Lumina vieţii –Descoperirea biofotonilor


Extrase dintr-uninterviu cu Profesorul Doctor Fritz A. Popp

Interviul a fost luatde Mathias Bröckers şi a apărut ca introducere la cartea acestuia, „Mesajul nutriţiei”.

 

   Există lumină în celulele noastre! Fiecarematerie vie, fiecare celulă organică din plante, animale, om, radiază înexterior o lumină foarte slabă, dar coerentă, deci “ordonată”, asemănătoarelaserului. O lumină care, la fel ca cea a laserului, este deosebit de adecvatăpentru transmiterea de semnale (informaţii), şi care se presupune că arcoordona toate câmpurile energetice ale orgnismului, comunicarea şi schimbul deinformaţii intra- şi extra-celular.

   Prima oară acest fenomen a fost desoperit înanii 20 în Uniunea Sovietică de atunci. Dar abea în 1975 un grup debiofizicieni germani sub conducerea Prof. Dr. Fritz A. Popp a putut ficonfirmată şi certificată definitiv această “radiaţie luminoasă”. Prin acestecercetări şi măsurători, care de atunci au fost efectuate şi confirmate decătre nenumărate universităţi din lume, nu a fost deschis doar un nou şiinteresant capitol în biofizica modernă, dar ne-a fost încă o dată arătată,dacă mai era nevoie şi dacă mai era cineva curios, faţa hidoasă a “lobby-uluiştiinţific”: profesorul Popp a fost dat afară de la Universitatea din Marburgşi a fost supus, timp de două decenii, unei scandaloase “terori” declanşată de“elita profesorilor universitari”, la fel cum în trecut au fost terorizaţi(pentru că aveau păreri diferite de cele ale medicinei orientate spre profit)Wilhelm Reich, Royal Rice, Enderlein sau Naessens, pentru a numi doar pe câţivadintre cei care au avut curajul să spună altceva decât dorea medicina şcolastică.

   Popp şi biofotonii săi au avut totuşi, încele din urmă, câştig de cauză, să spunem aşa. Deşi medicina farmaco-dependentăignoră în continuare tot ce are legătură cu această revoluţionarădescoperire.  Existenţa biofotonilor esteîntre timp internaţional recunoscută şi este cercetată în multe şcolisuperioare de … fizică, da, căci cum spuneam, medicina şcolastică nu se intereseazăde “afaceri neproductive”. 

   Iar Prof. Fritz A. Popp a suprevieţuitşicanelor datorită unor “mecena” bogaţi care i-au oferit sursele financiarenecesare continurării cercetărilor, şi datorită faptului că a reuşit săelaboreze câteva procedee tehnice practice care sunt folosite în prezent înanalizele produselor din industria alimentară.  

   Astfel măsurătorile biofotonilor au pututpentru prima oară controla sursa de provenienţă a ouălelor (gaini crescute înspaţii închise, deci în cuşti, sau ţinute în spaţii libere). Alimentelesănătoase, produse biologic, prezintă o radiaţie biofotonică mult mai maredecât produsele “ de seră”. Astfel că afacerea cu etichetarea falsă aproduselor ca fiind “Bio” poate fi în sfârşit stopată (dacă desigur, se doreşteaceasta).

   În acelaşi timp se deschid noi perspectiveasupra vieţii organice şi asupra viitorului diagnosticului medical. Şi totodatăputem acuma înţelege mai bine ceea ce era şi este încă înţeles în culturiletradiţionale prin “aură”, “prana”, prin omul ca “fiinţă de lumină” sau prin“chi”-ul medicinei chinezeşti. Reanimarea conceptelor vitalistice ale medicineişi filozofiei orientale apar acuma sub o nouă lumină şi primesc confirmareaprin cercetările şi măsurătorile obiective efectuate de biofizicieni, iarscandalul medicinei farmaco-dependente se adânceşte şi mai mult.

 

Calea spre lumină a unuifizician

 

Întrebare: Domnule ProfesorPopp, cum aţi ajuns, ca elev sau mai târziu student la Fizică, la acest domeniuspecific de cercetare?

Popp :  De fapt, n-ar trebui să povestesc despreasta. Iniţial doream să devin filozof. Ori acest lucru este un motiv de “atac”asupra teoriilor mele din partea dogmei ştiinţifice, care califică dispreţuitorpe unii cercetători ca fiind “filozofi”. Profesorul meu de fizică de atunci a reuşitsă mă convingă în cele din urmă să urmez studiile Universităţii de Fizică.Spunându-mi: “Studiază întâi fizica, şi apoi vei putea deveni un bun filozof.”Astfel am ajuns să studiez fizica, şi astăzi nu regret de loc acest lucru. Doarcă fizica este atât de complexă, că nu-ţi mai rămâne timp pentru filozofie.

Întrebare: Cu ce domeniispecifice ale fizicii aţi început?

Popp : Iniţialeram foarte interesat de electrodinamică, dar ulterior am fost fascinat decătre teoria quantică. Şi aceasta deoarece aveam mari dificultăţi de a înţelegeteoria quantică. A meritat să mă ocup de fizica quantică, deoarece cu timpul teobişuieşti cu o logică, care este mult mai clară şi exactă decât logicatradiţională. Astfel că am studiat fizica quantică în Mainz iar ulterior, cândam stăpânt mai bine aspectele tehnice, am fost preocupat de posibilităţile deaplicare practică a acesteia. Am bănuit că imagnea pe care o aveam asuprafizicii quantice putea fi lărgită, se putea merge mai departe, că nu era vorbanumai de o limitare la nivelul moleculei, ci prin teoria quantică puteam maibine înţelege şi nivelul macroscopic.

   Şi astfel amajuns să mă interesez de medicină; am studiat şi absolvit biofizica şi mi-amînceput cercetările în acest domeniu cu o întrebare al cărei răspuns părea aputea fi dat din partea teoriei quantice, şi anume, de ce unele molecule, cumeste de exemplul benzoapirenul, care este conţinut în fumul de ţigare, suntputernic carcinogene, în timp ce alte molecule care seamănă perfect cubenzoapirenul (se deosebesc doar printr-o singură legătură de benzol) suntabsolut inofensive. Deoarece calităţile chimice sunt relativ identice, mi-amspus că este necesar ca fizica să clarifice întrebarea, prin care proprietăţianume se deosebesc atât de radical aceste molecule atât de asemănătoare, darcare unele pot provoca o tumoare cancerigenă iar altele nu.

