Noua medicină germanică


   Pînă acum această carte s-a ocupatpreponderent cu relevarea metodelor prin care pot fi „comercializate“ ideeilelipsite de sens ale „medicinei şcolastice ştiinţifice“.  Această întreprindere poate elibera oameniide o serie de Frici (ceea ce şi este în intenţia mea), lasă însă în urma ei oanumită doză de dezorientare. Pe ce anume atunci ne mai putem baza? Poate cănici cei care practică metode alternative nu sunt mai „umuni“ decât alopaţii?Ce este de făcut mai departe?

   Mulţi ani am căutat să aflu euînsuşi răspuns la aceste întrebări. Am verificat şi încercat multe dintreideile alternative, am încercat să despart grâul de neghină. Multe dintreideile alternative nu făceau nici ele faţă unei cercetări serioase, sau eraudoar incomplect eficace. Multe non-sensuri se pot găsi şi în ideile„alternative“, la fel ca şi în cele universitare.

   Şi totuşi, în grămada deinutilităţi poţi găsi uneori lucruri foarte preţioase. Una dintre aceste„grăunţe de aur“ pe care le poţi găsi în marea de nisip este „Noua medicinăgermanică“ a doctorului Ryke Geerd Hamer. Este anume vorba despre un sistemcare este (fără a exagera) unic în istoria medicinei de până acum, deoareceîndeplineşte cerinţa ştiinţifică de comparaţie, prevedere şi reproductibilitate.Până acuma medicina era obişnuită să înveţe „din experienţă“, deci dinîncercări şi erori. Medicna este, chiar dacă medicii nu o recunosc cu plăcere,o metodăde vindecare prin experienţă. Acest sistem este onorabil, dar are unmare dezavantaj, anume că toate regulile pe care le descoperă, au doar ovaloare de probabilitate, la care în permanenţă apar excepţii de la regulă.Evoluţia bolii se poate doar „presupune“ fără a avea certitudinea că pacientulva fi ajutat optimal.

   Ori Noua Medicină tocmai aceastareuşeşte: o anticipare a evoluţiei bolii, fără excepţii de la regulă. Iaraceasta nu este doar teorie goală, ci este confirmată prin mii de cazuri concrete.Dar înainte de a ne apleca asupra conceptelor Noii Medicini, să ne oprim puţinasupra „descoperitorului“ acestui concept, asupra destinului său , care la dusspre această Nouă Medicină, a sortei lui şi a familiei lui. Asupra doctoruluiHamer.

Tragicul destin al lui Dirk Hamer

    Se spune că cele mai ciudate poveşti le scrie viaţa însăşi. Căci uneledintre ele par atât de absurde încât nu pot fi create de mintea umană. Povestea„Noii Medicini” este o poveste de acest gen. Deoarece însă ne ocupăm aici demedicină, şi nu de un scenariu pentru Hollywood, ne vom limita la un rezumat alcelor mai importante elemente.

   Dr. Ryke Geerd Hamer s-a născut în1935, în Friesland (nord-estul Germaniei). A studiat medicina, fizica şiteologia şi la vârsta de 26 de ani a primit atestatul de medic. În 1972 adevenit medic specialist pentr medicină internă. A construit mai multe aparatemedicale, pentru care a primit şi patente, cum ar fi de exemplu bisturiulHamer, care este de 20 de ori mai ascuţit decât o lamă de bărbierit, unfierăstrău special pentru oase, un aparat pentru analiza sângelui transcutan(fără să rănească pielea) precum şi un pat de masaj care se adapta automat laforma corpului.

   Împreună cu soţia sa, care şi eaera medic, şi cu cei 4 copii ai lor au trăit o vreme în Roma, până în August1978, anul accidentului fiului său Dirk. Acesta împreună cu sora sa Birgit îşipetreceau vacanţa împreună cu nişte prieten pe un vas. Ajunseseră în portulcorsican Cavalo unde au ancorat. În timpul nopţii, în apropierea vasului lor aizbucnit o ceartă care a degenerat până la focuri de armă. Glonţul uneicarabine de război (calibrul 30 MI, deci care putea doborâ şi un elefenat) şi-agreşit ţinta, străpungând peretele bărcii şi lovindu-l pe Dirk, care dormea.Acesta a fost grav rănit, şi în ciuda a 19 operaţii, după 4 luni de încercăridisperate, a decedat în braţele tatălui său.

   Desigur că familia Hamer a cerutpedepsirea făptaşului, care depusese şi o mărturie scrisă. Doar că la pedepsirenu s-a ajuns, pentru că făptaşul ne era un oarecare, ci prinţul moştenitoritalian Vittorio Emanuele de Savoya. De când regele Umberto a fost îndepărtatde pe tronul Italiei printr-un referendum naţional, în 1946, familia regală numai avea dreptul de a locui în Italia, trebuind să trăiască în exil. Prinţulbeneficia de excelente relaţii în cele mai înalte cercuri, astfel că a scăpatde proces. Deci familia Hamer avea de a face cu un adversa foarte influent şiputernic, care pe deasupra mai era şi implicat în comerţul cu arme precum şimembru al mafiei italiene (da, exact, vorbesc despre prinţul Vittorio Emanuele).O serie de lucruri foarte ciudate s-au petrecut din ziua nefericiteiîntâmplări:

- vasul „Mapagia“ în care fusese împuşcat Dirk, a dispărut fără urmă chiarde a doua zi, fără a mai fi găsit vreodată;

- glonţul care a fost scos din corpul lui Dirk nu a fost analizat lapoliţie, nici în Corsica şi nici în Germania, aici ca urmare a insistenţelor unuifoarte înalt personaj politic german;

- arma faptei care era proprietatea prinţului a dispărut în August 1983 dinsediul poliţiei din Ajaccio. Dispariţia ei a fost observată de cătreprocuratură abea în 1987. După trei ani, a apărut în locul ei o altă carabinăde acelaşi tip;

- la câteva zile după decesul lui Dirk, prinţul a primit de la vărul lui,regele Baudoin al Belgiei, un paşaport diplomatic cu care a plecat în Mexic.Paşaportul original îi fusese reţinut de către tribunal, iar prinţul nu avea voiesă călătorească;

- procuratura din Bastia a confirmat agenţiei de ştiri italiene ANSA, căcercetările au fost chiar din prima zi obstrucţionate de ajutoarele, prieteniişi mituiţii „mafiei regale“ europene. Presa italiană s-a agitat atât devehement pe tema scandalului, încât întoarcerea casei regale în Italia, carefusese discutată mai înainte, a devenit practic şi definitiv imposibilă.Ex-regele Umberto s-a resemnat şi l-a dezmoştenit pe prinţ, dar după doar 10zile a murit;

- Dr. Hamer s-a îmbolnăvit grav, după moartea fiului său, de cancer latesticole. Se considera că el va deceda de asemenea, şi s-au făcut presiuniasupra lui de a-ţi retrage plângerea penală contra prinţului. Ca mesager alfamiliei regale a fost trimis redactorul-şef al unei mari reviste ilustrategermane, domnul Pütz Siedel. El a ameninţat că dacă familia Hamer va continuasă-l urmărească pe prinţ, va trebui să părăsească Roma, va fi adusă în ruinăfinanciară, renumele doctorului Hamer va fi distrus, şi, la o adică i se vaputea înscena şi un accident.

