Agaricus blazei murill, Agaricus subrufescens

 

Familia: Agaricaceae
Genul: Agaricus
Specia: subrufescens, blazei murill

   Peste o suta de studii si mentionari in Medline (site de specialitate in Internet) sugereaza ca Agaricus blazei (cunoscut si ca Agaricus subrufescensis) poseada calitati antioxidante si antiproliferative unice, fapt ce a condus la cercetarea mai antenta, indeosebi in legatura cu terapiile cancerului sau ale afectiunilor ficatului. Multe dintre cercetari au ajuns la concluzia ca betaglucan, o polizaharida din Agaricus, este factorul primordial care actioneaza in sustinerea sistemului imun. Continutul de betaglucan este in Agaricus mai mare decit in Reish si Shiitake, ciuperci deja destul de bine cunoscute, ceea ce a determinat cercetatorii din Japonia si USA sa o foloseasca in terapia cancerului. In prezent este cultivata in ferme specializate din Japonia, China, Brazil, si USA. Unele dintre acuzatiile de efecte secundare neprevizibile, se pot pune astazi pe seama unei contaminari intimplatoare in timpul culegerii si prepararii neglijenta a ciupercii. Agaricus blazei sustine productia de interferon si interleukin, care pot inhiba metastaza. De asemenea reduce glicemia, presiunea sangelui, a colesterolului si poate stabiliza sau reduce lipidele din sange. Se stie ca Agaricus contine trei betaglucani diferiti: beta-(1-3)-D-glucan, beta-(1-4)-a -D-glucan, beta-(1-6)-D-glucan. Ciuperca este foarte mult folosita in Japonia, este sigura din punct de vedere al toxicitatii, si cu extrem de putine efecte secundare raportate. Unele surse de ciuperci din China s-au dovedit in trecut a nu fi de incredere, existind cazuri de contaminare a ciupercii. De aceea se recomanda a achizitiona ciuperca din surse de incredere, unde ea este cultivata in mediu steril.

Interactiuni cu alte medicamente sau plante: Antiinflamatoarele non-steroide pot interactiona cu betaglucan. Recent, Watanabe and Co-workers au reusit crearea unui nou hibrid de Agaricus, denumit Basidiomycetes-X (BDM-X). Cercetatorii au studiat calitatile antioxidante ale unui extract lichid obtinut din BDM-X, “in vitro” cat si “in vivo”, si au certificat ca BDM-X are un potential antioxidant mai mare decit originalul Agaricus, precum si decat alti antioxidanti cunoscuti deja, cum ar fi acidul alfa lipoic. Astfel incat BDM-X se dovedeste extrem de util in afectiunile ficatului.

 O alta firma, Wayora, care se ocupa in primul rind cu crearea de produse anti-aging, a produs de curind un alt hibrid, denumit Agarigold, care este o incrucisare a mai multor specii de Agaricus, printre care o subspecie originara din Brazilia, hibrid care detine impreuna calitatile a 200 de specii de Agaricus. Astfel hibridul nou obtinut are o potenta de 10 ori mai mare decit oricare alta specie de ciuperci cunoscute.

   Ciuperca hibrid a fost patentata pe baza codului ei genetic (ADN), si a fost lansata pe piata in 2008 ca supliment nutritiv (100% vegan) denumit H1X1 sau Agarigold. Beneficiile acestui nou produs ar fi: rol important in sustinerea sistemului imunitar, cresterea activitatii celulelor NK (Natural Killer), protejarea sistemul digestiv, a celui cardiovascular, reglementarea nivelul glicemic, protejarea contra radicalilor liberi (antioxidant), tonifianta si energizanta.

   Acest H1X1 este, dupa cum se poate vedea, un produs foarte nou. In afara de firma producatoare, Wyora, nu mai este produs de nimeni. In Europa nu exista inca firme care sa-l comercializeze, si deci nici o experienta, sau confirmare din alte surse, independente, a calitatilor H1X1. Ceea ce ne promite Wyora prin H1X1 este remarcabil, dar inca nu s-a vazut nici un producator care sa nu-si laude produsele. In consecinta, pina la noi cercetari si confirmari independente, va voi spune povestea lui H1X1, asa cum ne este furnizata de Wyora.

    De decenii intregi, antropologii si cercetatorii din domeniul medical au incercat sa dezlege secretul prin care populatia din zona orasului Piedade din estul Braziliei se bucura de o sanatate exceptionala, foarte multe persoane din aceasta regiune atingind fara probleme suta de ani. Prin anii ‘60, un cercetator japonez, pe numele sau Furumoto Takatoshi, a ajuns la concluzia ca aceasta remarcabila stare de sanatate se datoreaza unei specii de Agaricus care creste numai in zona muntoasa din regiunea Piedade. Este vorba de Agarticus blazei Murill ! Populatia bastinasa o folosea in prepararea mincarurilor cit si pentru prepararea unui ceai. Astfel s-a putut lamuri „misterul” prin care persoanele din aceasta regiune nu cunosteau cancerul, nu sufereau de afectiuni cardiace majore, de artrita, hipertensiune, diabet, si multe altele. Cu aceasta ciuperca, de exemplu, a fost tratat si Ronald Reagan, pentru cancerul de piele de care suferea.

   Din pacate, aceasta specie particulara de Agaricus se gaseste numai in aceasta regiune, iar o data cu renumele ei, a aparut si pericolul ca ea sa fie distrusa, prin recoltarea supradimensionata a ei, in vederea comercializarii. Cultivarea ei in alte regiuni, lucru incercat printre altele de japonezi, s-a dovedit a nu fi posibila. Ciuperca a fost “izolata” in Japonia, pentru a-i pastra calitatile genetice, dar nu s-a reusit producerea ei in cantitati interesante din punct de vedere comercial. Botanistii si cercetatorii americani au descoperit insa recent, ca o alta subspecie de Agaricus blazei continea si ea foarte multe dintre substantele componente ale Agaricus blazei murill din Brazilia. Astfel s-a ajuns la o incrucisare reusita intre A. blazei murill si cealalta subspecie, creandu-se o specie hibrid, denumita Agarigold, sau H1X1. Conform Wyora, acest hibrid este mai eficace decit...parintii sai. Un fel de superciuperca, “super-mushroom”. Cercetarile de laborator si studiile clinice au aratat ca acest hibrid contine peste 85 de nutrienti, printre care si puternicul si eficacele beta-D-glucan, despre care am vorbit mai sus. Efectele acestui hibid, promise de Wyora, ar fi:

- Anticancerigen, putind distruge foarte multe varietati de celule canceroase;

- Impiedica afectunile majore, periculoase, ale inimii;

- Impiedica aparitia diabetului, sau amelioreaza efectele celui deja existent;

- Controleaza si reduce hipertensiunea;

- Inhiba sau vindeca artrita (o face reversibila);

- Protejeaza contra Alzheimer;

- Sustine sistemul imun;

- Corecteaza problemele digestive si pe cele de supragreutate;

- Confera energie corpului;

- Protejeaza contra afectiunilor ficatului si rinichilor;

- Protejeaza contra hepatitei;

- Amelioreaza durerile produse de artrita;

- Regleaza somnul, conferindu-i mai multa “profunzime”.

    Acuma, daca toate astea sunt adevarate, asa cum ne promite Wyora, o va dovedi doar timpul. Cert este ca familia regala a Arabiei Saudite si-a trecut deja in meniul zilnic aceasta ciuperca. Ca de altfel si sefii concernelor-mamut  japoneze. Cam asta ar fi, pe scurt, proaspata poveste a lui H1X1.

Angelica sinensis, Dang Qui (chin.), Chinese angelica (engl.)

Familia: Apiaceae
Genul: Angelica
Specia: sinensis
Numele comun : dong quai, dang gui, tang-kuei
Partile folosite: intreaga planta

  Planta este de mii de ani folosita si foarte apreciata in medicina chineza traditionala, mai ales in cazul bolilor specifice femeilor. Reputatia plantei, in China, este secondata poate doare de Ginseng, si este mentionata pentru calitatile ei de tonifiant sangvin la femei. Radacina (care se foloseste cu precadere) are un gust deosebit, si este des folosita in prepararea mincarurilor, fiind astfel cea mai usoara metoda de a administra planta. Un studiu mentioneaza faptul ca Angelica sinensis contine vitamina B12 si poate fi folosita cu succes in anemia pernicioasa. Are actiune analgesica, anticolesterina, antiinflamatorie, antispasmodica, deobstruenta (desfunda canalele si caile de acces din organism), emolienta (de catifelare si hidratare a pielii), hepatica, laxativa, sedativa, vasodilatatoare si mai ales actioneaza in cazurile de boli si afectiuni tipice femeilor, unde ajuta la mentinerea sanatatii in perioada de sarcina, la ususrarea nasterii, la regularea ciclului menstrual si la diminuarea durerilor din perioada de ciclu. Este un tonic ideal pentru femeile cu menstruatie abundenta care risca sa capete anemie. Mai este folosita ca hepatoprotector. Are actiune antibacteriana contra unei largi game de bacterii, cum ar fi Bacillus dysenteriae, Bacillus typhi, B. comma, B. cholerae precum si asupra streptococilor hemolitici. Impreuna cu Rehmannia glutinosa, Ligusticum walachii si Paeonia lactiflora intra in componenta retetei chinezesti 'Four Things Soup', care este cea mai raspindita si des folosita in China, in afectiunile specifice femeilor. Radacina se culege toamna sau iarna si este uscata pentru o folosire ulterioara. Denumirea chineza de “Dong qui” se traduce prin “intoarcerea la ordine”, ceea ce spune multe despre importanta plantei. Din nefericire exista relativ putine studii detaliate asupra Angelicai sinensis. Si aceasta poate pentru ca lista de afectiuni in care, in mod traditional, se spune ca ar fi implicata Angelica sinensis, este enorma. De la afectiuni ca AIDS si tumori canceroase ale creerului, actiune antivirala, antioxidant, antiseptic, astma, detoxifiant al singelui, alergii, afectiuni ale oaselor, bronsita, cancer, hepatita cronica, ciroza, rinita cronica, afectiuni ale plaminilor, dermatite, diabet, pi-na la dizenterie, constipatie, raceli, epuizare, crampe, tuse (ca expectorant), hematoeza (stimularea producerii celulelor de singe), ulcer gastric, sciatica, cancer de stomac, hemoroizi, hernie, colesterol ridicat, crampe menstruale, infertilitate, osteoporoza, tinni-tus, pleuresie, sindromuri premenstruale, psoriazisului, fibroza pulmonare, afectiuni reumatice, fibroza uterine, atropie vaginale, deficienta de vitamina E, si inca multe altele. Daca intr-adevar toate aceste afectiuni ar putea fi tratate cu Angelica sinensi, ar fi o adevarata planta-minune. Din pacate (si aici pot intelege de ce concernele farmaceutice nu arata interes pentru studiile amanutite asupra acestei plante, caci ce-ar fi atunci daca intr-adevar aceasta planta ar avea o astfel de eficacitate?) stiintific nu sunt dovedite prin studii clinice toate aceste actiuni ale plantei. Nu se recomanda a se folosi Angelica simultan cu Hypericum perforatum  (Sunatoare) or capsaicin.

    Planta are proprietati curative exclusive si este recunoscuta ca "ginsengul femeilor". In medicina chineza Angelica este utilizata in hematurie, hemofilie, hemoroizi. Este administrata si ca remediu spasmolitic in spasmul vaselor sanguine, dureri de cap. Angelica sinensis este recomandata in caz de raceala, rinite, sinusite, gripa, flegmoane, abcese purulente, varicela. Diminuiaza procesele inflamatorii, reducand edemul. Isi demonstreaza cel mai bine eficienta in dereglari menstruale, boli gine-cologice, traumatisme, anemie si dureri reumatice. In medicina europeana radacina de Tang Kuei este utilizata in boli gastro-intestinale pentru accelerarea functiei de secretie a intestinelor si diminuarea proceselor de fermentatie.Tang Kuei exceleaza ca tonic al sangelui - purifica sangele si imbunatateste circulatia. Se utilizeaza si in cazul de extenuare a sistemului nervos central, nevralgie acuta si cronica, reumatism, artrite, febra, afectiuni ale mucoasei cailor respiratorii, la fel si in calitate de remediu diuretic si sudorific. Planta este folosita si in medicina populara a multor altor tari. In medicina tibetana radacina de Angelica sinensis este recomandata in afectiuni ginecologice, limfadenite si ca remediu hemostatic. In India fructele si radacina se utilizeaza pentru stimularea expectoratiei si ca tonic general. In Mongolia se utilizeaza la gripa, tuse si in calitate de remediu antipiretic. In Orient este considerata planta de baza pentru terapia diverselor tipuri de dereglari hormonale la femei, inclusiv, in perioada de menopauza, mai ales contra bufeurilor. Aceasta actiune se datoreaza continutului bogat in cumarine, care au efect vasodilatator, spasmolitic si proprietati estrogene. Nu se recomanda gravidelor si mamelor care alapteaza.

