Sistemul imunitar şiindustria farmaceutică (după Dr. Rudolf Erich Klemke)


   Dacă îţi rupi un picior sau omână o vizită la chirurg (ortoped) este o absolută necesitate. În cazul bolilorcare pun în pericol viaţa, cum ar fi de exemplu o inflamaţie pulmonară,ajutorul medicului este iarăşi o necesitate asolută.

   Doar că astfel de lucruri i seîntâmplă cuiva doar rar, să zicem de 5-6 ori în viaţă. Foarte multă lume însăaleargă la doctor pentru fecare fleac. iar acestora le stă în cabinetulmedical, la dispoziţie o lungă listă de medicamente chimice. Cu excepţi câtorvaproduse „biochimice“, restul medicamentelor sunt produse din medicamentestrăine corpului omenesc. Substanţe chimice pe care organismul nu le cunoaşteşi în consecinţă nici nu le re-cunoaşte.

   Organismul nostru nu are„receptorii“ necesari pentru astfel de substanţe!

   Iar acestu lucru îl ştie mediculla fel de puţin ca şi pacientul, deoarece acest lucru nu i se spune în timpulanilor petrecuţi în facultatea de medicină. În general mediciinu pricepnimicdin chimie sau biochimie, deoarece aceste discipline nu se predau în facultate(sau se predau într-o formă comprimată şi total insuficientă). Medicii învaţădoar care medicamente trebuiesc date în cazul uneia sau alteia dintre boliledeclarate ca atare de către „cercul restrâns“ al profesorilor universitari,care în majoritatea lor îşi câştigă un al doilea salariu ca şi consilieri,consultanţi sau chiar cercetători pe lângă o firmă de produse farmaceutice.

   Medicul se încrede şi bazează pereprezentantul industriei farmaceutice, care îi „prezintă“ un nou medicament.Dar despre structura chimică a acestuia nu are habar nici reprezentantul şinici medicul. Şi tot atât de puţin au habar ambii despre efectele secundare,nedorite, pe care respectivul medicament le poate avea.

   Ca şi „mijoc de agresiune cueficacitate imediată“ această substanţă străină invadează tot organismul şi îşiîncepe „minunata eficacitate“ asupra simptomului care trebuie înlăturan (şi nua bolii în sine), acţiune care însă conţine consecinţe ulterioare.

   Ficatului îi revine misiunea să de-toxifice(îndepărteze) această substanţă, respectiv să o facă „compatibilă“ cu rinichiişi vezica urinară şi să plaseze moleculele ne-detoxificabile în ţesuturileintermediare, unde de fapt aceasta nu are ce căuta, deoarece acolo va constituiun blocaj pentru procesele biologice ce trebuie să aibă acolo loc.

   După oarecare timp, ne mai „înţeapă întrecoaste“ pe undeva, şi iar mergem la medic, şi iar ne punem pe înghiţi un altmedicamente, după care data viitoare un altul, şi tot aşa. În ţesuturi se adunădepozite de substanţe pe care ficatul nu le recunoaşte şi nu le poate prelucra,astfel că la un moment dat sistemul imunitar reacţionează prin inflamaţii, înîncercarea de a „desfiinţa“ aceste depozite. Ori o inflamaţie aduce cu sinedureri.

   Deci... ne prezentăm din nou la medic şiprimim din nou medicamente chimice, care vor avea aceaşi acţiune nefericităasupra organismului. Între timp sistemul imunitar este aşa de lezat şibulversat, încât nu îşi mai poate exercita corect funcţiile, permiţând astfelunor celule „scăpate de sub control“ să se transforme în tumori.

    Femeilor li se prescrie, pentru a evita osarcină, pilule care substanţe chimice „derivate“ din cele proprii corpului,dar care astfel devin străine corpului. Concernele farma ştiu foarte bine, dinstatisticile pe care le deţin, că circa 45% dintre femeile care folosescanticoncepţionale dezvoltă mai devreme sau mai târziu un cancer la sân.

  Iar contra unui astfel de cancer, industriafarmaceutică are pregătite alte chimicale, şi mai agresive, care sunt denumitetot „medicamente“, aşa-numitele citostatice. Acestea sunt otravă pură pentruorganismul nostru, şi au în fond acelaşi efect cu ceea ce în justiţie senumeşte „rănire corporală cauzatoare de moarte“. Chemoterapia este absolutmortală.

