Substanţele active (probiotice) şi însemnătatea lor în terapia simbiozei celulare

 

ABM – Ciupercă (Agaricus blazei murill)

   Cercetătorii japonezi au fost primii care au recunscut extrem de puternica eficacitate a acestei ciuperci contra cancerului. Între timp există studii clinice şi din USA, Brazilia şi Mexic, care certifică foarte convingător eficacitatea rapidă şi aproape de necrezut a ciupercii Agaricus (AMB), chiar şi în cazul pacienţilor aflaţi în stadiul IV de cancer.

    Acţiunea vindecătoare atât de eficace se datorează, şi aici oamenii de ştiinţă sunt unanimi în păreri, înaltului conţinut de anumite polizaharide (ciuperca are cel mai înalt conţinut de D-Glucan tip ß) precum şi unui complex de proteine RNS.

   Există succese terapeutice documentate în cazul: cancerului de pancreas, de sân, hepatitei cronice, cancerului intestinal, de col uterin, tumorii cerebrale, cancerului pulmonar, de stomac şi de prostată. Deosebit de eficace s-a dovedit ABM în cazul cancerelor terapiate fără succes (prin metode şcolastice) de ficat, sân, precum şi î nhepatitele B, C şi ciroză.

   De asemenea ABM s-a dovedit eficace în diabet, hipercolesterol, dereglările de formare a sângelui, deficienţele imunitare, disfuncţiile hepatice, disfuncţiile şi măririle de splină, deficienţele digestive.

   ABM stabilizează sistemul imunitar, susţine formarea sângelui în măduva osoasă (aceasta este în anumite forme de cancer şi ca urmarea chemoterapiilor şi radiaţiilor deseori perturbată), acţionează prin înaltul conţinut de fibre vegetale, detoxifică.

   Alte indicaţii sunt: alergii, angina pectoris, artrită, artoză, bronşită, sindromul „Burn-Out“, diaree, gastrită, hipertensiune, hiperglicemie, hipercolesterol.

   Agaricus blazei murill poate fi folosităcu succes în cazul multor pacienţi pe care medicina şcolastică nu-i poate, sau nu-i mai poate ajuta.

Acid alfa-liponic (acid liponic R-Dihytro)
   Acizii liponici pot neutraliza mai mulţi radicali liberi decît oricare alt antioxidant. Iar aceasta se datorează neobişnuitei lor capacităţi de a crea un fel de „reţea“ împreună cu alţi antioxidanţi. Această „reţea antioxidativă“ contă în principal din cinci antioxidanţi: vitamina C, E, coenzima Q10, glutation şi acizii liponici. Astfel este constituit un sistem biologic unic extrem de important pentru menţinerea sănătăţii şi a regenerării.

   Deoarece nu putem prelua decît o cantitate relativ mică de acizi liponici direct, prin intermediul alimentelor cum ar fi spanacul, cartofii sau carnea roşie, este necesară, de foarte multe ori, o suplimentare a aprivizionării cu aceste molecule extrem de preţioase, pentru a putea menţine o stare de sănătate optimală.

Acid ascorbic (vezi vitamina C)

Acid aspartic (Aminoacid)

   Este implicat în circuitul urinar, în acidul citric (care reglează metabolismul hidrurilor de carbon) şi în acidul nucleic Pirimidin, care este folosit în ADN. Este important pentru transformarea hidrurilor de carbon în energie celulară.

Acid folic (vezi Vitamina B9)

Acid humic

   Este produs prin acţiunea microorganismelor asupra materialelor de origine organică (plante sau animale). Are un înalt conţinut de oxigen şi deţine excepţionale calităţi în legarea ionilor oxizilor şi hidroxizilor de metale insolvabili, reglează valoarea pH-ului. Este foarte bogat atât în substanţe organice cât şi în substanţe minerale.

Acid pangamic (vitamina B15, N-Dimethylglycin)

    Este un relaxant muscular, are acţiune antioxidativă similară vitaminei E, care poate fi chiar mărita prin administrarea suplimentară de vitamina E şi A. Prin aceasta protejează celulele din organism şi sprijină schimbul de oxigen în ţesuturi. Scade pH-ul din sânge, susţine funcţiile de detoxificare ale ficatului şi susţine musculatura (prin aprovizionarea cu oxigen) în cazul efortului.

   Studiile ruseşti au certificat eficacitatea acidului pangamic contra: ridigizării arterelor, astmei bronhice, diabetului, afecţiunilor de piele, a celor cardiace, contra hipercolesterolului şi în deficienţele circulatorii. Profesorul rus Shpirt spunea încă din 1965: „Cred că va veni o vreme când pangamatul ce calciu (vitamina B15) se va afla pe masa fiecărei familii în care există membri trecuţi de vârsta de 40 de ani, alături de solniţa cu sare.“

Afin (Vaccinium myrtillus)

   Ajută în diaree şi atenuează problemele intestinale, măreşte eliminarea urinei, acţionând diuretic, scade colesterolul şi nivelul grăsimilor în sânge, împiedică infecţiile, întăreşte sistemul imunitar, protejează celulele corpului contra radicalilor liberi, contribuie şi la slăbire.

Alanin (aminoacid)

   Joacă un rol esenţial în metabolismul vitaminei B6 şi a Triptofanului, precum şi în procesele metabolice dintre musculatură şi ficat. De asemenea este foarte important în ciclul urinei. Participă la furnizarea de energie şi ajută la regularea nivelului glicemiei în sânge.

Alma-fructele de Alma (Emblica officinalis)    

  Planta este una dintre cele mai vechi (peste 5.000 de ani) componente ale medicinei tradiţionale indiene, Ayurveda. Este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C. Un fruct proaspăt conţine până la 1.000 de mg (un gram) de vitamina C. Nenumărate bioflavonoide, polifenole şi minerale întăresc capacitatea de preluare a acidului ascobin de către organism, iar cantitatea mare de tanini (20%) protejează sensibila vitamină C contra oxidării.

  Alte componente sunt: beta-carotin, superoxiddismutaza, fier, calciu, caliu, pectin, vitamina E, vitamina B3 şi enzima SOD. Institutul de imunologie Niwa din Japonia a efectuat ample studii care certifică eficacitatea antioxidativă a boabelor de Alma.

Aloe Vera (Aloe perfoliata)

   Din desenele rămase de la vechii egipteni ştim că această plantă era folosită cu scop medicinal încă de acum 6.000 de ani. Şi sumerienii o considerau ca fiind plantă vindecătoare. De asemenea în medicina tradiţională chinezească şi în cea a mayaşilor este binecunoscută. Soldaţii lui Alexandru cel Mare o foloseau pentru a-şi vindeca rănile, iar Cristofor Columb avea pe navele sale întotdeauna ghivece cu Aloe vera, pe care o foloseau marinarii pentru a-şi vindeca rănile. Medicul grec Dioscurides o menţionează şi el în tratatul său asupra plantelor medicinale.

   Aloe vera conţine circa 160 de substanţe, printre care uleiuri eterice, 11 antraquinone (apreciate pentru eficacitatea lor în liniştirea durerilor), 13 substanţe minerale (printre care calciu fosfor, caliu, fier, natriu, mangan, magneziu, cupru, crom şi zinc), 15 enzime, saponine (hidrocarburi cu rol detoxifiant şi antiseptic), 21 de aminoacizi, 4 acizi graşi esenţiali şi vitaminele A, B1, B2, B12 şi C.

   Substanţa principală însă este Acemannan, o moleculă de zahăr cu lanţ lung (polizaharid).      

   Acemannan se depune în toate membranele celulare ale corpului şi acţionează de acolo ca imunostimulant al întregului organism contra paraziţilor, virusurilor şi bacteriilor, stimulează lubrefierea articulaţiilor (deci eficace în artrită). Poate de asemenea, prin acţiunea sa antivirală, antibacteriană şi antimicotică să acţioneze spre exemplu, contra Candida şi să restabilească flora intestinală afectată.

   Substanţa respectivă acţionează şi ca „pod de legătură” între proteinele străine şi celulele macrofage, uşurând „preluarea” proteinelor străine de către macrofage. Această funcţie de „legătură” este şi unul dintre componentele „cheie” în întărirea imunitară a nucleului celular.

   Experimentele clinice cu pacienţi bolnavi de AIDS au arătat că terapia cu suc de Aloe vera a avut efecte pozitive asupra acestora: a scăzut febra, transpiraţia nocturnă a putut fi oprită, infecţiile s-au diminuat simţitor la fel ca şi deficienţele respiratorii, diareea a fost stopată şi chiar şi inflamarea nodulilor limfatici a dat înapoi.

   Ca acţiune externă Aloe vera este utilă contra acceselor, acneei, eczemelor, ciupercilor de la picioare, căderii părului, herpesului, neurodermitei, rănilor cu vindecare problematică, mătreţei, arsurilor (şi a celor provocate de soare).

Aminoacizii

   Aminoacizii sunt materialul de construcţie al proteinelor. Ei se găsesc în elementele constitutive ale oricăror celule. Ei pot fi numiţi „maşini moleculare“ care recunosc şi transportă substanţele-semnal. Această aprovizionare slujeşte regenerării celulare şi aprovizionării energetice a celulelor.

   Aminoacizii joacă un rol esenţial în afecţiunile sistemului cardiac-circulator, în deficienţele sistemului imunitar, în prodecţia contra cancerului, în ciroză, în cahexie, în afecţiunile autoimunitare şi în sindromul oboselii cronice. Administrarea orală de aminoacizi are efecte benefice în eliminarea deficienţele de concentrare, în reflexele încetinite şi în alte fenomene legate de „oboseala“ care apare în cadrul bolilor acute, stressului, suprasolicitării sau efortului fizic excesiv.

   Atunci cînd aminoacizii şi legăturile de sulf (thiolele) sunt deficitari în organism, producţia de monoxid de azot colabează, apărând grave deficienţe în sistemul imunitar (linia Th1). Pe de altă parte insuficienta prezenţă a antioxidanţilor poate duce la un fenomen de autootrăvire datorat insuficientei antioxidări a monoxidului de azot.

   Nu toate substanţele cum sunt vitamina C, vitamina E, selenul şi zincul sunt hotărâtoare pentru antioxidare, ci mai sus amintiţii aminoacizi şi thiolele joacă şi ei un rol deosebit de important!

Ananas

   Enzimele din Ananas activează metabolismul celular, elimină substanţele reziduale, vitalizează organismul. Ananasul, ca de altfel multe alte fructe tropcale, este un adevărat „cocktail enzimatic“ constituit din diferite enzime, coenzime, vitamine, microelemente, şi minerale. Conţine de asemenea proteine care desfac enzimele cum ar fi Bromelan, vitamina C, minerale şi complexul vitaminelor B. Stimulează digestia naturală şi deţine certe calităţi antiinflamatorii.

Anason (Pimpinella anisum L.)

   Este folosit în primul rînd în cazul afecţiunilor de stomac şi intestine care se manifestă prin balonări şi constipaţii. Are acţiune diuretică, calmează crampele, antibacteriană, stimulează apetitul şi digestia şi de asemenea este des folosit în cazurile de infecţii ale căilor respiatorii superioare.

Angelica (Angelica archangelica)

   Angelica are acţiune antiseptică, imunostimulantă şi energizantă. Este recomandată în cazul lipsei de apetit, al balonărilor, răcelilor, epuizării, deficienţelor hepatice şi stomacale, constipaţiei şi ăn general în cazul afecţiunilor specific feminine.

Anghinare (Cynara scolymus)

   Anghinarea era folosită deja în Egiptul antic ca şi plantă medicinală. La romani era considerată un aliment al oamenilor bogaţi. Stimulează apetitul, digestia, scade colesterolul şi detoxifică sângele. Calităţile plantei se datorează în primul rând flavonoidelor şi taninilor conţinuţi. Stimulează producţia de fiere şi activitatea bilei şi reduce lipidele. Din aceste motive este utilizată cu succes în afecţiunile digestive, în hiperlidemii şicontra sidromului intestinului iritabil.

Argan (Argania spinosa) – ulei

   Arborele de Argan este  originar din Maroc, unde joacă un important rol contra formării de zone aride (deşert), contribuind astfel la echilibrarea ecologică. Este unul dintre cei mai vechi arbori, alături de Gingko. După unii specialişti, ar fi apărut cu circa 25 de milioane de ani în urmă, în regiunile aride şi de deşert. Atinge o vîrstă respectabilă de circa 400 de ani.

   Uleiul se extrage din fructele asemănătoare cu măslinele, prin metode manuale, şi este de foarte multe generaţii una dintre îndeletnicirile de bază ale femeilor berbere. Arganul este pentru berberi întradevăr „arborele vieţii“. El furnizează berberilor practic tot ceea ce aceştia au nevoie: lemn pentru foc şi ca material de construcţie, fructe şi ulei ca importantă sursă alimentară şi cu scop medicinal. Uleiul de Argan este considerat, datorită înaltei concentraţii (peste 80%) de acizi graşi nesaturaţi ca fiind un foarte valoros element nutritiv.