   Iar dacă acestecaracteristici esenţiale (şi nu putea fi vorba de prea multe) puteau ficalculate conform teoriei quantice (spre exemplu prin spectrul proprietăţilorlor optice), dacă se puteau defini diferenţele dintre aceste molecule „gemene“,atunci s-a putea ca şi procesul de apariţie al unui cancer să fie descifrat.

   Acesta a fost punctul de pornire. Mă fascina,şi am învăţat să calculez lungimile de undă ale unor astfel de molecule şi amînceput să compar rezultatele şi să încerc să aflu în care dintre calităţie loraceste molecule se deosebesc fundamental, şi aceasta cu ajutorul teoriilormoleculare ale fizicii quantice. Astfel am putut constata că diferenţa dintrebenzoapiren (carcinogen) şi benzoepiren (necarcinogen) era în esenţă doar unasingură: cele două molecule se deosebeau fundamental în proprietăţile loroptice. Deci nu în proprietăţile chimice consta deosebirea (reacţii chimicediferite, spre exemplu) şi nici în alte proprietăţi fizice, ci în parametriioptici.

Întrebare: Şi cum arătau aceştiparametrii optici?

Popp : Simpluspus, benzoapirenul nu este permeabil luminii ultraviolete. Luminaultravioletă, cu o lungime de undă de circa 380 nanometri, este absorbită debenzoapiren,  este însă transformată înmoleculă într-o  altă lungime de undă, şiabea după aceea din nou transmisă în afară. Adică este “falsificată”,modificată! În timp ce benzoepienul, molecula inofensivă, lasă să treacăaceastă lungime de undă de 380 nanometrii fără să o modifice. Este transparentla lumina ultravioletă.

Întrebare: Deci molecula debenzol “periculoasă” falsifică lumina ultravioletă şi o reflectă înapoimodificată. Cum se poate explica acest fenomen?

Popp : Ea are oproprietate optică foarte ciudată, care este denumită în fizica quantică“degenerare”, adică degenerarea nivelului energetic respectiv. Asta poate căn-ar fi nimic, s-ar putea spune “în regulă, de ce nu”. Dar mi-am amintit căprin anii 30 benzoapirenul a fost “recunoscut” ca substanţă cancerigenă decătre un cercetător englez, care cumpărase câteva tone de gudron de huilă, pecare îl iluminase (radiase) cu ultraviolete de 380 nanometrii şi astfel areuşit să izoleze substanţa, care

re-radiaciudat lumina ultravioletă (modificată). Astfel a fost descoperit benzoapirenul.Pentru mine era absolut clar că exista o legătură directă între capacitateabenzoapirenului de a modifica şi reflecta înapoi modificat, luminaultrevioletă, şi capacitatea carcinogenă a acestei substanţe.

Întrebare: Sună ciudat faptulcă apariţia canceului ar avea de a face cu lumina. Poate optica juca înprivinţa asta un rol atât de însemnat?

Popp : Da, în cazul formării tumorilor.Desigur că m-am ocupat şi cu alte posibilităţi de declanşare a unor tumori şim-am ocupat intensiv şi cu carcinogeneza de natură chimică. Pe vremuri eramdocent la Universitatea din Marburg, deci aveam destul timp şi mă puteam ocupaintensiv cu cercetarea în acest domeniu. De-a lungul timpului mi-a devenit clarcă aveam de a face cu anumite calităţi ale luminii care erau răspunzătoareapentru apariţia unor tumori. Am descoperit şi alte puncte importante, cum ar fiaşa-numita “fotorepaire”, repararea luminoasă, ca să spunem aşa, care are locîn organism. Aceasta funcţionează astfel: celule sau grupuri de celule suntiradiate cu lumină ultravioletă, de 380 nanometrii sau chiar mai mult, şiastfel se “toacă” AND-ul într-o aşa măsură că rămând poate doar 2-3 procentedin el. Atunci când însă acest “ghiveci” molecular este ulterior iradiat culumină constantă, chiar şi de 380 nanometrii, dar de o intensitate foarteslabă, atunci pagubele sunt remediate în interval de doar o zi. Acest fenomeneste denumit “fotoreparaţie”. Astăzi se ştie că acest fenomen este comuntuturor formelor vii de la organismele unicelulare şi până la om.

Întrebare : Sună amiracol….

Popp : Până în ziua de astăzi nu secunoaşte exact cum funcţionează aceste mecanisme. Se ştie însă cu certitudinecă ele funcţionează. Acest efect este necontestat. Desigur că am căutat săînţeleg legătura dintre lumină şi molecule. Să ne închipuim de exemplu căaceastă moleculă de benzoapiren apare în celule, ea poate fi găsită frecvent înorganism, iar aceste fenomene de “reparaţie” au loc în permanenţă în organism –riadiaţia  nu trebuie să vină neapăratdin afara organismului. Atunci este posibil ca aceste semnale de reparaţie săfie “falsificate” de către moleculele de benzoapiren, iar “reparaţia” nu maifuncţionează, ceea ce va duce la apariţia cancerului.

   Toatăpovestea asta nu este o simplă fantezie, căci se cunosc pacienţi care suferă deexemplu de xerodermapigmentoză, care este un fel de cancer al pielii, şi lacare acest sistem de reparaţie nu funcţionează. Iar apariţia cancerului estedatorată exact acestui sistem de reparaţie defect. Aceşti pacienţi nu trăiescmai mult de 20 de ani, nu pot fi vindecaţi, căci acest “sistem de reparaţie” nupoate poate fi reparat. Apar aici foarte multe legături cu teoria luminiiultraviolete, şi mie îmi este foarte clar că adevărata cauză a formăriitumorilor se află în aceste mecanisme. La vemea aceea am publicat aceastăteorie, care a fost acceptată şi discutată, şi am fost chiar invitat la uncongres asupra cancerului care a avut loc în Heidelberg, unde fuseseră invitaţişi 15 dintre cei mai renumiţi cercetători din acest domeniu. După ce amprezentat cercetările mele la congres, mi s-a spus că, în acest caz, ar trebuisă se afle “lumină” în celule, căci fără lumină aceste procese naturale nu arputea avea loc. Ei bine, mi-am spus, de ce nu ar fi lumină în celule?