   Medicii DDR-işti din sport sunt şi astăzicondamnaţi penal pentru administrarea de anabolice sportivilor, dar acesteanabolice sun un fleac pe lângă chemoterapie. Pe vremuri medicii jurau pebastonul lui Aesculap, şi rosteau Jurămţntul lui Hippocrate. Între timp acesjurământ a fost „modernizat“. De ce? Pantru a li se reduce din remuşcări?

   (Nota Quibono: În curând mă voi ocupa într-un articol doar cu acest „foarte interesant“jurământ, care s-a potrivi foarte bine şi unui nou membru la întrarea într-oorganizaţie a Mafiei).

    Se spune că medicul jură să-şi ajutepacientul pentru a se vindeca (deşi cuvântul vindecare nu apare în nouljurământ al medicului!). Dar cum poate oare medicul ignorant în biochimie sărecunoască pericolele şi erorile provocate de industria farmaceutică cu ale ei„medicamente“? Acest deficit în educaţia şi instrucţia profesională a mediculuieste folosit fără ruşine de către industria farmaceutică.

   Unul dintre descoperitorii codului genetic,Prof. James Dewey Watson (Premiul Nobel 1962) spunea cu ocazia Congresuluicancerului din 1964 de la San Diego:

„Medicii nu pricep nimic din cancer şi nici nu voipricepe vreodată, deoarece nu au cunoştinţe în chimie!“

   Dacă medicul vă va spune, după un diagnosticde cancer, că trebuie să fă facă chemoterapie, căci altfel veţi muri, artrebui, înainte de a-i întoarce spatele, să-i spuneţi că îl iertaţi pentrufaptul că v-a ameninţat cu moartea.

   Ce ar trebui să reţinem este că, dacă vremsă rămânem până la adânci bătrâneţi sănătoşi, trebuie să renunţăm de a da fugala medic pentru fiecare junghi sau tuse. ar trebui să stăm cât mai departeposibil de medici şi de farmacii.

    În „Bild der Wissenschaft“ (Imagineaştiinţei) numărul 1 din 2001, Prof Dr.med. Peter Schönhoferscria: „Prin efectele lor nedorite (secundare) medicamentele omoară de două orimai mulţi oameni decât acidentele de circulaţie!” 

Vaccinurile şi antibioticele  

    Deja cu peste 50 de ani în urmă, Dr. B.Dupperat, medic la spitalul Saint-Louis scria în „Presse Medical“ (12.03.1955):„Vaccinurile provoacă printre altele, leucemie. Organismul trebuie păstratcurat atât de mult timp pe cât este posibil, iar vitalitatea sa trebuiemenţinută prin fizioterapie. În prezent ne „procurăm“ singuri bolile, ajungândla condiţii de cancer şi la encefalite (îmbolnăviri ale sistemului nervoscentral) prin utilizarea medicamentelor de sinteză chimică, vacinurilor şi prinabuzul de chemoterapii. Cancerul trebuie readus la frecvenţa de apariţie abolii de acum 30 de ani (deci de prin anii 20) prin stoparea modificărilorprovocate în organism de medicamente, radiaţii, antibiotice şi vaccinuri.“

   Aproximativ 20% din copiiamericani suferă de dereglări de dezvoltare ca urmare a mult prea numeroaselorvaccinuri administrate în primii ani de viaţă. Aproape toate aceste dereglărisunt primar provocate de encefalite, iar acestea sunt cauzate de substanţeleconţinute de vaccinuri. Şi deşi aceste lucruri se cunosc, zilnic mii de copiisănătoşi sunt vaccinaţi în continuare.

   În raportul directorului generalal OMS din 1977 se spune clar: Nimic nu dovedeşte că vaccinul contra varioleia  eradicat boala sau măcar a redusfrecvenţa apariţiei ei. Mai degrabă conluzia este că dispariţia variolei nu arede a face cu vaccinul antivariolic!“

   În Franţa, campania de vaccinareantidifetrică din 1948 a cauzat o teribilă răspândire a acestei boli. HectorGrasset prezintă interesante informaţii în cartea sa "Le TransformismeMedical", mai ales în ceea ce priveşte modalităţile de falsificare alestatisticilor prin compararea lucrurilor care nu se pot compara unul cu altul.