   În afară de uciderea doctoruluiHamer, toate celelalte ameninţări au şi fost puse în practică. Au existat însăşi mai multe încercări de a-l omorâ pe Hamer, dar din fericire acesta a scăpat.Dr. Hamer a fost dat în judecată de Gaub (prieten personal al lui Franz JosephStrauss), avocatul familiei prinzului, pentru jigniri aduse prinţului. FamiliaHamer a fost hăituită de diferiţi avocaţi, detectivi şi servicii secrete,ameinţată şi terorizată, aşa cum rezultă dintr-o documentaţie de peste 600 depagini a procuraturii din Koblenz.

   Doamna Sigrid Hamer nu si-a mairevenit după moartea fiului ei şi a decedat în 1985, demoralizată de teroareaneîntrerupă provocată de Casa de Savoya. Prinţul a fost, după 13 ani, în 1991,adus în faţa unui tribunal din Paris, şi condamnat pentru 6 luni cu suspendare,pentru „port ilegal de armă“. (Ciudată acuzaţie pentru un negustor de arme!)

Descoperirea

   Cam atâta, pe scurt, despretragica poveste a lui Dirk Hamer şi a familiei lui.Descoperirea medicală însă aînceput o dată cu declanşarea cancerului la Dr. Hamer. Acesat a supravieţuitdeoarece la dorinţa lui a fost operat, în ciuda prognozei proaste pe care i-audat-o doctorii. El a avut sentimentul că îmbolnăvirea sa avea de a face cutragica moarte a fiului său, deoarece până la acel moment, fusese întotdeaunăîntr-o bună stare de sănătate.

   Ca medic şef într-o clinică decancer afiliată Universităţii din München, el a început să-i întrebe pepacienţi asupra evenimentelor din viaţa lor care au precedat la ei apariţiabolii. Şi întradevăr, toţi pacienţii suferiseră diferite şocuri, trăirisufleteşi problematice, chiar dacă nu întotdeauna atât de tragice ca în cazuldoctorului Hamer.

   Pe data de 4 Octombrie 1981 el afăctu publice constatările sale atât la televiziunea bavareză cât şi lateleviziunea italiană. I s-a cerut să retracteze cele afirmate, dar refuzând,şi-a pierdut funcţia de medic şef la clinica unde lucra. De atunci se înceacrăîn permanenţă a se ascunde, ignora sau discredita teoriile doctorului Hamer,deşi „Noua Medicină“ poate fi confirmată de peste 20.000 de pacienţi , şi nu aputut fi până în prezent infirmată ştiinţific ca teorie şi ca metodăterapeutică.

Cele cinci legi biologice

    Dar ce a descoperit Dr. Hameratât de revoluţionar, încât să fie timp de peste 16 ani urmărit de „mafiacancerului“? Până atunci se credea că apariţia cancerului era o „greşeală“ aorganismului, un act de „sinucidere“ a celulelor tumorale. Doar că nu se putea înţlegede ce unii mureau de cancer în timp ce alţii se vindecau, chiar şi fărăterapie. Acest fenmen se numea „remisie spontană“ sau mai popular, minune.

   Dr. Hamer considera însă căapariţia cancerului este un fenomen plin de sens, un „program special alnaturii“, care intra în acţiune acolo unde funcţia normală a vieţii estedereglată, fie că era vorba de animal sau de om. Scopul cancerului, spune Dr.Hamer, este întotdeauna restabilirea complectei funcţionabilităţi a organismului,ceea ce, atunci când reuşeşte, se soldează cu vinecarea pacientului „quasi“ dela sine (deşi pot desigur apare complicaţii, dar care de asemenea se desfăşoarăconform anumitor reguli). Tot acest „program de avarie“ este controlat decreier, lucru care se poate demonstra şi înţelege cu ajutorul imaginilorRöntgen.

1-„Regula de fier“ a cancerului

    Aceasta este prima dintre celecinci legi biologice pe care le-a inclus Dr. Hamer prin Noua Medicină. Înesenţă această lege spune că fiecare cancer este declanşat de către psihic, şianume printr-un „conflict şoc“ care îl prinde pe om pe „picior greşit“ (îlsurprinde). Nu orice stare conflictuală declanşează automat un cancer, ci numaicele foarte puternice, grave, înalt dinamice şi izolative şi de durată“. Hamera numit un astfel de „conflict şoc“ care declanşează cancerul, sindromul DHS(Dirk Hamer Syndrom, în amintirea fiului său). Conflictul declanşator poate sănu apară unei alte persoane ca ceva neapărat rău sau grav, dar acest lucru nueste important. Important este cum resimte pacientul acest conflict. Iaraceasta depinde de caracterul persoanei, fiind la fiecare om altfel.

   Cancerul începe aşadar în acelaşimoment al „conflictului şoc“ pe trei planuri: psihicul, creierul şi organulcorespondent (care aparţine zonei din creier implicate în conflict). Şi evoluţiaulterioară a bolii se dezvoltă conform unor legi clare, paralel cu aceste treiplanuri. Astfel natura conflictului (conţinutul său psihologic) hotărăşte careparte, loc din creier este afectat de „conflictul şoc“ şi care organ,corepunzător locului implicat din creier, se va îmbolnăvi.

   Locul respectiv din creierimplicat de către „conflictul şoc“ se poate foarte clar vedea cu ajutorul„Cerebralen Computer-Tomogramm" (CCT), un fel de imagini Röntgen în „felii” ale creierului. În imagini se pot vedea la locul respectivun soi de cercuri concentrice (ca la o ţintă), pe care radiologii le considerau„artefacte” (greşeli condiţionate tehnic)şi nu dădeau nici o importanţă acestuifenomen. Într-o scrisoare a firmei Siemens (care produce astfel de aparatură)către Dr. Hamer, specialiştii firmei confirmă că aceste cercuri concentrice nu suntcondiţionate tehnic şi deci că sunt reale. Medicii alopaţi au denumit ironicaceste cercuri „focarul Hamer”, iar Dr. Hamer a păstrat şi omologat termenul.

   Au existat şi alţi medici care auvăzut corelaţia dintre un „conflict şoc” şi apariţia ulterioară a cancerului,însă nu au făcut cercetări mai intense în această direcţie. În „Spiegel” nr.27 din 1987

se poate citi: „Crizele sufleteşti parţial dramatice, parţial înăbuşite, aufost consemnate de ginecologul Werner Heyden din Hamburg la pacienţii lui.Şocul devine şi mai adânc atunci când diagnosticul pătrunde fulgrător în viaţapacientului.”

2. Cele două faze ale bolii

   Cea de a doua lege are valabilitategenerală, nu numai în cancer: orice boală constă din două faze complectdiferite, dar care depind una de cealaltă. Aşa-numitul sistem nervos vegetativ,care controlează şi coordonează toate funcţiile vitale, constă din doi jucătoricare joacă unul împortiva celuilalt: sistemul simpatic, responsabil pentruActivitate, şi cel parasimpatic, responsabil pentru Odihnă şi Digestie. Laoamenii sănătoşi cei doi jucătorise schimbă în activitatea lor alternativ odată cu ritmul zi/noapte. Dacă o persoană suferă un „conflict şoc“ (DHS) atuncisistemul lui nervos se „cuplează“ pe stress permanent, iar pacientul rămâne„blocat“ în simpatic (simpaticoton). Astfel de persoane suferă din cauzadereglărilor de somn, lipsă de apetit, slăbesc şi au în general mâinile reci,deoarece faza de odihnă parasimpatică (vagotonă) este prea scurtă sau lipseştecomplect. Marea majoritate a oamenilor se simt în această fază stresaţi, dar nubolnavi. Dacă conflictul nu poarte fi rezolvat, pacientul în cele din urmămoare de epuizare (cahexie).