Cultivarea plantei : Planta are nevoie de un sol fertil si moale, in semiumbra sau la soare. Nu este foarte adecvata regiunilor nord-europene, caci nu supravietuieste sub -5 grade. Se inmulteste prin seminte. Pentru depozitarea semintelor este nevoie de un loc rece caci semintele nu au o viabilitate prea mare. In perioada de germinare a semintelor este nevoie de multa lumina.

Proprietati certificate prin studii: analgesic, antibiotic, estrogenic, laxativ, sedative, tonic.

Numele Farmaceutic: Radix Angelicae Sinensis

Componenta chimica: Alpha-pinene, Aluminu, acid Arachidonic, acid Ascorbic, Bergapten, Beta-caroten, Beta-sitosterol, Beta-sitosterol-glucoside, Biotin, Cadinene, Calciu, Carbohydrati, Carvacrol, Choline, Chromium, Cobalt, EO, Falcarindiol, Falcarinol, Falcarinone, acid Ferulic, Folacin, acid Folinic, Fructose, Glucose, Fier, Isosafrole, Ligustilide, Linoleic-acid, Magnesiu, Manganese, acid Myristic, N-butylidenphthalide, N-butylphthalide, N-dodecanol, acid N-valero-phenone-o-carbonic,

acid N-valerophenone-o-carboxylic, Nico-tinamid, Nicotinic-acid, Oleic-acid, P-cymene, acid Palmitic, acid Pantothenic, Phosphorus, Phthalides, Potasiu, Protein, Riboflavin, Safrole, Scopoletin, Sedanoic-acid, Selenium, Sesquiterpene, Silicon, Sodium, acid Stearic, Thiamin, Tin Umbelliferone, acid Vanilic, Vit-B12, Vit-E, Zinc

 

Angelica sinensis in medicina chineza traditionala :

Proprietati: dulce, iute, amar, cald.
Canalele: inima, ficat, splina
Intrebuintarea clinica : Tonifica singele si regleaza menstruatia. Este folosita si in deficitele de singe legate de problemele menstruale, amenoree, dismenoree, etc. Cercetari farmaceutice serioase au certificat toate aceste proprietati iale radacinei de Dong  Quai: contra crampelor, hipotensiv, tonic, antiasmatic, analgesic, antiinflamator si antiartritic. De asemenea s-a certificat actiunea sa contra ciupercilor cum ar fi Candida albicans, principalul agent infectios in afectiunile vaginale. Efectele benefice spectaculoase ale Dong Quai in PMS (sindromul premenstrual) sunt deja celebre. Aici insa trebuie sa mentionam ca in mod traditional, in TCM se folosesc retete, deci Dong Quai este administrat impreuna cu alte plante, care creeaza un complex terapeutic. Aceasta este foarte normal in cazul TCM, care are la baza alte principii decit medicina scolastica euro-americana.

Dozaje si administrare : Radacina de Dong Quai trebuieste depozitata in spatii racoroase si uscate, ca de altfel multe dintre plante, si nu trebuieste folosita daca este prea veche (pentru preparate a se vedea data expirarii). La copii nu se recomanda caci nu exista destule studii si cercetari in care acestia sa fi fost impicati. Pentru adulti radacina uscata poate fi fiarta (decoct) sau inmuiata in vin inainte de a fi consumata. Sub forma de pulbere (in capsule sau tablete) se recomanda 500-600 mg impartite pina la de 6 ori pe zi. In tinctura (60% alcool) 40-80 de picaturi (echivalentul a 2-4 ml, tinind seama de faptul ca o lingurita are 5 ml ) de trei ori pe zi.

Atentie! - uleiul esential de Dong Quai nu este recomandat, caci constine si unele substante care sunt presupuse a fi cancerigene. In radacina sau sub forma de tablete sau capsule, acest ulei esetial este in cantitate insignifianta. Dong Quai nu se recomanda celor cu diaree cronica! De asemenea a nu se folosi in timpul sarcinii.

Interactiuni : Dong Quai poate interactiona cu urmatoarele medicamente si/sau plante : Warfarin, medicamente cu actiune asupra hormonilor (estrogeron, progesteron, contraceptive orale, tamoxifene sau raloxifene). In astfel de cazuri trebuieste sa va consultati cu doctorul Dvs. De asemenea este bine sa evitati combinarea Dong Quai cu alte plante care au actiune de subtiere a singelui, caci si Dong Quai face acelasi lucru (prin cumulare pot apare probleme). Astfel de plante ar fi Usturoiul, Ghimbir, Ginkgo, Ginseng, Licorice, Scutellaria baicalensis, Curcuma si Tanacetum parthenium. Dong Quai poate creste si sensibilitatea la lumina solara (deci a nu se lua impreuna cu Sunatoarea).

Annona muricata, Graviola

Familia: Annonaceae
Sinonime: Annona macrocarpa, A. bonplandiana, A. cearensis, Guanabanus muricatus
Nume comune: Graviola, soursop, brasilianische Pfotenpfote, guanábana, guanábano, guanavana, guanaba, corossol épineux, huanaba, toge-banreisi, durian benggala, nangka blanda, cachiman épineux
Partile folosite: frunze, fructe, seminte, scoarta, radacina.
Proprietati si actiuni principale: anticancerigen, antitumoral, antibacterian, antimparazitar, hipotensiv, reduce ritmul cardiac, vasodilatator, sedativ, anticonvulsiv, antifebril, antiviral, vermicid, digestiv.

Dozajul standard: frunze-infuzie - o cana de 3 ori pe zi; tinctura-2-4 ml de 3 ori pe zi; capsule-2 gr de 3 ori pe zi.

Proprietati si actiuni certificate stiintific: antibacterian, anticancerigen, anticonvulsiv, antidepresiv, antifungic, antimalarial, antimutagenic (protectie celulara), antiparazitic, antispasmodic, antitumoral, cardiodepresant, antivomitiv, hipotensiv, insecticid, sedativ, promotor uterin, vasodilatator.

Proprietati si actiuni certificate de medicina traditionala: antiviral, cardiotonic, antiinflamator, digestiv, antifebril, echilibrarea asistemului nervos, vermicid.

Precautii: reduce ritmul cardiac, este vasodilatator si hipotensiv, deci atentie la cardiaci. Dozajele prea mari pot provoca voma si greata. Nu se combina cu coenzima Q10.

Contraindicatii: A nu se folosi in perioada de sarcina, si nici de catre cardiaci. Nu se recomanda o folosire de lunga durata din cauza puternicii activitati antibacteriene, ce poate duce la distrugerea florei intestinale. Extractele pe baza de alcool nu au relevat toxicitate sau efecte secundare pana la un dozaj de 100 mg/kg.

Interactiuni cu alte medicamente: Nu sunt raportate.

    Graviola este un arbore mic, de pina la 5 metrii inaltime, cu frunze mari luciuase, de un verde inchis. Are fructe comestibile, de 15-20 cm, de culoare verde-galbui, cu pulpa alba si carnoasa. Este intilnita in ambele Americi. Toate partile plantei sunt folosite de catre medicina traditionala. Fructele sunt folosite contra parazitilor si viermilor intestinali, a febrei, pentru sporirea laptelui matern si contra diareei. Semintele zdrobite se folosesc contra parazitilor, paduchilor si viermilor. Scoarta, frunzele si radacina au efecte calmante, antispasmotice, hipotensive si calmante ale sistemului nervos. In Peru se foloseste scoarta, radacina si frunzele contra diabetului. In Brazilia se face ceai din frunze contra afectiunilor ficatului.

    Substantele chimice din planta: Au fost gasite multe componente chimice, inca din 1940, cind Graviola a inceput sa fie cercetata sistematic. Trei studii diferite au certificat actiunea antitumorala a Graviolei (1990). Substantele acetogenine din planta sint raspunzatoare pentru aceste calitati. Patru studii din 1998 au certificat din nou actiunile antitumorale, antivirale si anticancerigene. Din grupul acetogeninelor, substanta cea mai importanta este annonaceous. In trei studii independente s-a constatat ca acetogenii au remarcabile calitati de a bloca procesele enzimatice care au loc numai in membrana celulelor cancerigene. Aceasta substanta este otravitoare doar pentru celulele cancerigene, nu si pentru cele sanatoase. In 1997 Universiatatea Purdue din USA a facut public un amplu studiu care certifica aceleasi calitati anticancerigene. Se pare ca acetogeninul blocheaza sursele de energie ale celulelor cancerigene, distrugindu-le astfel (blocheaza ATP-ul). Este cunoscut ca celulele cancerigene au nevoie de foarte multa energie. Astfel, lipsite de energia necesara, celulele cancerigene sunt distruse. Tot cercetatorii de la Universitatea Purdue au aratat ca din 14 tipuri de acetogene, 13 sunt mai eficace contra cancerului de sin decit medicamentele standard administrate in aceasta afectiune (Adriamycin, Vincristine si Vinblastine). Alte substante din Graviola sunt: annocatalin, annohexocin, annomo-nicin, annomontacin, annomuricatin 1/ B, annomuricin 1/ E, annomutacin, annonacin, annonacinone, annopentocin 1/C, cis-annonacin, cis-corossolone, cohibin 1/ D, corepoxylone, coronin, corossolin, corossolone, donhexocin, epomuricenin 1/B, gigante-trocin, gigantetrocin1/B, gigantetrocinone, gigantetronenin, goniothalamicin, Iso-annonacin, javoricin, montanacin, montecristin, muracin 1/G, muricapentocin, muricatalicin, muricatalin, muri-catenol, muricatetrocin 1/B, muricatin C, muricin H, muricin I murico-reacin, murihexocin 3, murihexocin Ein durch C, murihexol, murisolin, robustocin, rolliniastatin 1 si 2, sabadelin, solamin, uvariamicin 1 si 4 xaticin.

   Graviola a fost destul de aprofundat cercetata si studiata. Formele de cancere in care aceasta este utila ar fi: de plamin, sin, prostata (adenocarcinom), pancreas, ficat, linfom, etc. Un studiu interesant a avut loc in 2002 in Japonia (in vitro), in care soarecii carora li s-a provocat cancer de plamini au fost impartiti in trei grupe: fara medicatie, cu medicatie standard (adriamycin), si cu acetogenin din Graviola. Dupa 2 saptamini doar soarecii din grupa Graviolei erau inca cu totii in viata, iar tumorile erau cu 57,9% reduse, in comparatie cu grupa fara medicatie (4 din 5 soareci erau morti) sau din cea cu terapie standard (tumorile reduse cu 54,6%, dar jumatate din animale erau deja moarte, ne mai vorbind de gravele efecte secundare). In prezent o intraga serie de plante din aceeasi familie sunt intens cercetate in laboratoare. Principala substanta cercetata este annonacinul. Astazi exista si posibilitatea sintetizarii in laborator a annonacinului, care insa se pare ca nu mai este atit de eficace ca si cel natural. Ca de obicei.

   Intre timp insa fitoterapeutii, dar mai ales bolnavii de cancer folosesc Graviole (cu cele peste 40 de studii care certifica eficienta acetogenisului) ca o terapie complementara sau alternativa. Datorita faptului ca unele studii au raportat existanta unor alcaloide nesigure in simburi si radacina, deocamdata aceste parti ale plantei nu sunt de recomandate. Insa frunzele sunt certificate ca sigure. Dozajul recomandat in cazul folosirii frunzelor de Graviola este de 2-3 grame de 4 ori pe zi. Aici ar mai fi de mentionat ca energia ATP, care este sustrasa celulelor cancerigene de catra acetogenis, este pe de alta parte stimulata de coenzima Q10 (antioxidant), si de aceea nu se administraza simultan Graviola cu coenzima Q10.

 

Arctium lappa, Brustur (rom.). Große Klette (germ.),

Greater burdock (engl.), niupangzi (chin.)

Familie: Asteraceae

Nume comune: ciulin, lipan, caftalon, laptuc, scaiul-oii in romana; glouteron, bardane, gratteron, grateau, herbe aux teigneux, oreille de géant, pignet, bouillon noir in franceza; Great but, common burdock, great clotbur, cockle-bur, cockle-button, cuckold-dock, hurr-burr, stick-button, hardock, beggar's button in engleza; Bardana, lappa bardana, bardana maggiore in italiana; Burre; Lapuch in rusa; Bojtorján in ungara.