   Jurnalul medical „Jama“ a prezentat înnumărul din 8 Iulie 1982 analiza unei epidemii de tuse convulsivă careizbucnise în anul respectiv în Maryland (USA) şi concluziona cu următorelecuvinte: „În ciuda (sau poate tocmai din cauza? – comentariu original alautorului) ratei mari de vaccinare preventivă de 98%, cu trei dosze pentrufiecare şcolar, anul 1982 a adus cu sine o puternică creştere a cazurilor detuse convulsivă. Mai mult de 50% dintre pacienţi au trebuit să fie terapiaţistaţionar o săptămână sau chiar mai mult, iar 18% dintre bolnavii sub un an aucăpătat chiar o pneumonie.“

  Iar în legătură cu o gravă epidemine de poliomielită care a izbucnit înoraşul Niort (Franţa) în anul 1970 se menţiona în presa de la acea vreme căautorităţile epidemiologice vaccinaseră preventiv peste 90% din totalulpersoanelor între 1 şi 32 de ani („Parisiene Libere“ din 13.12.1969).

   Posibilităţie uimitoare ale unei terapii cuvitamina C şi în cazul unei poliomielite putem afla citind lucraarea mai puţincunoscută, dar foarte importantă, asupra terapiei poliomielitei, scrisă de Dr.Klenner. Iată în continuare un citat din articolul „Falsă mândrie, prejudecatăşi vitamina C“ scris de

Martin Zwelling, Ch. EP. E.

   „La începutul anului 1949 a izbucnit în USAcea mai gravă epidemie de poliomielită din istorie. La data de 10 Iulie 1949 afost prezentat un articol asupra căilor de salvare a victimelor poliomieliteicu formă evolutivă bulbară la întrunirea anualpă a Asociaţiei Mediciloramericani (care a fost şi publicat în ziarul respectivei asociaţii, JAMA din03.09,1949, pag.1-8, vol 141, nr.1. Iată un extras din acest articol: „Dr. F.R. Klenner, Reidsville, N.C. spune: Cred că este interesant de ştiut cum a fostterapiată poliomielita în Reidsville în timpul epidemiei din 1948. În ultimii 7ani infecţiile virale (cu virusul poliomielitei) au fost în intervalul primelor72 de ore terapiate şi vindecate prin dese injecţii cu acid ascorbic. Cred cădupă o administrare de vitamina C în doze între 6-20 grame ăn primele 24 deore, nici un pacient nu va rămâne paralizat şi nici un fel de alte infirmităţinu vor apare într-o infecţie cu poliomielită. Se preocedează la fel ca în cazulunui antibiotic, prin administrare la fiecare 2-4 ore. Doza de start este, înfuncţie de vârsta pacientului, între

1.000-2.000 mg la copiiipînă la patru ani iar injecţie se face intramuscular.“

   În anii 50 foarte mulţi medici, în întreagaume, au probat individual terapia cu doze ridicate de vitamina C, recomandatăde Dr. Klenner, şi au obţinut reziltate pozitive. Totuşi între anii 1948-1969au avut loc trei congrese interanţionale asupra poiomielitei, în care nu s-apomenit nici un cuvânt asupra terapiei cu vitamina C a Dr. Klenner!

  Din experienţa personală a multor medici seştie că vitamina C în dozaj mare este deosebit de eficace şi contra răcelulor,gripei şi a altor afecţiuni, atunci când dozajul necesar este administrat. Dozajuleste la răceli de 20-0 de grame pe zi. Se pare că tocmai dozajul este cel care,în cantitate corespunzătoare, este eficace.

Tragedia testelor efectuate pe om (după Prof. Dr. med.Dr. Dr. J. Probst)

   Există în istorie evenimente cruciale careau schimbat destinul omenirii. Un astfel de eveniment a avut loc în 23 Martie1883. Această dată poate fi considerată ziua decesului artei medicale.

   În această zi Robert Koch şi-asusţinut celebra dizertaţie asupra agentului patogen al tuberculozei în faţaSocietăţii fiziologilor berlinezi. Prin această conferinţă susţinută de RobertKoch, „teoria originii microbiene a infecţiilor“ a lui Pasteur şi-a primitdefinita fundamentare.