   Dar dacă conflictul estedezamorsat, atunci organismul cuplează imediat parasimpaticul (vagotonia) cutoate cele ce îi aparţin: oboseală, epuizare, poftă de mâncare cu câştigare îngreutate, mâini calde, eventual transpiraţie nocturnă şi/sau boli infecţioase. Pacientulse simte acuma întradevăr bolnav şi de regulă are dureri. „Focarele Hamer“ dincreier adună lichid, devin edematoase şi încep să se vindece. Acuma devin maibinevizibile în imaginile Röntgen şu sunt fals interpretate ca tumoricerebrale, iar dacă pacientul are ghinion, va fi operat complect inutil.

   Deoarece medicina şcolastică(alopată) recunoaşte singură că după naştere, celulele nervoase nu se maiînmulţesc, (Nota Qui bono: între timp se ştie însă că acest lucru nu este complectadevărat, celulele nervoase se pot reface, însă nu este vorba de o diviziunecelulară cu scop de reproducere şi înlocuire, cum este cazul cu foarte multealte celule ale organismului), atunci nici nu pot apare tumori cerebrale.Singurele lucruri care pot acolo creşte sunt ţesuturile conjunctive (celuleleGlia) care însă nu sunt periculoase, ba dimpotrivă, ele susţin procesul devindecare din creier. Singura complicaţie care poate apare este mărireapresiunii în creier, dependent de mărimea conflictului orinigar. Dar acestlucru se poate rezolva cu o administrare temporară de cortizon. La nivelorganic apar de asemenea procese de reparare a ţesuturilor canceroase, cum arfi de exemplu şi prin depozitele de lichide (edem de vindecare).

   În punctul culminant al fazei devindecare se ajunge la o criză asemănătoare epilepsiei (epileptoidă), carepoate trece fie neobservat, dar poate să ia şi o formă dramatică care să meargăpână la deces, în funcţie de cât de puternic şi de lung a fost conflictul.Aceasta are sensul biologic de începere a reîntoarcerii la normalitate. Înanumite cazuri pot apare crampele. Din punct de vedere psihic pacientulexperimentează o scurtă „recădere“ în problemele sale (care în fapt sunt dejarezolvate).

   Cea mai cunoscută criză de vindecareeste infarctul cardiac. Se ştie de mult timp că infarctul se produce maiîntotdeauna noaptea sau în concediu sau la sfârşit de săptămână. Dar nu seputea înţelege de ce oare tocmai într-o perioadă de timp în esenţă lejeră.Conform însă Noii Medicine, acest fenomen este logic, deoarece este vorbadespre o criză de vindecare.

   Criza epileptoidă sau „devindecare“ este cu atât mai intensă (şi potenţial mai periculoasă) cu cât maigreu a fost conflictul şi cu cât mai mult timp a durat. Şi acest lucru are sensul său biologic: nu reuşeşte animalulsau omul să rezolve conflictul într-un timp rezonabil, atunci natura seîngrijejşte ca exemplarul respectiv să nu mai „stea la dispoziţie“ pentru actulde reproducere, desigur spre prejudiciul său, dar spre beneficiul şiîmbunătăţirea speciei, ceea ce are întotdeauna prioritate în procesulevoluţiei.

  Dacă însă criza este înlăturată,nimic nu mai stă în faţa însănătoşirii; atâta timp cât nu se amestecă medicinaalopată cu nepriceperea ei. Edemele de vindecare vor fi „spălate“, până cândeste atins stadiul normal. În urmă rămân ţesuturi cicatrizate sau chisturinevinovate. Doar că vai celor care se vor lăsa radiografiaţi, căci deseori suntastfelde chisturi confundate cu cancerul.  Cine însă cunoaşte principiile şi legile NoiiMedicin, poate uşor face diferenţa dintre cele două. Mai de mult bolile se împărţeauîn „reci“ (degenerative) şi „calde“ (infecţioase). Astăzi însă ştim că estevorba doar de două faţete ale aceleiaşi medalii.

   La animale se ajunge în circa 80%dintre cazuri la rezolvarea conflictului şi la vindecare. Dacă medicinaşcolastică nu ar fi aşa cum este, s-ar ajunge şi la oameni al acelaşi procent(vindecare spontană). Restul de 20% poate fi rezolvat prin ajutorul pe care îloferă conceptele din Noua Medicină.

    Cele arătate mai sus ne ajută săînţelegem că boala nu este nici întâmplare sau ghinion, nici haos, ci este un„program de urgenţă“ plin de sens al naturii, program care este valabil pentrutoate mamiferele. Acest program s-a dezvoltat cu foarte mult timp înainte, cândomul de astăzi era încă un mamifer, nu un homo sapiens. Este vorba de unprogram biologic care are în vedere supravieţuirea speciei, şi nu neapărat aindividului, precum şi optimizarea reacţiilor conflictuale. Atunci când apare osituaţie neaşteptată, ameninţătoare, mamiferul (animalul, dar şi omul) intră în„simpaticotonie“. De ce?  

   Deoarece trebuiesc mobilizatetoate rezervele, pentru a rezolva această problemă: trebuie să rămâi treaz şivigilent, şi nu mai este timp de mâncat sau de dormit. Astăzi numim aşa ceva„stress“. Nu poate fi problema rezolvată, individul moare. Este problemarezolvată, atunci este timp, pentru a complecta din nou rezervele: foame şioboseală, deci nutriţie şi odihnă.

  Durerile au rostul de a-l „linişti“pe bolnav, de a împiedica mişcările până ce procesul de vindecare va fi încheiat.Medicul nu ştie acest lucru şi va deveni nervos, iar pacientul se simte„bolnav“. Aşa că se „laborează“ cu tot felul de medicamente, aducându-l pepacient într-o nouă fază de stress (sau chiar panică, frică). Ceea ce duce lareapariţia fazei „simpaticoton“, iar medicul este mulţumint. Iniţial şipacientul! Atâta timp cât adevăratul proces, sistemul, nu este recunoscut, nicinu i se poate imputa cuiva ceva. Dar aceasta nu este totul.

3.Sistemul ontogenetic al tumorilorşi echivalentelor cancerului

   Nu vă speriaţi din cauza acestuititlu. A treia lege biologică este în realitate simpul de înţeles. În cadrulcercetărilor făcute Dr. Hamer a constatat că există anumite feluri de cancercare duc la formarea unei tumori în fazele de conflict (de ex. cancerul destomac) şi altele în care formarea tumorii se declanşează în timpul procesuluide vindecare (cistele, polipii, limfomele). Aparent această situaţie nu sepotriveşte în conceptul general al Noii Medicini. Până când însă soluţiamisterului a fost găsită.  

   Şi anume, în biologia evolutivă aorganismelor pluricelulare, în embrion apare la început diferenţierea înstraturi celulare, din care ulterior se produce diferenţierea celulară îndiferite ţesuturi şi organe. Aceste straturi sunt: endoderma (intern –digestie, reproducere), mezoderma (musculatură, oase şi ţesuturi conjunctive)şi ectoderma (extern - piele, organele de simţ). Aceste trei straturi au apărutîn timpul evoluţiei unul după altul, şi ele au fiecare un corespondent încreier: cerebel, creierul mic şi creierul mare (aceasta este o împărţiregenerală, fără a intra în detalii, pe care le puteţi citi în cărţile Dr.Hamer). Toate organele interne (endoderm - stomac, intestin, ficat,  etc.) şi unele care aparţin mezodermuluideclanşează o tumoare în faza de conflict, iar în faza de vindecare fietumoarea se rezoarbe fie se „încapsulează“.

