţa (şi mă refer aici în moddeosebit la biologie şi medicină) vede paiul din ochiul vecinului, dar nu şibârna din propriul ochi. Orice ipoteză alternativă este exclusă „a priori”,nefiind conformă cu „dogma”. Exact asta a făcut religia, dacă ar fi să luămaici în discuţie numai biserica creştină, sute şi sute de ani. Care mai esteastăzi diferenţa. Doar zeul la care suntem”obligaţi” să ne închinăm poartă unalt nume. Atâta tot. În rest.... jurămintele nu se mai fac pe Biblie, ci peTeoria evoluţiei speciilor.

   Nu am învăţat prea multe din experienţeletrecutului. Există încă multe întrebări nesoluţionate asupra cauzelor gripeispaniole din 1918, sau a rolului virusurilor în polio,ielita de după cel de-aldoilea război mondial (neurotoxicitatea DDT-ului?). Aceste epidemii moderne arfi trebuit să ne deschidă minţile spre practicarea unor analize critice. Pateruşi Koch au lucrat temeinic la înţelegerea unei infecţii ca rezultat al acţiuniiunor bacterii, al unei afecţiuni contagioase. Dar asta a fost cu mult timpînainte ca primul virus să fie descoperit. Extrapolarea principiilorinfecţiilor provocate de bacterii asupra virusurilor a fost, desigur, foartetentantă (şi comodă),  dar aceasta n-arfi trebuit să se întâmple în detrimentul luării în considerare şi a altorcauze, cum ar fi factorii de mediu toxici, toxicitatea drogurilor, alcooluluişi fumatului, efectele negative ale unei nutriţii defectuase.

    Cercetarea cancerului are problemesimilare. Iopteza conform căreia cancerul este provocat de virusuria fostpentru prima oară formulată în 1903, acum mai bine de o sută de ani. Şi nu s-areuşit nici până astăzi să fie demonstrată convingător. Marea majoritate aexperimentelor de laborator sunt efectuate pe şoareci „de cultură”, crescuţispecial pentru aceasta. Ceea ce duce la crearea unui fond genetic complectnenatural. Cum pot fi aplicate concluziile acestor experimente la oameni? Încă,slavă Domnului, nu suntem special „cultivaţi” în laborator!.

    Adevărat, la aceşti şoareci a fost posibilăizolarea ARN-ului virusului tumoral, mai târziu denumit retrovirus. Dar suntoare aceste particule virale pur şi simplu asociate cu o tumoare, sau sunte eleîntradevăr vinovate pentru transformarea malignă? Sunt aceste particuleîntradevăr particule infecţioase exogene (provenind din afara corpului), sau virusuriendigene (proprii corpului) defecte ascunşi în cromozomii noştri? Întrebarea nuare încă răspuns.

   Dar se ştie cu certitudine este faptul căparticule virale similare cu cele relevate la şoarecii bolnavi de cancer sauleucemie, nu au fost niciodată văzute sau izolate în formele de cancer uman!Oricum însă, cu timpul a devenit clar, începând cu sfârşitul anilor 60, căoncologia virală a căpătat un statut dogmatic, quasi-religios. Aşa că, dacăparticulele virale respective nu puteau fi văzute în cancerul uman cu ajutorulmicroscopului electronic, de vină era microscopul, şi nicidecum dogmaoncologiei virale. Mai rău ca pe vremea inchiziţie!

   Acesta a fost momentul în care biologiamoleculară a căpătat o poziţie de dominanţă totală în cercetările virale.„Markerii moleculari” ai retrovirusurilor au fost inventaţi (reversetranscriptase de exemplu) şi substituită foarte convenabil particulelor viraleabsente, cu scopul de a salva dogma centrală a oncologiei virale. Iar aceasta apermis ipotezei virale să supravieţuiească încă un deceniu, până la sfârşitulanilor 70, desigur şi cu sprijinul considerabil al industriei farmaceutice.Totuşi, la începutul anilor 80 eşecul acestei direcţii de cercetare a devenitatât de evident încât a devenit indevitabilă închiderea tuturor laboratoarelorcare se ocupau cu cercetarea oncologică. Şi desigur, prin aceasta, o mulţime decercetători rămâneau .... pe drumuri. Era nevoie de altceva, care să justificepe mai departe existanţa acestora. De ceva care să provoace FRICA, astfel încâtdogma relicioasă virală şi slujitorii ei să-şi recâştige locul în admiraţialaicilor, dar şi câştigurile financiare respectabile. Aşa că, dacă nu mai ţinefigura cu virusul cancerului.... hai să căutăm ceva nou.

    În 1981, cinci cazuri (doar cinci, atenţie,aşa se face o pandemie!) de deficienţă imunitară acută au fost descrise decătre un medic din Los Angeles, toate cele cinci persoane fiind homosexualicare foloseau inhalaţii de amyl nitrit, care abuzau de droguri, de antibiotice,şi care foarte probabil sufereau de subnutriţie şi/sau de diferite boli cutransmitere sexuală. Era destul de logic de dedus că toate aceste cinci cazuriaveau origini toxice multiple. Ar fi rezultat deci o clară condamnare a unuiastfel de „stil” de viaţă.

    Daraşa ceva nu era „politic” corect, însemnând o discriminare a unei anumitecategorii umane. Deci trebuia căsită o altă explicaţie, o altă ipoteză, depreferinţă o boală contagioasă cauzată eventual de un.... retrovirus! De ce nu?Că tot nu mai aveam ce face cu el în oncologie. Şi pe deasupra, cercetătorii şilaboratoarele puteau pe mai departe să-şi ducă liniştita, academica şi „sfânta”viaţă mai departe. Date ştiinţifice în sprijinul aceste iopteze lipseau, şi mailipsesc încă cu desăvârşire. Ei şi, de dacă. Frica, asta nu lipsea. Aşa călaboratoarele s-au salvat de cancer prin AIDS.