Partea utilizata a plantei: radacina (Radix Bardanae), ce se recolteaza inainte de inflorire, in lunile martie-aprilie sau in al doilea an de vegetatie in lunile octombrie-noiembrie.
     Brusturul este o planta erbacee, bienala, intalnita pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, cailor ferate, pe langa garduri, de la campie si pana in zona montana. Planta este rezistenta la seceta si la temperaturi extreme si prefera umiditatea moderata. Nu este o planta pretentioasa fata de sol. Avand o radacina pivotanta, puternica, carnoasa, ramificata si lunga de 60 cm, Brusturul dezvolta o tulpina erecta, cilindrica, ramificata, inalta de 1-2 m. Frunze bazale si tulpinale inferioare sunt foarte mari, cu limbul lung pana la 50 cm, lung-petiolate.
   Radacina de brustur contine inulina (cca. 40 %), acid palmitic, stearic, sitosterol, stigmasterol, acid cafeic, ulei volatil (0,10%), vitamine din complexul B, saruri de potasiu etc. Frunzele contin substante antibiotice, din pacate inca  insuficient studiate. Rada-cinile se recolteaza primavara, prin martie-aprilie, pentru plantele de doi ani si toamna, in octombrie-noiembrie, pentru plante de un an. Se scot din pamant si se spala imediat sub un jet de apa. Se indeparteaza exemplarele seci si citoase. Daca sunt groase se despica si se usuca la soare in strat subtire. Uscarea artificiala se va face la o temperatura de 35-50°C. Frunzele se recolteaza fara petiol in lunile mai-iunie, inainte de inflorire. Se usuca la umbra, intr-un singur rand, in poduri. Se intorc zilnic. Uscarea artificiala la 40°C. Se pastreaza in saci textili la loc uscat.
    Principiile active pe care le contine Brusturul actioneaza antiseptic, depurativ, sudorific, antitumoral. Radacina proaspata sau uscata de Brustur este folosita pentru tenurile grase, pentru combaterea matretii si caderii parului, iar intern pentru persoanele predispuse la acnee. Stimuleaza cresterea parului. Se pot folosi si frunzele, dar au actiune mai slaba.

  Componentii fitochimici: inulina in cantitati mari (40 %), acizi (palmitic, staeric, cafeic), sitosterol, stigmasterol, ulei volatil (Benzaldehyd, Acetaldehyd si Pyrazinderivaten), vitamine din gama B, saruri de potasiu. Radacina contine diferite forme de poliacetilen : arctinal si lappaphene. De asemenea triterpene. Frunzele contin Arctiopierin, un sesquiterpenlacton de tip Germa-cranolid, iar fructele au un inalt continut de lignan.

Proprietati: intern - coleretica, diuretica, hipoglicemianta, antifurunculoasa; extern - astringenta si antiseptica, stimuleaza cresterea parului, colagoga, antiaterosclerotica, antidiabetica, antisifilitica.
Acţiune farmaceutică: depurativa, antiseptica, antireumatismala, antigutoasa si colerectiva, inhiba cAMP-fosfodiesteraza precum si cu buna actiune contra microbilor si inflamatiilor.

Indicii terapeutice: eczeme, psoriazis, impetigo, acnee, furunculoza, amigdalite, gingivite, pioree alveolo-dentara, reumatism, guta, dischinezie biliara, ateroscleroza, diabet, rujeola, sifilis.

Indicatii: in diabet (scade zaharul din sange), la hepato-renali (stimuleaza functiile renale si cutanate), in bolile de ficat (reduce calculii biliari), eficient in eczeme si boli ale pielii (acnee, furunculoza). Extractul din frunze se foloseste extern contra eczemelor si scoamelor,  acneei, infectiilor de piele, la vindecarea ranilor, dermatozelor, furunculosei, mancarimilor si intepaturilor provocate de insecte.

Mod de folosire: intern si extern. Decoct din radacina – 20 g la 1 l de apa, se fierbe 4 minute, dupa care se lasa sa infuzeze 10 minute. Acest decoct se utilizeaza intern, 2-3 cani pe zi, sau extern, sub forma de gargarisme. In caz de rujeola, se prepara un decoct dupa modul descris anterior, dar folosind jumatate din doza. La decoctul obtinut se adauga 2 lingurite de miere. Se administreaza cate o lingurita la fiecare 5 minute, 2-3 ore, ceea ce determina o generalizare a eruptiei si o scurtare a perioadei de stare, grabind vindecarea. Este necesar ca bolnavul sa stea la pat. Frunzele crude se utilizeaza in reumatism, aplicandu-le pe zona dureroasa. Intern, ca diuretic si sudorific sub forma de ceai prin macerare, din 4 linguri de radacina maruntita la 1 litru de apa clocotita, timp de 40-50 minute, ce sa va bea in cursul zilei. Sau fierbeti timp de 2 minute la foc scazut 2 linguri de radacina maruntita la 500 ml apa clocotita, dupa care lasati-l 15 minute acoperit, filtrati-l si beti-l in 3 reprize in decursul zilei. Pentru diabetici se impune indulcirea cu zaharina (personal recomand extractul de Stevia, stiut fiind ca zaharina este toxica pentru ficat). Extern, ca si lotiune pentru cresterea parului: infuzie asociata cu frunze de mesteacan, se frec-tioneaza pielea capului o data pe saptamana, dupa spalare, adaugand si o lingura de otet. Dozajul: in general (zilnic) este de o lingurita (=6,1 gr) ca si infuzie,

6-12 gr pulbere, ½ lingurita de planta proaspata “teep” de trei ori pe zi (“teep” este o metoda de preparare in care doar 50% este subtanta plantei).

Arnica montana, Arnica

Familia Compositae.
Nume comune: carul zanelor, ciuda, iarba-soarelui, podbal, podbal de munte, roit, tabacu-campului, tata-oilor.

Fitochimicalele din planta: florile si rizomul contin ulei eteric, arnicina, colina, arnidiol, arnisterina, astragalina, materii tanante, acid galic, acid cafeic, fitosterine, alcooli triterpenici, coloranti de natura carotidiana, inulina, rasina, tanin, substante minerale.
Proprietati si actiuni: antiseptic, antiinflamatorii, antireumatic, antifungic, bacteriostatic, cicatrizant, decongestiv, antibacterian, omoara ciupercile patogene. 
Utilizari: acnee, afectiunile pielii, alopecie, antrax, arsuri, cancerul pielii, cicatrice cheloide, contuzii, cosmetica, dureri abdomi-nale (comprese), disgravidie, eczeme varicoase, edeme dureroase, entorse (cu apa de plumb), eroziuni infectate, escare, furunculoza, hipermenoree, incontinenta urinara, insomnii, laringita acuta (gargara), leziuni zemuinde, leucoree, micoze, nevralgii, palpitatii, piodermita, plagi, purpura, raguseala (gargara), rani, slabiciuni ale muschiului inimii, tulburari nervoase, tulburari de circulatie sangvina, ulcer stomacal, ulcer varicos, umflaturi diverse. Aceste efecte se datoreaza Helenalin-ului. Arnica contine printre altele Helenalin si Arnicin (toxice si iritante). Florile de Arnica mai contin uleiuri, flavonoide si sesquiter-penlactone. Aceste substante actioneaza antiinflamator si antiseptic. Nu se va depasi dozajul recomandat. In cazul supradozarii pot apare fenomene de intoxicatie. Pentru a preveni aceste fenomene se va lua intotdeauna tinctura diluata, iar ceaiul este bine sa fie facut numai in combinatii cu alte plante medicinale.

Preparare si dozaj: Infuzie cu 2 lingurite de flori puse la 250 ml apa clocotita. Se lasa sa se raceasca si se face gargara in cazul laringitei. 1 lingurita de flori se pun la 250 ml apa clocotita. Se acopere 15 minute, se strecoara. Se foloseste la comprese externe pe diferite afectiuni; Unguent - 2 lingurite de flori se umezesc cu putin alcool apoi se pun in 50 ml ulei si se fierb pe baie de apa, timp de 2 ore. Se strecoara. Se foloseste extern.; Tinctura - 50 g de flori se pun in 250 ml alcool de 70°. Se va tine apoi 14 zile agitand de cateva ori pe zi. Se va strecura si se pune in sticlute de capacitate mai mica. La folosire se va pune 15 ml de tinctura la 100 ml apa distilata. Se agita bine apoi se foloseste ca cicatrizant si antiseptic la rani.

Contraindicatii: nu se utilizeaza intern putind provoca deranjamente gastro-intestinale si hipertensiune arteriala. In doze mai mari poate provoca paralizia centrilor nervosi, iar extern este iritanta.

Astragalus membranaceaus, Astragalus,

Unghia gaii (rom.), huáng qí sau běi qí

Familia : Leguminosae

Sinonime : Astragalus mongholicus dahuricus, Astragalus penduliflorus membranaceus

Aria de raspindire : Asia (de Est) - China, Mongolia, Siberia.

Habitat : Sol uscat, pe dealuri si in zone muntoasee (800-200 metri), in stepe, paduri conifere.

Pericole : Unii membri ai acestei familii contin glicoside toxice. De asemenea planta poate acumula seleniu, daca ea creste pe un sol bogat in acest element.

Caracteristici botanice : planta perena de marime mica, circa 30 cm. Infloreste din Iunie pina in August, iar semintele se coc intre Iulie si Septembrie. Florile sunt hermafrodite si sunt polenizate de albine si alte insecte. Poate fixa azotul. Planta prefera solul usor nisipos si bine drenat, neutral si basic (alcalin). Nu creste in umbra, are nevoie de lumina. Se poate cultiva in gradina. Se recomanda plantarea de la incepit, cind planta este foarte tinara, in pozitia finala, caci radacina este foarte sensibila la transmutari. Rezista la temperaturi de pina la -15 grade. Radacina are interesante relatii cu o serie de bacterii care creaza pe radacina noduli in care se aduna azotul atmosferic. De aceea planta este destul de dependenta de calitatea solului si prezenta unor astfel de bacterii. Se raspandeste prin seminte, care au o germinatie destul de lenta.

Intrebuintari medicinale : Astragalusul (in chineza Huang Qi) este foarte mult folosit in medicina chineza traditionala. Radacina este tonica si stimuleaza sistemul imun si multe dintre organele corpului, reduce tensiunea si glicemia. Se foloseste de asemenea preventiv contra racelilor si ca energizant. Se pare ca pentru persoanele tinere si active este mai indicat decit ginsengul, care da rezultate mai bune la persoanele in virsta. Este utilizat in special pentrui tratamentul rinichilor (organ care se stie ca joaca un rol primordial in conceptia TCM) si prin aceasta ajuta si la evitarea senilitatii.

    Planta este deseori folosita (si vorbim aici in continuare din punct de vedere al TCM) in combinatie cu alte plante, cum ar fi Atractylodes macrocephala si Ledebouriella seseloides. Radacina contine un numar de constituenti bioactivi care includ sapo-ninele si isoflavonoidele. Este adaptogena, antibacteriana, antiocancerigena, cardiotonica, diuretica, febrifuga, hipoglicemica, hipotensiva, tonica, pectorala, tonic-uterina, vasodilatatoare. Este des folosita in terapia cancerului, ulcerelor, abceselor, nefritelor cronice cu edeme. Studii recente au aratat ca radacina ajuta la cresterea productiei de interfeon si celule macrofage, ceea ce ajuta la restabilirea functiilor sistemului imunitar, mai ales in terapia cancerului, hepatitelor (mai ales hepatita C) precum si ca sustinator al sistemului imunitar in timpul chemoterapiilor. Pancientii bolnavi de cancer si supusi chemoterapiilor traiesc mai mult daca li se administreaza Astragalus, lucru certificat de mai multe studii europene si americane.

    Radacina se culege de la plantele care au deja 4 ani de crestere, toamna, si este uscata pentru folosirea ulterioara. Planta este antipiretica, diuretica, pectorala si tonica. Extractele din planta s-au dovedit a fi antibacterene, hipotensive si hipoglicemice, cardiotonice si vasodilatatoare.