   Pasteur însuşi, la momentulrespectiv avea serioase îndoieli asupra valabilităţii acestei teorii agermenilor. Cercetările lui Koch au reuşit să convină, la acea vreme, o partedestul de mare a lumii ştiinţifice asupra valabilităţii teoriei sale cu privirela declanşarea bolilorprin intermediul bacteriilor „atacatoare“. Iar industriachimică (iniţial mai ales cea germană) a sesizat imediat fantasticeleposibilităţi care le oferea acestă teorie.

   Căci dacă bolile erau provocatede un agent patogen extern, venit din afară, însemna, în mod logic, căprintr-un „medicament“ (deci tot o intervenţie din afară) respectivulagent patogen putea fi eliminat, distrus. Un medicament sisntetizat chimic,desigur, de către industria chimică. Astfel s-a născut industria farmaceutică!

Patologia umorală şipatologia celulară

   Pentru a înţelege mai bineimportanţa zilei de 23 Martie 1883, trebuie să privim un pic mai atent istoriamedicinei. Încă în antichitate existau doău „şcoli“, sau mai bine zis concepţiidiferite asupra apariţiei bolilor, concepţii ireconciliabile care se situau pepoziţii foarte difeite. Pe de o parte concepţia umorală, care susţinea apariţiabolilor printr-un mediu corporal dereglat (patologia umorală). Pe de altăparte, concepţia conform căreia demonii, forţele magice negative, influenţelevenite din afară, cauzau starea de boală (patologia microbiană). princonferinţa lui Koch, cea de a doua concepţie a reuşit să se impună!

    Şi totuşi deja Pasteur constataseşi de atunci încă mulţi alţi cercetători, că microbii erau forme de viaţă cu opermanentă modificare a formei şi structurii. Realitatea modificăriimicrobilor, numită pleomorfie, anulează practic teorie pasteuriană agermenilor. Pateur insuşi observase că germenii satu în mediul lor „înadormre“, până în momentul în care acest mediu se modifică, şi devin mai alesatunci virulenţi, cînd organismul gază este slăbit. Între timp ştimdeja că nuexistă forme bacteriene statice, ci că bacteriile se „modifică“ în permanenţă,în funcţie de mediul înconjurător. Prin modificarea mediului se poate modificaintenţionat virulenţa bacteriilor. Doar şi această singură constatare pune subsemnul întrbării teoria agenţilor patogeni „invazionişti“ a lui Pasteur şiRobert Koch.

Pleomorfia

   Între timp o mare parte amedicinei alternative se bazează pe această pleomorfie a microbilor,obţinându-se astfel o cu totul altă concepţie asupra sănătăţii şi bolii. Doarcă, de cţnd de „partea cealaltă“, industria farmaceutică cu miliardele ei, careeste clar orientată pe profitul obţinut din boală, raporturile reale dintreboală şi sănătate sunt în permanenţă trecute cu vederea, ironizate, ignorate.De asemenea, a fost întotdeauna un lucru „neplăcut“ pentru om să se îngrijeascăsingur de sănătatea lui, şi mai ales să recunoască faptul că singur şi-a ruinatsănătatea. Tocmai de aceea de mii de ani omul a acuzat „spiritele rele şidemonii“ pentru ne-sănătatea lui. Iar în timpurile moderne aceste „spiriterele“ au fost înlocuite cu microbi, bacterii, virusuri, funghii şi altele degenul aceasta. Întotdeauna altul a fost de vină, eu însumi niciodată!

Prăbuşirea medicinei

   Prin teoriile lui Robert Koch afost în sfârşit „ştiinţific“ dovedit că nu individul este răspunzător pentrustarea lui de sănătate (sau boală) ci „soarta“. Nu încălcarea zilnică a legilornaturii ne îmbilnăveşte, ci agenţii patogeni. Prin aceaasta omul a delegatresponsabilitatea lui expertului, medicului sau farmacistului, care aceştia, înviitor, vor administra şi agresa starea lui de sănătate!

   Pe fundamentul creat de o astfelde mentalitate, deja devenită „dogmă“, a agresorului venit din afară, sebazează toată industria „bolilor“ mergând până la cancer. Între timp acest„cancer“ (industria farmaceutiă) este mai mare şi mai puternic decât industriade automobile sau cea a armamentului. Din medici au devenit DOCTORI. Iar artamedicinei s-a transformat în tehnica medicală.