Întrebare: A fost doar o ideespontană cauzată de acel congres, s-au v-aţi mai ocupat şi înainte de aceastacu “lumina” celulelor?

Popp : Mai auzisem şi înainte cevaîn acest sens, nu ceva foarte conştientizat, dar îmi spusesem: “Dacă îmi daţiposibilitatea şi mijloacele financiare de cercetare, atunci o să construiesc unaparat, o să cercetez fenomenul şi o să-l demonstrez.” Şi chiar aşa s-a şiîntâmplat. Am primit sponsorizaea necesară, am găsit un doctoant harnic cares-a ocupat de analize şi măsurători, iar doi ani mai târziu aveam respectivulaparat gata construit. Trebuia să fie cel mai sensibil aparat de măsurare aluminii care fusese vreodată construit. Chiar şi astăzi acest aparat este celmai sensibil, are o sensibilitate de 10 la puterea -17 dintr-un Watt, şitrebuie să spun că şi spre surprinderea mea proprie, arată întradevăr această“lumină” din celule.

Întrebare : Ce fel decelule aţi folosit la primele măsurători?

Popp : Prima oară am măsurat luminala germenii de castravete, iar doctorantul meu a spus că ceea ce lumineazăacolo este clorofila. Aşa ca am făcut măsurători pe germenii de cartofi, caresunt lipsiţi de clorofilă. Ei bine, aceştea emiteau o lumină şi mai puternicădecât germenii de castraveţi. În acest fel ne-am convins că întradevăr luminaexista, era acolo. Şi pe lungimea de 380 de nanometrii, dar şi pe alte lungimide undă, mergând pe întregul spectru de la ultraviolete până la zonanon-infaroşu, până la circa 800 de nanometri. Eram atunci, în 1975, de altfelca şi astăzi, convinşi că lumina există, şi tot atunci au început să apară şiproblemele, care mai persistă încă şi astăzi, 25 de ani mai târziu (interviuleste luat la în1999).

Întrebare : Dar dejala începutul anilor 30 au existat cercetări, mai ales în Uniunea Sovietică,care descoperiseră iradiaţiile luminoase despre care vorbiţi. Datorămrezultatele de astăzi în principal tehnologiei care v-a permis să construiţi unaparat extrem de sensibil ce nu exista în anii 30?

Popp : La vremea respectivă,cred că era prin 1973, citisem un articol în “Bild der Wissenschaft” despre unnou experiment al ruşilor, care arăta, şi de aici se putea presupune, căradiaţiile, undele luminoase, erau limbajul celulelor. Oamenii de ştiinţă dinVest considerau toate aceste afirmaţii ale ruşilor ca fiind o aiurelă sau ofarsă. Eu am luat însă toată această relatare foarte în serios, căci sesuprapunea cu direcţia în care începusem să cercetez şi astfel aveam dejaindicii că ceea ce spuneau ruşii era corect. Ca urmare a continuăriicercetărilor, la un moment dat am descoperit şi lucrările lui AlexanderGurwitsch (citeşte Gurvici),adevăratul descoperitor al biofotonilor. Îl cunosc personal pe nepotul acestuia, care colaborează cu institutulnostru şi care deţine un post de profesor pentru biologie evoluţionistă laUniversitatea din Moscova. El mi-a povestit foarte multe despre bunicul său,astfel că astăzi ştiu multe lucruri despre cercetările efectuate în trecut decătre ruşi. Şi din perspectiva pe care o am astăzi, pot spune că Alexander Gurwitscheste pentru mine unul dintre cele mai mari genii ale secolului trecut. El a pusexact întrebarea corectă, care la urma urmei are legătură cu emisia luminii. Dece, de exemplu, creşte ficatul, după ce a fost tăiat în bucăţi sau s-a extras oparte din el, din nou aşa cum era înainte, în aceaşi formă şi mărime? De undeştie o celulă că trebuie să-şi oprească creşterea sau din contră, că trebuie săo continue, astfel ca în final, organul să îşi reia forma şi mărimea saoriginară?

    Şi pentru că era un savant genial, arecunoscut imediat faptul că prin chimie aşa ceva nu era posibil. Prinprocesele şi fenomenele chimice din organism nu se pot transmite astfel deinformaţii! Astfel că a ajuns la “câmpuri”, sau mai exact la ceea ce astăzidenumim “câmpurile morfogenetice”.  Şiastfel a dedus că informaţiile sunt transmise cu ajutorul luminii, undelor(frecvenţei) luminoase.

    Deci a iniţiat o serie de experimente încadrul aşa-numitului experiment “ceapă”,  în care a interpus între ceapă şi vârful tăiatal acesteia o sticlă (geam) obişnuită iar mai apoi o sticlă din quarţ. Atuncicând între cele două părţi se afla geamul din sticlă normală, între cele douăbucăâi de ceapă dispărea orice legătură, astfel că nu mai avea loc fenomenul demitoză (diviziune celulară, respectiv de creştere). Dar atunci când seinterpunea un geam din quarţ, fenomenul de mitoză continua, apărând din nou legăturadintre cele două părţi de ceapă despărţite. De unde Alexander Gurwitsch a trasconcluzia că transmiterea de informaţii se face prin intermediul luminiiultraviolete, căci aceasta este reţinută de sticla obişnuita, dar geamul dequarţ este permisibil pentru lumina ultravioletă. În mod normal el ar fitrebuit să primească Premiul Nobel, dar a fost supus unei propagande agresiveşi denigratoare. Totuşi el a crezut până în ceasul morţii în teorie sa şi aştiut că are dreptate.

Întrebare: Această instigare şidenigrare a lui Gurwitsch nu a avut de a face doar cu faptul că la acea vremenu exista încă posibilitatea tehnologică de a măsura o undă luminoasă atât deslabă, ci mai ales cu discuţia concepţiei asupra lumii, a vechii dispute dintre“vitalism” şi  “mecanicism”, deci dintredouă şcoli care propagau perspective complect diferite asupra proceselor  vieţii. Credeţi că descoperirile lui Gurwitschau putut duce la o slăbire a conceptelor mecaniciste?