   Alte substanţe conţinute de fructele Argan sunt sterol, spinasterol şi schottenol, care sunt excelenţi reductori de radicali liberi şi susţin sistemul imunitar, precum şi ca sumstanţe cu acţiune anticancerigenă.

Arginin (aminoacid)

   Joacă un rol foarte important în funcţiile musculare, în creştere şi în procesele de vindecare. Reglează şi susţine sistemul imuntar, acţionând antiviral şi antitumoral. Inhibă creşterea tumorilor, stimulează glandele urinare, cotribuie la construcţia musculară şi consumă (arde) grăsimile, stimulează vindecarea rănilor, detoxifică ficatul şi măreşte numărul spermatozoizilor.

Arsen (As)

   Legăturile de Arsen sunt cancerigene. Arsen metalic găsim în insecticide şi ierbicide. Mai de mult Arsenul era folosit şi la impregnarea lemnului, şi probabil că se mai foloseşte în acest scop încă în unele ţări. În natură uneori ciupercile care cresc liber conţin cantităţi însemnate de Arsen.

   Simptomele otrăvirii cu Arsen sunt: pete întunecate pe piele, risc cancerigen, inflamaţii ale mucoasei intestinale, epuizare, senibilitate redusă la durere.

Astaxanthin

   Este un pigment roşu care se întâlneşte în diferite alge, crabi şi crustacee, în peşti şi în păsările flamingo. Este un carotinoid antioxidant foarte eficient cu efecte imunostimulante, inhibă cancerul şi inflamaţiile şi mai are şi calităţi protective pentru inimă.

   Conform unor studii efectuate, Astaxanthinul este mai eficace decât beta-carotin contra radicalului liber Singlet Oxigen. Se opune de de asemenea cu rezultate foarte bune şi altor radicali liberi. Protejează foarte eficace membrana celulară şi mitocondriile (« Astaxanthin is much more effective than vitamin E, beta-carotene and lutein in inhibiting peroxydation process by harmful free radicals » Miki W. et al, 1991.).

   Numeroase studii pe animale şi oameni „in vitro“ şi „in vivo“, au certificat eficacitatea antioxidativă a Astaxanthinului şi utilitatea lui pentru prevenirea sau terapierea bolilor neurodegenerative, care sunt asociate cu stressul oxidativ, a afecţiunilor cardiovasculare precum şi în protecţia ochilor şi a pielii de daunele care pot fi produse de radiaţiile ultraviolete. 

Biotin (vitamina B7 sau vitamina H)

   Biotin joacă un important rol în cadul proceselor metabolice. Ajută la sinteza glucozei şi favorizează procesele de creştere şi divizare a celulelor, precum şi procesele de desfacere a aminoacizilor şi acizilor graşi. Este în mare parte produs de flora intestinală şi poate fi suplimentar preluat şi prin alimentaţie. Poate fi întâlnit în organism în diferite organe şi ţesuturi.

   Biotinul este activ ca şi enzimă în metabolismul acizilor graşi, formează şi descompune acizii graşi şi este activ în metabolismul colesterolului. De asemenea are un rol de declanşator al metabolismului proteinelor. Produce aminoacidul Leucin, activează formarea de substanţe dulci (zahăr) din proteine şi grăsimi. Foarte bogate în Biotin sunt ficatul, rinichii, gălbenuşul, nucile, spanacul, ciupercile şi lintea. Şi carnea slabă, fructele, cerealele şi pâinea conţin Biotin.

   Simptomele deficienţei de Biotin sunt: lipsa de apetit, anemia, depresia, inflamaţia limbii (glositis), valorile ridicate de colesterol general, dereglări ale pielii, dureri musculare, oboseală, leşin, unghii care se rup uşor, hipoglicemie.

Borul

   Are acţiune în formarea hormonilor sexuali estrogen şi testosteron, ajută la stabilizarea proteinelor în plasma celulară (şi de aceea are un important rol contra osteoporozei), susţine sistemul imunitar în formarea anticorpilor,

Bromelain din Ananas

   Bromelainul din ananas are o propietate de desfacere a proteinei care conduce la „spargerea“ învelişului de proteine sub care se „ascund“ celulele cancerigene. De abea atunci când acest „înveliş“ este spart, sistemul imunitar poate recunoaşte celulele cancerigene, respectiv declanşază acţiunea contra lor.  

Bromelain

   Are proprietatea de a desface depunerile de pe pereţii vaselor de sânge (plachetele). De asemenea stopează diareea prin proprietatea de a micşora numărul bacteriilor dăunătoare din intestin, susţine digestia, ajută şi susţine preluarea de substanţe secundare din plante, în mod deosebit Curcuminul, are eficacitate contra trombozei, inhibă prostaglandina, care este un factor inflamator, este analegzic şi ajută la vindecarea rănilor. De asemenea ajută la desfacerea fibrinului în sânge, care poate contribui la slăbirea circulaţiei sangvine, diminuează durerile articulare (gută) şi aciditatea stomacală.

   Protejează ţesuturile contra lipsei de umiditate şi de asemenea portejează contra afecţiunilor cardio-vasculare. Întăreşte sistemul de protecţie contra canceruluişi în general sistemul imunitar. Inhibă răspândirea celulelor cancerigene, ajută la vindecarea ulceraţiilor stomacale, diminuează procesele inflamatorii din ţesuturi, articulaţii şi oase, precum şi inflamaţiile venelor.

Busuioc (Ocimum basilicum L.)
   Are acţiune de susţinere a digesiei. Hildegard von Bingen recomandă busuiocul contra febrei. Indicaţiile tradiţionale ale busuiocului sunt problemele digestive, colicii, balonările, crampele stomacale.

Cadmiu (Cd)

  Este neurotoxic, producând daune sistemului nervos. Cea mai mare sursă de cadiu este fumul de ţigare (culoarea albastră a fumului provine de la cadmiu). Se depune în mod deosebit în oase, plămâni şi rinichi. Simptomele unei intoxicaţii cu cadmiu sunt: lipsa de apetit, lipsa simţului gustativ, hipertensiune, rezistenţă redusă contra microorganismelor, dificultăţi de învăţare, deficienţe renale, osteoporoză.

Calciferol (vezi vitamina D)

Calciu

   Este în primul rând important pentru construcţia oaselor şi a dinţilor, contra inflamaţiilor, pentru stimularea musculaturii şi nervilor, pentru stabilitatea activităţii cardiace.

 Caliu

   Acţionează asupra activităţii musculare a inimii. Este responsabil pentru sensibilitatea celulelor din muşchi şi a celor nervoase, prin faptul că le măreşte potenţialul electric de la 70 milivolţi la 120 de milivolţi. Caliu este implicat în câştigarea de energie şi în menţinerea presiunii osmotice în celule, în activarea unor enzime, în biosinteza proteinelor, în metabolismul hidrurilor de carbon şi deci prin aceasta în producţia de energie.

Carnitin

   Este un component natural al musculaturii omului şi este format în ficat şi rinichi din aminoacizii Lysin şi Methionin. Cel mai mare conţinut de L-Carnitin îl întâlnim în inimă şi musculatura scheletului. Carnitinul are proprietatea de a furniza celulelor, respectiv mitocondriilor, necesarul de acizi graşi. Acolo aceştia sunt transformaţi în ATP, adică în energia necesară celulelor. Este vorba despre acea formă de energie care este necesară pentru a re-transforma celulele cancerigene în celule normale, respeciv de a le determina să trecă de la metabolizarea (arderea) glucosei înapoi la folosirea oxigenului. Aceast face din Carnitin un elemant profilactic primar contra cncerului, element care este cu atât mai important în momentul unei acutizări a cancerului.

Ceaiul verde (Camellia sinensis)

   În cazul ceaiului verde, frunzele nu vor fi fermentate, ca la ceaiul negru. Ceaiul verde conţine calciu, carotine, catehini (tanini cărora li se atribuie multe calităţi pentru menţinerea sănătăţii), fluor, caliu,cofein (înainte se numea şi tein), cupru, magneziu, nichel, acid fosforic, vitaminele A, B1, B2,B12, C, zinc.

   Spre deosebire de ţări ca India, China, Taiwan şi Indonezia, în Japonia se produce, de peste 800 de ani, numai ceai verde. Tocmai de aceea cele mai multe studii asupra ceaiului verde provin din Japonia. Astfel Hirota Fujiki, directorul Institutului Saitama de cercetări asupra cancerului, a efectuat studii care au certificat eficacitaea ceaiului verde contra cancerului, Japonia fiind una dintre ţările cu o rată de mortalitate cauzată de cancer extrem de mică. Spre exemplu cancerul de stomac este în Japonia practic necunoscut. Şi cancerul de plămâni ocupă un loc foarte mic în rândul afecţiunilor de care suferă japonezii, în ciuda faptului că aceştia sunt foarte mari fumători. Fujiki a cercetat intens acţiunile antioxidative ale ceaiului verde.  

   Între timp o serie de alte ţări au început să acorde o atenţie din ce în ce mai mare studiilor asupra ceaiului verde. Acestuia i se atribuie acţiuni benefice contra depresiunilor, inflamaţiilor, hiperglicemiei, afecţiunilor cardiace şi circulatorii, deficitului de concentrare, problemelor de stomac şi intestine, reumatismului şi infecţiilor virale.

Celulaza

   Celulazele sunt enzime care pot descompune celuloza şi ß-Glucoza. Deoarece celuloza nu poate fi digerată de către enzimele proprii corpului uman în procesul de digestie, acest lucru se obţine cu ajutorul florei micobiene din intestin, respectiv celulazei care este produsă de bacteriile simbiotice (care se găsesc în mare cantitate în stomacul rumegătoarelor).

Chimen negru (Nigella sativa)

    Atunci când oamenii de ştiinţă au început să studieze această plantă, au avut parte de o serie de surprize plăcute: Institutul Sloan Kettering care este specializat în cercetări asupra cancerului, a certificat acţiunea antitumorală a acestei plante. În India, unde chimenul negru este de foarte multă vreme cunoscut, plantei i se atribuie acţiune antidiabetică şi antitumorală. Iar în Germania este folosită contra neurodermitei, astmei şi alergiilor provocate de polen.

    Mai ales înaltul conţinut de gamma-linol şi acid linolenic precum şi de nigellon, alături de 100 de alte substanţe, sunt responsabile pentru acţiunea benefică a plantei. „Cooperarea“ dintre aceste substanţe ajută în foarte multe procese metabolice şi acţionează regulatoriu asupra sistemului imunitar. Pe lângă efectul imunostimulant, chimenul negru mai are şi proprietăţi de calmare a crampelor, de scădere a colesterolului şi antimicrobiene.

Chlorella (Chlorella Pyrenoidosa)

   Este o microalgă verde care trăieşte în apa dulce, de mărimea unei celule sangvine. Este una dintre plantele cu cel mai înalt conţinut de clorofilă. Este folosită de peste 40 de ani în ţările dezvoltate, mai ales în Japonia, ca şi supliment nutritiv. Chlorella poate „suge ca un burete“ otrăvurile şi toxinele, fără ca acestea să se mai poată desprinde din această legătură (pentru această acţiune este responsabilă substanţa Sporopollenin conţinută în Chlorella). Astfel toxina va fi eliminată din corp o dată cu alga.

   Chlorella este un antibiotic natural care s-a dovedit a fi extrem de eficace în testele de laborator efectuate, acţionând tocmai împotriva acelor bacterii care sunt dăunătoare omului.

   Conţine 19 aminoacizi, printre care toţi cei opt esenţiali, minerale (calciu, magneziu, siliciu), microelemente (fier, crom, zinc), vitamine (B-complex, C, E şi D, B12, acid folic, niacin), provitamina A (beta-carotin), acizii graşi Omega-6 şi Omega-9, polizaharide, substanţe secundare din plante cum sunt clorofila şi carotinoidele.

   Are o excelentă acţiune detoxifiantă, întăreşte sistemul imunitar, inhibă cancerul şi reduce stressul.

Chondroitinsulfat

   Este un component natural al cartiagiului. Atunci când este folosit în preparatele pentru protejarea cartilagiilor, este obţinut din diferite surse animale, de exemplu din cartilagiul de rechin. Este un important element constitutiv al ţesuturilor de legătură, cartilagiilor şi articulaţiilor, dar este parte componentă şi a membranei celulare. Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi împiedică formarea de cheaguri de sânge. Poate inhiba şi enzimele Colafenază şi Elastaza, întăreşte colagenul (proteine ca substanţe de susţinere). Este prezent şi în pereţii arteriali şi în valvele cordului. Contribuie la scăderea colesterolului, inhibând oxidarea colesterolului LDL şi ajutând la scăderea valorilor LDL şi a trigliceridelor.

   O dată cu îmbătrânirea este posibil ca să nu mai fie suficient chondroitinsulfat prezent în organism. În alimentaţie chondroitinsulfatul se găseşte mai ales în scoici.