   Nixon a declanşat războiul contracancerului, iar Reagan cel contra AIDS (războiul a devenit o moda la americani,din păcate). Aşa că s-au creat bugete guvernamentale speciale, industria farmaa deschis larg pungile cu gologani şi nimeni nu avea de ce să-şi mai bată capulcu stilul de viaţă al unora, care deveneau victime inocente ale unui teribilvirus, etichetat foarte curând de către isteţul Robert Gllo drept virusul HIV.

   Iar după 25 de ani, ipoteza HIV/AIDS a eşuatlamentabil în realizarea a trei dintre cele mai importante obiective: nu a fostdescoperită o terapie contra AIDS; nici o predicţie epidemiologică verificabilănu a fost făcută; nu a fost creat un vaccin contra HIV. 

   În loc de toate astea avem medicamentefoarte toxice, dar care nu vindecă nimic (ba chiar dein contră, imbolnăvesc),terapii cu efecte letale. Până în prezent nici măcar o singură particulă HIV nua putut fi observată în sângele pacienţilor bănuiţi de AIDS,  cu ajutorul microscopului electronic. Eişi,ce dacă? Toate jurnalele şi magazinele cât de cât importante au prezentatimahini ale HIV, frumos colorate, trase la computer de designeri talentaţi.Sute de mii de cercetători şi sute de concerne farmaceutice importantecontuinuă să obţină imense profituri în baza ipotezei HIV, în ciuda faptului cănici măcar un singur pacient nu a fost vindecat de AIDS!

   Da! HIV/AIDS este emblematică pentrucorupţia care „colcăie” în cercetarea virală, iar cartea de faţă documenteazătragic această realitate.

   Afecţiunea AIDS este emblematică, dar nusingură. După acelaşi tipar se desfăşoară lucrurile şi în cazul altor „virusurifatale şi letale” cum sunt cei ai Hepatitei C, BSE, SARS, gripa aviară, mai nouşi cea porcină (băieţii au luat la răsfoit cartea de zoologie!). Se preparăvaccinuri care nu se prea ştie la ce sunt bune, în afara faptului că se ştiesigur că aduc câştiguri grase de tot concernelor farma.

    Cu cât încercăm mai mult să înţelegem cumde a fost posibilă adoptarea unor politici terapeutice îndoielnice, cu atâtdescoperim mai multă corupţie, conflicte de interese, lipsă de control aexperimentelor şi întotdeauna un total refuz de a acepta o dezbatere deschisăcu acei savanţi  care au opinii„disidente” asupra proceselor patologice.

    Manipularea statisticilor, falsificareastudiilor clinice, evitarea testelor de toxicitate a medicamentelor, toateastea au fost în mod repetat documentate. Ei şi, ce dacă? Au fost repede„acoperite” astfel încât să nu poată deraja logica cinică a afacerilor cucercetarea virusurilor. Ascunderea neurotoxicităţii mercurului conţinut înThimerosal, cauza foarte probabilă a autismului printre copii vaccinaţi, a avutfoarte probabil origini până la cele mai înalte nivele ale guvernului american(vezi articolul „Imunitatea mortală” scris de Robert F. Kennedy Jr. Capitolul8).

   Virus-mania (mania virală) este o boalăsocială a societăţii noastre superdezvoltate. Pentru a o vindeca, este nevoieîntâi de eliminarea fricii. Frica, cel mai contagios virus letal, transmis cuajutorul mass-media.

Errare humanum est sed diabolicumpreservare

(Agreşi este omeneşte, a persevera în greşeală este diabolic.)

                                                                                            Etienne deHarven, MD

ProfesorEmerit de Patologie la University of Toronto şi membru al Sloan KetteringInstitute for Cancer Research, New York (1956-1981); membru al Advisory Panelof South Africa, preşedinte al Rethinking AIDS (www.rethinkaids.net)


Claus Koehnlein

Introducere

Omenirea sub semnul teoriei unidimensionale a microbilor

 






                         “Doctrina conform căreia o boală are o singurăcauză este (începând din a doua 

                                   jumătate a sec.XIX) definiţua fundamentală înmedicină. Totuşi căutarea

                                    acestor “unice” cauze ale bolilor este oîntreprindere lipsită de speranţă,  

                                   deoarece marea majoritate a bolilor suntrezultatul unui complex cauzal”.

                                                             ReneDubos, microbiolog şi laureat cu Premiul Pulitzer

                                        

                     “Toate datele statistice pentru mortalitateacauzată de (aşa-zisele )boli infecţioase

                           ne aratăcă acestea erau încă de la mijlocul sec.XIX în scădere – deci cu mult

                        timp înainteca medicina modernă să fi intervenit cu metodele ei. Asta înseamnă

                        că numedicina modernă bazată pe teoria germenilor, ci îmbunătăţirea condiţiilor 

                            de viaţă adus la diminuarea treptată a pericolului bolilor infecţioase. Medicina 

                                            alopatăpromovează o falsă imagine asupra trecutului (şi implicit a

                                                         “succeselor”  ei) şine oferă o falsă speranţă pentru viitor.”

                                                                                       Michael Tracey, cercetător american

 

 

    În 1660, o datăcu fondarea The Royal Society, s-a hotărât că : “ceea ce contează este dovadaştiinţifică” (the experimental proof) şi nu fantezia sau imaginaţia lipsită detemei. “Nullius in verba” a denumit The Royal Society acest principiu, ceea cear însemna “vorbele nu înseamnă nimic”. Această definiţie a avut consecinţefundamentale la acea vreme, într-o societate în care de regulă femeile erauacuzate (în numele Domnului) de vrăjitorie şi arse pe rug, iar culturi întregicum ar fi Maya sau Astecă au fost distruse în baza ideii că sunt eretice.