Popp : Desigurcă această dispută joacă în fundal un rol foarte mare. În Rusia însă vitalismulavea o mult mai mare aderenţă decât mecanicismul naturalist. Gurwitsch apierdut lupta, la acel moment, după părerea mea din trei motive. Primul a fostdescoperirea codului genetic, care a determinat biologia moleculară săconsidere că acesta era suficient pentru a explica toate procesele, şi nu eranevoie de un câmp electromagnetic pentru a exiplica anumite fenomeneevoluţioniste. Existau hormoni de creştere şi multe alte substanţe, şi chiar şiastăzi se crede că există numai “comunicare chimică”. Astfel că Gurwitsch nuavea nici o şansă de la bun început. Al doilea motiv este acela că teoria luiGurwitsch a ajuns între cele două pietre de moară, vitalis şi mecanicism. Şiasta tocmai pentru faptul că el nu aparţinea niciuneia dintre aceste douăgrupări. Astfel că a fost sacrificat de către ambele “partide”. Iar al treileamotiv este că la acea vreme se înţelegea mult prea puţin din fizică, mai alesdin cea quantică. Gurwitsch însuşi a refuzat să consitere fenomenele descoperitede el sau “câmpurile morfogenetice” ca fiind aspecte ale fizicii. După părereamea aceasta a fost o greşeală, dar ea provine mai ales din faptul că la aceavreme fizica nu putea oferi explicaţii pertinente.  Ori astăzi fizica poate mult mai mult. Laacea vreme nu se ştia nimic despre laser, care a fost descoperit abea în anii50. La acea vreme, atât tehnic cât şi conceptual lucrurile nu erau încă coapte,pentru a putea fi verificate briliantele idei ale lui Gurwitsch.

Întrebare: Se cunosc în istoriaştiinţei şi în cea a descoperirilor  deseastfel de exemple, când anumite teorii au fost mai înainte formulate, dardatorită condiţiilor vremii respective sau a insufuicientelor posibilităţitehnice acestea au fost uitate, iar după un anumit timp din nou descoperite.Tot astfel şi în privinţa biofotonilor, ei au fost descoperiţi în ani 20-30,chiar au fost cercetaţi, dar deoarece tendinţa (trendul) generală era altul,această descoperire a fost dată uitării, până când în anii 70 aţi reluatDumneavoastră, în Marburg, această temă şi a-ţi adus-o la ordinea zilei.

Popp: Da, şiiniţial independent de Gurwitsch. Eu am ajuns la acelaşi lucru plecând de pe oaltă poziţie, dar m-am bucuat enorm să descopăr că nu eram singurul careavusese o astfel de idee “aiurită”. Gurwitsch a fost pentru mine un punct desprijin, astfel că am putut să mă apăr de atacurile care inevitabil au venitdupă acestă descoperire. Ca întotdeauna în astfel de situaţii, la început secontestă descoperirea pur şi simplu, iar mai apoi se spune că… da, ei bine, daracest lucru este lipsit de importanţă. Iar când se certifică şi faptul că esteun lucru întradevăr important, se spune că…da dar nu este ceva nou, se ştieasta de mult.

Întrebare: În ceea ce priveşte biofotonii probabil căne aflăm în momentul de trecerea de la a doua la a treia fază. Însă în 1975,când aţi făcut primele măsurători, s-a desfăşurat un capitol foarte puţinonorant pentru ştiinţa germană. Aţi fost dat afară de la Universitatea dinMarburg şi aţi avut foarte mari dificultăţi să continuaţi cercetările. Şicanelepe care le-aţi suportat din partea “Mafiei ştiinţifice” au durat ani de zile.Ce a putu să deranjeze atât de mult la desoperirea biofotonilor, încât să fiedeclanşată o astfel de “vânătoare de vrăjitoare”? Care au fost motiveleprincipale pentru care vi s-au pus atâtea piedici şi aţi fost atâta timpşicanat?

Popp: Aş fibucuros dacă aş cunoaşte toate aceste motive. La vremea respectivă eram multprea naiv pentru a putea recunoaşte adevăratele motive. Eram angajat la uninstitut în care medicina era predominantă, iar eu ca fizician eram un “corpstrăin” acolo. În 1972 Senatul institutului mă nominalizase în unanimitate caprofesor. Şi totuşi nu eram ţinut decât pe post de docent. Mai târziu amînţeles că de fapt se făcuse tot posibilul pentru a fi blocat, fiind unfizician şi nu un medic. Astfel că în 1980, când s-a ivit oportunitatea de aelimina docenţii din universităţi, aceasta a fost imediat folosită împotrivamea. Astăzi însă sunt fericit că lucrurile s-au desfăşurat astfel, căci dacă aşfi rămas acolo, nu m-aş fi putut ocupa atât de intensiv de munca de cercetare.Şi oricum, mai devreme sau mai târziu ar fi trebuit să plec de acolo.

   Desigur că la acea vreme a fost o loviturăgrea pentru mine şi pentru familia mea. S-a făcut tot posibilul pentru a fidestrus existenţial. Doar că astfel s-a obţinut exact efectul contrarintenţiei, fiind forţat să-mi intensific şi mai mult munca de cercetare.

Întrebare: Aţi găsitsusţinători financiari privaţi sau alte posibilităţi, pentru a continuacercetările?

Popp : Am avutun mare noroc, prin faptul că lucrurile au fost recunoscute ca fiind importanteşi prin faptul că au existat oameni care au considerat că aceste cercetăritrebuiau susţinute. Şi am găsit şi oameni de ştiinţi care m-au ajutat. Înprimul rând doresc să-l menţionez pe profesorul Nagl, cu care am lucrat multtimp împreună, şi care m-a luat la Universitatea din Kaiserslautern, şi a vrutchiar să-mi asigure un post de profesor acolo, dar nici el nu s-a putut impuneîn faţa opiniei şcolastice mecaniciste, căci pricipiile pe care teoriabiofotonilor le promulga nu puteau sau nu se dorea a fi recunoscute ca fiindcorecte la acea vreme. Nu era vorba de o confruntarea raţională de idei, ci purşi simplu de frica multora de a putea gândi şi altfel decât până atunci.

Întrebare : Da, în cazul Dumneavoastră au fost în faptparcurse toate procedurile specifice inchiziţiei pentru a distruge imagineaDumneavoastră în lumea ştiinţifică şi pentru a impune ideea că profesorul Poppaiurează…

Popp : …aiurează sau este nebun. Ministerul educaţiei din landul Hessen spre exemplu, afost atenţionat asupra faptului că fuseseră iniţiate expertize asupra mea, careconsiderau ca recomandabil să fiu internat într-un ospiciu de nebuni. Am scrisatunci decanului, care întorcmise această scrisoare de atenţionare către minister,spunându-I că tocmai eu, ca “bolnav” ar trebui să aflu despre toate acestea,pentru a putea întreprinde măsurile de îngrijire şi cele terapeutice necesaremie (ca om “bolnav”). Nu am primit niciodată răspuns la această scrisoare. Căcidesigur că nu existau astfel de expertize psihiatrice la adresa mea. Însă doarsimplul fapt că aşa ceva este insinuat şi scris într-o scrisoare către unminister, poate distruge viaţa şi cariera unui om.