    Este una dintre cele mai complexe plante medicinale cuprinzind o mare combinatie de polizaharide, glicoside triterpene, flavonoizi, aminoacizi si minerale. Administrat in doze terapeutice, Astragalus reface pana la normal numarul de celule T (o forma specifica de celule albe) la pacientii bolnavi de cancer, SIDA, hepatita, ciroza, etc. Polizaharidele din Astragalus stimuleaza activitatea corticala a pituitarei-adrenale si reface numarul de celule rosii fabricate in maduva osoasa in cazul leucemiilor. Astragalus mai contine antioxidanti specifici care protejeaza celulele impotriva degradarii de catre radicalii liberi care sunt produsi secundari ai conversiei energetice la nivel celular. Astragalus are o actiune deosebita in protejarea si intarirea sistemului imunitar in general si stimuleaza limfocitele T, celulele ucigase naturale NK, mareste productia de imunoglobuline (IgA, IgG). Spectrul de actiune imunostimulator este insa mult mai larg incluzand: gripa, infectii ale tractului respirator, hipertensiune arteriala, inflamatii, diabet, si de asemenea activitati antivirale (inclusiv virusurile de Hepatita), antibacteriene (inclusiv diferite forme de streptococ) antiinflamatoare, diuretice (ajuta la eliminarea fluidelor din organism) precum si cancer.

   In privinta dozajului, preventiv se recomanda o doza de 500-600 mg zilnic. In cazurile extreme se poate merge pina la 8 g pe zi. Alte dozaje vorbesc de 3 ml de extract zilnic, luate cu ceva apa. Din extractul de planta uscata, circa 1 gram pe zi. Direct din planta uscata 6-15 gr zilnic. Cel mai bine este sa se administreze inainte de mese.

Substantele active continute : printre altele contine bioflavonoide, choline si polizaharide, Astragalan B, Isoflavonoide, Triterpe-noidsaponine (Astragaloside), Astramembrannine, Sojasapogenol, Polysaccharide, Cholin, Betain. Substanta de baza a Astragalusului este alcaloidul  Swainsonin, care a dovedit in studii efecte antimetastazice si de sustinere a sistemului imunitar. Astragalan B controleaza infectiile bacteriene si virotice si pe deasupra, foarte important, “marcheaza” celulele intruse sau straine, astfel incit sistemul imun sa le poata repera mai usor prin celulele T si indeparta. Studii chinezesti de la inceputul anilor 80 (Hou et al.) au relevat dubla actiune a Astragalusului in terapia cancerului. Pe de o parte, asa cum s-a aratat mai sus, stimuleaza sistemul imun prin cresterea productiei de interferon, limfocite, celule macrofage, celule T, etc. Dar aceasta nu este totul, caci de multe ori celulele cancerigene reusesc sa se “ascunda” (In engleza – citat -  the bad guys can’t be ‘seen’, no matter how many good guys you produce. The issue is to make lots of good guys AND stimulate the bad guys in such a way that they appear on the radar screens), si astfel nu sunt descoperite de sistemul imun. (Aici poate ca n-ar fi rau sa ne amintim de teoria trofoblastica.) Iar acum intervine pentru a doua oara esential Astragalusul, care prin substantele sale, mai ales Astragalan B, “marcheaza” celulele cancerigene, facindu-le vizibile pe “radar”, asa cum plastic este descris in citatul de mai sus. Prin calitatea sa de planta adaptogenica, Astragalusul este, iata, dublu important, facind doua treburi deodata. In studiile si testele facuta la Hiroshima School of Medicine din Japonia, s-a constatat, ca urmare a administrarii Astragaluilui, o crestere semnificativa a B-linfocitelor si

T-linfocitelor, interleukinului, in general a productiei de anticorpi. Iar studiile efectuate la University of Texas au aratat ca Astragalusul “ofera, serveste pe tava” sa spunem asa, virusii, bacteriile si celulele canceroase, sistemului imunitar.

   Numeroase studii germane si americane au certificat rolul si efectele Astragalusului in terapia cancerului. Astfel, cercetarile efectuate la aceeasi University of Texas, Houston, au raportat ca pacientii bolnavi de cancer care au primit si Astragalus, au avut o rata de supravietuire de doua ori mai mare decit cei din grupul placebo. Un alt studiu, italian de data aceasta, din 1994 (Morazzoni, Bombardelli) a folosit o combinatie de plante din Astragalus si Ligustrum. Pacientii astfel tratati au evidentiat o scadere a mortalitatii de la 50 % la 10%. Alt grup de pacienti cu cancer pulmonar, la care in timpul chemoterapiei le-au fost suplimentar administrate si cele doua plante mai sus amintite, au relevat o prelungire a duratei de viata cu 130%. De asemenea, in ceea ce priveste hepatita infectioasa (virotica), studiile chinezesti au relevat reducerea substantiala a nivelului toxinelor prin cresterea productiei de interferon si inhibarea proteinelor virusilor, in timp ce asupra ADN-ului nu au fost semnalate efecte (Zhang 1995, Fan 1996). In spitalele din China Astragalusul a devenit deja tratament de rutina in cazul pacientilor aflati sub chemoterapie. O alta combinatie interesanta de plante (pe linga cea amintita mai sus) este cea dintre Astragalus, Gheara pisicii (Uncaria), Curcuma si Echinacea.

S-au mai constatat eficacitati bune ale Astragalului in afectiunile splinei, in bolile cronice de plamini si in afectiunile sistemului sangvin periferic, in inflamatiile rinichilor, in afectiunile sistemului sangvin in general, in lipsa de apetit.

       Astragalusul poate fi administrat copiilor, cu scopul intaririi sistemului imunitar, dar nu trebuieste folosit daca copilul are febra, caci, conform TCM, poate prelungi sau creste febra. In privinta dozajului, acesta trebuieste adjustat in concordanta cu dozajul pentru adulti, care este in general de 150 lb (70 kg corp), ceea ce ar insemna 50 lb (20-25 kg corp) pentru copii, sau 1/3 din dozajul recomandat pentru adulti. Un dozaj prea mare poate face mai mult rau decit bine. Oricum, este bine ca dozajul sa fie conceput individual, pe pacient si problema, si de aceea un consult la doctorul Dvs. este absolut necesar.

Alte dozaje recomandate pentru adulti : in Decoct (ceai puternic fiert) – 3-6 gr de planta uscata la 12 oz de apa, de trei ori pe zi. Extract fluid (1 :1) in 25% ethanol – 2-4 ml de trei ori pe zi. Pulbere din radacina – 500-1000 mg de trei ori pe zi. Tinctura (1.5) in 30% ethanol – 3-5 mL de trei ori pe zi.

Posibile interactiuni : Daca mai luati si alte medicamente, este bine mai intii sa va consultati doctorul. N-o faceti de capul vostru. Astragalus poate interactiona cu unele medicamente antivirale cum ar fi acyclovir si interferon. De asemenea cu imunosupresoare, cum ar fi cyclophosphamide (categorie de medicamente care se administreaza pentru a reduce pericolul de rejectie in cazurile de transplant), al caror efect il contracareaza. De asemenea Astragalusul este un hipoglicemic, si astfel, in cazul diabeticilor, poate mari efectele altor medicamente hipoglicemice. Acelasi lucru trebuie remarcat in cazul hipertensivilor, Astragalusul fiind si un bun hipotensiv. Astrasgalusul este si diuretic, astfel incit poate interactiona cu alte diuretice. De asemenea Astragalusu subtiaza singele, la fel ca foarte multe alte plante. Deci, atentie la factorul de coagulare.

     In incheiere, o mica observatie asupra capsulelor in general, nu numai a celor cu Astragalus : folosirea de capsule din gelatina de origine vegetala (desi ridica semnificativ pretul produsului) este utila caci evita ingerarea de gelatina animala care poate sa interfereze cu substantele active din Astragalus, micsorandu-le sau posibil chiar anuland unele din proprietatile acestuia.

  In multe studii s-a relevat faptul ca Astragalusul este mai eficace decit multe vaccinuri, mai ales cel gripal. Se foloseste in foarte multe combinatii de plante, impotriva cancerului, bolii Alzheimer, hipertensiunii arteriale, malariei, racelilor, infertilitatii masculine, a imbatrinirii premature. Studiile chinezesti arata ca ajuta ficatul sa se detoxifice si recupereze dupa o chemoterapie. Este foarte buna si combinatie cu Ginseng, care ajuta foarte mult in cazul anemiilor sangelui in timpul unei chemoterapii.

Avena sativa, Ovăz, Hafer (germ.) Oat (engl.)

Familia Graminaceae.

  Ovazul sustine cresterea, constructia organica in general, calcifierea oaselor precum si formarea sangelui. Are aplicatii in bolile de rinichi, in afectiunile sistemului circulator si in afectiunile intestinului subtire sau contra epuizarii. Extractele de ovaz reduc nivelul colesterolului, ajuta in afectiunile vaselor de sange, scad glicemia (diabet). Pentru bolnavii afectati de alergie la gluten, ovazul poate fi totusi folosit, in comparatie cu celelalte cereale, care contin si Gliadin. Totusi bolnavilor li se recomanda o atenta supraveghere medicala. Este de presupus ca una dintre substantele continute in ovaz, Gramin, este cea care actioneaza in cazurile de reducere a hipertensiunii, a hipertiroidei si glicemiei.
Compozitie fitochimica: hidrati de carbon, glucide, albumine, grasimi, potasiu, magneziu, clor, calciu, sodiu, fosfor, fier, caroten, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9, E, K, PP, urme de vitamina D, un principiu similar foliculinei. Aminoacizii: alanina, arginina, acid aspartic, cistina, acid glutamic, glicina, histidina, izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina, valina. Carbohidratii: sucroza, amidon, acid fitic. Acizii grasi: acid miristic, acid palmitic, acid stearic, acid palitoleic, acid oleic, acid linoleic, acid linolenic, purine (45 mg/100 g), minerale: sodiu, potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, cobalt, cuopru, zinc, nichel, crom, molibden, fosfor, clor, fluor, iod, bor, seleniu, silicon.
Proprietati: are aproape acelasi continut ca si graul, dar mai multe grasimi nesaturate, contine intregul complex B, este foarte important pentru hranirea creierului, este stimulant, antispasmodic, laxativ, tonic al sistemului nervos si al uterului, analeptic, energizant, racoritor, diuretic, hipoglicemiant, stimulent tiroidian, rezolva sterilitatea si impotenta, antiasmatic, expectorant, scade colesterolul din sange. Este bogat in inhibitori ai proteozei si din aceasta cauza este foarte indicat in special la cancerul intestinal.

Utilizari: afectiuni digestive, afectiuni hepatice, afectiuni neurologice, afectiuni pulmonare, afectiuni splenice, anemie, angina, angiocolita, astenie fizica si psihica, astm, azotemie, bronsite, cancer, colecistita, colica renala si vezicala, contuzii in zona capului sau in regiunea gatului, crestere (la copiii mici), coxartroza, diabet, dureri dentare, dureri intercostale, epidermofitie, eruptii cutanate, guta, hemoptizie, hidropizie, impotenta sexuala, inflamatii, insomnii, insuficienta tiroidiana, junghiuri, laringita, litiaza urinara si biliara, lumbago, nastere dificila, nevralgii, prurit, psihastenie, psoriazis, regenerarea sangelui, reuma-tism, spasme musculare, spondiloze, staze, sterilitate, surmenaj, tuse, tuse convulsiva, ulcer varicos, uremie.
Preparare si dozaj: Supa deasa cu seminte de ovaz este meniul nordicilor si este foarte sanatoasa aducand vindecarea in multe afectiunile enumerate mai sus. Se recomanda chiar si copiilor. Fulgii de ovaz sunt un aliment excelent pentru cei cu afectiuni mai sus enumerate. Se poate consuma si de 3 ori pe zi. Fulgii contin fosfor, calciu, magneziu si sunt foarte usor asimilabile. Se vor fierbe 50 g de ovaz timp de 30 minute apoi se consuma. Este un laxativ si un bun diuretic. 20 g de fulgi se pun la 250 ml apa si se lasa de seara pana dimineata cand se consuma. Este foarte bun la afectiunile interne inclusiv la litiaze. Paiele de ovaz se maruntesc si apoi se fierb. O cantitate de 2 linguri se fierbe in 250 ml apa timp de 3 minute dupa care se strecoara. Este foarte indicat in litiaze. Tinctura se prepara din 50 g de seminte care se macina, dupa care se va pune peste acestea 150 ml alcool alimentar de 70%. Se va agita de mai multe ori pe zi. Se va tine 14 zile dupa care se strecoara. Se va lua in insomnii 40 de picaturi la culcare, sau ca tratament se va lua cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi inainte de mese. Suc de mladite de ovaz recoltate inainte de a ajunge sa dea spicul. Se va putea pastra o perioada mai lunga daca se va pune peste acest suc dupa ce se filtrea-za bine putin alcool alimentar, pentru a nu se altera. Se poate consuma din acest suc cantitati oricat de mari in functie de tole-ranta individuala si de afectiunea care se trateaza. Se poate de asemenea amesteca cu alte sucuri de legume sau fructe. Se poate folosi o perioada cat de lunga.Tinctura de ovaz este recomandata celor care sufere de insomnii, ea are in plus virtuti anti-astmatice: in insomnii- 40 picaturi la culcare. In astenii 20 picaturi de 3 ori pe zi inainte de mese.