   În cazul celulelor care aparţinectodermei (stratul al treilea, extern) precum şi în cazul unor ţesuturi care aparţin de mezoderm, este exactinvers: în timpul unui conflict apar deficite, defecte de „substanţă“, care nusunt întotdeauna văzute (diagnosticate) ca fiind cancer (Dr. Hamer foloseştepentru ele termenul „echivalente cancerului“), iar în faza de vindecare se formeazăedeme şi creştere celulară, care este în mod eronat văzută ca fiind cancer, cumar fi de exemplu leucemia.

   În cazul acesteia, măduva osoasăproduce peste măsură celule incomplecte, aşa-numitele „blaste“, care însă nu sepot divide, aşa cum şi medicina şcolastică ştie. În acest caz periculoasă estedoar chemterapia şi radiaţiile care se administrează în astfel de cazuri decătre medicina alopată. Cele mai cunoscute „echivalente ale cancerului“, carese comportă conform legilor Noii Medicini şi prin aceasta sunt vindecabile,sunt diabetul, scleroza multipă, epilepsia, multe dintre afecţiunile psihice şiale organelor de simţ.

   Ontogenetic are sensul aici deinterconexiune, adică a faptului că fiecare organ al corpului aparţine uneianumite faze de dezvoltare, atât în evoluţia vertebratelor (ca grup) cât şi îndezvoltarea embrionului (ca individ). Acelaşi lucru este valabil şi pentrudezvoltarea anumitor părţi  ale creieruluişi sistemului nervos. Din aceasta rezultă o subordonare clară a fiecărui organunei anumite regiuni din creier. Avem de a face cu un aşa-numit sistem„supradeterminat“, adică dacă vom cunoaşte un nivel, vom putea să le determinămşi pe celelalte două (de dinainte şi de după el). Dr. Hamer (şi ceilalţi careau studiat Noua Medicină) poate, doar analizînd o tomografie a creierului, sădiagnozeze corect, şi invers după o diagnoză corectă, poate spune exact în careregiune a creierului se află un „focar“.

   Tot astfel  pot fi înţelese şi conflictele copiilor mici,ale pacienţilor aflaţi în comă sau ale animalelor, deoarece „limbajulcreierului“ este acelaşi la toate mamiferele. Atunci când medicii alopaţi, aşacum este profesorul de pediatrie Niethammer sugerează, că la copii, îndeosebila sugari, nu există conflicte, acest fapt ne arată cât de mult s-a îndepărtatmedicina şcolastică de adevărata înţelegere a pacientului. Chiar şi embrionii,în corpul mamei, pot suferi „conflicte şoc“, cum este spre exemplu sindromul„fierăstrăului circular“. Dacă o femei gravidă se va afla foarte des în apropiereaunui fierăstrău circular electric, zgomotul foarte puternic va fi interpretatca un semnal de pericol (răgetul unui leu) care ar putea omorâ mama. Rezultatuleste un confict (de spaimă) care va duce la paralizii senzoriale sau motoriceînnăscute.

    „Conflictul şoc“ crează un„scurt-circuit“ într-un areal cerebral anume, fapt ce poate fi constatat cuajutorul tomografiilor cerebrale, ca fiind un „focar Hamer“. Organulcorespunzător aceste anume părţi a creierului unde a apărut focarul, atâta timpcât conflictul este de durată, va fi „bombardat“ cu „impulsuri eronate“, emisiade biofotoni  va fi modificată, şi se vaajunge, în funcţie de ţesuturi, la greşeli de funcţionare sau la formarea detumori.

   În laborator nu pot fi createtumori în ţesuturi, care sunt despărţite de sistemul nervos. Există întradevăr„culturi de celule canceroase“ din ţesuturile conjunctive (sarcome), dar careîn fond sunt formate anterior, iniţial, într-un organism viu. Fără impulsurile nervoase transmise decreier nu pot exista tumori.

   Unele tumori din domeniulendotermului îndeplinesc chiar sarcini importante, cum ar fi de exemplu încazul unor cancere intestinare, în care se produc în cantitate sporită sucuridigestive, pentru a putea digera o „bucată nedigerabilă“.  Ceea ce la animale trebuie înţeles „cuvânt cucuvânt“, la om trebuieşte înţeles la figurativ (nu poate „digera“ o situaţie,i-a cazut „greu la stomac“, etc). Această situaţie poate duce la deces, dacă acestconflict nu va fi rezolvat. Se ajunge însă la rezolvarea conflictului, atuncicreierul declanşează reporgramarea şi faza de vindecare va fi declanşată.

   Şi acum pot apare ţesuturitumorale modificate, care au însă o sarcină pozitivă: astfel în cazulcancerului de rinichi (după conflictul apă-lichide) acesta se transformă dupărezolvarea conflictului în chisturi renale care produc urină şi care ajută laîmbunătăţirea capacităţilor renale. Sau în cazul cancerului de ovare vor aparechisturi ovariene care vor stimula producerea sporită de estrogen, cu urmareacă femeia respectivă va arăta mai feminină şi mai tânără şi va avea mai buneşanse pentru o nouă sarcină (hormonal vorbind). La bărbat chisturiletesticulare după un cancer de testicole (conflict de pierdere a unei persoaneapropiate) vor ajuta la producerea de testosteron, fapt prin care  pacientul va arăta mai masculin.

4.Sistemul microbian condiţionatontogenetic

    În capitolul asupra microbilor am văzut că în acest domeniu ştiinţa esteplină de contradicţii. Astfel cunoaştem „simbionte” cum sunt bacteriile Coli,care ne ajută în procesele digestive şi din care fiecare om poartă înpermanenţă cu sine 1-2 kilograme. Cunoaştem germenii „virulenţi”, care chiar şila persoanele imunizate, apar în timpul unei boli, dar care nu apar la altepersoane, care nu au fost imunizate. Aceiaşi germeni pot exista în organism şiîn mod paşnic, adică „latent” sau „apatogen”.

   O orientare în acest haos depăreri, idei, teorii şi concepte ne arată însuşi Pasteur prin al său: „Microbulnu este nimic, totul este mediul pe care se dezvoltă.” Dacă pacientul are oinfecţie, asta înseamnă că terenul era prielnic pentru aceasta. Aceastătautologie (autoclarificare) nu ne ajută însă cu nimic, deşi în principiu estecorectă. Cu ajutorul Noii Medicini poate fi soluţionată şi această dilemă:pentru fiecare ţesut  sau tip de ţesuturiexistă microbi specifici care sunt „responsabili cu vindecarea”, care susţinvindecarea şi sunt activi doar în perioada de vindecare. În rest microbii potsă fie prezenţi, dar nu vor intra în acţiune.

   Astfel fungiile şi micobacteriilesunt responsabile pentru vindecarea ţesuturilor de origine endodermală şi aunora dintre cele mezodermale: ele „consumă” ţesutul tumoral. Acest lucru sepetrece spre exemplu în cazul tuberculozei, care este faza de vindecare a unorconflicte corespunzătoare. În ţările dezvoltate, tuberculii de tuberculoză suntpractic eradicaţi, astfel încât corpul este nevoit să rezolve problema şi fărăajutorul acestora, lucru posibil, dar faza de vindecare durează mai mult timpşi este mai anevoioasă. Pe deasupra mai există aici şi o funcţie biologică pecare o îndeplinesc tuberculii: un focar de tuberculoză, care este „curăţat şituşit afară”, va forma o „cavernă”, care va susţine mai bine respiraţia decâtdacă, fără bacterii, va fi cicatrizat şi „încapsulat”.