Întrebare: De ce le este unor  fizicieni şcolastici aşa de greu să recunoascădovezile care vin din multe centre de cercetări şi universităţi şi carecertifică existenţa biofotonilor ca fapt ştiinţific. Este necesar ca o întreagăgeneraţie de fizicieni şi oameni de ştiinţă să dispară, pentru a se puteaperminte noilor idei să se impună?

Popp : Păipriviţi un pic întregul peisaj. Dacă cineva lucrează astăzi ca fizician, atunciel are un domeniu de specializare. Şi el va fi folosit ca tehnician sau reparăcomputere sau se ocupă cu internetul, alţii construiesc lasere, etc. Astfelfiecare are un domeniu special de activitate şi 99% dintre colegi nu pot fi însituaţia în care să cuprindă întreaga problematică, care este de naturăinterdisciplinară. Trebuie de asemenea să ştii ce este un AND, cum este acestaconstruit, cum funcţionează biochimia? Nu poţi să stăpâneşti doar fizica (şianume să o stăpâneşti foarte bine), ci trebuie să ai cunoştinţe şi în domeniulfenomenelor biologice. Nu ai voie să te axezi în principal pe o anumităspecialitate. În această privinţă este practic imposibil ca un fizician săspună “ştiu că cercetătorul X are dreptate”. Deoaece nici nu poate evalua acestlucru. Nu vreau să spun prin aceasta ca fizicienii sunt proşti, ci doar că eisunt specializaţi pe domenii specifice, în care se pricep de minune, dar ei nuau nici posibilitatea, nici specializarea, nici timpul necesar pentru arăspunde responsabil unor astfel de întrebări. Iar cei care fac aşa ceva suntîn ultimă instanţă şarlatani.

Întrebare: Aveţi în legătură cucercetările efectuate asupra celulelor  tumorale şi asupra radiaţiei biofotonilor oteorie asupra formării cancerului, iar într-un loc din cartea Dvs. am citit cămult mai mulţi oameni suprevieţuiesc unui cancer decât mor din cauza lui.Există o elită a cercetării tradiţionale a cancerului, care nu poate prividincolo de marginea propriei farfurii. Ori tocmai aceasta a făcut ca să puteţiobţine mijoace financiare pentru desfăşurarea cercetărilor în acest domeniu.Prin ce se deosebeşte teoria Dvs. a cancerului de cea tradiţională, şi ce anumea făcut ca teoria Dvs. să fie atât de puţin luată în serios de către cercetareadin domeniul cancerului?

Popp : Tocmaiaceasta a fost punctul principal al întregii poveşti: după ce m-am ocupatintensiv câţiva ani cu teoria oficială asupra cancerului, am ajuns la concluziacă modul de gândire al acesteia este fals. Modul de gândire porneşte fals de lapunctul în care se vorbeşte despre ocelulă tumorală. Celula tumorală NU EXISTĂ. Este la fel de fals ca atunci cândspui despre cineva că este asocial. O persoană se poate comporta într-osituaţie asocial, iar în alta social. Acest lucru depinde mai puţin de persoanăcât de interacţiunea acesteia cu mediul înconjurător. Acest lucru este capital.

   Dacă priviţi cercetarea tomorilor de astăzi,şi apar zilnic sute de lucrări noi în acest domeniu, totul este astfel văzut caşi cum cancerul ar fi o calitate a celulei, ca şi cum celula ar aveaproprietatea individuală de a genera cancer. Acest lucru desigur că poate apareîn evoluţia unei boli declanşate, dar întrebarea primordială este dacă există oproprietate a “individului” (celulei luată ca individ) de a se comporta fiesocial fie asocial, fără a ţine cont de interacţiunea cu mediul înconjurător.

   Unexemplu: în timpul lucrării mele de doctorat am activat şi ca profesor deşcoală, iar în clasa mea erau câţiva care aveau renumele de a fi “cei mai răi”din toată şcoala. Se spunea că nimeni nu poate să o scoată la capăt cu ei, şică ar fi fost mai bine să fie daţi afară din şcoală. Şi eu fusesem avertizat asupraacestui fapt, dar modalitatea mea de gândire era că toate aceastea aveau de aface cu interacţiunea acestor copii cu mediul înconjurător (social). Astfel căam procedat în cazul lor complect altfel decât se proceda îndeobşte. Unuia i-amdat responsabilităţi, i-am cerut să pregătească experienţele, la început nu preaera amator de aşa ceva, da ulterior a început să-i placă şi să se preocupe desarcinile primite, ca şi cum era propria lui dorinţă de a face aceste lucruri.

   La felstau lucrurile şi într-o uniune celulară (un ţesut). Acolo avem de a face cu celulecare sunt în interacţiune cu alte celule. Acelaşi lucru este valabil şi pentrucreşterea uniunilor celulare ca şi pentru reglarea creşterii (factorilor de creştere).Şi aici veau să mă reîntorc la Gurwitsch, acest genial gânditor, care vedeatocmai în efectele interactive ale luminii cauza pentru astfel de reglări ale creşterii,iar eu îi urmez ideea în totalitate. Cred desigur, că nu este numai lumina, maipot fi şi alţi factori (unde) electromagnetici, dar întrebarea cine sau cereglează factorii de creştere nu poate primi răspuns în domeniul molecular,anume nu poate primi un răspuns prin punerea sub microscop a unei molecule şirecunoaşterea unor oarecare defecte. Răspunsul poate veni doar în momentul încare este analizat întregul “joc”, doar atunci când ascult concertul simfonicşi nu instrumentele luate separat. Iar teoria pe care am conceput-o estesimplă. Eu spun doar un lucru simplu: atâta timp cât există “bună înţelegere”într-un organism, nu va exista nici un fel de cancer, de aceea cancerul esteîntotdeauna un deranjament (perturbare) al acestei cooperări între celule,cooperare prin care este hotărât tocmai factorul de creştere.