   Astăzi privimacea epocă cu nedumerire, clătinând din cap şi întrebându-ne cum au pututoameni face aşa ceva oamenilor. Şi este într-adevăr ştiinţa cu acel principiu născutatunci, în 1660, cea care ne-a eliberat de ignoranţă, superstiţie, fanatism şinu în cele din urmă de suferinţele fizice şi sufleteşti, mai ales în lumeaţărilor bogate din Europa şi nordul Americii. Avioane, maşini şi telefoniemobilă, televiziune şi astronautică, proteze şi transplanturi de organe, toateaceste facilităţi ale lumii moderne îşi datorează la origine existenţa acestuiprincipiu, cel al faptelor dovedite. Încrederea noastă în ştiinţa atotputernicăa devenit totală, iar acest lucru îl ştiu foarte bine şi oamenii de ştiinţă.Care tot oameni sunt, ca şi noi, cu păţi bune şi mai muţin bune.

    Şi aşa se facecă observăm astăzi că foarte multe “teorii” şi speculaţii (ipoteze) s-auînrădăcinat în mintea socială fără a se mai cere vreo dovadă a valabilităţiilor. Oamenii se încred orbeşte în ceea ce unii oameni de ştiinţă şi mass-mediaprezintă ca fiind “o nouă descoperire senzaţională” sau un “nou pericol major”la adresa omenirii, fără a mai cere dovezi care să fundamenteze realitatea unorastfel de “baloane de săpun”. Ultimul şi poate cel mai caraghois exemplu este“pandemia” gripei porcine H1N1. Dar să ne aducem aminte de gripa aviară, careurma să şteargă de pe faţa pământului milioane de vieţi. Sau de teribilaepidemie de AIDS care urma să lase Africa fără populaţie.

    Credinţa oarbă în comunitatea cercetătorilorşi oamenilor de ştiinţă, care din « turnul lor de fildeş » neprezintă doar fapte irefutabile, certificate prin dovezi, şi care nu permitaccesul niciunei înşelăciuni în acest turn nu mai are de prea multă vreme nimicde a face cu realitatea. Nenumărate miliarde de dolari sunt risipiţi pentru« ipoteze ştiinţifice », care sunt adoptate ca adevăruri denezdruncinat de către concernele farmaceutice, cercetători şi mass-media, deşiîn realitate sunt doar simple speculaţii lipsite de orice temei ştiinţific. Iaratunci cânt se trezeşte câte unul care să spună adevărul, este imediat desfiinţatmoral şi profesional, aplicânduise eticheta de « şarlatan ».

    « Cucât poporul este mai doritor, cu atât mai multe promisiuni trebuiescfăcute » spunea încă în 1978 Erwin Chargaff, cofondator al cercetăriibiochimice şi a tehnologiei genetice şi Profesor laureat la Institutul debiochimie al Columbia University din New York. « O metodărapidă pentru prelungirea vieţii, eradicarea tuturor bolilor, o terapiedefinitivă a cancerului, viaţă fără moarte.... şi mai ce încă? Ca o cântăreaţăcare îmi promite că, doar ascultându-i trilurile, voi deveni un om perfect.”

    Începând de lasfârşitul anilor 70 acestă situaţie s-a agravat dramatic. « La felca în politică şi economie, suntem şi noi în domeniul cercetării bombardaţi cuminciuni » remarca renumitul om de ştiinţă Horace Judson. « Privindglobal, există corupţie la toate nivelele sistemului de sănătate mergând pânăla pacient, iar fantezia criminală nu mai are graniţe » susţine cunoscutaorganizaţie Transparency International în raportul ei anual « GlobalCoruption Report - 2006 ».

   Concernelefarmaceutice manipulează rezultatele studiilor şi cercetărilor numai cu scopulde a obţine noi şi noi profituri. Iată doar câteva din deja binecunoscutele procedee la care apelează industria farmaceutică:

- studiile asupra medicamentelor se efectuează încomparaţie cu un preparat (o metodă terapeutică) despre care se ştie dinaintecă este inferior în calitate şi eficacitate faţă de noul produs;

- noul medicament este testat în comparaţie cu unpreparat concurent care este administrat în dozaj inferior (mai mic);

- noul medicament este testat în comparaţie cu un altpreparat concurent care este administrat în  

  dozaj mare, cuscopul de a evidenţia netoxicitatea noului preparat (efectele secundare);

- scopurile studiului vor fi de la bun început astfelformulate încât rezultatul pozitiv este în mod sigur

  pre-programat;

- sunt publicate numai rezultatele pozitive favorabilenoului produs;

- sunt publicate numai rezultatele care “impresionează”,de exemplu reducerea riscului relativ, fără a

  se specicficaalte rezultate, care ar putea fi nefavorabile, ca de exemplu factorul demodificare al

  riscului absolut;

    Prin astfel deprocedee, practic orice nou medicamet va fi “o nuoă minune” şi se vor obţineastfel substanţiale benefeicii financiare ca urmare a eliberării lui pe piaţă.Şi dacă ne gândim mai bine, nici nu este de mirare. Cultura noastră economicăeste dominată de secretomanie, de apărarea privilegiilor, de lipsă derăspundere juridică şi de un grav deficit în ceea ce priveşte controlulproduselor. Toate astea concomitent cu cu o rapace dorinţă de câştig atât dinpartea concernelor farmaceutice, cât şi a cercetătorilor şi clasei medicale, ceeace nu face decât să lase larg deschisă uşa pentru înşelăciune şi fraudă. “Şivom mai trăi în viitor şi zile mai negre, dacă nu se vor separa dorinţa de profitde verificarea şi controlarea independentă a dovezilor ştiinţifice” – semenţiona în revista engleză de specialitate “Lancet”.