Ciupercile medicinale (Shiitake, Reishi, ABM)

   Substanţele conţinute în anumite ciuperci stabilizează sistemul imunitar, inhibă creşterea tumorilor şi contribuie la reînoirea celulară. Sunt foarte eficace contra alergiilor, tumorilor, proceselor inflamatorii din tractul digestiv (gastrită, Morbus Crohn, colită ulceroasă) şi de pe piele, diabetului, obezităţii, gutei, hipertensiunii şi afecţiunilor cardiace şi circulatorii.

   Aceste ciuperci stimulează prin substanţele lor (între timp cunoscute) imunitatea specifică corpului atât de eficace, încât acesta este capabil să combată chiar şi celulele cancerigene. Ele activează celulele de apărare (macrofagele), celulele „ucigaş“ naturale (celulele NK) şi celulele ajutătoare T. Astfel vor fi formate şi mai multe citochine (interleuchineIe IL1, IL2 şi interferoane). Dar şi factorul de necroză tumorală va fi activat. Celulele de apărare şi citochinele sunt cele care „vânează“ celulele cancerigene, pentru a le neutraliza.

   Societatea pentru ciuperci medicinale (din Germania) recomandă aceste trei ciuperci contra: alergiilor, arteriosclerozei, angoaselor, Alzheimer, artritei, astmei, hipertensiunii, bronşitei, chemoterapiei (efectelor provocate de aceasta), depresiunilor, diabetului, deficienţelor circulatorii, inflamaţiilor, răcelilor şi gripelor, epuizării, fibromialgiei, gutei, afecţiunilor dermatologice, hepatitei, infarctului cardiac, deficienţelor imunitare, climacteriumului.

Cocos (uleiul)

   Este obţinut din frucul uscat de cocos (kopra).  Din punct de vedere medical acidul laurin (acidul dodecain) este important, deoarece acesta este capabil a distruge agenţii patogeni. În cecetările de laborator s-a constatat o sensibilitate a bacteriilor precum şi a virusurilor de gripă şi herpes faţă de acest acid. Deşi anumite componete ale uleiului de cocos pot ridica nivelul colesterolului general, la o privire mai atentă se constată că este stimulat îndeosebi colesterolul „bun“ (HDL), care în cantitate suficientă contribuie la prevenirea afecţiunilor cardiace şi a vaselor de sânge.

Coenzima Q10 (Ubiquinol)

   Pentru oameni Coenzima Q10 este deosebit de importantă. Funcţia acestea este de a proteja celulele şi de a aproviziona corpul cu suficientă energie. Coenzima Q10 este un accelerator al proceselor metabolice şi reduce radicalii liberi ai oxigenului. De asemenea este un transportor de electroni în membrana celulară a mitocondriilor (organelelor) şi este vitală pentru acestea. Aparţine reţele antioxidative (vezi acidul alfa-liponic) şi se recomanda pentru întregirea alimentaţiei zilnice, mai ales la persoanele în vârstă, în vederea menţinerii unei inimi sănătoase şi a vaselor de sânge adiacente acesteia, deoarece o dată cu îmbătrânirea scade producţia de Coenzima Q10.

Colostrum

   Ca principale substanţe în Colostrum, primul lapte de după naştere, trebuiesc menţionate imunoglobulinele, interferoanele, interleucinele, lactoferinele, microelementele, vitamine şi factorii de creştere. Colostrum vindecă mucoasa intestinală neetanşă (Leaky-Gut), care are un rol hotărâtor în cazul multor afecţiuni. De aceea Colostrum oferă o excelentă protecţie imunitară într-o lume plină de germeni, toxine, poluare, etc. Imunoglobulinele din Colostrum sunt capabile să neutralizeze bacteriile, virusurile şi drojdiile. De sute de ani este folosit laptele de vacă în medicina tradiţională, pentru susţinerea sistemului imunitar. În sec.XIX juca rolul antibioticului  de astăzi, dar fără a aduce şi dezavantajele acestuia. Tocmai de aceea Colostrum a revenit în ultima vreme puternic în actualitate, cunoscându-se deja foarte bine dezavantajele antibioticelor de sinteză chimică.

   Colostrumul de la vaci este deosebit de eficient, deoarece prin placenta vacii nu se transmit imunoglobuline viţelului încă nenăscut. Viţelul nou-născut îşi primeşte imunoglobulinele exclusiv prin lapte. De aceea Colostrumul din laptele de vacă conţine până la o concentraţie de 40 de ori mai mare substanţe imunitare, în comparaţie cu sângele uman!

   Colostrum este singurul produs natural care conţine enzima Telomeraza, acea enzimă a „nemuririi“, care are sarcina de a repara terminaţiile cromozomilor după o diviziune, pentru a preîntâmpina astfel moartea celulei. În terapia cancerului şi în reabilitări, Colostrumul este folosit astăzi pentru a întări pe cât posibil capacitatea imunitară a pacientului.

Cranberry (Vaccinium macrocarpon),

   În medicina tradiţională americană, proprietăţile Cranberry-ului sunt de mult cunoascute. Indienii nord-americani foloseau fructele pentru vindecarea rănilor, dar şi pentru colorarea textilelor. Iar marinarii luau Cranberry cu ei în lungile lor călătorii, pentru a evita scorbutul. Din punct de vedere medical sunt certificate următoarele acţiuni: bacteriostatic (previne infecţiile în cavitatea bucală, stomac şi în căile urinare, mai ales Escherichia coli), antiinflamator (prin formarea de acid salicilic în organism). Substanţele active sunt: antioxidanţi, 1-O-methylgalactoza, caliu, natriu, florizin, fosfor, proantocianide, prunin, substanţe secundare vegetale, tanin, vitamina C.

  Studiile noi confirmă faptul că substanţele din Cranberry pot bloca evoluţia cancerului. S-a constatat că Cranberry-proanthocyanidin (PACs) inhibă evoluţia şi creşterea cancerului pulmonar, intestinal şi a leucemiei.

Crom

   Este un microelement esenţial, care este necesar în cantităţi foarte mici. Este însă important pentru metabolismul hidrurilor de carbon (zahăr) şi al grăsimilor, ca şi cofactor al unor enzime. De asemenea pentru nucleul celulei în procesul de „citire“ al ADN-ului, precum şi pentru funcţionabilitatea corneei şi a ochiului. Joacă un rol important şi în lanţul respirator al celulelor corpului. Dacă cromul lipseşte, modelul energetic bazat pe oxigen se prăbuşeşte. Caz în care celula se „cuplează“ la câştigarea (arderea) energiei din glucoză, formându-se astfel poliamine, care stimulează diviziunea celulară. Şi astfel porneşte evoluţia cancerigenă!

Cupru

   Este elementar pentru schelet, musculatură, organele interne şi creer, paticipă la formarea celulelor roşii de sânge, joacă un important rol în sistemul nervos central şi acţionează contra germenilor.

Curcuma (Curcuma longa) 

   Are acţiune antiinflamatorie, stimulează bila şi digestia. Pe lîngă acestea stimulează şi respiraţia, funcţiile uterine şi sistemul circulator. În lucrările farmacologice se relatează îndeosebi despre vindeacrea tumorilor. Curcuma este indicată contra bolilor inflamatorii de orice fel, icterului, afecţiunilor pielii şi ochilor, în profilaxia cancerului şi în fazele acute ale acestuia, în afecţiunile hepatice, în problemele menstruale, în afecţiunile de stomac şi intestine, în problemele digestive.

   Mai nou se ştie că în fiecare celulă există un aşa-zis „rezervor de lumină“, care acumulează şi eliberează fotoni. Aceşti fotoni coordonează nenumărate procese metabolice în celulele noastre. Celulele cancerioase eliberează mult mai mulţi fotoni decât înmagazinează – de aceea această „rezervă de lumină“ se goleşte rapid. Din cercetările actuale, printre alţii ale Prof. Dr. Fritz-Albert Popp se ştie că Curcuma blochează eliberarea exagerată de fotoni a celulelor canceroase. Procesul de „pierdere de fotoni“ (pierdere de lumină) sunt chiar inversate (lumina fiind din nou înmagazinată), astfel încât boala este stopată. Acest fenomen este valabil pentru toate formele de cancer studiate, pentru afecţiunile autoimunitare, deficienţele de circulaţie arterială, alergii şi bolile degenerative.

    În toate aceste boli se constată o masivă pierdere de lumină (fotoni). Prin administrarea direcţionată a mijloacelor de vindecare biologică, în mod deosegit curcuma, se reuşeşte a se stopa aceste pierderi de fotoni. Vi se mai pare oare acuma fantazistă sintagma „hrăneşte-te cu lumină“? Sau Iisus văzut ca „lumină vie“. Sau „strigarea“ a preotului în noapte Învierii, devenită deja din păcate banală, şi asupra căreia nu neprea facem gânduri : „Veniţi de luaţi lumină!“

   Curcuma mai împiedică şi pătrunderea celulelor metastazice în circuitul sangvin, şi deci implicit răspîndirea lor! Contra cancerului, curcuma este la ora actuală cea mai cercetată şi bine documentată armă biologică: Curcuma inhibă toate semnalele şi căile stimatorii interne şi externe ale celulelor canceroase.

Cyanocobalamin (vezi vitamina B12)

Cystin/Cystein (aminoacizi)

     Aparţin aminoacizilor cu conţinut de sulf şi astfel au un foarte ridicat grad de detoxifiere (antioxidare). Acţionează asupra legăturilor formate de metalele grele în organism, eliminându-le. Protejează contra toxicităţii cuprului, elimină radicalii liberi. Ajută la eliminarea daunelor provocate de fumat şi consumul de alcool. Este eficace contra artritei, ajută la repararea ADN-ului, protejează de efectele radiaţiilor Röntgen.

DHEA (Dehidroepiandrosteron)

   Este un hormon steroid al glandelor adrenale. Steriodhormonii pot, datorită caracterului lipofil (dizolvă grăsimile), să treacă fără probleme prin membrana celulară şi să se lege în interiorul celulei la un receptor proteinic. Astfel se explică faptul că steroidhormonii au o acţiune atât de variată. DHEA este cel mai răspândit hormon în sânge (15-20mg/zi) şi este în ficat transformat în sulfat DHEAS. Acesta la rândul lui este transformat în organism în hormonii sexuali estrogen şi testosteron. (vei şi rădăcina de Yam).

Fenicul (Foeniculum vulgare mill.)

     Acţionază asupra mucozităţilor (flegmei) dizolvând-o, susţine căile respiratorii şi inhibă creşterea bacteriilor, diminuează crampele digestive şi elimină balonările, este antibacterian şi eficace contra inflamaţiilor. De asemenea util contra bronşitei, tusei şi inflamaţiilor.

Ficin (enzimă)

   Se găseşte ca importantă substanţă activă în smochine (Ficus carica). Este un „starter“ activ al metabolismelor biochimice. Este înrudit cu Papain din Papaya şi cu Bromelain din Ananas. Are o foarte puternică acţiune de „desfacere“ a proteinelor. Se aseamănă cu enzimele digestive umane Pepsin şi Trypsin, conţine fibre, care duc la o senzaţie de saţietate. Smochinele proaspete se găsesc relativ rar la noi, toamna. Sunt bogate în fibre, glucoza, beta-carotin, enzime şi numeroase minerale cum ar fi calciu, caliu, maneziu şi fier.

   Pentru consumul zilnic smochinele sunt deosebit de valoroase ca urmare a înaltului conţinut de substanţe mucilaginoase şi fibre dietetice. Principalul furnizor de fibre sunt seminţele mici din fruct care contribuie la meţinerea unei flore intestinale sănătoase.

Fierul

   Cea mai importantă funcţie a sa este legarea oxigenului la molecula de hemoblobină din celulele roşii. Deficienţa de fier reprezintă o aprovizionare insuficientă a organismului cu oxigen, fapt ce poate duce la foarte diferite afecţiuni cu urmări grave. În lupta sistemului imunitar cu agenţii patogeni, fierul joacă un rol foarte importan.

Fluorul  

   Participă la formarea oaselor şi la procesele de creştere (fluoridul este integrat în apatitul din oase şi dinţi). Întăreşte dinţii şi oasele şi le protejează de acizi şi bacteriile cariilor. Fluorul industrial care se găseşte în pasta de dinţi şi în alimente este foarte critic văzut de o parte dintre oamenii de ştiinţă. Există şi multe publicaţii în care este respinsă administrarea de tablete cu fluor la copii.

Fosfor (ca fosfat)

   Participă activ la întregul metabolism. Foloseşte şi ca material de construcţie pentru oase şi dinţi. Este necesar în cadrul schimbului energetic pentru sinteza fosfaţilor în moleculele de ATP (adenosintrifosfat) care furnizează energie celulelor. Este parte componentă şi în ADN şi ARN, iar lipidele fosforului sunt implicate în construcţia membranei celulare.