   Iar bazade cooperare elementară este constituită din undele de lumină care suntcaracterizate de fizică prin coerenţă, deci prin propietatea de a transmiteinformaţii prin intermediul undelor electromagnetice. Cancerul este prin urmateo dereglare a coerenţei comunicării intercelulare care are loc prin intermediulluminii (fotonilor). Iar această perturbare a coerenţei poate fi dovedită prinmăsurători tehnice. Am efectuat astfel de măsurători în ultimii ani. Şi s-aconfirmat mereu prin experimente, că celulele tumorale reacţionează astfel,încât coerenţa pe care o măsurăm este perturbată peste o anumită limită. Înconsecinţă dispare coerenţa, celula nu mai poate comunica cu celelalte celuleşi de îndată ce acest contact este întrerupt şi nu se întreprind măsurireparatorii din partea celorlalte celule, apare o tumoare.

Întrebare : Astaînseamnă că fără o transmitere de informaţii prin intermediul luminii(fotonilor) nu mai are loc o comunicare între celule, ceea ce duce la ocreştere haotică, fără o “înţelegere” cu celulele învecinată, deci una denatură… sălbatecă.

Popp : Filozofia merge un pic maideparte. Atunci când într-o societate, sau asociaţie, este preluat un membrunou, capacitatea de informaţie nu scade ci dimpotrivă, creşte. Atâta timp câtaceasta funcţionează, funcţionează şi grupul, societatea sau asociaţia. Dacăînsă prin preluarea unui nou membru capacitatea informaţională scade, atuncigrupul respectiv colabează, nu mai funcţionează. Aceasta înseamnă că osocietate sau asociaţie viabilă este dependentă de capacitatea de a schimbainformaţii între membrii componenţi. Acest principiu este identic în grupul sausocietatea umană ca şi în grupul sau asocierea de celule. Baza buneifuncţionări este înţelegerea, transparenţa, posibilitatea de expresie şitransmiterea de informaţii (tocmai de aceea dictatura ca forma socială este dela bun început sortită eşecului). Nu este vorba aici de obligativitatea,forţarea unui dialog, ci despre capacitatea de a articula ceea ce este necesara fi transmis celorlalţi membri ai grupului. Acest pricipiu este valabil şipentru grupurile de celule, iar baza fizică a acestui principiu este coerenţabiofotonilor, respectiv a undelor electromagnetice, prin intermediul cărora areloc acest schimb de informaţii.

   În biologietotul este în interconxiune. Atunci când spun că nu trebuie să facem dinmoleculă criteriul hotarâtor pentru înţelegerea fenomenelor biologice, deci şia bolilor, nu înţeleg prin aceasta ca molecula nu este importantă. Ceea ceînţeleg eu este faptul că trebuie să înţelegem cum funcţionează aceastăinteracţiune dintre materie şi câmpul electromagnetic pentru a putea vorbidespre o proprietate coerentă. Ceea ce este interesant şi în acelaşi timp fataleste faptul că, cu cât această teorie se va dovedi mai corectă, cu atât va ficercetătorul “mecanicist” mai convins că are dreptate, oricât de paradoxal arsuna acest lucru. Şi anume din următorul motiv: dacă această calitate decoerenţă este calitatea hotărâtoare, asta înseamnă în acelaşi timp că fiecareparticulă (membru) se află unită într-o astfel de “asociere” cu celelalteparticule prin intermediul acestui câmp. Şi oricine, care va dori acuma sădemonstreze că o anumită moleculă declanşează un cancer, va avea succes înteoria sa falsă, spunând că această moleculă “cancerigenă” este în legătură cucelelalte şi astfel le influenţează!

Întrebare : Deoarecetoate moleculele sunt în corelaţie între ele….

Popp : Exact. Unul acuză calciul,altul găseşte ceva în AND, altul descoperă un virus, al patrulea ceva proteine,al cincilea o membrană, şi toţi sunt convinşi că au dreptate. Dar ei au dreptatenumai deoarece toate lucrurile sunt interconectate prin astfel de interacţiunireciproce, şi deoarece doar funcţia integrală, integrativă a tuturor părţilordecide dacă o bază de comunicare este viabilă sau se prăbuşeşte. Tocmai deaceea este foarte greu să spui, în cazuri concrete, că pacientul X are tumoaredin acest sau acel motiv. Există doar extrem de rar cauze singulare pentru otumoare. Apare la un moment dat o situaţie conflictuală (de exemplu o loviturăa soartei, un şoc personal) care duce la o alimentaţie deficitară (neglijentă),se crează un cerc vicios… şi deci, care este singura cauză primară? Cândvatoate acestea se concentrează într-un punct slab al organismului, iar sistemulîşi spune “Ce caut eu oare în această lumea groaznică? Mai bine ar fi să plecde aici”. Şi se declanşează “procedura de sinucidere”. Care face şi ea partedin structurile informaţionale ale unui sistem. Şi tocmai din acest punct devedere etic, terapia de astăzi este complect falsă.

Întrebare : Se ia îndetaliu o tumoare, se arde cu laser, se radiază, se tratează chimic,medicamentos, şi ea dispare, deci se îndepărtează simptomele. Dar cauza primarăa bolii (a dezechilibrului şi incoerenţei informaţionale) rămâne, căci ea seaflă în altă parte, şi anume acolo unde coerenţa şi ordinea informaţiilor afost întreruptă…

Popp : Coerent nu înseamnă neapăratordonat. Ordonat este altceva decât coerent. Dacă într-un şir de soldaţi toţiţin capul întors spre dreapta, se spune că ei sunt ordonaţi. Dar asta nuînseamnă că sunt şi coerenţi, căci se prea poate că ei nu ştiu nimic unul desprecelălalt. Important este ca ei să ştie ceva despe ceilalţi (să se cunoască şirecunoască). Atunci acest grup de soldaţi va fi şi coerent, nu numai ordonat.

Întrebare: Un stol de păsărieste coerent pentru că el zboară într-o anumită diecţie şi într-o anumită formăordonată…
Popp :
Nu neapărat. Şi păsările pot probabil comunica unele cu altele chiar şi dacă nuzboară în aceaşi direcţie.

Întrebare : Ce poateaduce nou în viitor biofotonica în domeniul diagnosticului cancerului şi cumpot măsurătorile biofotonice să influenţeze terapiile şi  cauzele tumorilor. Cum poate biofotonica ajutaîn viitor?