Azadirachta indica, Neem,  Niembaum (germ.),

Indian-lilac (engl.), Margosier (fr.)

Familia: Sapindales

Genul: Meliaceae

Specia: Azadirachta

Sinonime:  Melia azadirachta L., Antelaeaazadirachta (L.) Adelb.,

 

    Arborele Neem este folosit atat in medicina traditionala cat si in agricultura. Este un arbore cu crestere rapida, originar din India, Pakistan si Burma, vesnic verde, care atinge o marime de circa 15-20 de metrii (in conditii favorabile poate ajunge pana la 40 de metrii). Traieste circa 200 de ani. In conditii nefavorabile, isi pierde frunzele pentru a se feri astfel de uscare. Trunchiul este relativ scurt (cel mult 3 metrii), iar frunzele sunt de culoare verde-inchis, de circa 3-pana la 8 centimetrii. 

   Fructele apar prima oara dupa varsta de 4 ani, iar dupa 10 ani arborele furnizeaza 40-50 de kilograme de fructe. Sunt asemanatoare maslinelor, carnea fructului este alba-galbui si au un gust amar-durce. Indeobste in fruct gasim doar un sambure.

   Desi arborele a fost cercetat de zeci de ani, totusi multe dintre substantele sale active nu sunt suficient cercetate. Neem contine peste 100 de componente chimice, care se gasesc in procente si combinatii diferite in scoarta, frunze si fructe. Una dintre cele mai importante substante cunoscute este Azadirachtin. Este obtinuta din uleiul extra din semintele presate. Alte substante cunoscute sunt, Salannin, Meliantriol, Nimbin si Nimbidin, Azadirachtol, Deacetyl-Azadirachtinol, Azadiradion,

17-B-Hydroxyazadiradion, Gedunin, 7-Hydroxygedunin, Melianon, Nimbiol, Nimboeinol, Nimocin,

7-Deacetoxy-Nimolicinol, Nimolinon, Nimbochalcin, Nimbocetin, Tocopherol, ArachinsäureAzadiron, Azadiradion, Nimbinin, Meldenin, Meliatriol, Nibinen, 6-Desacetyl Nimbinen, 3-Desacetylsalannin,

Nimbidiol,6-O-Acetylnimbandiol, Salannol, Salannolid, Vepinin, Vilasinin ...

   Partile componente ale arborelui si produsele preparate din acestea au actiune antibacteriana si antivirala, si pot fi folosite ca insecticid, fungicid, spermicid, ingrasamant sau aliment pentru animale. Ele sunt folosite atat in medicina cat si in agricultura si gradinarit.

   Preparatele din Neem sunt folosite de catre medicii si teraputii indieni de peste 2.000 de ani contra anemiei, hipertensiunii, hepatitei, tumorilor, leprei, viermilor intestinali, urticariei, afectiunilor glandei tiroide si problemelor digestive. De asemenea este folosit contra parazitilor (paduchi) si pentru igiena bucala. Ajuta in terapia diabetului mellitus si a cancerului. In India produsele din Neem sunt folosita si ca spermicid sau pentru provocarea avorturilor. Toate aceste eficacitati sunt confirmate de cercetatori (mai ales din India) prin intermediul unei serii de studii.

   Din nefericire in ultimii ani foarte intreprinzatorii americani (cand e vorba de facut bani indiferent cum americanii sunt campioni mondiali) au lansat o serie de patente si au cumparat foarte multe firme producatoare indiene, astfel ca pretul pe tona a crescut de la 11 la 100 de dolari.

   Din 1993 India a inceput o campanie de obtinere a anularii patentelor americane obtunute pe nedrept (calitatile plantei sunt cunoscute de sute de ani, astfelca in fapt americanii nu a „inventat“ nimic, si deci nici nu au vreu motiv sa revendice patente), iar Oficiul European al Patentelor a anulat deja doua Patente in 2000 si 2005.

   Foarte interesant este faptul ca Neem este complect neprimejdios pentru mamifere (fiintele cu sange cald) deoarece subsantele continute actioneaza numai asupra sistemului hormonalal insectelor.  Neem este folositor contra a peste 200 de daunatori.

   Scoarta este amara, astringenta, curata sangele, vindeca ranile, insecticida, dizolva mucusul, elimina viermii intestinali si tonica. Este utilizata in terapiile contra hiperdipsiei, leprei, exemelor, bolilor de piele, mancarimilortumorilor, anorexiei, vomei, afectiunilor hepatice, bronsitei, tusei, febrei, afectiunilor digestive, incontinentei, diabetului, hemoroizilor, sifilisului, durerilor de urechi si epuizarii.

   Frunzele sunt amare, astringende, detoxifiante, antiseptice, vermicide, stimuleaza apetitul, insecticide. Sunt utilizate contra afectiunilor pielii, mancarimilor, leprei, oftalmopatiei, viermilor, afectiunilor digestive, tumorilor, hematoamelor, exemelor si febrei cronice (periodice).

   Florile sunt amare, sitmuleaza digestia, vermicide si tonice. Sunt utilizate in oftalmopatie, colici, afectiuni digestive, contra viermilor si epuizarii.

   Semintele sunt amare, vermicide, detoxifiante, vindeca ranile, purgative, stimuleaza uterul si calmante. Sunt utilizate contra tumorilor, leprei, afectiunilor dermatologice, viermilor, ranilor, durerilor de dinti, tumorilor si diabetului.

   Uleiul din seminte (denumit Nimba) este amar, vermicid, calmant si detoxifiant. Este folosit in afectiunile dermatologice, tumorilor, durerulor cauzate de sifilis, contra viermilor, leprei si febrei. Este foarte util si de aceea des folosit ca insecticid, dar nu este periculos pentru oameni sau alte mamifere. Crengile tinere de Neem sunt folosite in India pentru curatatul dintilor (ca si periute de dinti).

Dozaj general (trebuieste discutat cu medicul Dumneavoastra):

Pulbere din scoarta: 2-4 grame

Suc din frunze (presat): 10-20 ml

Ulei: 5-10 picaturi

Toxicologie: In experimentele pe soareci nu s-a constatat nici o toxicitate pana la 100 de mg pe kilogram-corp, timp de peste 6 saptamani. Intr-un studiu au fost adminstrate pacientilor cu tumoare intestinala zilnic 300 mg/kg oral timp de 3 saptamani. Nu s-au observat nici unfel de efecte adverse.

Studii: Extract din frunzele uscate de Neem cu 70% alcool (tinctura) a fost amestecat uscat cu Propylenglycol in proportie 4:6. Acest preparat s-a dovedit a fi foarte eficace contra diferitelor afecäiuni ale pielii cauzate de ciuperci. Dermatofitoza a fost spre exemplu in 4-8 zile compect eliminata. Amestecul a fost aplicat ca lotiune de 2 ori pe zi. Scabia a fost eliminata in 3 zile. Pentru 100 mg de extract au fost necesare 10 kg de frunze. Administrat oral este suficienta o doza de 3 mg de extract pe stomacul gol pentru a elimina viermii din Familia Ascaridida (ascariile, de ex. Ascasis lambricoides).

   Uleiul din seminte s-a dovedit a fi semnificativ antibacterian, contra Bacillus subtilis, Salmonella paratyphi. Preparatul NIM-76 obtinut din uleil de Neem a certificat o eficacitate si mai mare, mai ales contra patogenilor cum ar fi Escherichia coli si Klebsiella sau Candida albicans, precum si contra polivirusurilor impotriva carora uleiul de Neem nu a aratat eficacitate.

   Un extract din frunze a redus nivelul colesterolului in studiile efectuate pe animale. Intr-un alt studiu, 5 grame de extract din fruntele de Neem, administrat oral, a redus necesitatea administrarii Insulinei la diabetici cupana la 50%. Iar polizaharidele Gia si Gib extrase di scoarta au certificat eficacitate antitumorala contra Sarcoma-180.

  Un extract cu metanol 75% din frunze a certificat eficacitate antifebrila, iar un alt extract (pe baza de apa) din frunze a dus la reducerea formarii tumorilor la stomac in studiile efectuate pe soareci. Un alt extract din frunze a certificat intr-un studiu eficacitate hepatoprotectoare contra Paracetamolului.

Retepte pe baza de Neem din Ayurveda:

- Panchaguna taila

- Nimbarishta

- Nimbadi churna

- Shankhapushpi taila

- Jwarasamhara rasa

- Mahamarichyadi taila

- Pathyadi kvatha

- Mahamanjishthadyarishta

Baccharis genistelloides, Carqueja

Familia: Asteraceae

Sinonime: Baccharis trimera, B. triptera , B. venosa, Conyza genistelloides, Molina venosa
Nume comune: Carqueja, bacanta, cacalia-amarga, cacalia amara, cacália-amarga,

cacália-amargosa, cacliadoce, carqueja amara, carqueja-amargosa, carqueja-do-mato, carquejilla, carquejinha, chinchimani, chirca melosa, condamina, cuchi-cuchi, quimsa-kuchu, quinsu-cucho,

quina-de-condamiana, tiririca-de-balaio, tres-espigas, vassoura.
Partile folosite: toata planta in afara de radacina

Proprietati si actiuni principale: protejează si detoxifica ficatul, ajuta digestia, reduce acidul, tratează ulcerul, analgezic, laxativ, antiinflamator, hipoglicemic, vermifug, avortiv, antiviral, detoxifica sangele, stimulant uterin, promoveaza urinarea si transpiratia, febrifug, pentru tulburari digestive (ulcer, gastro-enterită, acid reflux şi afectiuni sau disfunctii ale valvei ileocecale), stimuleaza digestia; echilibreaza şi consolideaza funcţiile hepatice prin cresterea secretiei de bila si a eliminarii toxinelor din ficat, activa contra litiazei biliare, detoxifiant (sânge, ficat, bila, pancreas), contra infecţiilor virale (la stomac, virusuri, HIV, herpes simplex).

Dozaj standard: Infuzie: 1 - 2 cani de 2-3 ori pe zi ; Tinctura: 2-4 ml de 2-3 ori pe zi ; Capsule: 2 g de două ori pe zi.

Proprietăţi si acţiuni documentate stiintific: avortiv, analgezic, antacid, antiinflamator, antiulceros, antihepatotoxic, antiviral, stimulant digestiv, gastrotonic, hepatoprotector, hepatotonic, hipoglicemic, hipotensiv, insectidic.

Proprietăţi si acţiuni documentate prin utilizarea tradiţională: antidiabetic, laxativ uşor, digestiv amar, detoxifiant al sângelui, carminativ, diaforetic, diuretic, febrifug, tonic, vermifug.

Precautii: Are actiune hipotensiva (scade tensiunea arterială) şi hipoglicemica. Nu trebuie utilizata în timpul sarcinii.

Interacţiuni cu medicamente: Carqueja mai potenţează efectele medicamentelor antihipertensive si medicamentelor antidiabetice. Carqueja mareste viteza de eliminare a unor medicamente metabolizate în ficat, reducand astfel efectul farmacologic al medicamentelor metabolizate în ficat.

Preparare: Traditional, 2 g în capsule sau comprimate sau 2-4 ml de tinctura sunt luate cu fiecare masa ca un ajutor digestiv sau remediu pentru  ficat. Alternativ, infuzie standard se pregătiteste din 5 g (aproximativ o linguriţă) de plantea uscata la 250 grame apa. Acest remediu este, de obicei, tradiţional luat de două sau de trei ori pe zi, la mese ca un ajutor digestiv. Pentru uz topic (durere şi inflamaţie), 60 g de plante medicinale decoct în 1 litru de apă şi se aplică pe zona afectată.

Contraindicaţii: Carqueja nu trebuie să fie utilizata în timpul sarcinii. Folosirea acestei plante este contraindicata persoanelor cu tensiune arterială scăzută, datorită efectelor hipotensive documentate. Persoanele cu probleme cardiace, sau care primesc medicamentatie pentru afectiuni cardiace trebuie să discute cu medicul lor inainte de folosirea acestei plante.

   Carqueja a fost documentata ca scăzind glucoza în sange. Ca atare, este contraindicata persoanelor cu hipoglicemie, precum şi persoanele cu diabet. Aceste persoane trebuie să discute cu medicul lor inainte de folosirea acestei plante, şi oricum planta trebuie folosita cu precauţie.  