    Dar chiar şiatunci când vom avea cercetătorii ideali şi studiile corect efectuate, totuşi varămâne în continuare faptul cert că medicina este “arta probabilităţilor” sau,cum spunea William Osler (1849-1919) care este considerat părintele medicineimoderne, “ştiinţa incertitudunii”. Iar de la aceste cuvinte ale lui Osler pânăîn ziua de azi, nu s-a schimbat nimic.

   Donald Miller,profesor de chirurgie la University of Washington, spunea despre cercetareamedicală contemporană: “ Standardul dovezilor ştiinţifice nu este unitar şiconcret definit. Standarde false, modalităţile de relatare a comunicărilor şi evaluareaconcluziilor variază întocmai ca şi practicile experimentale. Ştiinţa apreciazăcertitudinea obiectivă, şi totuşi prea des apar păreri subiective precum şi unconsens tacit între cercetători în locul dovezilor irefutabile.”

    Pentru aeradica astfel de probleme, o soluţie absolut necesară ar fi obligaţiaefectuării, pentru fiecare nou produs sau terapie medicală, a unor studiiindependente efectuate de alţi cercetători, care să verifice concluziile celordintâi. Din păcate, reluarea şi verificarea studiilor nu mai are loc în zilelenoastre. O astfel de verificare nu este atractivă, căci nu promite câştigurifinanciare substanţiale şi rapide. Cât de utilă ar fi o astfel de procedură nearată foarte rarele studii independente făcute asupra unor noi medicamente sauterapii.

   Astfel, spreexemplu, un studiu-control efectuat în 2005 efectuat asupra preparatului contraAIDS Viramune (la ora respectivă cel mai important medicament din aceastăcategorie) a ajuns la concluzia că acest medicament este o gravă eroare (medicamentcare era cel mai bine vândut produs al firmei Boehringer Ingelheim şi careaducea anual acestei firme un profit de 300 milioane dolari). Printre alteles-au constatat foarte grave efecte secundare care au dus până la cazuri dedeces, lucruri cunoscute respectivei firme dar ţinute ascunse. În acelaşi timp,şeful comisiei care a desfăşurat verificarea independentă, Jonathan Fishbein, afost supus unor foarte mari presiuni pentru a nu face cunoscute rezultatele,presiuni care veneau de la cele mai înalte nivele ale sistemului medical,politic şi economic!

   Medicina este odisciplină în care, la urma urmei, este vorba despre boală şi moarte, lucruricare-i fac pe oameni extrem de sensibili, mai ales atunci când se facepromisiunea unei e”mântuiri” cu ajutorul unei pilule-minune. Astfel că mediciişi cercetătorii au preluat rolul de preoţi ai unei noi religii, care îşipropovăduieşte crezul vindecării şi care, normal, cere sacrificii. “Credinţanoastră în medicină şi în capacitatea ei de a vindeca a devenit noua teologieseculară”, spune Michael Tracey. “O credinţă care este atât de adâncînrădăcinată în noi, încât pentru fiecare problemă, incomoditate, durere sauteamă cerşim mila şi îndurarea sfintei medicini”.

   Şi ca să nu fimgreşit înţeleşi: medicina alopată are unele realizări deosebite. Dar acestea auîn vedere medicina reparatorie, de intervenţie şi chirurgie de urgenţă(accidente), de transplant de organe (dar nu în totalitate) sau de corectare aprezbitismului cu ajutorul lasreului. Mult mai rău stau însă lucrurile atuncicând se face un bilanţ asupra medicinei preventive şi a terapiilor medicale(bazate pe pilule sau radiaţii) adică asupra medicinei care se presupune că artrebui să vindece afecţiunile cronice.

   Spre exemplucancerul: deja în 1971 preşedintele Richard Nixon, la “instigarea”autorităţilor medicale, concernelor farmaceutice şi mai ales a virologilor, adeclarat război cancerului (War on Cancer), promiţând că până în 1976 vom aveaun medicamet vindecător iar acest război va fi câştigat. Câţi oameni au muritde atunci până azi de cancer (ne aflăm în 2009) ne poate spune oare cineva?Teoriile cancerului s-au succedat într-un ritm alert şi cu eclatantecontradicţii, astfel încât nici în ziua de azi nu ne poate spune nimeni cucertitudine care este originea cancerului. Ceea ce este sigur însă este faptulcă în acest “război” au fost cheltuite sute de miliarde de dolari pentru ocercetare unilaterală şi orientată către producţia de pilule-minune. Dacădoriţi să ştiţi unde s-au volatilizat aceşti bani, întrebaţi concernelefarmaceutice, cercetătorii şi medicii. Poate veţi primi vreun răspuns!

   Există o seriede terapii propuse de medicina alternativă (mai bine zis integrală), existăcazuri concrete de vindecare a unei tumori cancerigene, fie prin aceste terapiialternative, fie autovindecări pur şi simplu. Există unele teorii, cum ar ficea a terapiei cu vitamina C sau cu Letril (amigdalin-vitamina B17). Dar acesteremedii contra cancerului sunt prea ieftine, ba chiar unele nici nu pot fipatentate, fiind vorba de produse naturale. Aşa că.... mulţumim, dar nu aveminteres, căci nu iese nici un profit din asta.

    Şi nici înprivinţa altor afecţiuni, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare saureumatismul, lucrurile nu stau mai bine. În ciuda sumelor uriaşe puse ladispoziţia cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă, nu se întrevede nici pedeparte crearea unui remediu-minune. Cortizonul ajută la ameliorareasimptomelor reumatismului sau alergiilor, dar aceasta doar atâta timp cât este administrat.În momentul întreruperii administrării de Cortizon, boala (simptomele bolii,mai mine zis) îţi face din nou apariţia. În acelaşi timp, Cortizonul (care estedin plin folosit şi în terapiile contra diferiţilor viruşi) este strâns legatde efecte secundare foarte grave.