Genistein din Soia

  Este o isoflavonidă care se obţine din boabele de soia. Genisteinul este atent studiat încă din 1966. Studiile au arătat că Genisteinul se poate lega cu aceaşi receptori ca şi estrogenul. Boabele de soja sunt singura sursă importantă de Genistein, dar cantitatea de soia care ar trebui mîncată ar fi foarte mare. În Asia, unde soia se consumă frecvent (este un aliment principal acolo), cantitatea de soia ingerată este de 20 de ori mai mare decât în Europa. Isoflavonoidele sunt substanţe secundare obţinute din plante care joacă un rol de apărare contra agenţilor patogeni. Au calităţi antioxidative şi anticarcinogene.

   Genistein este cel mai important isoflavonoid în soia, şi este până în prezent cel mai bine cercetat. Genisteinul poate diminua acţiunea nedorită a estrogenului în corp şi astfel poate împiedica o apariţie a cancerului de sân, dar poate şi bloca procesele din cadrul formării cancerului (angiogeneza) precum şi enzimele cancerigene. Are calităţi antioxidative şi stimulează în sistemul imunitar celulele limfocite „ucigaşe“. Poate scădea colesteroul general şi LDL-ul stimulând în acelai timp colesterolul „bun“. Contribuie la formarea oaselor, iar zincul îi stimulează eficacitatea.

Studiile epidemiologice din Asia au arătat în permanenţă că acolo riscul apariţiei cancerului condiţionat hormonal este mult redus. Consumul regulat de soia (produse din soia, de exemplu tofu) duce la creşterea cantităţii de isoflavonoide în organism, prevenind astfel cancerul de sân, intestin, prostata şi vezică urinară.

Germaniu (organic)

  Există foarte multe studii şi lucrări ştiinţifice care recomandă Germaniul, constatându-se utilitatea lui în afecţiuni foarte diferite ca: diabet, dermatită, intoxicaţii cu monoxid de carbon, probleme tiroidale, gastrice, tromboze cerebrale, schizofrenie, reumatism articular, infarct cardiac, funcţionare deficitară a ficatului (de ex. ciroză), apoplexie, deficienţe auditive. De asemenea este util în perioada de sarcină şi la naşteri.

Germenii de cereale

   Germenii de cereale (şi „iarba“ tânără de la diferite cereale) conţin întreaga forţă vitală a naturii şi sunt donatori de energie foarte eficace. Din cele mai vechi timpuri, sucul celealelor verzi, tinere, au constituit un remediu medicinal pentru om. Acesta conţine toate vitaminele vitale, minerale, microelemente, enzime, elemente de construcţie proteinică şi sunt bogate în fibră şi clorofilă. De asemenea au eficacitate şi în domeniul psihic, de aceea sunt foarte importante pentru om în ansamblul lui. Tradiţional germenii şi sucul din iarba tânără de cereale se folosesc pentru detoxifiere, sunt puternic bazici şi prin aceasta constituie o importantă sursă nutritivă şi ajută la normalizarea balanţei bază-acid.

   Conţin un mare număr de diferite minerale, vitamine, proteine, aminoacizi şi enzime, sunt bogate în fibre şi conţin cea mai mare cantitate de proteine dintre toate ierburile. Stimulează Nervus simpaticus şi mobilizează activitatea adrenalinei. Îmbunătăţesc protecţia celulară şi încetinesc procesele de îmbătrânire. Un studiu ştiinţific din Israel a cetificat, că doar prin ingerarea a 0,1 litru de suc zilnic din germeni şi iarba tânără de cereale, la pacienţii cu colită ulceroasă, după doar o lună de zile, simptomele s-au ameliorat substanţial, fără a apare nici un fel de efecte secundare.

Ghimbir (Zingiber officinale)

   Eficacitatea medicinală a Ghimbirului este dată de oleoresin balsam, care constă din uleiuri eterice, zingiberen, zingiberol, ginerol şi shoagolen. Are calităţi antifungicide, antioxidative, antiinflamatorii, stimulează sucurile gastrice, saliva şi formarea fierei. Studiile ştiinţifice certifică o serie de calităţi cum ar fi: acţiune antibacteriană, antiemetică (protejează contra vomei), antihepatotoxică, antioxidativă, stimulează circulaţia şi inima, susţine funcţiile vezicii biliare.

   Ghimbirul este foarte des folosit în medicina asiatică şi contra reumatismului, durerilor musculare sau răcelilor. În cazul greţei este util a se mesteca o felie subţire de ghimbir proaspat. Alte indicaţii terapeutice sunt: lipsa de apetit, balonările, tusea, durerile de cap, stimulant stomacal, ulceraţii stomacale, crampe menstruale, stomac iritabil.

Gingko biloba

   Arborele aparţine uneia dintre cele mai vechi specii de plante cunoscută. Este originar din China, Corea şi Japonia, dar este din ce în ce mai des plantat şi în Europa. Interesant este faptul că după atacul american cu bomba atomică de la Hiroşima, prima planta care a „revenit“ la viaţa, a fost un abore de Gingko. Este foarte rezistent la influenţele negative ale mediului înconjurător.

   Seminţelor şi extractelor din frunze li se atribuie calităţi deosebite în privinţa stimulării circulaţiei sangvine. Folosirea lui ca planta medicinală este documentată încă de acum 2000 de ani în China.

   Extractele de Gingko sunt recomandate în arterioscleroze, demenţă, depuneri pe vasele de sânge, deficienţe ale capacitaţii de funcţionare cerebrală, circulaţia sangvină periferică, varice, cârcei, tinnitus, ameţeli. Certificate experimental au fost următoarelel acţiuni: susţinerea circulaţiei sangvine cerebrale, inhibarea PAF (factorii de agregare ai plachetelor), influenţarea neurotransmiţătorilor centrali, inactivarea radicalilor liberi.   

Glucozamina

   Scoica neo-zeelandeză Perna canaliculus creşte circa 10-15 cm mărime, şi se hrănete cu direfite substanţe care-i sunt necesare prin filtrarea lor din apa mării. În consecinţă aceste substanţe se pot găsi în ţesuturile cărnoase ale scoicii. Conţine pe lîngă microelemente, minerale şi mulţi aminacizi şi o mare cantitate de glucozamină.

   Aceasta este o importantă componentă a sistemului schelet-musculatură, a cartilajelor, a căror regenerare o şi susţine, a articulaţiilor şi tendoanelor. Îmbunătăţeşte starea discurilor dintre vertebre şi împiedică degenerarea acesora. Glucozamina este necesară şi în construcţia vaselor de sânge, a pielii şi unghiilor. Are acţiune antiinflamatorie şi inhibă superoxidul, care este o formă agresivă de radicali liberi. De asemenea micşorează riscul formării oxalatului de calciu (deci a pietrelor la rinichi) prin reducerea în urină a acidului oxalic. Regenerează parţial cartilajele şi articulaţiile, şi calmează durerile articulare.

  Administrarea glucozaminei este eficientă în cazurile de alegii, infecţii cronice, diferite afecţiuni autoimunitare, probleme ale stomacului şi intestinelor, osteoporoză, raumatism, spondiloză, bursitis, deficienţele de creştere.

Glutamin (aminoacid)

   Este cel mai important furnizor de energie, întăreşte sistemul imunitar, optimează folosirea proteinelor în organism, optimează depunerile de apă în musculatură, susţine depozitarea de glicogen în musculatură. O cantitate mai mare de glutamin este necesară în cazurile de efort fizic, sensibilitate la infecţii, stress, răniri.

   Acidul glutamic este cel mai important „transmiţător“ de substanţe între celulele creerului, neutralizează amoniacul, care încetineşte activitatea cerebrală, formează sarea de glutamat. Este foarte util în afecţiuni ca Parkinson, Alzheimer, Chorea Huntingon, care sunt afecţiuni legate de glutamin, respectiv de metabolismul glutamatului în creer.

Glutation

   Este unul dintre cei mai importanţi „membrii“ ai reţelei antioxidative. Combate radicalii liberi produşi de arderea (în vederea câştigării de energie) glucozei de către celulele cancerigene. Are un rol deosebit de important pentru detoxifierea ficatului şi este de o deosebită importanţă pentru sistemul imunitar. Dacă nivelul glutationului scade sinteza gazului monoxid de azot (NO) este perurbată, organismul rămânând lipsit de apărare contra agenţilor patogeni intracelulari (Th1). Într-un astfel de caz aprovizionarea cu substanţe micronutritive este o necesitate absolută.

Glicin, Threonin şi Serin (Aminoacizi)

   Sunt importante elemente constitutive ale enzimelor, hormonilor, neurotransmiţătorilor, etc. Pentru foarte multe funcţii ale organismului, aceşti trei aminoacizi sunt indispensabili. Ei interacţionează unii cu alţii, de exemplu Glicinul se transformă în Serin, şi invers. Acţiunea lor este foarte complexă, iar cercetările sunt de abea la început. Dacă există o deficienţă în această direcţie, pot apare grave probleme de sănătate.

   Cei trei aminoacizi au acţiune (la modul foarte general vorbind) în: cîştigarea de energie şi îmbunătăţirea capacităţii de efort a organismului, memorie şi capacitatea de învăţare, diminuarea reacţiilor hiperactive, contra hiperplaziei de prostata (BPH), diminuarea angoaselor, susţinerea tractului digestiv, formarea de neurotransmiţători, regenerarea ţesutului cerebral, scăderea nivelului de acid uric în sânge.

Grapefruit (Citrus paradisi)

   Susţine „eliminarea“ celulelor roşii „vechi“ şi protejează contra afecţiunilor cardiace, reduce plachetele (depunerile de pe pereţii vaselor de sânge), contribuie la echilibrarea hematocritului (care influenţează îngroşarea sângelui) în valorile normale. Menţine colesterolul în limitele normale. Multe substanţe nutritive din grapefruit acţionează antioxidativ, antimicrobian, iar unele chiar şi anticarcingen. Are efecte pozitive asupra sistemului imunitar.

Hidrolizat  de colagen

    Este o substanţă activă pe bază de gelatină. Susţine cartilagiile articulaţiilor. Din hidrolizat, după înghiţire, sunt preluate fragmete de colagen care sunt depuse în cartilagiile articulaţiilor, unde stimulează, în funcţie de dozaj, biosinteza colagenului de tip II.

    Aminoacizii din hidrolizatul de colage sunt: alanin, arginin, acid aspargin, cistein, acid glutamin, glicin, histidin, hidroxiprolin, isoleucin, leucin, methionin, fenilalanin, prolin, serin, threonin, tirosin şi valin.

Histidin (Aminoacid)

   Este implicat în sinteza hemoglobinei din celulele roşii, precum şi în sinteza histaminei, care are multe funcţii în organism. Are acţiune de inhibare a inflamaţiilor şi antioxidativă. Susţine sistemul imunitar şi îndeosebi activitatea celulelor albe. Histidinul intră de asemenea în componenţa diferitelor enzime care sunr implicate în metabolism, jucând un rol important şi în administrarea zincului în organism. O suplimentare de Histidin este necesară în cazul artritelor, al anumitor forme de anemie, în cazul stressului, bolilor cronice sau insuficienţei renale.

Iod

  Deficienţa de iod în alimente şi apa de băut duce, printre altele, la mărirea tiroidei. În unele ţări însă se introduce iod în sarea de bucătărie în ideea de a compensa deficitul de iod (de ex. în Germania), lucru care este criticat de foarte mulţi specialişti. Medicina integrală recomandă sarea normală(de salină) sau cea de mare.

In-seminţele-(Linum usitatissimum)

   Cele mai importante substanţe sunt proteinele, lecitina, uleiul de in, linamarin, sterin, fibre, glicoside, vitamine. Sunt un mijloc diuretic natural, uşurând eliminarea scaunului. Este recomantat şi în cazul gastritelor ca protecţie pentru mucoasa stomacală. În cantitate suficientă protejează contra cancerului intestinului gros. Uleiurile nesaturate din in contribuie la scăderea coleserolului. Ajută contra problemelor legate de menopauză, iar ca utilizare externă ajută contra inflamaţiilor.

Isoleucin (Aminoacid)

   Este un foarte valoros antioxidant şi se găseşte în mare cantitate în ţesuturle musculare. Ajută la regenerarea şi menţinerea ţesturuilor musculare şi la formarea de rezerve energetice pentru organism,  respectiv musculatură şi creer, unde susţine producerea de substanţe-mesager (neurotransmiţători). Are un rol cheie în funcţiile vitale ale omului (mai ales în ceea ce priveşte stressul, energia şi metabolismul muscular).

Ispaghula – seminţele - (Plantago afra L.)

   Planta este originară din Asia de vest şi din bazinul mediteraaneean. Seminţele sunt bogate în substanţe mucilaginoase, care în contact cu apa se umflă puternic, formând un fel de gelatină. Acest fenomen ajută la stimularea intestinului şi a tractului intesinal. Efectul începe să se facă simţit după 12-24 de ore, iar efectul maxim se atinge după 2-3 zile.