Mituri moderne

   Unul dintre primele mituri moderne este celal „molipsirii“. În baza acestui mit s-a format întregul cult al igienei, careea însăşi începe să colabeze, căci din ce în ce mai multe studii confirmă căprintr-o igienă exagerată sunt susţinute de fapt bolile, căci sistemul imunitarse „leneveşte“, respectiv se re-programează greşit. Datorită antibioticelorfolosite atât de frecvent în zilele noastre se exercită asupra microbilor(germenilor) o presiune care-i determină pe acesştia la măsuri de „adaptare“,astfel încât între timp întradevăr există în prezent microbi care s-au „mutat“,ca nişte adevăraţi maeştrii ai supravieţuirii, putând face faţă antibioticelorşi altor mişloace de acţiune artificiale ale medicinei alopate, devenindîntradevăr periculoşi pentru viaţa omului.

   Un al doilea „mit modern“ este ideea carestă la baza medicinei alopate şi a industriei farmaceutice, conform căreiaexistă forţe care pot interveni din afară şi pot aduce vindecarea corpului. Maiales medicamentele par a fi o „idee fixă“ în aproape toate creerelecontemporanilor noştrii. Dresajul creerelor începe încă din priimi ani deşcoală, dacă nu chiar din grădiniţă.

   Desigur că această „nebunie“ a început demult să-şi arate roadele nefericite: numărul persoanelor care mor anual caurmare a supramedicamentaşiei este de câteva ori mai mare decât al celor caredecedează cau urmare a acidentelor de circulaţie. După cancer şi afecţiunilecardiace, dignosticul fals şi supra medicamentaţia ocupă locul trei în ceea cepriveşte mortalitatea.

    Deci operaţia a reuşiut, dar pacientul adecedat!

   Al treilea „mit modern“ este cel alvaccinului. Realitatea este că bacteriile, microbii, fungiile şi viruszrilesunt consecinţa, şi nicidecum cauza bolilor. Toate aceste microorganismeîndeplinesc importante misiuni în vindecarea unei boli, îndepărtând ţesuturilenecrozate. Concepţia prin care microorganisme introduse în organis prinintermediul vaccinurilor pot oferi o protecţie contra unei boli, este nu numaiinfirmată de sute de mii de cazuri şi studii, ci este chiar şi o jignire laadresa logicii.

   Cu de să se „hrănească“ respectivul agentpatogen într-un corp sănătos, în lipsa unui anumit ţesut negrozat sau a unuimediu propice lui (stare de boală). Şi cam ce reacţie ar trebui să aibesistemul imunitar în faţa unor virusuri MOARTE sau SLĂBITE? Evident, niciuna.Pentru a se produce totuşi o reacţie, se adaugă în vaccinuri tot felul desubstanţe chimice străine corpului, care desigur că, tocmai acestea, crează oreacţie imunitară a organismului.  

   Într-un fel este dezolant să constaţi că oidee atât de ilogică şi contrare legilor naturii poate prinde atât de adânc înminţile oamenilor. În USA sunt între tomp atât de multe procese pe rol contraconcernelor farma din cauza prejudiciilor cauzate de vaccinuri, încţt acesteaau infiinţat de comun acor un fond de „avarie, de urgenţă“ să-i spunem, în carefiecare concern depune 10% din încasările sale anuale, şi din care fond seplătesc procesele pierdute!

Ce este boala?

    Din cele mai vechi timpuri, marii medici aiantichităţii nu au obosit să ne avertizeze că omul singur este răspunzătorpentru sănătatea sa, deoarece prin stilul de viaţă şi mai ales prin nutriţiehotărăşte singur cum se „compun“ lichidurile corpului şi cum funcţioneazăcelulele acestuia. Datorită cercetărilor lui Claude Bernard, Engerlein şi încăa moltor altora, ştim că „mediul înconjurător“ al lichidelor umorale estehotărâtor pentru sănătatea corpului. Agenţii patogeni sunt în permanenţăprezenţi în corp, în stare latentă. Dacă are loc o deplasare negativă amediului, organismul se străduie să resabilească echilibrul normal. Aceste„eforturi“ de a reintra în starea normală pot fi mai mult sau mai puţin„brutale“ şi apar la suprafaţă ca şi simptome.