Popp: Înprezent (interviul datează din 1999)efectuăm cercetări şi măsurători asupra câmpului luminos al omului. Amconsultat până în prezent circa 200 de persoane, printre care şi pacienţi cutumori cancerigene, şi nu am găsit un câmp luminos modificat, atunci cândcineva are într-un anumit loc din corp o tumoare. Aceasta este partea negativă.Deci spre exemplu, dacă cineva are o tumoare la ficat, nu trebuie să neînchipuim că acolo vom măsura un câmp luminos modificat. Dar în toate cazurileam putut constata că există asimetrii şi că pacientul cu tumoare are un câmpluminos relativ scăzut şi care se modifică (variază, oscilează) foarte puţin.Este prezentă o anumită “blocare, îngheţare” a emisiei luminoase. De abea dacăexistă vreo “cuplare” la ritmurile biologice. Găsim valori mici şi la oameniisanatoşi, dar acestea nu sunt constante ci oscilează în funcţie de diferiteritmuri, cum ar fi cel zi-noapte, ritmul lunar (ciclu), etc.

   La pacienţii cu tumori aceste ritmuri suntfoarte puternic diminuate. De aceea eu cred astăzi că o posibilă terapieantitumorală constă în principal în aceea că trebuieşte avut grijă de întregulsistem regulator, nu numai de locul unde a apărut tumoarea, ci de întregulpacient (integral ca om) astfel încât el să fie readus în ritmurile biologicenormale, să fie re-acordat. De exemplu mereu la răsăritul şi la apusul soareluisă se practice meditaţia, deci o re-cuplare la ritmurile naturale, împreună cumulte alte măsuri şi modalitaţi. În schimb, nu aş recomanda niciodată să sepractice distrugerea de ţesuturi. Poate eventual doar prin operaţie. Darţesuturile normale, ţesuturile conjunctive nu trebuiesc distruse! Acest lucruse poate obseva la multele “vindecări spontane” care au loc. Şi încă o observaţie(deşi este riscant să dai sfaturi generale), ar trebui să se gândească mai multîn direcţia îmbunătăţirii posibilităţilor de aşa-zise vindecări spontane, săfie acestea îmbunătăţite şi susţinute, să se încerce aflarea cauzelor care ducla vindecările spontane, să fie susţinut întregul organism în sensulautovindecării şi a restabilirii echilibrului psihic, şi să se “distrugă” cât mai puţin (dar aşa nu se mai fac afaceri cu medicamentele, chemoterapiile,radiaţiile, etc. etc.)

   Trebuie să i se dea pacientuluiposibilitatea să fie vindecat şi să se vindece, şi nu să i se pună un “termen”de “n” luni până la deces, timp în care prin distrugerea haotică a ţesuturilor,chipurile să i se îmbunătăţească viaţa. În ultimă instanţă, ar trebui capacientul să fie corect şi amplu informat, şi să fie lăsat să decidă singurdacă doreşte să urmeze calea chemoterapiilor şi radiaţiilor, sau o altă cale teapeutică.În spatele promisiunii unei calităţi de viaţă mai bune pentru un timp limitat,prin chemoterapii, se ascunde în fapt privarea pacientului de şansa devindecare pe care eventual o are.

Întrebare: Poate oferibiofotonica informaţii asupra unei terapii eficiente în cazul unui pacient,atât în cazul cancerului dar si al altor afecţiuni care implică un sistemimunitar slăbit. Eventual prin măsurarea intensităţii luminii să se poatăobserva dacă o anumită medicamentaţie este folositoare sau din contră,dăunătoare, şi care terapie ajută mai bine pe care pacient?

Popp : Da, credcă aici există o astfel de perspectivă în viitor. V-aş aminti aici că astăzisunt deja practicate metode de diagnostic care au fost folosite pentru primaoară de noi, şi anume îndreptarea unui fasciol laser asupra unui ţesut şimăsurarea intensităţii semnalelor luminoase reflectate de acesta, metodă careeste folosită astăzi cu real succes pentru diagnosticarea tumorilor în organeleinterne. Noi am fost primii care am recunoscut acest efect şi care am publicatstudii asupra acestei modalităţi de diagnostic.

Întrebare: Termenul consacrateste acela de luminiscenţă întârziată?

Popp : “DelayedLuminiscence”. Dacă poţi avea o metodă neinvazivă eficientă şi sigură dediagnostic, nu este greu să poţi găsi şi o bună terapie. Dacă pacientul poatefi în permanenţă observat, fără a-i produce daune, există şi posibilitatea de aurmări evoluţia terapiei. Din păcate astăzi se folosesc preponderent ori razeleRöntgen ori biopsia, sau alte metode invazive prin care se aduc daunepacientului. Pe termen lung aceastea nu sunt metode viabile.
Întrebare: Se poate presupune că înmomentul în care frecvenţele folosite între asociaţiile de celule vor fidescifrate, vom putea cunoaşte şi alfabetul sau limbajul acestor  frecvenţe prin care celulele comunică unele cualtele, astfel că în viitor măsurătorile biofotonice să provoace o revoluţieasemănătoare cu cea produsă acum o sută de ani de Röntgen şi metodele sale de diagnostic?

Popp : Ceea ceam sa spun acuma este desigur foarte speculativ, dar pot trage concluzii dinexperienţa noastră de până acum. Nu am folosit nici pedeparte toate posibilităţile tehnice care există. Eu cred că de exemplu prinobservaţia şi experimentarea modificărilor frecvenţelor în cadrul unei analizeintegrale a organismului, a unui spectru luminos integral care provine de laorganism, eventual şi prin analizare spectrului infraroşu, al microundelor,etc. vom putea în viitor ca printr-o astfel de analiză a emisiilor să facemposibil diagnosticul medical. Sunt convins că acest lucru este posibil.