   Alte bacterii precum şi virusuriau o altă sarcină: deoarece în ectoderm precum şi anumite părţi alemesodermului, în faza de vindecare se petrece exact invers, anume se „construiesc“ţesuturi după o defecţiune, microbii se ocupă acolo cu inflamaţiile, creştereatemperaturii şi irigare sangvină (ceea ce în general numim „inflamaţie“),pentru a susţine reconstrucţia de ţesuturi. Atunci când este vorba de parteainternă a unui vas, se poate ajunge pentru scurt timp la o blocare a vasuluirespectiv, cu eventuale consecinţe neplăcute.

   Convieţuireaşi cooperarea cu microbii funcţionează de milioane de ani. Iar problemele auapărut de abea atunci când omul a tulburat echilibrul, prin confruntarea cugermenii „necunoscuţi“. Spre exemplu indienii americani care au murit pe capetedin cauza gripei sau rujeolei, deoarece organismele lor nu cunoşteau aceştigermeni. Invers se întâmplă adeseori cu persoanele din ţările dezvoltate, careîn cadrul unor călătorii în ţări îndepărtate se confruntă cu microbinecunoscuţi organismelor lor. Sau cu pacienţii moderni la care sistemulimunitar este artificial ruinat, prin intermediul substanţelor chimice(otrăvuri farmaceutice, vaccinuri), astfel încât aceste sisteme imunitare sunt„iritate“ (alergii) sau complect compromise (AIDS).

    În ceeace priveşte cea de a cincea lege biologică, având în vedere faptul că ease refere îndeosebi la constelaţia schizofreniilor şi a altor afecţiunipsihice, nu vom face referiri aici. Cine doreşte însă poate consulta NouaMedicină, cartea originală a Dr. Hamer, desigur în limba germană.

 

Cazuri concrete

   Trebuieşte mereu avut în vedere faptul că modelul comportamental descris deNoua Medicină este un sistem arhaic, ancestral, care a fost dezvoltat în haitele(comunităţile) de mamifere. Scopul este de a asigura perpetuareai speciei ca şiîntreg, şi nu are absolut nimic de a face cu ceea ce înţelegem noi prin Dreptate,Morală sau Lege care au fost implementate de vreun Dumnezeul, Stat sau Fondatorde religie, lucruri care aveau ca scop mai ales aducerea sub control şiînrobirea individului.

   Acest sistem funcţionează încăperfect şi doar ignoranţa noastră (dorită de multe ori) ne face victime aleunui cancer sau a altor boli. Am mai spus că doar un conflict neaşteptat şişocant este capabil să declanşeze un cancer, şi aceasta doar atunci cândrespectivul conflict este de durată. De xemplu, cazul unei mame al cărui copilîi este „smuls” din mână de către un automobil. Mama va suferi un conflict„Mamă-Copil” şi va dezvolta un cancer la sânul stâng, cu un „focal Hamer” încreireul mic din partea dreapta (dacă foloseşte mâna dreapta, iar pentru celecare folosesc mâna stângă focarul va fi în partea stângă).

   Acest conflict va fi rezolvat dacăcopilul se va vindeca de pe urma rănirilor suferite. Dacă însă copilul va muri,rezolvarea conflictului poate fi efectuată printr-o nouă sarcină, sau prinrezolvarea psihică a conflictului (consolarea faţă de situaţia dată), lucrugreu şi cu care nu orice mamă va putea să ajungă la capăt. Asocierea esteevidentă: o femeie care foloseşte mâna dreaptă îşi va ţine copilul mai ales cusânga, dreapta fiind lăsată liberă pentru lucru. Deci la sânul stâng va sugemai ales copilul. Spre exemplu, din lumea animalelor cunoaştem foarte multecazuri în care partenerului îi va fi permis deseori să sugă, dar de la sânuldrept (sau de la celălalt sân), desigur aceasta în cazul în care există destullapte. Astfel în cazul unui conflict (nesexual) în care este implicat partenerul, celălalt sân („sânulpartenerului”) va fi cel afectat.

   Este însă foarte împortant modulîn care va fi perceput iniţial conflictul. Prin aceasta se stabileşte parcursululterior, evoluţia ulterioară. Un exemplu: o femeie vine acasă şi îşi găseştesoţul cu altă femeie în pat. Desigur aici pot exista reacţii diferite faţă deaceste „conflict şoc“.  Ori femeia a„scontat“ pe o astfel de posibilitate, şi atunci nu mai avem de a face cu unconflict, ci doar cu o regretabilă confirmare a ceva intuit anterior. Femeia vaavea desigur o problemă, dar nu un cancer, ci un divorţ. Ori ea poate căpăta unconflict datorat fricii de a „nu mai fi interesantă“, deci se declanşează unconflict de „a nu mai avea partener“, fapt ce duce la cancer de col uterin.

   Sau ea va fi lovită în propria eiimagine (evaluarea de sine), adică va suferi de faptul că nu mai „este dorită“,va suferi de o prăbuşire a „valorii sexuale proprii“, şi toate acestea vorrezulta într-un cancer osos al bazinului. Sau nu va mai fi interesată departenerul ei, şi va ajunge într-un „conflict de partener“ cu formarea unuicancer la sânul respectiv.  Fiecareconflict are, desigur, focarul lui într-un alt loc din creier.

  De aici rezultă că în Noua Medicinăeste fundamentală preocuparea pentru înţelegerea conflictelor dinpersonalitatea pacienţilor, lucru pentru care medicul trebuie să-şi ia suficienttimp, să aibe suficiente cunoştinţe de psihologie şi un pic de talent dedetectv. (Dar cine are azi timp de toateastea, când medicul este grăbit să facă bani, nu psihanailză).

   Cancerul oaselor începe(fiziologic vorbind) cu o osteoporoză. Aceasta este de regulă greu de văzut la Röntgen,eventual doar în cazurile avansate. Putem acuma să înţelegem mai bine de cemulte femei, după menopauză, încep să sufere de osteoporoză, în timp ce altelenu: ele se simt „lipsite de valoare, devenite inutile“, sentimentul proprieivalori, care foarte des este corelat la femei cu fertilitatea, are acumaputenic de suferit. Toată această poveste nu are nimic de a face cu hormonii.  

   Pe lângă reducerea construcţieiosoase se reduce şi producţia de globule albe şi roşii  din sânge, producţie care are loc în măduvaosoasă. Nici acest lucru deseori nu este evident în analizele de sânge. Dacă seajunge la rezolvarea conflictului, se petrec mai multe lucruri simultan: oaseleacumulează din nou calcul, în diferite locuri, punctual. Cine are ghinionul să fie acuma radiografiat, va aflacă are cancer osos (sau metastază osoasă), pentru că nu se înţelege că estevorba de un proces de vindecare.

    Pe deasupra vor apare în cadrulacestui proces de vindecare şi durerile osoase, lucru firesc, dar care va fiinterpretat de medicina alopată ca o confirmare a diagnosticului de cancerosos. În realitate durerile au şi ele rolul lor, de a-l „ţine deoparte“ pebolnav de activităţile fizice grele care ar putea duce la probleme (fracturi)ale oaselor tocmai aflate în faza de vindecare. Suplimentar începe o produceremărită a globulelor de sânge în măduva osoasă. Astfel apar şi leucocite„incomplecte“ adică blaste, care vor fi interpretate de către medicina alopatăca fiind o dovadă de leucemie. Aceasta uitând însă că blastele sunt celule carenu se pot reproduce (nu a fost niciodată observată o reproducere, divizare ablastelor) şi deci nu pot fi celulecancerigene.