   Se recomandă în cazul afecţiunilor inflamatorii ale intestinului, în afecţiunile unde se doreşte un scaun moale (hemoroizi, fisuri anale sau după operaţii), intestinul iritabil, constipaţii şi diaree apoasă. Seminţele de Ispanghula au avantajul că nu provoacă gaze (balonări) şi nu se „lipesc“ de locurile inflamate (deci îngustate). Ajută şi la întărirea musculaturii, deci şi a unei creşteri în aprovizionarea sangvină a intestinului şi astfel indirect ajută la vindecarea mai rapidă.

Krill (Euphausia superba)-uleiul

   Krill este o specie de mici crabi (aparţin zooplanctonului) şi sunt una dintre cele mai răspândite specii multicelulare de pe Pământ (circa 500-900 milioane de tone). Constituie un important element al ecosistemului şi în acelaşi timp este alimentul de bază pentru foarte multe animale marine cum ar fi balenele sau focile. Din corpul Krill-ului se poate extrage un ulei foarte folositor sănătăţii. Acesta conţine: asthaxanthin, canthaxanthin, Omega-3, 6 şi 9, complexul fosfolipid de omega-3, vitaminele A şi E. Lanţurile lungi de acizi graşi ai Krill-ului sunt legate la fosfolipide şi antioxidanţi. Deoarece Krill se află la începutul lanţului nutritiv, nu este poluat, în comparaţie cu carnea de peşte. Uleiul de Kill are o valoare ORAC (Oxygen Radical Absorbing Capacity-măsoară valoarea capacităţii unei substanţe de a anihila radicalii liberi) de 378, deci de 300 de ori mai mare decât a vitaminelor A şi E şi de 48 de ori mai mare decât a uleiului din peşte.

Lecitin

  Este esenţial pentru membrana celulară, făcând-o elastică şi în acelaşi timp protejând-o de oxidare. De asemenea desface grăsimile în intestinul subţire şi deci joacă un rol esenţial în digerarea grăsimilor, transpotă grăsimile din ficat, preîntâmpinând astfel steatoza (ficatul gras). Este produsă de ficat.

Lemn-dulce (Liquiritiae radix)

    Planta este de foarte multă vreme folosită în scop medicinal, în indicaţii cum ar fi: probleme stomacale şi intestinale şi insuficienţă adrenală. În medicina tradiţională chineză este întâlnită în foarte multe reţete. Studiile israeliene confirmă şi acţiune contra  diferitelor virusuri de herpes. O echipă din Texas sub comanda Prof. Vogel a cercetat şi acţiunea anticancerigenă. Alte aplicaţii sunt contra catarului căilor respiratorii superioare, în ulceraţiile stomacale şi duodenale, ca factor de accelerare a vindecării ulceraţiilor stomacale. Ajută de asemenea la fluidizarea secreţiilor în bronhii, are acţiune expectorantă şi antiinflamatorie.

Leucin (Aminoacid)

   Este o importantă sursă de energie în metabolismul musculaturii. Joacă de asemenea un foarte important rol în eliberarea insulinei în pancreas şi este important în biosinteza neurotransmiţătorilor (serotonin şi dopamin).

Leurdă (Allium ursinum L.)

   O foarte veche plantă medicinală, cunoscută şi folosită încă de celţi şi germani. Chiar şi în aşezările din epoca de piatră s-au găsit resturi de Leurdă. Romani o numeau „herba salutaris“, plantă sfântă, şi o apreciau pentru calităţile de detoxifiere mai ales ale stomacului şi sângelui. Ulterior era folosită contra arterosclerozei, hipertensiunii şi deranjamentelor de stomac-intestine. Este un bun antibiotic. În timpul prelucrării plantei (prin distrugerea ţesuturilor vegetale) se amestecă alliinele cu enzimele (alliinase-lynase) şi apare un miros specific usturoiului. Conţine ajoen, cycloalliin, gamma-glutamylalliin, s-Oxizi, thioacrolein, thiosulfonat. Alte subtanţe ce pot fi găsite în Leurdă sunt adenosin, cystein, cystein-S-oxade, fier, glutation, magneziu şi mangan.

   Acţiuni certificate ştiinţific: stimularea circulaţiei sângelui, îmbunătăţirea fluidităţii acestuia, contra tinnitus, aritimiilor cardiace, inhibă plachetele din sânge, împiedică arterioscleroza (infarct), substanţele metbolice cauzatoare de dureri sunt rapid înlăturate (important mai ales în afecţiunile reumatismale), normalizează digestia (stimulează producţia de fiere şi de enzime digestive), armonizează flora intestinală, reduce concentraţiile de mercur şi cadmiu, iar sulful conţinut în plantă leagă substanţele grase dăunătoare din organism, stimulează în general sistemul imunitar prin activarea macrofagelor.

Litiu

  Acţionează în sistemul nevos central (foarte probabil că acţioneaă în interiorul celulelor nervoase în transmiterea semnalelor). Este depozitat în nodulii limfatici şi în schelet, şi începând din 1950 este utilizat în terapia deficienţelor afective. Litiu se găseşte în unt, un motiv în plus pentru a nu consuma margarină.

Lupine (galbenă: Lupinus luteus, albă: L. albus)

   Lupinele sunt o specie de plante care cuprinde peste 200 de feluri diferite. Cele mai importante pentru nutriţie sunt lupina galbenă – Lupinus lateus,şi cea albă, dulce – Lupinus albus. Sunt cultivate din 1927, iar lupina dulce nu conţine tanini, însă are un conţinut de proteine de 40-45%!

    Lupinele conţin: aminoacizi esenţiali ca isoleucin, leucin, lysin, methionin, fenilalanin, threonin, triptofan, valin; aminoacizi semiesenţiali ca: arginin, cystin/cystein, histidin, tyrosin; aminoacizi neesenţiali ca: alanin, acid aspartic, acid glutaminic, glicocol (glicin), serin.

   De asemenea minerale cum ar fi calciu, fier, caliu, cupru, magneziu, mangan, natru, fosfor, zinc. Una dintre cele mai remarcabie calităţi ale proteinelor lupinelor este vitamina B12. Aceasta practic nu apare în natură, şi este produsă doar de microorganisme. În cazul lupinelor, vitamina B12 este produsă de către bacteriile care cresc pe rădăcina plantei. În afară de lupine nu se mai cunoaşte nici o altă plantă care să sintetizeze într-o asemenea măsură vitamina B12.

Lutein (Xanthophyll)

   Este un important factor protector din Macula lutea (ochi), acţionând ca un ochelar de soare.  Este de asemenea un antioxidant eficace. Nu poate fi sintetizat de către organism, şi de aceea trebuieşte introdus prin nutriţie. Acţiunea antitumorală a luteinului este un fapt cert în medicină.

Lysin (Aminoacid)

   Susţine resorbţia calciului în intestin şi depozitarea acestuia în oase. Este de asemenea important pentru anumite proteine. Se indică în: procesele de creştere şi construcţie musculară, în producţia de anticorpi, hormoni şi enzime, pentru concentare şi contra oboselii permanente.

Măceş (Rosa canina L.)

   Conţine vitamina C, flavone şi importantul complex  de vitamine B. În mod tradiţional se recomandă în afecţiunile de stomac şi intestine, de vezică biliară, de căi urinare şi în avitaminoze.

Magnesiu

   Activează peste 300 de enzime, care sunt necesare pentru complexul B de vitamine. De asemenea susţine arderea grăsimilor şi câşigarea de energie şi este necesar nervilor şi musculaturii. Are însemnătate şi în transformarea zahărului în energie. În procesul metabolic de energie ionii de magneziu sunt necesari moleculei ATP (adenosintrifosfat), care împreună cu ADP (adenosindiphosphat) sunt substanţe-cheie pentru transmiterea biologică a energiei.

Magnesiu - oxid de

   Este folosit în medicină datorită capacităţii sale de a neutraliza acizii, fiind folosit şi în alimente şi în apa potabilă. Este folosit în alimentaţie şi ca mijloc de separare, pentru a împiedica coagularea granulatelor şi pulberii, de exemplu în sarea de bucătărie.

Mangan

   Activează producerea de cartilaj şi ţesuturi osoase şi participă la formarea de glucoză nouă. Activează enzima Arginaza, care joacă un rol în circuitul urinar precum şi enzimele pancreasului, care contribuie la producerea de aminoacizi. Este necesar în producerea şi eliberarea insulinei, în producerea protrombinului care este implicat în coagularea sângelui, în producerea pigmentului melanin şi în producerea neurotransmiţătorului Dopamin. Activează şi o serie de enzime care sunt implicate în organism ca şi antioxidanţi, dar care sunt necesare şi pentru valorificarea vitaminei B1 (fosfataza). Dacă manganul este deficitar în organism, se prăbuşeşte întregul sistem de apărare, antioxidarea celulelor, iar în acest moment începe înmulţirea haotică a celulelor, deci cancerul!

Măslin – frunzele

   Au indicaţii tradiţionale în lipsa de apetit, deficienţe de circulaţie arterială, oscilaţii de tensiune arterială, hipertensiune, diabet, hemoroizi, deficienţe cardiace şi hepatice, palpitaţii, varice.

   Frunzele măslinului au fost cercetate în ultimii ani constatându-se calităţi excepţionale: uleiurile eterice din ele sunt folositoare inimii, vaselor şi sistemului imunitar. Au capacitatea de a deregla aminoacizii produşi de virusuri, de a inhiba infecţiile provocate viral, inactivând virusurile şi prin pătrunderea în celulele infectate pentru a bloca înmulţirea acestora.

   Alte constatări recente asupra frunzelor de măslin sunt: îmbunătăţesc simptomele în afecţiunile de  piele, normalizează ritmul cardiac, atenuează durerile de dinţi şi de articulaţii. Sunt folosite clinic contra intoxicaţiilor sângelui, oboselii cronice, diareelor, virusul Epstein- Barr, răcelilor, gonoreei, herpes zoster şi herpes simplex, hepatitei B, infecţiilor inclusiv cele urinare, inflamaţiilor pulmonare, malariei, meningitei, tuberculozei, vindecării rănilor după operaţii.

   Extractul din frunze de măslin pare întradevăr a fi o adevărată „legătură antivirală“, blocând sistemele specifice ale virusului în celula gazdă.

Mărar (Anethum graveolens L.)

    Este utilizat în terapierea afecţiunilor digestive.

Menta (Mentha piperita L.)

   Are o acţiune calmantă contra crampelor şi elimină balonările, contribuind şi la creşterea secreţiei de bilă. Este foarte potrivită pentru combaterea deficienţelor în stomac şi intestine. Este utilizată tradiţional contra problemelor intestinale, a stimulării fierei şi ale tractului digestiv.

Methionin

   Ajută la prevenirea depunerilor de grăsimi în ficat şi pe pereţii arteriali. Susţine circulaţia sangvină în rinichi, inimă şi creer, protejează contra radicalilor liberi şi stimulează creşterea părului. Metioninul este util contra alergiilor, depresiunii, pentru detoxificări, în funcţiile urinare, edem, Parkinson, schizofrenie, contra intoxicaţiilor cu metale grele, îndeosebi cupru.

   Deficienţa de Methionin poate reduce puternic eliminarea urinei, fapt ce conduce la adipozitate şi sensibilitate la infecţii. 

Microorganisme efective (ME)

   La modul particular (în cazuri individuale) nici astăzi nu se cunosc exact mecanismele de acţiune ale microorganizmelor. Se consideră totuşi că ele măresc aprovizionarea cu sânge a intestinelor şi astfel accelereaza trecerea şi eliminarea scaunului. Pe deasupra mai produc substanţe care omoară agenţii patogeni sau îi inhibă în dezvoltarea lor. De asemenea întăresc sau reglează sistemul imunitar.

   În general se poate spune că ME (sau probioticele, cum mai sunt denumite) sunt păzitoarele echilibrului ecologic al florei intestinale. Ele produc acizi lactici şi acizii indolici, care stabilizează intestinul, sprijinind astfel funcţiile barierei naturale a intestinului. Astfel germenii străini vor fi împiedicaţi să se stabilizeze şi înmulţească în intestin sau în mucoasa intestinală, fapt ce ar provoca inflamaţii. ME produc legături de sulf-hidrogen sau hidrogenperoxid, care sunt substanţe microbicide, stabilizând astfel flora intestinală. De asemenea formează lanţuri scurte de acizi graşi care susţin digestia, susţinând şi formarea diferitelor vitamine necesare vieţii, dezactivează agenţii patogeni.

   Din punct de vedere ştiinţific este un fapt cert: prin transformarea glucozei în acid lactic, lactobacilii reduc pH-ul din intestine. Prin acest fapt sunt bolcaţi în dezvoltarea lor foarte mulţi agenţi patogeni, dacă nu chiar inactivaţi complect.

Molibden 

   Are o puternică acţiune antioxidativă. Acţionează în ficat la desfacerea alcoolului şi este parte componentă a dinţilor, acţionează antibacterian, blocându-le creşterea. Deficienţa de molibden poate avea urmări grave: deficienţe respiratorii, probleme în tractul intestinal şi stomac (diaree, Morbus Crohn, colită ulceroasă), gută, căderea părului, epuizare cronică, carii dentare, pietre la rinichi (xantin), deficienţe neurologice la copii, deficienţe în gestaţie, umflături pe membre şi sub ochi.