   “Mult prea multemedicamente”- spune Vera Sharav de la Organisation Alliance For Human ResearchProtection (AHRP), organizaţie care are ca scop o ştiinţă medicalăindependentă, morală şi etică,”sunt atât de otrăvitoare, încât tocmai prin elesunt create noi şi noi boli, împotriva cărora sunt create de fapt acestemedicamente, aşa cum vor să ne facă să credem reclamele publicitare aleconcernelor farmaceutice. Şi astfel sunt noi şi noi preparate aruncate pepiaţă, pentru a vindeca efectele secundare ale celorlalte. Preparate noi careaduc cu ele şi efecte secundare noi”.

    În fond,haideţi să fim realişti; concernele farmaceutice au ca obiect de activitateaBOALA, şi nicidecum sănătatea oamenilor. Oamenii sănătoşi nu cumpără medicamente.Cu oameni sănătoşi, concernele farmaceutice dau faliment în două săptămâni. Şicam acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu brealsa medicală.

    Aşa cum aratăultimele studii efectuate, lucrurile au mers atât de departe încât numai în USAanual 800.000 de decese sunt puse pe seama “nebuniei pilulelor”.Cel mai recentşi celebru caz? Michael Jackson. Asta înseamnă locul întâi între diferitelecauze de deces, înaintea cancerului sau afecţiunilor cardiace. În alte tări,cum ar fi de exemplu Germania, anumite crecuri de interese au reuşit până înprezent să interzică publicarea unor astfel de date. Şi sunt convins călucrurile nu stau nici pe departe mai bine nici la noi, în România.

   De regulă,concernele farmaceutice sacrifică anual o treime din bugetul lor (în USA numaicirca 50 de miliarde de dolari) pentru a “convinge” corpul medical,jurnaliştii, pacienţii şi politicienii că preparatele lor sunt cele maigrozave. Nici măcar Organizaţia mondială a sănătăţii nu mai este de mult “demnăde încredere, fiind infiltrată cu lobiişti ai marilor concerne”. Iar cel maibun exemplu este noua pandemie H1N1, gripa porcină, datorită căreia au muritcâteva sute de persoane care aveau însă certe probleme adiacente de sănătate.Acuma, nimeni nu vrea să bagatelizeze nici măcar o singură viaţă, dar de aicipână la a vorbi de PANDEMIE, e cam lung drumul.

   Mai degrabă sepoate vorbi de o încercare de a implementa o nouă ISTERIE, ca cea de recentăamintire a gripei aviare. Vor urma deci gripa ovină, bovină, cabalină şimandolină. În orice caz, în mod practic toate structurile de sănătate din toateţările sunt infiltrate cu lobiişti sau persoane care îşi primesc “salariul” dela concernele farmaceutice, lucru ştiut de foarte multă vreme. Iar conflictulde interese nu este niciodată discutat în mod public. Căci este vorba de bani,de foarte mulţi bani.

     Ce exemplu mai clar poate fi dat în acestcontext decât legea aprobată în 1992 (la presiunea ştim noi cui – concernelefarmaceutice) sub numele de “Prescription Users Free Act”, pe scurt PDUFA, carepermite distribuirea pe piaţă a unor medicamente care au fost supuse unueiextrem de rapide verificări (fast track drug approval process). Iar această“lege” benefică industriei farma este în pregătire în multe alte ţări.

     Pe dealtă parte se poate ridica pe bună dreptate şi întrebarea “Dacă acestemedicamente sunt atât de grozave, pentru ce este nevoie de atâta reclamă şi ungrup lobiist atât de mare?” Marcia Angell, fosta şefă a “New England Journaj ofMedicine” complectează această întrebare cu remarca de bun simţ: “Medicamenteleîntr-adevăr eficace nu au deloc nevoie de a fi promovate pe piaţă.” Ca unexemplu de astfel de (foarte rare) medicamente luaţi Aspirina. Existăoare cineva care nu a auzit de ea? Are nevoie de reclamă publicitară? Oare nuse ascunde cumva în spatele acestor campanii publicitare (şi nu mai puţin înspatele naivităţii şi credulităţii oamenlilor) dorinţa de a provoca o

supra-medicamentaţie ?

    În mod certaceastă situaţie este legată şi de condiţionarea mentală permanentă a multorgeneraţii succesive, cu ajutorul sistemului educaţional, a necesităţiimedicamentelor confirmată structural de teoria germenilor a lui Pasteur (şiaici să nu-l uităm nici pe Robert Koch). Cum se poate ca un plagiator şi unchimist atât de neinspirat ca Pasteur să devină figura principală a medicineimoderne?   

    La sfârşitulsec.XIX s-a produs o schimbare majoră de paradigmă, renunţându-se la medicinaintegrală şi abordându-se teoria militar-imperialistă, eficientă economic darmai ales financiar, teoria cunoscută astăzi sub numele de teoria germenilor.Modul de gândire monocauzal şi unidimensional al acestei teorii l-a făcut pefilozoful Herbert Marcuse să afirme despre această teorie că introduce o« conştiinţă falsă, care este imună contra propriei falsităţi, deoarece îilipseşte autocritica şi capacitatea de a privi din diferite unghiuri (puncte devedere) ».

    Desigur însă,cauzele acestei teorii, pregătirea terenului pentru apariţia ei, are originimult mai vechi în timp. Începutul l-a făcut Isaac Newton cufizica sa mecanicistă. Tot universul este o maşinărie, un mecanism, iar aşa cumeste universul, este şi omul, o maşină. Se strică o rotiţă, o înlocuieşti cualta. Cauza defectului este o “rotiţă”. Deci “tratăm” rotiţa defectă. Poate veţiîntreba “dar ce are fizica mecanicistă cu medicina?” Chimia se bazează pefizică, biologia pe chimie iar medicina pe biologie. Este un lanţ cauzal.