   Deseori aceste eforturi pot fi foarte„neplăcute“, astfel încât în mod subiectiv sunt recepţionate conştient de cătreom ca şi „boală“. Cu cât o societate este mai modernă, cu atât mai multe astfelde semnale vor fi definite ca boli. Interesant este că o serie de studiiepidemiologice interculturale arată că popoarele aşa-zise „primitive“ (deşi dince în ce mai mult am senzaţia că tocmai societatea noastră modernă este ceacare merită această etichetă) nu definesc ca şi boală, sarcina, naşterea,menopauza, bolile copilăriei, cele şapte zile ale unei răceli (gripe), bolilede bătrâneţe şi multe alte afecţiuni din lunga şi „importanta“ listă aalopaţilor. Este sigur că aceste popoare şi-au păstrat o claritate conceptualăîn ceea ce priveşte starea de sănătate sau boală.

   Şi aici îmi aduc aminte de frumoasaparabaolă a sufletului, care nereuşind să-l determine pe om să-şi schimbeobiceiurile păguboase, cere ajutorul corpului, spunându-i: „Tu, fă ceva cuprostul ăsta, ca de mine nu vrea să asculte!“ Iar corpul se supunde, cu câtevasimptome nu tocmai plăcute, spre a-i atrage atenţia „prostului“ că anumitelucruri nu sunt tocmai în regulă!

   Atotprezenţii microbi, bacterii, virusuri,fungii, etc. sunt atâta timp inofensivi, cât timp mediul corpului rămânesănătos şi în echilibru. Se ajunge însă la un dezechilibru al acestui mediu,deci la o „boală“, atunci aceste microorganisme se transformă în ajutoare alecorpului în cadrul procesului de de autovindecare. Microbii sunt consecinţa, şi nu cauza primară a unei boli!  

   Ei accelerează vindecarea şi de aceea au unrol hotărâtor în cadrul acesteia. Desigur însă că, în orice stadiu incipient alunei „boli“, medicul descoperă prin diferite analize, prezenţamicroorganismelor, de unde trage concluzia că acestea sunt cauza primară abolii. Şi deci, îi extermină prin chimicale şi otrăvuri. Altfel spus,în ultimăinstanţă ne face un rău în loc să ne facă un bine. Enzimele microbilor ajută ladetoxificarea mediului respectiv dezechilibrat. Microbii digeră materialulnecrozat ca şi hrană, astfel încât ţesuturile otrăvite vor fi mai repedeeliminate din organism, iar încărcătura toxică din acesta va fi redusă. deîndată ce microbii (germenii) şi-au îndeplinit misiunea, sau au consumat hrana(ţesutul necrozat) numărul acestora se reduce şi respectivele microorganismedevin din nou latente, în „adormire“. Microbii pot constituii o unitate demăsură a unei boli, dar nu sunt cauza primară provocatoare a acesteia. 

    Atunci când numărul bacteriilor creşte,lucru pe care medicina de astăzi îl poate foarte uşor constata prin analize,înseamnă nu că suntem infectaţi de „Soartă“, ci pur şi simplu că undeva înorganismul nostru există ţesuturi necrozate, din care bacteriile respective sehrănesc, existând astfel pentru ele condiţiile optime de înmulţire. bacteriileşi microbii, prezente în noi permanent, de pot altfel, brusc, subit şiinstantaneu, virulente.

   Denumiri puerile cumar fi „invazie“, atac“,„agresiune“, „virulenţă“ au mai mult de a face cu începutul secolului XX şiepoca imperialist-militaristă, decât cu natura şi legile ei. Microbii nu suntduşmanii, ci prietenii noştri, iar atunci când ei „atacă“ ceva, este pentru căacest „ceva“ este un ţesut mort sau toxic, care trebuieşte eliminat din corp.

  Un„atac“ sau „invazie“ a microbilor nu se îndreaptă niciodată asupra unorţesuturi vii şi funcţionale!

   Natura mediului din corp hotărăşte care felde micribi sunt mai potriviţi pentru munca de „curăţare“, de „salubritate“.Acel tip de microorganisme va prelua însărcinarea şi răspunderea activităţii de„curăţenie“. În realitate, practic există doar o singură „boală“, o toxemie. Doarcă în funcţie de ţesuturile şi organele afectate (ceea ce desigur că produceorganismului simptomatici diferite), sunt activate alte microorganisme, anumecele care sunt cel mai bine adaptate la operaţia de „curăţire“. De unde şireszultă una dintre principalele acuzaţii aduse medicinei alopate, şi poatechiar cea mai mare, că acesta anulează simptomele, dar în fapt nu vindecăboala.