Mumijo

   Este o substanţă de origine vegetal-minerală care constituie încă un mister pentru oamenii de ştiinţă. Conţine toate microelemente cunoscute până astăzi. Nu numai că este foarte antiacidă şi foarte bazică, dar posedă şi un efect foarte antiinflamator prin marele conţinut de sulf care acţionează îndeosebi în stomac şi intestine. Este o substanţă organică şi deci este extrem de bine resorbită de către celule. Este, dacă se poate astfel spune, un Meniu de cinci stele din care celulele îşi pot alege ceea ce doresc şi au nevoie. Hotărâtor  pentru regenerarea celulară este înaltul conţinut de sulf din Mumijo. Sulful este principalul antioxidant din celule. Cu ajutorul Mumijo, celulele vor fi din nou capabile să producă singure sulful atât de necesar.

   De aceea Mumijo este foarte folositor contra alergiilor, diareei, mudulaţiei imunitare, mucoasei intestinale şi stomacale, deficitului de minerale, osteoporozei şi în general contra hiperacidizării organismului.

Natriu

   Este necesar pentru un echilibru corect bază-acid. Reglează conţinutul de apă în organism şi are  funcţie electrolitică în spaţiul extracelular. Este necesar pentru sustemul nervos şi pentru cel musculer. Este necesar pentru resorpţia glucozei şi pentru transportul de substanţe nutritive.

OPC (Oligomere Polyantocyanidine) – extractul din sâmburii de strugure

    Diferite studii arată că OPC este de 18-20 de ori mai puternic în acţiunea sa antioxidativă decât vitamina C, şi de 40-50 de ori mai mult decât vitamina E. Reglază direct producţia de histamine (declanşator de inflamaţii) şi astfel preîntâmpină o suprareacţie. Îmbunătăţeşte fluiditatea sângelui, poate trece prin barierele puse sângelui de creer şi măduva spinării astfel încât îşi poate desfăşura şi aici activitatea antioxidativă.

Oregano (Oreganum vulgare)

   Este din cele mai vechi timpuriun remediu contra afecţiunilor inimii şi stomacului. Este folosit contra leşinurilor,ameţelilor,durerilor sau astmei. Elimină crampele, este stimulant şi relaxant. Fluidizează mucozităţile, este diuretic, provoacă transpiraţia, fortifică stomacul şi este antiseptic.

   Tradiţional se foloseşte contra balonărilor, colicilor, lipsei de apetit, problemelor stomacale, bronşitei, reumatismului, sângerării gingiilor şi condiţiilor depresive.

Orez (cruşca)

   Este vorba aici despre cojile de la boabele de cereale, care se caracterizează prin înaltul conţinut de fibră, care ajută digestiei. În cruşca de orez se găsesc toţi cei 8 aminoacizi esenţiali, foarte multe minerale şi microelemente, diferite vitamnie (mai ales B1 şi B6) şi antioxidanţi. Toate aceste substanţe sunt importante pentru metabolism, pentru respiraţia celulară şi pentru întărirea sistemului imunitar. Prin aceasta cruşca de orez este foarte importantă pentru apărarea biologică anticancer.

Papain

   Este o enzimă proteolitică,ce este formată din peste 200 de aminoacizi. Poate fi găsită în concentraţie relativ mare în coaja şi în sâmburii fructului Papaya. Are acţiune de „desfacere” a proteinelor şi aparţine grupului de cisteinproteaze. Acţionează antibacterian şi antiinflamator. Este folosită pentru susţinerea „digestiei” enzimatice şi pentru curăţarea rănilor. Deci uşurează digestia alimentelor proteinice şi acţionează calmant asupra stomacului. Desface legăturile peptinice, la care participă aminoacizii bazici. Ajută şi la neutralizarea fibrinului şi fibrinogenului care sunt împlicate în formarea chisturilor de sânge, şi deci este utilă pentru inimă şi circulaţia sângelui.

   De asemenea anihilează procesele imunitare dăunătoare care conduc la boli autoimunitare, ajutând şi la desfacerea anticorpilor în anumite fragmente (imunoglobuline). Împreună cu bromelain şi amilaza pancreatică ajută la formarea interleukinului 1 şi 6 ai factorului de necroză tumorală (TNF).

Păpădia (Taraxacum officinale)

   Este folosită întreaga planta, inclusiv rădăcina. Substanţele conţinute de ea sunt indicate în lipsa de apetit, în stimularea sucului gastric şi a fierei, în deficienţele digestive deci, precum şi în cele metabolice. Cele mai importante substanţe conţinute de Păpădie sunt: acid ascorbin, tanini (taraxacin, taraxacerin, taraxasterol şi taraxerol), cholin, inulin, caliu, acid nicotinic, retinol, triterpene. Este indicată ca diureticum, contra eczemelor, afecţiunilor ficatului, reumatismului, pentru activarea metabolismului, susţinerea activităţii ficatului şi rinichilor, formarea de suc gastric şi fiere. Şi în homeopatie se folosesşte păpădia: Taraxacum officinale HAB 1 şi Taraxacum officinale Rh HAB 1.

Phenylalanin şi Tyrosinul dependent de acesta

   Sintetizează proteinele proprii organismului (insulin, papain şi melanin precum şi hormonul tiroidian thyroxin). Activează neurotransmiţătorii dopamin, serotonin şi tyramin, participă la metabolismul hormonal, diminuează stressul, stimulează atenţia şi concentraţia, crează apetit, ajută la eliminarea toxinelor din rinichi şi vezica urinară. Au capacitate antidepresivă şi atenuează durerile cronice, atenuează simptomele premenstruale precum şi cele care apar în Parkinson (stimularea dopaminei), reglează echilibrul dintre somn şi activitate.

Prolin

   Joacă un important rol în formarea colagenului (proteina din care se formează ţesuturile de legătură şi oasele). Este importantă pentru menţinerea unei pieli sănătoase.

   Vitamina C cauzează un deficit de Prolin şi prin aceasta diminuează colagenul. Prin aceasta pot apare diferite afecţiuni, care în general sunt cunoscute ca fiind „de bătrâneţe“ (ţesuturi slabe, gută, degenerare a cartiagiilor, piele „cenuşie“, etc.)

Quercetin

    Polifenolul Quercetin este un flavonoid (intră în subgrupa flavonolelor), chimic fiind desmnat ca Pentahydroxyflavon (C15H10O7). I se atribuie largi efecte fiziologice pozitive. De semnalat este efectul anticarcinogen, care conduce în principal la potenţialul său antioxidativ. Quercetin acţionează, ca şi vitaminele A, C şi E, e receptor de radicali. Este un fitoestrogen, deci un hormon vegetal, şi este până în prezent cel mai bine studiat flavonoid.

   Quercetin are acţiune de susţinere a formării ATP în lanţul respirator al mitocondriilor, activează celulele limfatice CD95, care măresc apoptoza (moartea planificată a celulelor) şi are acţiune antihistaminică (deci antiinflamatorie). De asemenea este şi antialergic şi util contra sinusitei şi astmei. Acţionează şi contra trombozei, împiedicând formarea de chiaguri. Este un antioxidant eficace, protejând mai ales contra oxidării LDL (colesterolul „rău“). Acţionează relaxant asupra musculaturii netede, ceea ce face să fie util contra hipertensiunii şi artimiilor. Pe deasupra mai blochează şi o enzimă care duce la acumularea sorbitolului (un fel de zahăr), care în cantitate mare are efecte foarte nefavorabile asupra diabeticilor.

Reishi-Ling Zhi (Ganoderma lucidum)

   Are două acţiuni principare: încetineşte îmbătrânirea (şi acţionează deci contra bolilor cum ar fi alergiile, hipertensiunea, diabetul, nervozitatea, reumatismul, etc.) şi are acţiune antitumorală. Este cunoscută şi folosită de mii de ani în China, unde are următoarele indicaţii: astmă, alergii (de toate formele), inflamarea pancreasului, hipertensiune, tromboză, bronşită cronică, intoxicaţii ale ficatului, contra afecţiunilor cardiace, aritmiei, angina pectoris (stimulează preluarea de oxigen în muşchiul inimii), afecţiuni ale pielii, hepatită, herpes, reumatism. Mai nou este utilizată şi contra efectelor negative ale unei chemoterapii (care are în fapt doar efecte negative!) De asemenea stimulează refacerea leucocitelor, eritrocitelor şi trombocitelor după o radiaţie Röntgen.

  Studii mai recente au certificat rezultate senzaţionale:

-triterpenele sunt una dintre cele mai importante substanţe din Reishi, iar acestea acţionează inhibator contra eliberării de histamine;

-poate fi utilizată contra distrofiei musculare;

-triterpenele au acţiune citotoxică (cancer);

-scad colesterolul general în plasmă şi ficat printr-o sinteză redusă a colesterolului sau printr-un metabolism accelerat al acestuia;

-este foarte utilă în hepatitele cronice, având acţiune antiinflamatori şi contra fibrozării ficatului în cazul cirozei;

-poate preveni daunele oxidative produse ficatului şi rinichilor;

-în cazul Herpes Zoster reduce durerile şi erupţiile pe piele;

-are efect protector asupra nervilor şi susţine diferenţierea celulelor nervoase;

-are acţiune antivirală directă contra virusului de Herpes Simplex, împiedicând legarea acestuia de celulele-gazdă.

Resveratrol - extract din Centaurea (Polygonum cuspidatum)

   Resveratrol este un antioxidant care aparţine polifenolilor şi care a fost pentru prima oară descoperit în 1963 în planta Polygonum cuspidatum. Face parte din sistemul imunitar al plantei. În studiile „in vitro“ s-a certificat acţiunea acestei substanţe contra cancerului. Planta este folosită în medicina tradiţională japoneză (sub numele de Ko-jo-kon) cât şi în cea indiană Ayurveda (sub numele de Darakchasava).

   Încă din 1997 magazinul „Science“ a publicat o lucrare ştiinţifică, ce dovedea că Resveratrolul are acţiune inhibitorie în celulele cancerigene, în toate cele trei stadii (iniţiere, promoţie şi progresie). Ajută la „uciderea“ celulelor cancerigene prin faptul că inhibă proteina-cheie „NF-kB“ (factor nuclear kappa B) care este hotărâtoare pentru supravieţuireea celulelor cancerigene. (Această proteină se găseşte în toate nucleele celulelor, şi este răspunzătoare de activarea genelor care asigură supravieţuirea celulei). Alte acţiuni pozitive certificate sunt contra arteriosclerozei, afecţiunilor cadiace, artritei şi bolilor autoimunitare.

Rodia

   Este un fruct care provine din Orientul Mijlociu, şi care conţine foarte mulţi antioxidanţi şi substanţe antiinflamatorii. Inhibă creşterea cancerelor de prostată, sân şi piele, conform cercetărilor întreprinse la Universitatea Madison. Studiile mai vechi au indicat deja acţiune inhibantă asupra tumorilor. Într-un experiment de laborator cu celule umane de cancer de prostata, cercetătorii au putut certifica o acţiune pozitivă asupra acestui gen de cancer: cu cât mai multe rodii erau consumate, cu atât mai multe celule cancerigene mureau.

Rodiola (Rhodiola rosea)

   Planta Rhodiola rosea este originară din zonele artctice ale Europei şi Asiei, dar poate fi întâlnită şi în America de Nord. În Siberia este denumită „rădăcina de aur“. Aparţine grupului de plante adaptogne. Substanţele conţinute de plantă susţin activitatea neurotranmiţătorilor şi îmbunătăţesc rezistenţa organismului la stressul fizic şi psihic. Astfel este un excelent susţinător al memoriei, a capacităţii de concentrare şi a atenţiei (studiile ruseşti făcute asupra studenţilor în timpul sesiunilor de examane au certificat rezultate de excepţie) precum şi o susţinere adecvată a capacităţilor corporale de rezistenţă la sefort şi stress.

Rooibos (Aspalathus linearis)

   Este capabil, ca antioxidant şi „captator“ de radicali liberi, să elimine cele mai agresive legături acide din organism. Arterioscleroza, cancer, diabet, artita, cataracta, toate aceste afecţiuni care stau în legătură cu radicalii liberi, pot fi prevenite cu ajutorul Rooibos. Planta are un înalt conţinut de fier.

   În medicina tradiţională din plantă se prepară un produs contra insomniei, eczemelor, afecţiunilor de stomac-intestine, contra spasmelor şi alergiilor. Mai nou este recomandat şi contra alergiilor alimentrare, cu scop preventiv contra cancerului, în general pentru afecţiuni ale pielii (şi acnee sau riduri), în perioada de monopază, la stabilizarea oaselor, ca preotecţie pentru organele care pot fi influenţate hormonal.

Rosmarin (Rosmarinus officinalis L.)