   Începând cu MaxPlanck, la începutul sec.XX, fizica mecanicistă a început să fie demontată, iarîn zilele noastre fizica cuantică a înlocuit aproape integral conceptele luiNewton. Chimia între timp a început şi ea să se adapteze noilor principii şimodalităţi de gândire. Doar că biologia şi implicit medicina se fac cum că nicin-ar fi auzit vreodată de aceste noţiuni. De ce? Nu sunt rentabile financiar!Într-un fel pot înţelege groaza corpului medical de a arunca la lada de gunoijumătate (cel puţin) din ceea ce a învăţat în Universitatea de Medicină şi de ao lua de la capăt. Era doar atât de comod până acum! De ce să ne schimbăm“bunele” obiceiuri?

   Microbiologia,al cărui început se situează la sfârşitul sec.XIX, a fost şi ea hotărâtoarepentru formarea concepţiei monocauzale şi unidimensionale a cauzei bolilor.Atunci s-a adoptat concepţia potrivit căreia anumite microorganisme (virusuri,bacterii, ciuperci, etc) sunt cauzele obiective ale anumitor boli. S-a încercatşi chiar s-a impus concepţia conform căreia aproape fiecare boală este cauzatăde un anumit agent patogen. O idee foarte comodă atât pentru medic cât şipentru pacient!

     Medicul devine aliatul nostru care îşi pune înmişcare armata sa (medicamente, injecţii, terapii, radiaţii, etc.) pentru a neajuta să scăpăm de invadator, de agresiunea străină asupra corpului nostru. Iarnoi ne vom putea în continuare, liniştiţi, duce viaţa noastră aşa cum am dus-oşi până acum, cu greşelile ei de nutriţie şi comportament, căci iată, nu noisuntem cei care ne-am ruinat singuri sănătatea, ci EI... duşmanii externi,ne-au invadat “ţara” (corpul), ne-am “molipsit” de la un alt bolnav, am avut“ghinion”, iar bunul medic, aliatul nostru “militar”, îşi mobilizează forţelearmate pentru a ne elibera de sub jugul străin.

    O întrebarepentru cei care au trăit sub dictatura comunistă: Nu vi se pare familiarăaceastă concepţie? Aceste cuvinte? Parcă le-am mai auzit pe undeva, prin niştetexte politico-propagandistice, nu-i aşa?

    Şi astfel a devenit teoria microbilor (sau agermenilor) piatra fundamentală a biomedicinei moderne. O boală, o cauză, omedicamentaţie. Şi începe vânătoarea microbilor, bacteriilor şi virusurilor.

    Totuşi, oricâtde fascinantă şi de comodă ar fi această teorie, tot atât de puţin are ealegătură cu realitatea complexă a corpului omenesc. Marea majoritate aafecţiunilor nu au numai o singură cauză care să poată fi înlăturată ca prinfarmec de un medicament-minune. Microbiologia a devenit mereu mai complexă, şiîn acelaşi timp mai încâlcită, un fel de “ţara nimănui” aşa cum plastic seformula

într-un articol din revista americană “The New Yorker”. Omasă infinită de microcosmosuri umplute de bucăţele de celule, de molecule şimicrobi, de virusuri niciodată descoperţi dar minunat desenaţi şi coloraţi defoarte talentaţi graficieni.

   Un lucru însătrebuie să fie clar pentru toţi: bacterii, ciuperci şi virusuri (atâtea câte orexista) se află absolut peste tot, în aer, în alimente sau în mucoasele dinorganism, şi cu toate acestea nu suntem în permanenţă bolnavi. Nici atunci când,de exemplu într-o grădiniţă îşi face “apariţia” o boală contagioasă, nu toţicopii se îmbolnăvesc. Ceea ce dovedeşte clar că agenţii patogeni, indiferentcât de agresivi ar fi, nu sunt singura cauză a unei boli. Să luăm doar douăexemple recente: ştiţi câţi medici şi/sau persoane din sistemul sanitar (asistentemedicale de exemplu) care lucrează cu pacienţi infectaţi cu virusul HIV s-auîmbolnăvit de AIDS? Nici un singur caz nu este până astăzi cunoscut!

   Bun, poate o săspuneţi că HIV se transmite prin contact sexual neprotejat (o părere generalînrădăcinată ca urmare a furibundelor campanii din mass-media), ceea ce nu estecazul în această situaţie. În regulă, să luăm atunci un al doilea exemplu:hepatita C, al cărui agent patogen, HCV, este transmis tot prin sânge (susţinemedicina alopată).

    Un studiu efectuat la Universitatea dinHanovra cu 144 de medici şi asistente medicale, care accidental s-au înţepat cuace de siringă folosite la pacienţi cu hepatită C, a relevat un procent deinfectare de.... 0,46%. Deci, cel mult un singur caz din 144. Fapt care ne duceimediat la gîndul că această persoană putea fi deja dinainte  (în vreun fel oarecare) infectată cu acestvirus. De altminteri din aproape o mie de cazuri de infectare cu virus HCV, cunoscdoar un singur caz în care partenerul (soţ sau soţie) a fost la rândul săuinfectat. Iar acest caz este constituit de două persoane, soţ şi soţie, care auconsumat ambii droguri, iar în momentul descoperirii bolii, se aflau ambii încură de detoxificare.Dar despre AIDS şi hepatita C vedeţi mai pe larg în următoarelecapitole.

    De altminteriînsuşi Louis Pasteur pe patul de moarte, a recunoscut că: ”Microbii nureprezită nimic, totul este mediul prielnic (hrănitor) lor.” Chiar şi medicinaşcolastică este nevoită în prezent să recunoască importanţa florei intestinale,de exemplu, regiune suprasaturată cu bacterii şi microbi, care de departeconstituie cea mai mare şi mai importantă parte a sistemului nostru imnuitar. Câtde “fit” este flora intestinală, este un lucru care se află în directă legăturăîn primul rând cu nutriţia, dar şi cu stresul, mişcare (sau cu lipsa demişcare), consumul de droguri sau alcool, etc. Şi foarte multe dovezi indicăfaptul că starea florei intestinale este un puternic factor de influenţă asupraafecţiunilor mai uşoare sau mai grele ce pot apare la un anumit moment dat.