   Săracul pacient va fi din nou adusîn stare de conflict prin diagnosticul de „cancer“, procesul de vindecare esteblocat, blastele dispar, ceea ce oncologia consideră a fi un succes alterapiilor ei chimice şi radioactive. Totuşi se ştie că nimeni nu a murit dincauza unui număr mare de blaste. Cantitatea acestora se reglează de la sine,dacă pacientul aşteaptă cu răbdare, în pat, trecerea perioadei de vindecare.

   Şi modificările în mediul socialînconjurător se pot reflecta printr-un cancer: cancerul de stomac indicăîndeobşte supărări familiare. Atunci când sunt pierderi într-o familie mare, seînmulţesc cazurile de cancer la stomac, la fel ca şi cancerele de col uterin caurmare a conflictelor sexuale. Pentru cancerul de sân cauza cea mai frecventăeste conflictul mamă-copil. Pe vremuri femeile aveau mulţi copii, iar cu ourecheală zdravănă a „obraznicului“ se termina şi un conflict. Astăzi sunt dince în ce mai puţini copii într-o familie, iar prin metodele pedagogicepromovate de pedagogii moderni şi superficiali avem de a face cu tot mai multerelaţii neurotice mamă-copil în familiile mici.

Povestea metastazelor

   Când unui pacient i se punediagnosticul de „cancer“ (fie că este adevărat, fie că nu), acesta esteconfruntat cu un „conflict-şoc“ care el însuşi poate declanşa un cancer. Înfuncţie de cum este resimţit şocul, există mai multe posibilităţi, respectivlocalizări ale unui nou cancer: frica de moarte va conduce la un cancer laplămâni, o pierdere a „valorii proprii“ (nu mai sunt bun de nimic) duce la uncancer osos, o previzibilă operaţie la stomac poate declanşa un „conflict deînfometare“ sau un „atac asupra burţii“ şi duce astfel la un cancer alperitoneului.

   Faptul că oncologii nu vor să ştienimic de faptul că printr-un diagnostic de cancer pot chiar declanşa un cancer(desigur că nici nu vor să recunoască aşa ceva), ei vor denumi aceste cancere,„metastaze“. Se afirmă că celulele canceroase „migrează“ cu ajutorul sângeluiprin tot corpul şi se „aşează“ în altă parte. Aşa spune teoria. Problema este însă că astfel de „metastazeplimbătoare“ nu au fost relevate în nici un microscop din lume vreodată.  Pe deasupra aceste metastaze ar trebui să fieceva extraordinar, deosebit, cu o putere de metamorfozare care nu este încă cunoscutăîn biologie:  o celulă a pielii setransformă într-una osoasă, o celulă renală într-una hepatică, ş.a.m.d. Acestlucru contrazice legile biologice. După diferenţierea în embrion, celulele nuse mai modifică (se pot desigur, îmbolnăvi, dar nu se pot transforma în altecelule complect diferite, ale unui ţesut complect „altfel“). Şi nici celulelecanceroase (deci bolnave) nu pot reuşi acest miracol. Medicina alopată a gînditde decenii în  „teoria germenilor“, şitransformă acuma o celulă canceroasă într-un fel de microb care invadeazăorganismul, îmbolnăvind toate ţesuturile, ca un fel de epidemie. Doar că„haoticul“ cancer se ţine întotdeauna strict de reguli: un organ sau ţesutanume suferă întotdeauna de acelaşi cancer! Dacă ar exista metastaze, ar existaşi adenoame la epiteliul de acoperire sau sarcoame la intestin. Doar că aşaceva nu există!

    Şi încă ceva: dacă întradevăr ar existametastaze care se plimbă prin sânge, atunci ar exista pericolul unui cancer lafiecare transfuzie de sânge, căci ele atunci s-ar putea plimba tot aşanestingherite prin corpul primitorului de transfuzie. Ar trebui să fie filtratela fiecare transfuzie, sau cel puţin căutate, dar despre aşa ceva nu este vorbanicăieri. Tot ceea ce este denumit generic „metastază“ este un cancerindependent cauzat de propriul conflict (conflictul-şoc al diagnozei) sau defaza de vindecare a acestuia (creier, oase, etc.)

   Din punct de vedere histologic(structura celulei) nu există nici o deosebire între cancer şi cancerul înmetastază. Este interesant de observat faptul că animalele nu capătă niciodatăo metastază. Cancer, da, dar metastază…? Asta deoarece spre norocul lor,animalele nu pot să înţeleagă sau să citească diagnosticul unui doctor. Ele nuse tem de sentinţa: CANCER. Şi deci nici nu pot primi un „şoc-diagnostic“. Aşacă ele se ocupă în linişte de vindecarea propriei probleme, ceea ce se şiîntâmplă în 80% dintre cazuri. Ori se ştie că omul poate chiar şi muri defrică. Acelaşi lucru se întâmplă mai nou şi în cazul AIDS. Asta pe lângăterapiile otrăvitoare cu AZT şi alte cocktailuri de chimicale.

   Bine, veţi spune, dar suntcunoscute o serie de substanţe cancerigene, cum ar fi, cel mai simplu exemplu,fumul de ţigară. Nu s-au făcut experimente cu fumul de ţigară asupraşoarecilor, dintre care unii s-au îmbolnăvit şi au murit de cancer pulmonar?Corect. Într-un mare studiu-experiment au fost sute de hamsteri timp de ani dezile afumaţi cu fum de ţigară, iar rezultatul a fost: niciunul nu a căpătat uncancer pulmonar, ba chiar animalele „afumate“ au trăit mai mult decât cele dingrupul-martor (ne-afumate). (Sursa:W. Dontenwill et al. în„Zeitschrift für Krebsforschung und klinische Onkologie" 89,

152-180, 1977 - NotaQui bono: din păcate nu am reuşitsă localizez acest studiu).

    Interesant este că acelaşiexperiment a dus la şoarecii de casă la rezultate radical opuse, adică aceştiaau căpătat cancer pulmonar. Doar că de mii de ani aceştia sunt, datorită „convieţuirii“cu oamenii, învăţaţi să se deamă de foc şi desigur de fum, de unde se poatededuce o „frică“ indusă de acesta. Hamsterii au ca mediu natural natura liberă,departe de oameni, în vizuine construite în pământ, deci nu cunosc „genetic şiistoric condiţionat“ această teamă.

Terapia

…………………………………………………..

Nota Qui bono: Capitolul asupra terapiei l-am lăsat intenţionat deoparte, iar asupraacestei decizii mă voi referi în finalul acestei traduceri.

 

Dimensiunea politică

   Ce arede a face Noua Medicină cu politica? Mult mai mult decât pare la prima vedere. NouaMedicină este un „material exploziv“, în primul rând pentru sistemul desănătate. Există diferenţe atât de mari între Noua Medicină şi medicinaşcolastică, încât acestea două nu se pot accepta una pe alta, ba mai mult,medicina şcolastică a arătat un comportament isteric faţă de Noua Medicinăchiar de la bun început. Dacă Noua Medicină ar fi acceptată, peste 90% dinproducţia concernelor farma ar dispare pur şi simplu. Cu consecinţele derigoare: şomaj în spitale şi clinici, rescrierea cursurilor facultăţilor demedicină, colabarea sistemului medical mai ales în ceea ce-i priveşte pemedici, care nemai având la dispoziţie pastile şi injecţii, vor prescrie…. ce?O problemă de etică! Oare?