   Foarte bine cunoscut ca şi condiment, Rosmarinul susţine apetitul şi acţionează contra deficienţelor de digestie, balonărilor şi saţietăţii. Tradiţional este folosit contra: balonărilor, hipotensiunii afecţiunilor cardiace şi circulatorii pe bază nervoasă, problemelor reumatice şi neuralergice, a menstruaţiei slabe şi a tulburărilor digestive. 

Salvie (Salvia officinalis)

   Salvia, cunoscută de foarte multă vreme ca planta medicinală, este folosită contra inflamaţiilor şi pentru calmarea durerilor locale. Este una dintre cele mai eficace plante contra inflamaţiilor. Astăzi ştim că Salvia nu este utilă doar contra inflamaţiilor, ci are şi o serie întreagă de alte acţiuni benefice, contra inflamaţiilor intestinale, furuculilor, abceselor pe piele, inflamaţiilor în gât şi gură, a inflamaţiei căilor respiratorii superioare, contra transpiraţiei excesive, în vindecarea rănilor.

Schinduf – seminţele - (Trigonella foenum-graecum L.)

   Planta provine din Persia (Iran). În Egiptul antic era folosită atît ca plantă medicinală (mai ales la naşteri) cît şi în ceremoniile religioase. Din punct de vedere medicinal se folosesc seminţele, care conţin aminoacizi, crom, grăsimi, lecitin, proteine, substanţe mucilaginoase, selen, stenole, steroidsaponine, trigonellin (derivat al acidului nicotinic), vitaminele A şi D.

   Hildegard von Bingen consideră Schinduful a fi util în afecţiunile pielii. În ultima vreme a revenit în atenţia fitoterapeuţilor. Este recomandat în abcese, epuizare, anemie, stimularea lactaţiei, lipsă de apetit, piele şi buze crăpate, inflamaţii urinare (vezica), hipertensiune, bronşită, calmează inflamaţiile, contra furunculelor, ulceraţiilor, tusei, durerilor în gât, contra glandelor limfatice umflate, contra slăbirii, în reconvalescenţe, dizolvă flegma, digestiv.

Selen

   Este activ în sistemul imunitar şi în eliminarea metalelor grele. Joacă un important rol în detoxifierea organismului. Selenul este parte componentă a unor enzime şi este legat mai ales în enzima glutationperoxidază (această enzimă întăreşte transformarea radicalilor liberi, cu ajutorul glutationului, în derivaţi inofensivi). De asemenea este parte componentă a enzimei tiroxin-5-deiodase, care este esenţială în activarea hormonilor tiroidieni. Selenul se află în ţesuturile sănătoase întotdeauna sub formă de selenit de natriu, niciodată ca selenat oxidat. Selenitul ajută leucocitele să „descarce“ balastul lor de bacterii şi otrăvuri.

Shiitake (Lentian)

   Este, alături de Reishi şi ABM, una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, folosită de mii de ani în China şi Japonia. Pe deasupra, alături de Champignon, este şi una dintre cele mai des consumate ciuperci în întreaga lume. Cercetătorii au putut izola din pulpa şi miceliul ciupercii o serie de polizaharide. Acestea constau din molecule de glucoză. Una dintre aceste polizaharide, Lentinan, este deosebit de valoroasă: ea activează întregul sistem imunitar şi acţionează inhibator asupra tumorilor. În Japonia Lentinanul este folosi în terapia cancerului de stomac şi deja aprobat ca medicament. Lentinanul a fost izolat în 1969 şi descris ca fiind un beta-glucan. Este deci o componentă a membranei celulare, care este obţinută din pulpa şi miceliul ciupercii.

   Shiitake acţionează pozitiv asupra glicemiei şi activează capacitatea de apărare naturală a organismului prin susţinerea producerii sporite de interferon. De asemenea stimulează producţia de celule de apărare, şi anume limfocite şi „celule-ucigaş“, activează substanţele imunitare şi mesagere care elimină agenţii patogeni. Pe lângă toate acestea mai conferă şi energie în cazul unui stress crescut sau în cazurile de epuizare.

   Acţiunea anticancerigenă a Lentinanului este un fapt stabilit ştiinţific. Această eficacitate este deosebită în formele de cancer ale sistemului digestiv, ficat, pancreas şi plămâni. Pe lângă aceste acţiuni de stimulare a sistemului imunitar, Shiitake mai acţionează antiviral, antihipoglicemic, hepatoprotector şi contra hipercolesterolului.

   Indicaţiile tradiţionale în China sunt: inflamaţiile, durerile de cap, ciroză, afecţiunile stomacului, ameţelile, tumorile. La acestea se mai adaugă o serie de indicaţii moderne, cum ar fi arterioscleroza, tinnitus, ca imunostabilizator în alergii, inflamaţii bronhiale, dermatită,  AIDS, infecţii fungice, inflamaţii ale articulaţiilor, profilaxia cancerului şi terapia acută a cancerului.

Siliciu

   O substanţă care apare foarte des în mediul nostru înconjurător, dar care în mod surprinzător a fost până nu de mult surprinzător de puţin cercetată şi folosită. După oxigen, siliciul este cel de-al doilea element, ca răspândire, de pe Pamânt.

  În natură siliciul nu apare practic niciodată sub formă liberă, ci legat cu oxigen, ca şi acid silicic. La fel şi în alimente. Plantele au concentraţii foarte diferite de acid silicic. O concentraţie deosebită găsim în cereale, mai ales în ovăz (0,6%), mei (0,5%) şi orz (0,2-0,3%). Preluarea de către organism a acidului silicic din cereale sau argilă este dificilă, datorită faptului că moleculele acestuia sunt destul de mari.    

   Organismul realizează o preluare de circa 5% din acidul silicic introdus în corp. Nu este mult, dar în cazul unei respiraţii celulare optimale şi a unei nutriţii vegetale este suficient pentru menţinerea structurilor şi funcţiilor. Atunci când există deficituri sau toxicităţi şi de asemenea o dată cu înaintarea în vârstă, respiraţia celulară scade, scăzând şi preluarea de acid silicic. Din nefericire, acest lucru (scăderea acidului silicic) duce la o şi mai mare reducere a respiraţiei celulare. Astfel se declanşează o „cascadă“ de procese de îmbătrânire şi de deficituri care cresc permanent, ca o avalanşă. Printr-o suplimentare a acidului silicic este însă posibil ca toată această evoluţie să fie stopată.

   Siliciul, respectiv acidul silicic este un microelement recunoscut ştiinţific ca fiind foarte important pentru organism. Importantă este însă cantitatea care ajunge în celule, o problemă fiind, cum am mai amintit, preluarea destul de dificilă a acestuia de către celule. Eliminarea în schimb se face foarte uşor prin rinichi.

   Acidul silicic este important pentru: respiraţia celulară, construcţia de ţesuturi de legătură, pentru sinteza colagenului, deci pentru elasticitatea şi rezistenţa pereţilor arteriali şi ai venelor, pentru mineralizarea calciului în oase, pentru construcţia şi stabilizara cartilagiilor în articulaţii, pentru activitatea sistemului imunitar, pentru diminuarea inflamaţiilor locale în gură, esofag, caile respiratorii superioare (laringe), stomac precum şi pentru piele.

Soc (Sambucus nigra L.)

   Principalele substanţe active din soc sunt uleiurile eterice şi flavonoidele, acizii organici, sterolele, taninii şi vitaminele (A şi C). Indicaţii tradiţionale: întărirea sistemului imunitar, contra gutei, bolilor de piele, echilibrarea intestinului şi contra răcelilor, detoxifierea sângelui şi ca analgezic.

Spirulina (Spirulina platensis)

   Face parte din familia cianobacteriilor (mai de mult denumite „alge albastre“), şi este cea mai cunoscută algă de apă dulce. Constituie o sursă nutritivă bazică foarte puternică, ceea ce nu poate avea decât efecte pozitive pentru organismul nostru, deseori hiperacidizat. Datorită fapului că peretele celular al algei este format din celuloză, alga este foarte uşor preluată şi digerată.

   Conţine: beta-carotin (provitaminaA), carotinoide (12 feluri diferite), clorofilă, fier (de 25-50 de ori mai mult decât în carne), acizi gamma-linoleici (o formă rară de Omega-6 care nu mai apare decât în foarte puţine alte plante), caliu, calciu, iod, magneziu, natriu, phycocynin (foarte eficace detoxifiant şi antioxiant mai ales în ficat şi rinichi), acizi graşi esenţiali, aminoacizi esenţiali, selen, vitaminele A, B1,2,3,5,6, şi 12, vitamina E şi zinc.

   În total Spirulina furnizează peste 100 de substanţe nutritive vitale, într-o formă foarte concentrată, satisfăcând astfel necesităţile corpului. Este o modalitate excepţională de a pune la dispoziţia organismului nostru substanţe nutritive vitale, fără a implica împovărătoarele grăsimi sau hidruri de carbon. Iar organismul nostru preia absolut optimal aceste substanţe (spre deosebire de cele sintetizate chimic).

Sulf

   Cu ajutorul legăturilor de sulf (thiole), dar şi a supremicroelementelor, aminoacizilor, polifenolilor, vitaminelor şi mineralelor, şi mai nou după cum se ştie şi a fotonilor şi electronilor, mitocondriile îşi pot coordona metabolismul propriu şi prin aceasta şi metabolismul întregii celule.

   Mitocondriile prelucrează oxigenul în ATP (adenosintrifosfat) care furnizează energie celulelor noastre. Acest proces se desfăşoară în 5 trepte (etape) chimice, pe care le definim ca fiind complexul respirator al mitocondriilor. În cadrul acestei forme de câştig energetic cât şi în cadrul altor procese de protecţie şi apărare celulară, apar ca produse secundare radicalii acizi, care pot fi neutralizaţi cu ajutorul legăturilor de sulf (thiole). Tocmai de aceea sunt atât de importante aceste legături de sulf. 

Thymian (Thymus vulgaris)

   Thymol, substanţă activă din Thyman, are acţiune de inhibare a creşterii contra fungiilor, bacteriilor şi virusurilor. Susţine activitatea epiteliului filamentos al căilor respiratorii, fluidizează mocoasa respiratorie, este eficace contra crampelor şi favorizează eliminarea prin tuse. Taninii din Thymian sunt antiinflamatori şi reglează de asemenea digestia.

   Indicaţiile tradiţionale sunt contra astmei, bronşitei, inflamaţiilor (bacteriane sau virale), a răcelilor, tusei, deficienţelor digestive, infecţiilor renale şi urinare.

Tocopherolacetat (Vitamin E)

   Vitamina E este una dintre cele mai antioxidative şi este un factor natural de protecţie contra radicalilor liberi. De asemenea este considerată ca factor protector contra infarctului cardiac şi a celui cerebral. Este utilă în afecţiunile reumatice (articulaţii, spate, artroză) şi în arterioscleroză. Este foarte des folosită în cosmetică datorită calităţilor ei de a regla umiditatea şi de a preveni îmbătrânirea prematură a pielii.

Trifoi roşu (Trifolium pratense)

   Este un fapt cert că isoflavonele din trifoiul roşu au un efect protector contra mecanismelor genetice regulatorii ale celulelor cancerig sân şi de col uterin, cancerul de prostata precum şi contra unei deconstrucţii osoase provocate de bătrâneţe.

Trigliceride

   Trigliceridele de lanţ mediu (MTC pentru medium-chain triglycerides) sunt o legătură de esteri (derivaţi funcţionali ai oxizilor carboxilici) din lanţuri medii de acizi graşi cu o structură moleculară şi solubilitate specială. MCT nu sunt depuşi de către organism în ţesuturile grase, diminuează colesterolul, aprovizionează organismul rapid (la fel ca şi hidrurile de carbon) şi pentru timp îndelungat cu energie de valoare. Declanşează resorbţia aminoacizilor, precum şi a calciului şi magneziului. MCT sunt rapid eliminaţi din stomac şi absorbiţi rapid.

Triptofan (Aminoacid)

   Este important pentru producerea energiei întregului organism, pentru capacitatea respiratorie a ţesuturilor, pentru metabolismul creerului şi ficatului. Este implicat în producerea de serotonină, şi deci are un efect antidepresiv, şi de asemenea este o treaptă preliminară pentru vitamina B3. Deficitul de triptofan poate fi recunoscut prin insomine, digestie deficitară şi îmbătrânire prematură.

Urzica (Urtica dioica)

   Este o plantă medicinală străveche cu un larg spectru de eficacităţi. Noile studii şi cercetări au confirmat convingător utilizările tradiţionale ale urzicii. Conţine acetylcholin, acid formic, uleiuri eterice, caffeoyl (acid monocarbonic), calciu, clorofilă, fier, acid gallus, histamin, caliu, magneziu, acid silicic, săruri minerale, natriu, fosfor, provitamina A, vitamina C.