    La o priviremai atentă, iar acest lucru este deja de mult timp cunoscut (tocmai de aceeasurprinde faptul că medicina alopată, deşi ştie, se face că nu cunoaşte acesterealităţi) apar o serie de contradicţii crase în cadrul teoriei microbilor (saugermenilor), fapt care ne determină să vedem astăzi în această teorie doar unmit.

   Edward Kass,profesor de medicină la Harvard Universisty, într-o conferinţă ţinuta ladeschiderea Societăţii americane pentru boli infecţioase în 1970 (deci acumaproape 40 de ani) a avut curajul să prezinte date clare care certificau faptulcă nu “vânătorilor de microbi” li se datorează faptul că anumite afecţiuni de“masă” din trecut, cum ar fi tuberculoza, difteria, scarlatina, rujeola sauaprinderile de plămâni au dispărut aproape cu desăvârşire în ţările avansateeconomic. Conform datelor statistice, aceste boli infecţioase au început săpiardă în intensitate şi frecvenţă încă din a doua jumătate a sec.XIX, cu altecuvinte cu mult timp înainte ca “vânătorii de microbi” şi medicina alopată sădevină într-adevăr active în aceste direcţii.

    În realitatedispariţia treptată a acestor afecţiuni precum şi creşterea duratei de viaţă aoamenilor se datorează îmbunătăţirii standardului de viaţă (alimentaţie maibună, condiţii sanitare şi de canalizare corecte, instalaţii de purificare aapei, construcţiei de locuinţe mai bine izolate termic şi cu ferestre - decilumină - din ce în ce mai mari, etc) de care au beneficiat oamenii care locuiauîn  ţările industrializate. De exemplu tuseaconvulsivă (pertusus). În 1860 rata mortalităţiiîn rândul copiilor europeni în vârstă de până la 15 ani era de 1500 de cazurila un milion. După 1950, atunci când a fost introdus vaccinul contra acesteiafecţiuni, rata de mortalitate scăzuse deja la sub 10 cazuri dintr-un milion.La ora actuală, (şi să fim foarte clari, acest fapt nu se datorează nicidecumvaccinurilor contra diferitelor afecţiuni infecţioase), rata mortalităţii, înEuropa este de mai puţin de un procent la un milion.

   În schimb, înţătile subdezvoltate din Africa de exemplu, unde condiţiile de alimentaţie,igienă şi purificare a apei sunt catastrofale, exact aceste afecţiuni(tuberculoza, lepra, etc) fac ravagii, şi asta în ciuda programelor devaccinare ale OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)!

    Tocmai de aceea“pandemizarea” unor epidemii virale imaginare nu poate apare decât ca o isteriemass-media lipsită de fond. Scenarii de coşmar având ca pricipal actor, gripa aviară(H5N1), virusul SARS, Ebola, AIDS, Hepatita C, BSE sau mai nou gripa porcină(H1N1) nu urmăresc în fond decât această isterizare a populaţiei ţărilorindustrializate, cu scopul de a le face o dată mai mult ascultătoare şidependente de “ajutorul nepreţuit” al medicinei alopate şi al concernelorfarmaceutice. Dacă bolile infecţioase vechi dispar datorită nivelului ridicatde trai, trebuiesc inventate alte boli, alte “sperietori” pentru a putea încontinuare obţine frumoase profituri financiare ca şi până acum. Cred că nueste cazul să vă mai spunem că aceste virusuri, conform Primului Postulat allui Koch, nu au fost niciodată găsiţi.

   Încazul virusului gripei aviare, a cărei secvenţă genetică complectă nu a fostniciodată găsită, nu se ştie în primul rând dacă este sau nu periculos pentruom, fapt recunoscut de mulţi virologi renumiţi. Cazurile de decese puse peseama acestui virus provin din ţări subdezvoltate, unde condiţiile de trai suntmizerabile, ceea ce ne permite să presupunem orice vrem în privinţa cauzeidecesului. Şi cu toate acestea unele persoane responsabile pentru problemeleepidemiologice din multe ţări, ca de exemplu Reinhard Kurth, şeful InstitutuluiRobert Koch din Germania, au afirmat la vremea respectivă că: „H5N1 este o ameninţarepotenţială pentru toată omenirea”. Câţi ani au trecut de atunci? Nu foartemulţi, dar destui ca să ne amintim şi amuzăm pe seama unor astfel de scenariihollywoodiene. În ceea ce priveşte hepatita C, mai aştepăm încă epidemia(pandemie sună chiar mult mai „interesant”) de ciroze.

   Situaţia încazul AIDS este şi mai gravă. Marea majoritate a celor decedaţi chipurile caurmare a AIDS, au murit de fapt în primul rând din cauza chemoterapiei cu AZT.Încă din anii 80, conform statisticilor, în Germania mureau anual cîteva sutede oameni, în timp ce scenariile de „groază” prevedeau dispariţia a milioane deoameni, mai ales în Africa şi alte regiuni sărace ale lumii. Iar în ceea cepriveşte Africa, persoane care decedează ca urmare a unor boli cunoscute şicomune în aceste regiuni subdezvoltate, cum ar fi tuberculoza sau lepra, suntcatalogate ca fiind persoane care au murit din cauza AIDS. Pe de altă parte, înciuda prorocirilor conform cărora Africa se va depopula datorită epidemiei deAIDS, rata anuală de creştere a populaţiei continetului african este de mulţiani încoace constantă, şi anume între 4 – 5 %.

   Iar în ceea cepriveşte SARS, conform statisticilor OMS (noiembrie 2002 până în iulie 2003)„pandemia” a făcut în întreaga lume „probabil cel mult 800 de victime”.