   Este acelaşi lucru cu a deşuruba enervantulbeculeţ roşu de la bordul maşinii, care îţi indică faptul că ai undeva oproblemă. A-l decupla nu înseamnă însă că ai rezolvat problema. Este în fond oprostie pe care nimeni nu o va face cu maşina lui, dar pe care marea majoritateo fac cu viaţa şi organismul lor!  Şi înfond şi la urma urmei, de ce să ne supărăm pe industria farmaceutică, dacă noisuntem atât de proşti încât ne... deşurubăm singuri beculeţele?

Exorcism medical

   Deci 23 Martie 1883 este o zi de doliu pentruumanitate! Căci în această zi patologia celulară a învins asupra patologieiumorale. Iar de atunci întreaga umanitate este prizonieră în Gulag. de atuncidomneşte babilonia în domeniul sănătăţii. În ebraică cuvântul Babylon înseamnăconfuzie. Iar în gracă confuzie se numea „diabolos“, ceea ce a devenit în Noultestament „“diavol“. Mâna lungă a diavolului trage sforile în culise şi aremare grije ca marea masă a oamenilor şi nu mai recunoască legile vieţii înspatele vălului confuziei.

   Sănătatea nu mai este o răspundere personalăa fiecăruia, ci a devenit ochestiune dependentă de o soartă întunecată.Sănătatea se află în mâna „experţilor“. Farmacologia şi tehnica medicalăcelebrează un exorcism modern. Dar realitatea este că singurul „atac“ împotrivacorpului nostru este efectuat de noi înşine, începând cu îndoparea cu otrăvurila fiecare dintre cele trei mese ale zilei. În realitate aceasta este singuraboală a omului: otrăvirea corpului cu tot felul de toxine. Şi tocmai de aceea(lucru extrem de periculos pentru medici şi industria farmaceutică, care arrămâne fără „obiectul muncii“ şi al câştigului) nu pot exista mai multe terapiicidoar una: detoxifierea corpului.

Lecţia de sănătate a naturii

   Nu eu ştiu ce „agresori“ externi sunt cauzabolii noastre, ci „otrăvirea“ interioară. Tocmai şi de aceea nu eu ştiu ce felde chimicale introduse din afară în organism, cu forţa, sunt soluţia bolii. Avindeca o toxemie prin toxine administrate de medic şi farmacis etse un lucrulipsit de sens.

   În toate marile culturi şi religii existauperioade de post. Postul negru, doar cu apă. Acuma noi ne credem moderni,evoluaţi, ne îndopăm cu toate prostiile, şi ne batem joc de tradiţiilespirituale şi religioase universale, certificate şi ferificate de sute degeneraţii. Chiar toţi înaintaşii noştrii erau tâmpiţi, şi doar nou şiFacultatea de medicină suntem deştepţi? Vindecarea o poate realiza doar corpulsingur, aşa cum atunci când există o problemă într-o familie, doar aceastasingură o şi poate rezolva în mod real.

   Din păcate confuzia (diavolul) are grijă sălimiteze la cât mai puţini, numărul celor care pot privi prin vălul atârnatînaintea adevărului. Desigur, în unele cazuri şi situaţii, autovindecareaorganismului este un proces greu, dramatic, uneori chiar un „joc cu moartea“.Şi tocmai de aceea o asistenţă medicală este de multe ori un lucru bun. daratunci când medicul se crede mai deştept decât natura, când el se crede„Dumnezeu“, organismul nu va fi lăsat să se vindece, iar soarta bolnavului vafi pecetluită.

   O criză actuală majoră se profilează din ceîn ce mai clar. Medicina alopată nu a reuşit să obţină practic nici un succesde marcă în domeniul bolilor cronice. A pierdut practic toate războaiele. darîn acelaşi timp, cu instinctul sinucigaşului, nu vrea să se reformeze, să setragă un pas înapoi, să privească şi accepte realitatea şi legile naturii. Bachiar mai mult, îi împiedică şi pe alţii să intervină sau să ajute. În numele„nobilei arte a medicinei“, în numele ştiinţei prin consens, în numele dogmeimedicale şi a profesorilor pe care prin jurământ trebuie să-i respecte, îşicontinuă marşul sinucigaş, tâtând atâtea milioane de oameni cu ea. Trist, daradevărat....

                                                           Traducere: Qui bono