   Atuncişi în urmărirea prostituţiei şi a traficului de droguri avem de a face cu oproblemă de acest gen? Căci şi acolo, datorită intervenţiei autorităţilor, unii(sau unele) îşi vor pierde locurile de muncă!

   Dar mai există un aspect pe carel-am putea denumi „politic“. Dacă oamenii ar înţelege principiile Noii Medicin,şi ar învăţa să-şi elimine frica şi să-şi controleze conflictele, nu ar maiputea fi atât de uşor manipulaţi! Ori politica este în fapt astăzi o permanentămanipulare a maselor de oameni! În esenţă, Noua Medicină va putea să se afirmedoar în cazul în care actualul sistem va colaba, se va prăbuşi. Când se vaîntâmpla acest lucru, nu ştiu, dar el se va întâmpla cândva cu siguranţă.

Verificarea teoriei

   Dr. Hamer a încercat în repetaterânduri să obţină recunoaşterea conceptului şi teoriei Noii Medici. Aşa cum văputeţi închipui, nu a reuşit niciodată să obţină o acceptare dar nici orespingere concretă, scrisă, bazată pe fundamente cât de cât ştiinţifice.Universitatea din Tübingen a refuzat să discute temarespectivă chiar şi atunci când i-a fost cerut acest lucru de către o instanţă,deci pe cale juridică. La data de 06.12 1983 Dr. Hamer a organizat o verificatea teoriei sale prin invitarea unui juriu internaţional format din specialişticare să verifice cazuistic Noua Medicină.

   Înţelegerea scrisă era următoarea:dacă din 200 de cazuri se vor găsi doar trei în care conceptul Noii Medicini săse dovedească a fi eronat, Dr. Hamer era dispus să-şi depună (renunţe la) licenţasa (dreptul de practică medicală). Nu a fost găsit nici măcar un singur cazcontrar conceptelor Noii Medicini. Totuşi medicii invitaţi nu au respectatînţelegerea, nesemnând nici un document legat de această verificare. ProfesorulStender, radiolog la MMH Hanovra i-a spus lui Hamer: „Domnule Hamer, legilecancerului conform teoriei Dvs. sunt de o claritate fascinantă. Caut mereu, darnu găsesc nici un punct slab. Doar că asta înseamnă că tot ce am făcut înultimele decenii a fost doar curat nonsens. Nu ne puteţi cere să acceptăm să nepierdem imaginea şi să vă semnăm Dumneavoastră vreo hârtie”.

   Desigur, Hamer a replicat că maibine îşi pierd „imaginea” câţiva medici , decât să-şi piardă viaţa mii de pacienţi.Pe deasupra înţelegerea fusese că dacă nu se găsesc măcar trei cazuri, atuncicei şapte profesori (atâţia fuseseră invitaţi să facă verificarea NoiiMedicini) vor semna o constatare a celor prezentate şi discutate acolo. La careacelaşi profesor Stender a replicat: „Domnule Hamer, sincer vorbind, noi nu amcalculat această posibilitate. În fapt noi am venit pentru a vă ridica licenţade practică. Acuma, puteţi face ce doriţi, dar nimeni nu vă va semna ceva, căciastfel ne vom declara cu toţi singuri, în mod oficial, ca fiind idioţi.”

   Acuma, dacă cei şapte şi mulţialţii au fost sau nu, sunt sau nu idioţi, acest lucru rămâne să-l stabileascăposteritatea, indiferent de câte semnături au pus pe indiferent câte documente.

   În anii ce au urmat, s-au făcutmai multe încercări, marea majoritate pe cale juridică, de a-i ridica dreptulde practică lu Hamer. Au fost încercate mai întâi motive legate de o eventualăparanoia declanşată de pierderea fiului său şi de conflictul cu prinţul deSavoya. Iar în cele din urmă , s-a argumentat direct că retragerea licenţeieste motivată de faptul că Dr. Hamer nu recunoaşte şi nu se supune regulilormedicinei şcolastice. Doar astfel s-a reuşit retragerea dreptului de practică.Deşi ulterior i s-a propus lui Hamer de mai multe ori redarea dreptului depractică dacă se va „lepăda“ de teoriile sale şi va recunoaşte valabilitateateoriilor şcolastice. Lucru pe care Hamer l-a refuzat permanent.

   Pentru a-şi putea publicalucrările, Hamer a trebuit să înfiinţeze o editură proprie, căci nu a găsitnicăieri un editor dispus să-i tipărească lucrările. După nenumărate şicane,unele dintre ele putând fi chiar calificate ca antentate în stil mafiot (asupraDr. Hamer s-au tras şi focuri de armă), în cele din urmă Dr. Hamer a primitgăzduire în Austria, în localitatea Burgau (soţia primarului de acolo fusesevindecată de cancer de către Dr. Hamer). Astfel, „vânătoarea de vrăjitoare“ s-amutat din Germania în Austria.

   Între timp au mai fost făcute douăverificări oficiale ale teoriei lui Hamer, de către specialişti. Prima a avutloc în 23 şi 24 Mai 1992 (Conferinţa medicilor la Clinica pediatrică dinGelsenkirchen) unde au fost analizate 24 de cazuri. În concluziile acesteiconferinţe prof. Dr. E.A. Stemmann şi Dr. Elke Mühlpfort scriau: „Am găsit latoate cele 24 de cazuri, în care erau prezente în medie 4-5 afecţiuni pentrufiecare caz, că legile biologice ale Noii Medicini, la cel puţin 1-3 afecţiunipentru fiecare caz îndeplineau exact toate cele trei nivele, psihic, cerebral(creier) şi fiziologic (organe), şi astfel sincron pentru fiecare fază…Probabilitatea ca, după exacte verificări ştiinţifice a legilor Noii Medicini,aceasta să fie corectă, trebuieşte considerată deci ca fiind foarte mare.“

   O a doua verificare a avut loc în25.03.1994 la Secţia urologie a Spitalului orăşenesc din Celle (Germania). Şiaici, cele opt cazuri prezentate, au confirmat valabilitatea conceptelorcuprinse în Noua Medicină.

   Dr. W. Stangl (Austria), care averificat personal 130 de cazuri tratate conform Noii Medicini de către Hamer,a confirmat corectitudinea conceptelor lui Hamer. Dar deoarece a făcut acestlucru în scris, a avut de suportat o teroare de peste 2 luni de zile, cutelefoane din 2 în 2 minute, care printre altele conţineau şi ameninţări cumoartea la adresa copiilor lui Stangl. În cele din urmă Dr. Stangl a cedat şisi-a retras afirmaţiile pozitive făcute la adresa Noii Medicini.

   Între timp s-a încercat a-ldeclara pe Hamer şi nebun, lucru însă care nu a avut succesul scontat, celpuţin din punct de vedere juridic. Noua Medicină s-a răspândit treptat şi înFranţa precum şi în Spania. Dacă în Spania ea a fost mai mult sau mai puţintolerată, în Franţa, în cadrul unei campanii coordonată de Paris, toţi mediciicare terapiau confor Noii medicini au fost chemaţi în aceaşi zi la Oficiile desănătate regionale şi obligaţi să semneze o declaraţie prin care se obligă a numai practica Noua Medicină. Altfel li s-ar fi retras licenţa.

………………………………….