   Carqueja este o planta medicinala perena care creşte aproape vertical pana la o înălţime de 1-2 metri si produce flori albe. Genul Baccharis este compus din mai mult de 400 de specii native din America de Sud. Carqueja este cunoscuta sub mai multe nume, printre care Baccharis genistelloides, B. triptera, şi B. trimera. Poate fi intilnita in Amazonul de Sud, în Peru, Brazilia, Columbia, precum şi în Argentina, Paraguay si Uruguay. Alte specii comune, denumite în Brazilia Carqueja, includ Baccharis trinervis şi B. gaudichaudiana care arăta similar (dar mai mici ca înălţime) şi sunt utilizate uneori ca substitut pentru B. genistelloides. O altă specie bine cunoscuta în familie este B. cordifolia, care este toxica pentru păşunatul animalelor.

    Populaţiilor indigene au folosit aceasta planta medicinala de secole pentru tratarea afectiunilor comune. Primele relatari documentate dateaza din 1931 în Brazilia, si sunt facute de catre Pio Correa, care a scris despre o infuzie de carqueja care era utilizată contra sterilitatii la femei, iar la barbati contra impotentei. Correa a descris  carqueja ca avind proprietati terapeutice, tonice, febrifuge şi digestive, fiind utilizata in dispepsie, gastroenterita, boli de ficat si diaree. Din acel moment, carqueja a fost utilizată în medicina brazilian pentru a trata boli de ficat, stomac şi de a consolida functia intestinala, si pentru a ajuta la detoxifierea ficatului si bilei. Aproape fiecare carte de specialitate publicata in Brazilia o include, de vreme ce s-a dovedit a fi atat de eficienta pentru tulburari hepatice si digestive, precum si ca o buna detoxifianta a sangelui si antifebrila. In medicina de azi, carqueja este utilizata pentru ficat, diabet, alergii, guta, gaze intestinale si boli venerice. Documentele arata ca ajută la consolidarea digestiei, a valvei ileocecale, a stomacului si ficatui; fortifica si curata sangele, este folositoare in digestia deficitara, in tulburări hepatice, anemie, sau in pierderea de sange si inlatura pietrele din bila.

  Carqueja este o bogata sursa de flavonoide. Carqueja este versiunea Armurariului romanesc din America de Sud. Aceasta conţine până la 20% flavonoide, inclusiv quercetin, luteolin, nepetin, apigenin şi hispidulin. O serie de noi produse chimice din plante, denumite diterpenoide clerodane, au fost identificate în carqueja şi, în 1994, oamenii de ştiinţă au arătat că aceste substanţe chimice au avut efecte maxime împotriva viermilor. Aceasta ar putea explica, utilizarea carqueja ca un agent de expulzare a viermilor intestinali.

    Carqueja contine multe substante chimice: acid 3,5-dicaffeoylquinic, alfa-phellandrene,

alfa-terpinene, ylangene-alfa, beta-caryophyllene, beta-phellandrene, beta-pinene, calacorene, camphene, carquejol, cirsimaritin, diterpenoide clerodane, elemol, eriodictyol, uleiuri esentiale, eudesmol, eugenol, eupatorin, eupatrin, farnesene, farnesol, flavonoids, genkwanin, germacrene D, glicozide, hispidium, hispidulin, ledol, limonene, linalool, luteolin, muurolene, myrcene, neptin, nerolidol, palustrol, pentadecanol, quercetin, rasini, sabinene, saponine, spatholenol, spathulenol, squalene, terpinolene, viridiflorene şi viridiflorol. Proprietatile de protectie a ficatului au fost confirmate intr-un studiu clinic în care un extract din carqueia a crescut rata de supravietuire la 100% la soarecii carora le fusesera administrate doze letale de phalloidin - o toxina foarte puternica pentru ficat (comparativ la numai o rată de supravieţuire de 24% in grupul de control). Oamenii de stiinta au indicat faptul ca flavonoidul hispidulin joaca rolul principal  in protectia ficatului. Alte utilizari traditionale ale carqueja au fost studiate si validate de cercetatori. Actiunile antacida, antiulceroasa si proprietăţi hipotensive documentate in doua studii braziliene din 1992, efectuate pe animale. Studiile antiulcer au demonstrat ca are proprietatea de ameliorare a durerii (în 1991 intr-un un studiu clinic), ca reduce secretiile gastrice si ca are un efect analgezic la sobolanii cu ulcer provocat de H. pylori. Acest studiu a ajuns la concluzia ca carqueja "poate reduce tuburarile gastro-intestinale, prin reducerea secretiei de acid gastro-intestinal." Intr-un studiu din 2000, s-a confirmat ca are actiune antiulceroasa, atunci cand sobolanilor le-a fost indus ulcer pe baza alcoolica. Acelasi grup de cercetare in Spania a raportat de asemenea un puternic efect antiinflamator (intre 70% -90% eficienta de inhibare) atunci cind soarecii au fost tratati cu extract de carqueja inainte de a li se administra diverse produse chimice care provoaca inflamatie.

  Carqueja a fost de asemenea, utilizata in America de Sud ca ajutor contra diabetului si mai multe studii confirma scaderea glicemiei. Nu in cele din urma, carqueja e utilizata traditional pentru raceli, gripa, afectiuni ale stomacului si contra infectiilor virale. Si aceste proprietati au fost certificate prin studii. Unele dintre cele mai recente studii s-au concentrat asupra proprietăţilor antivirale ale plantei. Într-un studiu clinic publicat în 1999, cercetătorii din Spania a raportat ca un extras de apa carqueja a aratat actiune antivirala in vitro impotriva herpes simplex. Cercetatorii din Texas au raportat deja în 1996 ca un extras pe baza de apa din  Carqueja a aratat o  inhibare a replicarii virusului HIV în celule. Studiile ulterioare au descoperit ca acidul dicaffeoylquinic 3,5, o substanta aflata in Carqueia, este cea care a avut cea mai mare activitate de inhibare asupra virusului HIV, si asta la doze mici de doar 1 mcg/ml.

   Carqueja este una dintre cele mai cunoscute si utilizate plante medicinale în Brazilia si în alte parti din America de Sud. Ea este la fel de populara in Brazilia ca planta hepatoprotectoare si digestiva precume este si Armurariul in Europa. Multe dintre utilizarile sale traditionale au fost confirmate de cercetatori. Carqueja este considerata ca fiind sigura si netoxica. Studiile de toxicitate pe sobolani nu indica efecte adverse, in orice caz pana la 2 grame pe kilogram-corp.

Bauhinia forficata, Pata de vaca

Familia: Leguminosae
Sinonime: Bauhinia candicans
Nume comune: Pata de vaca, casco de vaca, mororó, pata de boi, unha de boi, unha de vaca,

unha-de-anta.
Partile folosite: frunzele.
Proprietati si actiuni principale: hipoglicemic, detoxifiant sangvin si promotor al celulelor sangvine, promoveaza urinarea, diuretic (rinichi) si pentru afectiunile urinare (poliurie, cistita si litiaza renala), scade colesterolul, scade trigliceridele, antioxidant, vermifug, tonic general.

Dozajul standard: infuzie - o cana de 2-3 ori pe zi; capsule - 2 gr de 2-3 ori pe zi.

Precautii: Diabeticii trebuiesc sa se consulte cu un specialist.
Contraindicatii: Pata de vaca scade nivelul zaharului in sange, deci este contraindicata celor cu hipoglicemie.

Inteactiuni cu alte medicamente: Poate potenta medicamentele pentru diabet precum si insulina.

    Pata de vaca este un arbore mic, cu o inaltime de 5-9 metrii, cu frunze de 7-10 cm. In Brazilia numele se traduce prin “piciorul vacii”. Are flori relativ mari, albe, si seminte maro. Este intilnita in padurile tropicale din Peru si Brazilia, precum si in estul Paraguayului, zonele tropice din Asia si in nord-estul Argentinei.
    Modul de utilizare al Pata de vaca de catre indigeni nu este prea bine documentat, dar este de multa vreme apreciata in fitoterapia braziliana. Este descrisa ca hipoglicemica, detoxificant al singelui, iar in urma cu 60 de ani era folosita pentru echilibrarea glicemiei la diabetici (inainte de descoperirea insulinei). Un decoct din frunze este folosit atit intern cit si extern contra elephantiazis sau muscaturuilor de sarpe, precum si contra afectiunilor de piele (inclusiv de natura sifilitica). Planta mai este denumita si “insulina vegetala”. Pata de vaca este intilnita in mod comun in farmaciile din America de Sud, ca ceai de baut dupa fiecare masa pentru echilibrarea glicemiei.

    Fitochimicalele din Pata de vaca au fost relativ putin studiate. Frunzele contin un binecunoscut antibacterian pe nume astragalin, precum si flavonoide, alcaloizi si glicoside. Frunzele sunt de asemenea o sursa buna de kaempferitrin, un flavonoid care are actiune reparatorie asupra celulelor din rinichi, si este si un diuretic eficace. Principalele substante din Pata de vaca sint: astragalin, bauhinosid, beta-sitosterol, flavonole, flavonoide, glycoside, guanidine, heteroglycoside, kaempferitrin, acizi organici, quercitroside, rhamnose si saponine.

   Abilitatea de a reduce glicemia a fost certificata stiintific inca din 1929, printr-un studiu brazilian, urmat de un altul “in vivo” pe ciini, din 1931. Alte studii, ulterioare, din 1941 si 1945, au reconfirmat rezultatele anterioare. Un simplu ceai din frunze poate echilibra glicemia! Dupa aparitia insulinei, nu

s-au mai efectuat alte studii serioase si pe termen lung, dar totusi Pata de vaca a fost mai departe folisita in America de Sud contra diabetului. In ultimi ani au mai fost efectuate citeva studii (1999 si 2002), care au relevat inca o data mai mult eficacitatea plantei in scaderea glicemiei. In 2004 un alt grup de cercetatori a confirmat abilitatile plantei in directia diabetului precum si in cea de reducere a trigliceridelor, colesterolul total si a celui HDL. De asemenea s-a constatat ca un simplu extract chimic din frunza, denumit kaempferitrin, a avut aceleasi efecte de reducere a glicemiei, precum si efecte antioxidante. Studiile de toxicitate publicate tot in 2004 nu au constatat nici un fel de pericol adus prin folosirea plantei. Pata de vaca continua sa fie o planta foarte populara si des folosita in America de Sud, mai ales contra diabetului. Planta este desori combinata (ca infuzie) cu Pedra hume caa, o alta planta tot din America de Sud. In prezent si in America de Nord, respectiv USA, practicienii folosesc planta in diabet, hiperglicemie si poliuree.

Berberis vulagaris, Dracila (rom.), Sauerdorn (germ.)

Familia: Berberidaceae

Partile folosite: fructele, frunzele

   Genul cuprinde circa 450 specii, cu aspect de arbust spinos, cu frunze mereu verzi sau perene, si este originara din zonele boreale, din Asia, Europa, Africa de nord si tropicala si din America de Sud. Prefera soluri stancoase, in zonele montane. Frunzele sunt lineare, ovate sau subovate si sunt reunite in mici grupuri sub forma de rozete. Florile sunt sferice sau in forma de cupa si au petalele si sepalele galbene, si sunt hermafrodite. Speciile mereu verzi sunt apreciate pentru frunzis iar cele cu frunze cazatoare pentru aspectul multicolor al frunzelor in timpul toamnei si pentru ciorchinii de bace viu colorati care deseori rezista pe ramuri pana iarna. Unele specii si hibrizii rezultati din ele pot forma garduri vii cu aspect fru-mos fiind folosite si pentru spatii reduse. Fructul se consuma crud sau fiert. Este bogat in vitamina C. Numele de Berberis provine probabil din araba si inseamna „scoica“, ceea ce duce cu gindul la forma frunzelor, asemanatoare cu o scoica.

Actiuni si proprietati: Berberis are actiune antibacteriana, antipruritica, antireumatica, antiseptica, astringenta, anticancerigena, diaforetica, diuretica, expectoranta, hepatica, laxativa, oftalmica, purgativa, refrigeranta, digestiva, tonica. Utilizarea Berberis ca planta medicinala are o lunga istorie, fiind folosit pentru ameliorarea multor afectiuni. Toate partile plantei pot fi folosite, totusi scoarta galben-rosiatica detine cea mai mare concentratie de substante active. In zilele noastre este folosita mai ales ca tonic al bilei, imbunatatind curgerea fierii si ameliorind durerile, intervenind asupra pietrelor sau in icter. Scoarta, precum si scoarta radacinii, sunt antiseptice, astringende, hepatice, purgative, refigerente, tonice si digestive. Se recolteaza vara si poate fi uscata pentru folosirea ulterioara. Necesita precautie in folosire, dozajele recomandate trebuind a fi respectate. Florile si scoarta plantei aeriene sunt si antireumatice. De asemenea, ca pulbere, diluata in ceva apa, se foloseste contra ulceratiilor din gura. Ceaiul preparat din planta este folosit contra ulcerului stomacal. Scoarta radacinii este folosita si ca purgativ si remediu contra diareei, si este diaforetica.Tinctura din aceasi scoarta se foloseste contra reumatismului si sciaticii. Scoarta radacinii este o bogata sursa de berberin, un alcaloid. Aceasta substanta, prezenta in scoarta radacinii varietatilor de Berberis, a certificat reale calitati antibacteriene.