   „Peste cîtevadecenii, urmaşii noştri vor privi înapoi la noi şi la timpurile noastre, lateoria cum că HIV provoacă AIDS, clătinând din cap a mirare şi stupefacţie, lafel cum noi astăzi ne mirăm de cei care iereau pregătiţi să-l ardă pe rug peGalilo Galilei în 1634. Şi pe vremea aceea pământul ierea tot rotund” spuneKarry Mullis, unul dintre cei mai importanţi laureaţi cu Premiul Nobel (pentruchimie) din ultimiele decenii.

    Toate aceste(micro)pandemii nu fac decât să sporeasă bugetele concernelor farmaceutice şisalariile cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă aserviţi acestora. Astfel cădin 1981 doar în USA s-au cheltuit 190 de miliarde de dolari pentru cercetareaAIDS, fără ca medicamentele rezultate să fi prelungit viaţa nici măcar a unuisingur pacient. Nu este deci de mirare că anul acesta la Congresul AIDS dinMexico City, cercetătorii americani au anunţat oficial că suspendă orice încercăride a crea un vaccin anti-AIDS, deoarece nu cunosc încă în mod suficient nicimăcare „mecanica” virusului HIV. Adică, domnilor, din 1981 până astăzi, aţi cheltuitsute de miliarde de dolari pentru a crea un vaccin contra unui virus pe carenu-l cunoaşteţi? Trebuie să spun că mi se pare cel puţin suspect, dacă nu cumvaeste vorba de o fraudă crasă.

   Exact la felstau lucrurile şi cu Tamiflu, antidotul contra gripei aviare, care a devenitgăina cu ouă de aur pentru concernul farmaceutic Roche, concern susţinutputernic de Organizaţia mondială a sănătăţii. Şi, apropos, banii cheltuiţi decercetători pentru a descoperi.... nimic, sunt banii plătitorilor de impozite,ai oamenilor obişnuiţi cum sunteţi Dumneavoastră.

    „Ce trebuie săfacem noi, medicii? Primul pas ar fi cel de a ne desprinde odată de iluzii şide a realiza în sfârşit că neîntrerupta comercializare a ştiinţei medicale nuare ca prim scop sănătatea pacienţilor, ci maximalizarea profitului financiar”- declara John Abramson de la Harvard Medical Shool.

    Rândurile carevor urma (şi întreg acest site) au deci ca scop readucerea dicuţiei asupramedicinei şi ţelurilor ei pe făgaşul dezbaterilor lipsite de prejudecăţi şidogme, pe calea analizei factice obiective. Este necesar, poate încă o dată maimult să arătăm clar că afecţiuni ca SARS, AIDS sau hepatita C NU EXISTĂ, cel puţin în forma în care ne sunt "povestite" de către medicina alopată. Niciun critic serios al teoriei virusurilor (care domină medicina alopată) nu seîndoieşte că unii oameni sau animalele (ca în cazul gripei aviare) nu suntbolnavi sau nu se pot îmbolnăvi (deşi în marea majoritate a cazurilor ei nusunt întradevăr bolnavi, ci doar catalogaţi ca bolnavi, deseori prinredefinirea unor vechi afecţiuni ca noi epidemii, ca în cazul AIDS).

   Întrebarea este,şi vom încerca să răspundem la ea: Ce anume provoacă în realitate acesteafecţiuni definite ca fiind gripa aviară, SARS, AIDS sau hepatita C? Este vorbadespre virusuri? Sau de un virus şi încă ceva pe deasupra? Sau nu este de faptvorba de nici un fel de virus, ci de cu totul alte cauze? Şi dacă da, sunt unasau mai multe cauze?

   În încercarea dea da răspuns la aceste întrebări vom arăta care sunt ipotezele pe care sebazează "elita" oamenilor de ştiinţă, politicienii şi mass-media. În acelaşi timpvom prezenta modele alternative de soluţionare a răspunsurilor la acesteîntrebări, cauze alternative care sugerează alte surse foarte probabile pentruaceste „pandemii”. Vom lua în discuţie o serie de cauze cum sunt drogurile, alcoolul,medicamentele, pesticidele, metalele grele (intoxicările), stresul sau nutriţiadefectuoasă. Toate acestea pot aduce grave daune sistemului imunitar, până lapunctul în care acesta este complect distrus, moment în care o parte avirologilor şi cercetătorilor afiliaţi concernelor farmaceutice sau medicineialopate încearcă să ne inducă „speritorile” botezate de ei SARS, AIDS sauhepatita C.

    În capitolul 1vom încera să lămurim ce sunt de fapt microbii (bacteriile, virusurile,ciupercile) şi ce rol joacă aceştia în viaţa omului, care este sensul acesteiconcepţii de „luptă împotriva agresorului străin” pe care o prezintă ca adevărabsolut medicina şcolastică.

   În Capitolul 2ne vom ocupa de perioada istorică cuprinsă între mijlocul sec.XIX şi până înzilele noastre, cu demontarea mitului teoriei germenilor (microbilor), cufiguri ca Luois Pasteur sau Robert Koch, devenţi „monştii sacri” ai medicineialopate în ciuda minciunii, plagiatului şi înşelăciunii la care au făcut apeldin plin respectivii domni.

    În continuarevom analiza în detaliu afecţiuni cum sunt AIDS, hepatita C, gripa aviară, etc,care de la începutul anilor 80 au creat o isterie în masă lipsită de termen decomparaţie în istoria de până acum a omenirii. Vom avea ocazia în acestecapitole să aducem o serie de contraargumente şi să analizăm o serie de modelealternative, care au mult mai mult sens în lămurirea şi clarificarea acestorafecţiuni care au creat o adevărată „fobie virală” în ultimele trei decenii.


Vezi în continuare Capitolul 1