   Urzica este considerată a fi detoxifiant sangvin, stimulant al formării sângelui, antiinflamator (căile urinare), stimulează creşterea părului, stabilizează horminii (menopauză), analgezică, stimulează metabolismul, ajută la vindecarea rănilor, contra hipertensiunii, utilă în diabet, contra diareei, contra inflamaţiilor articulare, în afecţiunile căilor urinare, în deficienţele menstruale, afecţiunile prostatei, vezică urinară iritată, reumatism şi gută, mătreaţă, constipaţie.

Valin (Aminoacid)

   Are o mare importanţă în metabolismul musculaturii şi este acolo folosit ca principala sursă energetică. Conţine proteine pentru musculatură, declaşează dezvoltarea glandelor sânului şi ovarelor la tinerele fete. Fiind o treaptă preliminară pentru neurotransmiţători, contribuie la scăderea stressului.

   În interacţiune cu leucin şi isoleucin este util contra alcoolismului, anorexiei, stressului deficitului proteinic, atrofierii ficatului, contra intoxicaţiilor, psihozelor, adipozităţii, cancerului, schizofreniei şi diabetului.

Vanadiu

   Este folosit pentru construcţia şi menţinerea oaselor şi dinţilor, contribuie la reglarea metabolismului, la formarea potenţialului electric de acţiune în nervi şi musculatură, este necesar pentru reglarea nivelului glicemiei şi funcţionează ca factor protector contra valorilor mărite de LDL şi trigliceride în cadrul metabolismului.

 Varza  (Brassica oleracea)

   Şi aici înţelegem în general toate legumele care fac parte din această familie a cruciferelor (varza roşie şi verde, conopida, broccoli, etc). Calităţile vindecătoare ale cruciferelor sunt cunoscute de mii de ani. Varza conţine diferiţi antioxidanţi (vitamina A, C, E, beta-carotin) care scad riscul afecţiunilor cardiace sau al cancerului intestinal. Întăreşte sistemul imunitar şi protejează contra infecţiilor. Toate cruciferele au un înalt conţinut de vitamina C.

  De asemenea mai conţin: crom, vitaminele A, B, C, E, K, fier, caliu, cupru, magneziu, mangan, sulf. Cruciferele mai contribuie la formarea mucoasei intestinale, acţionează stimulant pentru digestie, reduc colesterolul, sunt antiinflamatorii şi diuretice, detoxifică sângele. Sucul de varză ajută contra problemelor digestive, contra gastritei şi reumatismului, a ulceraţiilor stomacale şi a catarului intestinului gros. Deoarece substanţele conţinute de varză întăresc sistemul imunitar, aceasta este şi un bun remediu contra răcelilor, catarului, inflamaţiilor gâtului şi a altor infecţii ale căilor respiratorii superioare.

Vitamina B1 (Thiamin)

    Afecţiunile provocate de deficitul de vitamină B1 sunt: lipsa de apetit, boala Beri-Beri, afecţiuni cardiace şi angina pectoris, deficienţe ale capacităţii cerebrale (foarte probabile în combinaţie cu alcoolism), crampe, amorţeli, deficienţe circulatorii, afecţiuni de stomac şi intestine, oboseală, dureri şi inflamaţii nervoase, edeme, iritabilitate, insomnii, tulburări digestive, tulburări ale sistemului nervos central (encefalopatie Wernicke, sindrom Korsakow).

Vitamina  B2 (Riboflavin)

   Un deficit de vitamina B2 poate fi provocat prin alcoolism, medicamente (de ex.anticoncepţionale), afecţiuni ale sistemului stomac-intestine, nutriţie insuficientă sau deficitară, afecţiuni ale tiroidei.

   Afecţiuni provocate de deficitul de vitamină B2 sunt: diabetes mellitus, inflamaţii ale mucoaselor gurii şi nasului, afecţiuni dermatologice ca inflamţiile, mâncărimile, crăpătui la colţurile gurii, inflamaţiia corneei, oboseală, funcţionare deficitară a trioidei, cataractă, modificări în tractul digestiv. La persoanele în vârstă pot apare deficituri de vitamina B2, ceea ce presupune necesitatea unei suplimentări a acesteia. De asemenea se recomandă pentru diabetici, în inflamaţiile intestinale şi în alcoolism.

Vitamin B3 (Niacin)

   Posibile cauze ale unui deficit de vitmina B3: afecţiuni metabolice înnăscute, diaree, afecţiuni ale pancreasului, boli infecţioase, nutriţie deficitară sau deficientă, faze ale creşterii, mare consum de alcool.

   Afecţiuni provocate de deficitul de vitamina B3 sunt: pelagra, tulburări digestive cu diaree, tulburări ale nervilor centrali (halucinaţii, deficit de memorie, mers nesigur), anemie. Se foloseşte contra alcoolismului, demenţei, diareei, dietelor unilaterale, cancerului şi tumorilor, dereglărilor psihice ca depresie până la psihoze depresive, schizofrenie, prevenirea afecţiunilor cardiace.

Vitamina B5 (acid pantotenic)

   Posibile cauze ale deficienţei: nutriţie defectuoasă sau subnutriţie, alcoolism puternic, tulburări ale tractului digestiv.

   Posibile afecţiuni provocate de deficitul de vitamina B5: depresii, vomă, dureri de cap, oboseală, insomnie, stare de inconfort nespecifică.

Vitamina  B6 (Pyridoxin)

    Posibile cauze: antibioticele, anticocepţionalele (şi alte medicamente), afecţiuni digestive, nutriţie deficientă, abuz de diuretice (laxative), consum exagerat de alcool.

    Posibile afecţiuni provocate de deficitul de vitamina B6: afecţiuni intestinale, afecţiuni inflamatorii ale pielii în zona nasului, ochilor şi gurii, predispoziţie pentru litiaze renale, deficienţe ale sistemului nervos central. Suplimentarea cu vitamina B6 este utilă contra anemiei, arteriosclerozei, afecţiunilor intestinale, bolilor hepatice, dereglărilor psihice, bolilor tumorale, prevenirea afecţiunilor cardiace.

Vitamina  B9 (acid folic)

   Posibile cauze ale deficitului de vitaminaB8: chemoterapii, infecţii, nutriţie deficitară, medicamente (aspirină, barbiturice, triamteren), consum de alcool exagerat, boli tumorale, faze ale creşterii.

   Posibile afecţiuni provocate de deficit: anemie, dermatită, chelire, cancer, boli hepatice, modificarea ţesuturilor mucoase din gură, dereglări ale formării sângelui, greaţă, vomă, diaree, dereglări digestive.

   Este des folosită contra depresiunilor şi a altor afecţiuni psihologice şi neurologice, epilepsiei, bolilor cardiace.

Vitamina B12 (Cyanocobalamin)

   Posibile cauze ale deficitului: boli cronice de stomac sau intestine, deficienţe metabiloce moştenite, boli diferite, nutriţie deficitară.

   Posibile afecţiuni provocate de deficit: apatie, lipsă de motivaţie, oboseală cronică, slăbiciune, depresii, probleme de memorie, tulburări gustative şi olfactive, pierdere în greutate, tulburări în producerea sângelui, anemie pernicioasă, tulburări ale sitemului nervos central, amorţeli şi tremur în mâini. În cazul tuturor problemelor psihice trebuieşte dată atenţie (controlată) vitaminei B12

Vitamina  B 13 (acid orotic)

   Are capacitatea de a dezvolta substanţe anticancerigene, fixează magneziul în celule, ajută la metabolismul intern al celulelor, este esenţială pentru metabolismul ADN-ului. Ajută foarte mult în cazul insuficienţelor cardiace, este un „vehicol“ pentru magneziu, susţine creşterea celulară, protejează contra bolilor ficatului (regenerează celulele hepatice deteriorate) şi este importantă pentru protecţia contra sclerozei multiple. Participă la valorificarea acidului folic şi a vitaminei B12, mai ales în formarea celulelor roşii şi a hemoglobinei (creşte formarea celulelor de sânge în măduva osoasă).

Vitamina B15 (vezi acid pangamic, Dimethylglycyl, DMG)

Vitamin C (acid ascorbic)

    Influenţează pozitiv producţia de hormoni, de neurotransmiţători, stimulează preluarea fierului, stabilizează ţesuturile de legătură, întăreşte sistemul imunitar (terapie cu vitamina C în cazul răcelilor), acţionează detoxifiant mai ales contra metalelor grele, este un foarte bun antioxidant contra radicalilor liberi.

   Posibile cauze ale deficitului de vitamină C sunt: medicamentele (aspirina, diureticele, antibioticele, cortizoanele, estrogenii), dializa, infecţiile, afecţiunile hepatice, nutriţia deficitară, fumatul excesiv, afecţiunile reumatice, consumul exagerat de alcool.

   Posibilele afecţiuni cauzate de deficitul de vitamină C sunt: rezistenţă imunitară deficientă, lipsă de apetit, afecţiunile cardiace, oboseala, răcelile şi infecţiile cronice, tumorile şi cancerul, deficienţe în vindecarea rănilor.

   Indicaţii pentri suplimentarea cu vitamina C: antioxidant, în cazul răcelilor, infecţiilor, intoxicărilor cu plumb, cadmiu şi crom (deci reduce efectele negative ale intoxicărilor cu metale grele), profilaxia cancerului în cancerele acute.

Vitamina D (calciferol)

   Posibile cauze ale deficitului de vitamina D: rezistenţă înnăscută la vitamina D, medicamente (barbiturice, antiepileptice, etc.), deficienţe de metabolism, sarcină, deficienţă de lumină solară, mod de nutriţie strict vegetarian.

   Posibile afecţiuni cauzate de deficienţa de vitamină D: osteoporoză, afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, afecţiuni renale, rahitism cu deformare de schelet, dereglări ale sistemului nervos.

   Domenii deaplicare a vitaminei D: afecţiuni renale cronice, afecţini cardiace, cancer, rahitism la sugari şi copii. În cazul excesului de calciu (hipercalcemie) nu se administrează vitamina D!

Vitamina  E (Tocoferol)

   Posibile cauze ale deficitului de vitamina E: afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, nutriţie deficientă, probleme metabolice (perturbări ale digestiei grăsimilor).

   Posibile afecţiuni provocate de deficitul vitaminei E: modificări degenerative ale măduvei spinării, pericol mărit prin radicalii liberi, afecţiuni hepatice, afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, deficienţe funcţionale ale musculaturii, modificări ale formării sângelui.

   Domenii de aplicare a vitaminei E: diabet şi reumatism, vitamina E aparţine reţelei antioxidative (vezi acidul alfa-liponic) şi este astfel unul dintre cei mai importanţi antioxidanţi pentru sănătatea inimilor noastre. Deficitul de vitamina E este unul dintre principalii factori de risc în bolile inimii, chiar mai important decât hipertensiunea sau hipercolesterolul. De asemenea vitamina E foloseşte profilaxiei cancerului.

Yam - radacina

  Este folosită în mod tradiţional în depresii, inflamaţii, frigiditate, perturbări hormonale, crampe şi crampe musculare, afecţiuni stomacale, nervositate, probleme menstruale, reumatism şi gută, menopauză.

   Rădăcina de Yam este un furnizor vegetal de DHEA! Acesta este un hormon produs de glandele adrenale care are o clară acţiune asupra metabolismului, pielii, părului, scheletului şi sistemului nervos central. DHEA este hormonul de bază în organism. Pacienţii cu cancer şi AIDS au deficite de DHEA!

(vezi DHEA)

Zinc

  Este un microelement al sistemului imunitar şi este absolut indispensabil acestuia; mai mult de 200 de enzime au nevoie de zinc. Detoxifică metalele grele otrăvitoare, sau le neutralizează prin legare. Proteina Metallothiobein are 7 „locuri libere“. Unul dintre acestea trebieşte ocupat cu zinc, deoarece zincul acţionează ca şi un „conducător“ pentru această proteină. Pe celelalte 6 locuri rămase libere iau loc metalele grele otrăvitoare. Cu acestea „legate“ prin zinc, „taxi-ul metalelor grele“ călătoreşte spre rinichi iar de acolo afară din organism.

   Zincul este necesar funcţionării creerului, ficatului, rinichilor şi tiroidei. De asemenea este necesar enzimei alcooldehydrogenază, care „desface“ alcoolul în organism. Fixează proteinele pentru construcţia unei membrane şi acţionează astfel antiinflamator, antibacterian şi calmează sângerările. Zincul este esenţial pentru funcţionarea diferiţilor hormoni cum ar fi insulina, hormonii tiroidei, hormonii sexuali şi hormonii de creştere. Participă la creşterea celulelor şi la diferenţierea celulară.

   Fără zinc celulele imunitare (t-limfocitele, macrofagele) îşi pierd puterea şi agenţii patogeni pot domina asupra lor.

Zmeur (Rubi idei folium)

   Este indicat tradiţional contra: problemelor tractului digestiv, gripei, febrei, dereglărilor şi afecţiunilor menstruale, problemelor respiratorii şi ale sistemului inimă-circulaţie sangvină, afecţiunilor din zona gurii şi a căilor respiratorii superioare, inflamaţiilor pielii, diabetului, avitaminozei.

                                                                                 Qui bono