   Nu se recomanda folosirea concomitenta cu  speciile de Glycyrrhiza, caci aceasta anuleaza efectele Berberinului. Berberinul a aratat si calitati antitumorale, precum si efecte asupra afectiunilor de ochi (ca de ex. conjunctivita). Ceaiul preparat din fructe este astringend, diuretic, expectorant, febrifug si laxativ. Fructul, sau sucul proaspat din acesta, este utilizat si in terapia ficatului sau a bilei, pietrelor la rinichi si durerilor menstruale. Frunzele sunt astringente si utile contra scorbutului. Ceaiul din frunze este folosit si contra racelilor. Homeopatic, partea interna a scoartei se foloseste in afectiunile rinichilor si ficatului. In afara de berberin, in planta mai gasim alcaloide ca isochinolinele si protoberberinele (circa 13%), printre care columbamin, jatrorrhizin si palmatin. Fructele mature nu contin alcaloide. Alcaloidele protoberberine interactioneaza cu ADN-ul si inhiba o serie de enzime si neuroreceptori. Astfel pot interveni eficace asupra bacteriilor, ciupercilor, avind si efecte citostatice. Berberinul pur este intr-o cantitate de 0,5 gr deja toxic, dar se foloseste sub aceasta forma intr-o formula contra inflamatiilor corneei. Un dozaj destul de raspindit este : ceai din radacina sau scoata uscata, o cana de doua ori pe zi.

Borago officinalis, Limba mielului, uleiul din seminte,

Echium amoneum, Borretsch (germ.)  

Familia Boraginaceae.

Nume comune: alior, boranta, laptele cainelui, limba boului, mierea ursului, otratel.
Compozitie fitochimica: acid salicilic, saponina, acizi flavonici, acizi grasi, alantoina, flavonoide, rasini, mucilagii, proteine, tanin, clorofila, saruri minerale (in special de potasiu si calciu), saponozide, substan-

te colorate, scopoletin, caroten, vitamina C.
Proprietati: Are actiune diuretica datorita sarurilor de potasiu, sudorific in stari de raceala si bronsite, este un cicatrizant datorita alantoidei, febrifug, sudorific, poate irita tubul digestiv, normalizeaza functio-narea renala, favorizeaza eliminarea clorurilor, intareste memoria, euforizant, sedativ cardiac, depurativ, dezintoxicat, emolient.
Utilizari: abcese, afectiuni cutanate, afectiuni respiratorii, afectiuni renale, amenoree, arterita, arsuri, astm, boli ale vezicii urinare, boli infectioase si contagioase, boli de stomac, boli hepatice, bronsita, cistita, colita, constipatie, colici renale, crampe musculare, depresie (in special in menopauze), dismenoree, gripa, guta, inflamatii, iritatii in gat, insomnie, memorie slaba, metrora-gie, migrena, palpitatii, rani, raceala, retentie de urina, reumatism, scarlatina, sedativ cardiac si nervos, tulburari ovariene, tuse, ulceratii, varsat.
Preparare si dozaj: infuzie din 2 lingurite de flori cu 250 ml apa clocotita, 2-3 cani pe zi in retentii urinare; macerat se lasa 2 lin-gurite de planta maruntita la 250 ml apa la temperatura camerei pentru 8 ore dupa care se strecoara, 2 cani pe zi; pulbere de planta,  se va lua o lingurita in gura. Se va tine timp de 10 minute apoi se va inghiti cu putina apa. Planta proaspata se poate consuma in diferite salate de cruditati sau se pune la orice mancare. 

  Este o planta erbacee anuala, originara din Siria, naturalizata în regiunile mediteraneene, in aproape toata Europa, nordul Africii si Iran. Numele plantei, in multe limbi europene, poate fi urmarit începind cu latina evului mediu, de la termenul borrago. Se crede ca acesta din urma provine din limba araba, probabil din abu buraq, care se traduce prin tatal asprimii. Tulpinile ating inaltmea de 60-100 cm şi sint acoperite cu perisori albi, tari, sunt ramuroase, scobite in interior şi suculente. Frunzele sunt mari, ridate, de cu-loare verde inhis, ovale şi ascutite la vif, de circa 5-15 cm lungime şi 5 cm latime. Florile sunt mici, au culoare albastru stralucitor sau roz şi in forma de stea, cu cinci petale triunghiulare, distingindu-se de orice planta din aceeasi familie prin staminele negre, proeminente, care sunt ingramadite in cen-trul florii. Produce o multime de seminte si astfel continuă să crească şi să se răspindească prolific din locul în care a fost semănată sau plantată. În locuri cu climate blânde, limba mielului înfloreşte pe tot parcursul anului. Fructul constă în patru nucşoare mici de culoare brun foarte închis. Limba mielului contine mici cantitati (aprox. 10 mg pro kg de planta uscata) dintr-o serie de alcaloizi Pyrrolizidici (Amabilin, Intermedin, Lycopsamin, Supinin). Acestia sint conside-rati toxici pentru ficat, de aceea un consum regulat al Limbii mielului nu este recomandat. Un consum ocazional al plantei este to-tusi considerat ca nefiind periculos, lucru care este valabil si pentru consumul florilor si al semintelor, in care nu se gasesc respectivii alcaloizi. Limba mielului mai contine saponine, nitrat de calium, acizi gamma-linolen, uleiuri eterice, precum si, in planta proaspata, multa Vit. C. Limba mielului cal-meaza febra, linisteste tusea uscata, intervine in afectiunile pielii.  Foarte indragit este uleiul care se obtine din semintele plantei. Acesta are efecte curative in artrita reumatismala. Datorita ridicatului continut de acizi gamma-linolen, acest ulei este folositor in afectiunile de piele, ca de ex. neurodermita. Florile si planta se folosesc cu succes in inflamatiile cailor respiratorii, diaree sau reglarea activitatii vezicii urinare. Totusi datorita continutului de toxine daunatoare ficatului, este recomandata foarte multa precautie in terapia cu aceasta planta. Uleiul, presat la cald, este, dimpotriva, liber de astfel de alcaloizi, si in consecinta poate fi folosit fara retineri.

Boswellia serrata, Boswellia sacra, Tămâie, Smirna,

Weihrauch (germ.), Frankincense (engl.)

Familia Burseraceae.  

Din arborele de Boswellia sacra se extrage rasina (Olibanum), care este folosita in biserica (catolica si ortodoxa) si este cunoscuta la noi sub numele de tamiie. Din Boswellia serrata (arborele de tamiie indian) se extrage de asemenea  rasina, dar aceasta are o alta aroma datorita componentei uleiurilor eterice, care este diferita de Boswellia sacra (arborele de tamiie arab). In medicina populara asiatica si araba, perlele de tamiie (folosite intern) erau utilizate pentru cresterea puterii de concentrare si a memoriei. In Europa tamiia era folosita mai ales pentru ameliorarea efectelor bolilor reumatice. In prezent sunt folosite preparate standardizate care folosesc rasina extrasa din Boswellia serrata (tamiia indiana), si care au bune efecte in afectiuni ca Morbus Crohn, Colitis ulcerosa sau poliartrita. Studiile efectuate pina in prezent nu ofera inca destule date precise asupra eficacitatii tamiiei. Alte studii “in vitro” au aratat posibile efecte inhibatorii asupra tumorilor cancerigene (melanoame, glioblastome, cancer la ficat). Grupul de substante active din tamiia indiana sunt acizii Boswellia, care au puternic efect antiinflamator. Pe de alta parte fumul de tamiie din Bosellia sacra contine (ca si fumul de tutun) benzopiren, care este considerata o substanta cancerigena. Si in aceasta directie, studiile nu sunt inca suficiente, si nu aduc clarificarile necesare. Datorita calitatilor antiinflamatorii, tamiia indiana isi mai gaseste utilizarea si in alergii, psoriasis, astma si tumorile cerebrale. In medicina alternativa tamiia este vazuta ca o alternativa la cortizon, fara a avea insa efectele secundare ale acestuia din urma. In legatura cu unele preparate aflate in comert, exista avertizarea ca la producerea acestora este folosita tamiie din Africa, mai ieftina decit cea indiana, si care nu are, de cele mai multe ori, aceleasi efecte, caci componenta uleiurilor volatile, asa cum am mai mentionat, este diferita.

Bupleurum falcatum, Urechea iepurelui (rom.),

Chinese Thoroughwax (engl.)

Familia: Apiaceae

Partile folosite: radacina, frunza

  Creste in jur de 1 metru, pe timpul a mai multor ani. Se intilneste in China de nord. Nordul Asiei si in Europa. Actunea generala este antiinflamatorie, antifebrila si analgezica. Planta prefera lumina si solul cleios, dar uscat. Are flori hermafrodite. In TCM, Buplerium este folosita de peste 2000 de ani. Radacina se culege toamna si se poate folosi atit proaspata cit si uscata. Contine saikoside, care sunt substante asemanatoare saponinelor, despre care se stie ca portejeaza ficatul.

Proprietati si actiuni: Este folosita in raceli, gripe sau ca analgezic contra durerilor, contra ametelilor, vomei si pentru vindecarea ranilor. Nu se recomanda femeilor gravide si persoanelor care consuma alcool, avind interactiuni cu acesta. Poate uneori provoca somnolenta. Radacina contine

Saiko-saponine.

   Are actiuni analgezice, antibacteriene, antiinflamatorii, antipiretice, antivirale, caminative, diaforetice, hemolitice, hepatice, pectorale si sedative. O pasta facuta din planta se foloseste contra contuziilor. Sucul din radacina, amestecat cu cel de Centella asiatica, este folosit in tratarea afectiunilor ficatului. Este o planta considerata ca apartinind clasei “amara”, dupa TCM, si se foloseste pentru a armoniza functiile organelor intre ele. Mai este folosita contra hemoroizilor, prolapesei uterine si rectale, afectiunilor ficatului, a celor menstruale. Prin saikosidele continute, planta stimuleaza productia de corticosteroide si astfel se obtine un efect antiinflamator ridicat. Contine: saponine triterpenoide, saikosaponin a, b1, b2, b3, c, d, e, f, polizaharide, bupleurans. Dozajul este in general de 1-5 g radacina uscata pe zi, sau de 3-12 mL pe zi de extract fluid 1:2.

  Are foarte bune efecte asupra ficatului, in cazurile de boli acute si cronice, intoxicatii chimice, ficat marit, ficat «lenes», restaureaza functiile ficatului. Iata in continuare o foarte veche reteta TCM:

   Reteta XIAO CHAI HU TANG WAN (Minor Decoction of Bupleurum). Este o formula fitoterapica clasica, folosita de mii de ani in China dovedindu-si eficienta in sute de afectiuni, greu de tratat cu alta medicatie. Urmatoarele plante intra in compozitia for-mulei: Bupleurum, Codonopsis, ghimbir, Pinelliae, Scutellariae, jujube si Glycyrrhizae. Dintre aplicatiile teraputice se pot enumera: cefalee, colica biliara, dischinezie biliara, colecistita, colelitiaze, indigestii, insomnii, viroze, nevralgii intercostale, mastite, adjuvant in hepatite, in unele forme de pleurizie, bronsite, traheite, antipiretic, analgezic, hiperlipidemie, antiinflamatorie si lista continua. Unul din efectele certificate este acela de ameliorare a functiei hepatice, fiind un veritabil detoxifiant hepatic.

Cassia (Senna) occidentalis, Cassia fistula,

Salcim, Fedegoso (span.), Kassie (germ.)

Familia: Leguminosae
Sinonime: Senna occidentalis, Cassia caroliniana, C. ciliata, C. falcata, C. foetida, C. frutescens, C. geminiflora, C. linearis, C. longisiliqua, C. obliquifolia, C. planisiliqua, C. sophera, Ditremexa occidentalis.
Nume comine: Fedegoso, fedegosa, kasiah, shih chueh ming, tlalhoaxin, wang chiang nan.
Partile folosite ale plantei: radacina, frunzele, semintele.
Actunile principale: hepatoprotector, detoxificant al ficatului, eficace contra hepatitelor B si C,  micozelor, antiparazitar, antiviral, elimina viermii, sustine si intareste sistemul imun, detoxifica singele, elimina germenii, detoxifiant general, promoveaza transpiratia, laxativ usor, antiinflamator, hipotensiv, anticancerigen, antispasmodic, reduce febra.