Cazul Olivia

   În continuare în cartea lui JohannesJürgenson se face referire pe larg asupra unui caz care a stârnit foarte multecomentarii şi foarte multă patimă. În esenţă este vorba despre cazul fetiţeiOlivia Pilhar, din Austria, ai cărei părinţi nu au fost de acord cuchemoterapia fetiţei lor. Drept urmare păriţilor le-a fost suspendat dreptul dea se îngriji de fata lor, iar aceasta a fost mai departe terapiată chimiccontrar voinţei părinţilor. Olivia a murit în cele din urmă, cu toată terapiachimică alopată, dar nu de cancer, ci de infarct cardiac, una dintreconsecinţele tipice ale unei chemoterapii, nu numai la adulţi, ci şi la copii.

   Asupra întregii poveşti puteţiciti în Site-ul http://www.pilhar.com/ (relatările suntparţial traduse şi în limbile engleză şi franceză). Ceea ce este din păcatetrist, este faptul că în conformitate cu legile europene, un adult are dreptulde a refuza o terapie pentru el însuşi (indiferent despre ce fel de terapieeste vorba) dar un părinte NU aredreptul de a refuza o terapie oficială pentru copilul său.

   Cu alte cuvinte Măria Sa Statul(medicina şcolastică) ştie mai bine ce trebuie făcut cu copii noştri decât noi,părinţii. Desigur, se poate replica prin faptul că părinţii nu sunt medici, nuau calificare de specialitate. Da, dar oare medicii au calificare de părinte alunuia sau altuia dintre copii? Oare poate fi cineva mai „bine informat“ şi maiîn măsură să ştie care terapie îi face bine sau care nu propriului copil? Estenevoie de diplomă de medic pentru a observa faptul că o anumită terapie îi facemai mult rău decât bine copilului meu?

   Multe întrebări, şi foarte puţinerăspunsuri. Răspunsuri care nu se doreşte a fi date. Căci altfel „ar însemna cănoi toţi am fost nişte idioţi până acuma“, cum se exprima profesorul demedicină mai sus citat. (Şi dacă totuşi,întradevăr, aţi fost idiot până acuma Domnule Doctor?) Şi nu numai, bachiar Domniile Lor ar risca să fie acuzaţi de daune, prejudicii aduse sănătăţiipacienţilor, şi în ultimă instanţă de crimă! Miza este foarte mare. Pentru noi,este în joc sănătatea noastră, pentru ei este în joc cariera şi veniturile lor.Dar oare pentru cât timp încă?

   Deocamdată au câştigat mai tottimpul ei.

        Căci PECUNIA NON OLET! Banii nu au miros!

 

 

Concluzii Qui bono:

  Am stat mult timp pe gânduri, dacă este util să vă prezint cartea luiJohannes Jürgenson sau nu.

  Pe de o parte informaţiile pe care le cuprinde această carte sunt, multedintre ele, foarte interesante. Se pot întâlni multe idei originale asupraAIDS, cancerului şi a altor afecţiuni cronice. Multe dintre aceste idei suntconfirmate şi prezentate în forme foarte asemănătoare de către alţi medici şiautori, cum ar fi Dr.H. Kremer, Dr. J. Sacher, Dr. C. Köhnlein, Dr. Lanka, etc.

   Pe de altă parte Johannes Jürgenson este în modevident un adept foarte înfocat al Noii Medicini Germanice a Dr. Hamer. Lucrucare mă determină la o anumită rezervă, căci patosul este de multe oripăgubitor în astfel de întreprinderi. Noua Medicină Germanică a stârnit atâtapatimă în jurul ei, pro şi contra, încât de multe ori este greu să mai distingiceva clar în acest „junglă“ de patimi duse până la agresivitate. Există înInternet Site-uri categorice pro-Hamer http://www.pilhar.com/ şi categorice contra-Hamer http://www.todessekte.de/  (Todessekte=Sectamorţii).

  Tocmai şi de aceea parte finală a cărţii am sintetizat-o succint, fără amai face o traducere exactă şi detaliată. Este anume parte în care patimaapărării lui Hamer se confruntă cu patima desfiinţării totale a acestuia.

  Un alt lucru care m-a deranjat pe mine personal la această carte este oprea „subţire“ indicare a surselor pentru multe din afirmaţiile făcute în ea.Unele lucruri îmi erau cunoscute dinainte, şi astfel le pot lua ca atare.Pentru altele însă (este drept, nu foarte multe) am resimţit lipsa indicării acestor„surse“ care ar permite o confruntare pe baza unor documente fie oficiale, fiepublice (publicate).

  În ceea ce priveşte partea care cuprinde indicaţii terapeutice, aceasta am lasa-o deoparte tocmai datorită dezbaterii aproape "isterice" ce s-au derulat în legătură cu Noua medicină germanică. Asta în primul rând. Iar în al doilea rând, esenţa terapiei Dr. Hamer constă în fond în principal în rezolvarea "conflictului", fapt ce trebuieşte efectuat în principal de către pacient însuşi. Desigur că există o serie de măsuri de "acompaniere" pe care le cuprinde terapia Domnului Dr. Hamer. În orice caz, dacă cineva doreşte să afle ceea ce scrie şi în acest capitol, se poate apela la originalul cărţii, ce poate fi descărcat ca document pdf.

  Totuşi consider că este calea cea mai corectă, de a vă lăsa peDumneavoastră să judecaţi singuri şi să alegeţi ceea ce consideraţi că estevaloros şi corect din acest material. Tocmai de aceea am luat în final deciziade a vă prezenta totuşi materialul respectiv.

  Aceasta şi datorită faptului că medicina şcolastică a comis o mare,fundamentală eroare, după părerea mea, în ceea ce priveşte Noua MedicinăGermanică. Nu a întreprins (nu a voit să întreprindă) nici o verificareştiinţifică, fundamentată, bazată pe o cazuistică concretă, pe argumentereproductibile şi verificabile, a teoriilor şi conceptelor cuprinse în NouaMedicină Germanică. De ce oare?

  Dacă această teorie a lui Hamer este falsă, ar fi (logic gândind) foarteuşor de demontat, fapt care ar desfiinţa complect şi definitiv argumentaţia luiHamer. Ori tocmai acest lucru nu-l face medicina şcolastică. Ea se rezumă a-lîmproşca cu noroi pe Hamer, a refuza agresiv toate conceptele sale, a-l declara„şarlatan“ fără însă a aduce şi dovezi pentru aceasta. Doar a afirma că Hamereste nebun şi şarlatan, doar pentru că aşa „vrea muschii mei“, pentru mine nueste un argument, ba dimpotrivă, este o dovadă că ceva este „putred“ aici.

  Şi din păcate mai cunoaştem o serie de antecedente de acest fel alemedicinei şcolastice, fie aici enumeraţi doar Bechamp, Royal Rife, Hoaxley,Enderlein, Wilhelm Reich, Naessens, şi încă mulţi, mulţi alţii. Cu care s-aprocedat exact în acelaşi mod: s-a încercat desfiinţarea lor ca persoane şispecialişti, dar nu s-a adus niciodată un argument pertinent care să dovedeascăfalsitatea concepţiilor lor. Ci doar aşa, pur şi simplu, sunt nebuni pentru cănu spun ce vrem noi.

  Iar, în ultimă instanţă, cei care în mod concret au de suferit suntemnoi, oamenii obişnuiţi. Care ne punem foarte adesea întrebare QUI BONO? Şi care constatăm că„profitul“ nu este unul de sănătatepentru noi, ci unul de „bani“ pentru ei.

   Sper ca Pecunia non olet săne facă mai atenţi, să ne ţină mai treji şi să ne determine să ne informăm şipe mai departe cu cât mai multă atenţie asupra a ceea ce se are de gând a „nise face“ de către medicina şcolastică alopată.

                                                                            QUIBONO,  08.04.2010