Dozaj pentru frunze : infuzie (este metoda cel mai des folosita) - o cana de 2 ori pe zi; tinctura - 3-4 ml de 2 ori pe zi; capsule - 1-2 de 2 ori pe zi.

   Salcimul este un arbore mic, ce creste intre 5-8 metrii si care se gaseste in multe zone tropicale ale Americii de sud, Africii, Europei si Asiei. Este clasificat botanic atit sub numele de Cassia occidentalis cit si de Senna occidentalis. Semintele, care se afla intr-un fel de pastaie lunga, sunt uneori prajite si folosite pentru prepararea unei bauturi asemanatoare cafelei. De aici si numele de “coffe senna” sub care poate fi intilnita si planta uneori. Genul Cassia cuprinde circa 600 de specii de arbori, arbusti, plante. Multe dintre acestea erau cunoscute inca din sec. X –XI si folosite medicinal ca laxative si purgative (C.angustifolia si C.senna). In prezent are o larga folosire ca planta medicinala, mai ales in America de Sud, dar este deja cunoscuta si in Europa, iar in Asia era folosita de asemenea de multa vreme.

   Se folosesc radacina, frunzele si semintele. Are proprietati hepatice si de detoxifiere a ficatului, antibacteriene, antivirale, contra parazitilor, ciupercilor si viermilor, intareste sistemul imun, de curatare a singelui, diuretic, adjuvant in probleme urinare si afecti-uni ale pielii, antiinflamator, anticancerigen, reduce febra si tensiunea.

   Dozajul este de : infuzie - o cana de doua ori pe zi, tinctura - 3-4 ml de doua ori pe zi, capsule - 1-2 gr de doua ori pe zi. Salci-mul contine acrosine, antraquinone, apigenin, aurantibustin, cassiollin, uleiuri eterice, funiculosin, galactopyranosil, obtusifolin, obtusin, acid linoleic, mannitol, physocin, quercetin, rhamnoside, sitosterol, tanini si xanthorin. Extractul din frunzele de salcim protejeaza ficatul contra unei largi varietati de toxine, normalizeaza activitatea proceselor enzimale ale acestuia, si ajuta la refa-cerea sa, prevenind si aparitia cirozei in cazurile de hepatita B si C cronice. De asemenea salcimul este un imunostimulator bun. Este si un bun antimutagenic, impiedicind mutatia celulelor supuse unui stress toxic si astfel prevenind formarea unui cancer. Semintele de salcim pot provoca indigestii. Nu se recomanda extracul de frunze la gravide. De asemenea scade tensiunea, ceea ce ar putea provoca neplaceri persoanelor hipotensive. Administrarea de durata si cu un dozaj mare a extractului din seminte poate de asemenea provoca daune sanatatii. De aceea se recomanda supraveghere medicala pe perioada administrarii extractului de salcim, si folosirea lui in cure, cu perioade de intrerupere, de pauza.

Substante chimice :  Grupul de plante Cassia este cunoscut ca fiind bogat in antraqinone, care sunt substante cu efect laxativ si purgativ. Principalele substante chimice din Cassia Occidentalis sunt : achrosine, apigenin, aurantiobtusin, campesterol, cas-siollin, chryso-obtusin, acid chrysophanic, chrysarobin, chrysophanol, chrysoeriol, emodin, uleiuri esentiale, funiculosin, galacto-pyranosyl, helminthosporin, islandicin, acid linoleic, mannitol, mannopyranosyl, matteucinol, ob-tusifolin, obtusin, acid oleic, phys-cion, quercetin, rhamnosides, rhein, rubrofusarin, sitosterols, tannins si xanthorin.

Cercetari clinice : Cassia occidentalis a constituit obiectul mai multor studii si cercetari in ultimii ani, mai ales ca urmare a efec-telor benefice pe care le are asupra ficatului si sistemului imun. La sfirsitul anilor ‘70, doua grupuri de cercetatori au publicat concluziile a trei studii efectuate asupra acestei plante, folosite asupra unor grupuri de pacienti cu afectiuni cum ar fi: intoxicatie la ficat, hepatita si blocaj hepatic. Intre anii 1994 si 2201 au fost efectuate o serie de alte studii “in vivo” asupra soarecilor si sobolanilor. Toate aceste studii au raportat ca extractul din frunzele de Cassia occidentalis a avut capacitatea de a proteja ficatul fata de diferite componente toxice introduse in animale, a normalizat procesele si enzimele ficatului si a actionat pentru refacerea daunelor aduse acestuia de catre diferitele toxine. De asemenea s-a relevat o crestere a capacitatii sistemului imun si a celulelor acestuia, precum si a protejarii fata de medicamentele imunosupresive care au fost administrate. Se mai raporteaza actiunea antimutagenica a plantei asupra celulelor, ea fiind capabila sa previna mutatia celulelor sanatoase in cazul in care acestea au fost confruntate cu substante chimice despre care se stie ca provoaca astfel de mutatii la celulele sanatoase. Alte studii “in vivo” au mai relevat efecte antiinflamatorii, hipotensive, antispasmodice, vasoconstructive, antioxidante, antibacteriene, antiparazitice si antifungice.

Intrebuintari curente in fitoterapie :  Semintele se folosesc in cantitati mici, deseori prajite si fierte ca si cafea, caci s-a constatat ca in cantitate mare, semintele pot avea efecte toxice. Pe de alta parte, in studiile efectuate asupra soarecilor, s-a putut constata ca extractele din frunze si radacina nu au provocat nici un efecte secundar, administrate oral sau prin injectie, in cantitati de 500 mg/kg. In prezent este folosita de catre fitoterapeuti mai ales in formele si modalitatile traditionale. Prin efectul sau antimutagenic, planta probabil ca are si efecte asupra tumorilor canceroase, impiedicind proliferarea acestora, fapt care poate joca si un rol foarte important in impiedicarea unei evolutii negative la pacientii bolnavi de hepatita cronica B si C.

    Aici mai trebuie mentionat ca datorita puternicului ei efect de detoxifiere a ficatului, Cassia poate accelera elimnarea din organism a unei largi serii de medicamente, care astfel nu-si mai fac efectul.

Contraindicatii : extractul din frunze a demonstrat un usor efect de stimulare a activitatii uterine, astfel incit nu se recomanda femeilor gravide. De asemenea are efecte hipotensive, astfel incit pacientii cu tensiune mica trebuiesc sa fie precauti in folosirea preparatelor din Cassia occidentalis, precum si pacientii care mai iau si alte medicamente pentru scaderea tensiunii. Nu se recomanda o administrare de foarte lunga durata a extractelor din planta. Este recomandat ca administrarea extractelor sa fie facuta sub supravegherea unui specialist.
  Alte varietati de palnte din grupul Cassia, cu importante efecte terapeutice mai sunt : Cassia chamaecrista , Cassia fasciculata, Cassia medsgeri, Cassia robusta, Cassia angustifolia precum si :
Cassia marylandica (Senna marylandica) - Wild Senna- Senna salbatica

Creste intre 0,8 si 1,5 metrii. Infloreste din Iulie pina in Octombrie. Florile sunt hermafrodite si sunt polenizate de catre insecte. Planta prefera locurile cu lumina si sol mai uscat. Fruntele si semintele au efecte diuretice, febrifuge, vermifuce. Radacina are efecte contra febrei si in afectiunile cardiace.  

Senna tora (Cassia tora), Stinking Cassia

Creste cam un metru. Infloreste din Mai pina in Iunie. Florile sunt hermafrodite. Prefera locurile insorite si solul umed. Frunzele tinere se pot gati, iar radacina este un substitut pentru cafea. Utilitatea medicala a plantei este destul de larga, avint actiune (frunzele si semintele) antihelmitica, antispasmodica, carminativa, febrifuga, hepatica, oftalmica, antiparazitara, purgativa si de reducere a colesterolului.

Cassia alata, Senna alata

Creste cirea 1-2 metrii si este originara din America de Sud. In prezent poate fi gasita in foarte multe alte zone cu clima tropicala. Ca planta medicinala frunzele se pot folosi in diferite afectiuni ale pielii, iar in Laos mugurii se folosesc ca mijloc contra febrei, iar radacina ca depurativ.

Reteta compusa contra carcinomului limfatic :

Semen Cassiae Occidentalis 30g; Herba Hedyotis Diffusae 30g; Spica Prunellae 30g Sargassum 30g; Concha Ostreae 30g; Flos Chrysanthemi Indici 30g; Herba Aristolochiae Mollissimae 30g;

Radix Salviae Miltiorrhizae 30g; Fructus Trichosanthis 30g;Thallus Echloniae 15g; Rhizoma Dioscoreae 15g; Radix Adenophorae 12g; Semen Vaccariae 12g; Nidus Vespae 12g; Xiao Jin Pian 10g; Scolopendra 15g; Semen Persicae 9 g

Contra carcinomului mamar se foloseste aceeasi reteta, dar se mai adauga Squama manidis 12g si Carapax trionycis 12g. (intr-un studiu asupra 12 cazuri de carcinom mamar, eficacitatea a fost de : 1 caz vindecat, 2 cazuri cu eficacitate remarcabila, 6 cazuri cu eficacitate buna si doua cazuri fara eficacitate).

Recomandări: Cassia angustifolia complecteaza efectul fibrelor vegetale solubile prin intensificarea mis-carilor peristaltice, restabileste regularitatea scaunelor, previne aparitia hemoroizilor, previne stationarea acizilor biliari in colon, acestia fiind factori cauzatori ai cancerului de colon, intirzie absorbtia glucidelor scazind astfel solicitarea pancreasului, scade nivelul colesterolului, ajuta la controlul greutăţii. Adjuvant in tra-tarea diverselor afectiuni ale pielii.
Preparare şi administrare: se prepară o infuzie dintr-o lingurita de planta la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi (adulti) si jumatate din doza adultului la copii peste 6 ani sau la recomandarea medicului.
Contraindicaţii: nu se foloseşte mai mult de 10 zile deoarece poate crea dependenta sau deshidratare. Nu se foloseşte de către femeile însărcinate şi copii sub 6 ani, decât cu recomandarea medicului.

Centella asiatica, Gotu Kola, Fo ti tieng,

Brahmi, Wassernabel, Tigergras.

Familia: Unbelliferae

Sinonime: Hydrocotyle asiatica, Hydrocotyle lunata, Centella cordifolia, Indian pennywort, Indian  hydrocotyle

Partile folosite ale plantei: frunzele

Aria de raspindire: estul Asiei-India, China, Japonia si Australia

    Este o planta perena tiritoare cu dezvoltare tot timpul anului. Creste intre 0,2-1 metru. Infloreste in Iulie si August, iar semintele sunt mature intre August si Septembrie. Frunzele au forma rinichiului, iar florile sunt hermafrodite, de culoare roz pina la rosu. Prefera locurile insorite. Frunzele se pot consuma crude sau fierte. Des folosita in salate.

Utilitati medicale: Plante are calitati antiinflamatorii, cardiace, depurative, diuretice, febrifuge, hipotensive, sedative, tonice, este adaptogena si utila in afectiunile pielii. Contine substante cum ar fi Asiaticosid si alte triterpensponine, precum si triterpene libere, flavonolglicoside si alcaloidul Hydrocotylin. De asemenea mai contine uleiuri eterice care contin Caryophyllen, Cymen, Germa-cren si Pinen. Gotu kola este o planta medicinala mult folosita in Orient si, intre timp, a devenit cunoscuta si in Europa destul de bine. Numele ei indian este “Brahmi”, ceea ce ar insemna “aduce cunostinte despre suprema realitate”, si a fost des folosita si ca mijolc pentru meditatie. Este tonica si purificatoare pentru piele si sistemul digestiv. In India este folosita si pentru revitalizarea memoriei. Intreaga planta este cardiotonica, hipotensiva, usor sedativa, buna diuretica, curata toxinele, reduce inflamatiile si fe-bra, imbunatateste imunitatea si are un efect echilibrant asupra sistemului nervos. Cercetari mai recente au relevat faptul ca Gotu kola reduce problemele de circulatie si accelereaza procesele de vindecare. Intern este folosita in tratamentul bolilor de piele (inclusiv lepra), al ranilor, afectiunilor venelor, malarie, venelor varicoase, ulcerului, afectiunilor nervoase si senilitatii. Dozajul excesiv poate provoca dureri de cap si inconstienta temporara. Extern, planta este aplicata pe rani, hemoroizi si ca adjuvant reumatic. Se pare ca efectele cele mai bune le are planta proaspata, in timp ce uscata nu are aceeasi eficacitate.