Întrebare : Deciprintr-un scanner biofotonic, să spunem aşa, care este complect nedăunător încomparaţie cu radiaţiile Röntgen, vom putea obţine imagini care să ne deaindicii clare asupra situaţiei sănătăţii unei persoane…

Pop : Da. Am vorbit cu cercetătoriijaponezi despre aceste lucruri. Acolo se investesc anual sute de milioane dedolari în astfel de cercetări şi dezvoltări tehnologice. Jaopnezii intentioneazăsă creeze un sistem (catod) care să poată fi folosit pentru, să spunem“instantanee” ale unei persoane care să măsoarea emisiile luminoase în întregullor, ale întregului organism. Deocamdată aşa ceva este deosebit de costisitor.Un astfel de aparat ar costa la ora actuală probabil în jur de 15 milioane deEuro. Dar la început totul este scump. Cu timpul vom putea dezvolta tehnologiicare să reducă preţul de cost. Iar dacă vom putea cu un astfel de aparat să“scanăm” să zicem 50 de persoane pe zi, atunci costurile vor fi amortizate.Nemai vorbind de beneficiile asupra sănătăţii prin diagnozaea corectă apacientului.

Întrebare : Aţiefectuat măsurători biofotonice şi asupra eficacităţii homeopatiei şi apreparatelor homeopatice. Homeopatia a obţinut succese terapeutice denecontestat astăzi. Contestat rămâne doar principiul de funcţionare alhomeopatiei, principiul de bază, şi anume dacă eficacitatea metodei constă înaceastă diluţie a substanţei active şi în “agitarea” ei, sau este vorba doar deautovindecare, de puterea de credinţă a pacientului în propria vindecare(efectul placebo). După o vreme aţi oprit cercetările în această direcţie,pentru că v-aţi aflat într-o dilemă: nu puteaţi da dreptate nici medicineialopate, care spunea că homeopatie este o şarlatanie, nici homeopatiei, carefiind singura “cale adevărată”.

Popp : Nu am întrerupt acestecercetări deoarece m-aş fi aflat sub o “presiune” de vreun fel. Este adevăratcă datorită homeopatiei a trebuit să părăsesc Universitatea Kaiserslautern. Mis-a interzis să mai ţin cursuri, deoarece accepasem un contract de cercetareasupra homeopatiei. Şi mi-am atras şi antipatia homeopaţilor, deoarece acestecercetări nu au condus la nici un rezultat.

Întrebare : Ceexperimente aţi efectuat în acest context?

Popp : Am intoxicat plante şiulterior le-am tratat cu preparate homeopatice obţinute din aceaşi toxină cucare fusese intoxicată iniţial planta, pentru a putea observa diferenţeledintre plantele terapiate şi cele neterapiate sau tratate cu placebo. Prin aceastămetodă am observat diferenţe mici, în nici un caz în zona procentelor mari,zonă în care întreaga poveste ar fi putut deveni interesantă. Pe deasupraefectul unei potenţe mai mari nu era mai mare ci dimpotrivă, scădeaeficacitatea, astfel încât nu ştiam cum să merg mai departe cu cercetările şisincer vorbind, nu vedeam nici o posibilitate, cu mijloacele tehnice care îmistăteau la dispoziţie să ajung la indicii importante. Dar nu am tras nici oclipă concluzia că homeopatia nu ar avea nici un efect. Pur şi simpludeocamdată ne aflăm în situaţia în care putem spune cu siguranţă un singurlucru: nu avem o dovadă ştiinţică cum că homeopatia ar fi eficace (făcândexcepţie de rezultatelor obţinute asupra pacienţilor, care pot fi însă deviatespre domeniul placebo – vindecare spontană – credinţă în vindecare, etc.) darnu avem de asemenea nici o dovadă clară ştiinţifică precum că homeopatia nu arfi eficace.

   Seconsideră, nu fără argumente, că este imposibil, în cadrul unui model chimic,să obţii ceva fără a avea nici măcar o moleculă dintr-o anumită substanţă. Iardespre impurităţi nu are nici un sens să speculezi. Totuşi din punct de vedereal fizicii, eu cred că este posibil ca homeopatia să fie eficace. Hahnemann aintrodus două principii foarte importante, similaritatea şi potenţarea, şiastfel a folosit ceva ce în fizică se cunoaşte destul de bine, anume pricipiulREZONANŢEI. În ultimă instanţă, rezonanţa nu este altceva decât “apelarea lasimilitudine”. Este ceea ce se cunoaşte în mod practic atunci când un diapazoneste lovit (deci pus în vibraţie) şi un alt diapazon aflat în apropiere intrăşi el în rezonanţă, fără a fi lovit. Şi întradevăr există în biologie un astfelde efect. Am vorbit mai înainte despre fenomenul de fotoreparaţie. Este exactacest lucru. Prin radiaţii intense cu lumină ultravioletă de 380 nanometriiprovocăm daune, dar cu o cantitate foarte mică din această lumină declanşămprocesul de vindecare. Deci avem în biologie ceva deja cunoscut, cercetat şiconfirmat, care urmează exact acest principiu de bază în homeopatie.

   Ca şifizician pot să-mi închipui foarte bine cum funcţionează aşa ceva. Desigur căeste ceva vag, nu am dovezi ştiinţifice, dar pot sa-mi închipui că aşa cevapoate funcţiona. Prin agitarea apei (potenţare) se acţionează asupra acesteia.Bun, fizica spune că după 10 la puterea minus 9 secunde ambele ape (neagitatăşi agitată) sunt din nou în aceaşi stare. Dar acest lucru este corect doarcondiţionat. Este posibil ca în apă să rămână prezente microoscilaţii, caresunt stări coerente, şi care nu dispar conform legii exponenţiale, ci potrămâne pentru mult timp prezente în apa respectivă. Se vorbeşte în acest cazdespre “solitoni”. Ne putem imagina că aceste “zgâlţâiri” frecvent efectuate,moduleaza cumva cu medicamentul, şi acest lucru are acelaşi efect ca şi asupradiapazonului care intră în rezonanţă, astfel încât energia toxinei care se aflăîn “oscilaţie”  înaltă în organism, estediminuată, redusă. Un astfel de fenomen poate fi posibil. Şi desigur că unchimist sau un biolog nu va accepta acest lucru, căci pentru ei o astfel deidee este străină.

   Eu nu credcă toţi homeopaţii sunt şarlatani. Mulţi dintre ei obţin succese terapeutice.Dar sincer vorbind, eu nu văd o mare deosebire între eficacitatea homeopatieişi a efectul placebo (şi aici întâmpin puţină înţelegere din parteahomeopaţilor). Efectul placebo este considerat de către medicina şcolastică afi ceva puţin valoros, nesemnificativ. Dar este un Efect. Chiar şi medicinaşcolastică îl recunoaşte şi acceptă, deşi încearcă permanent să-l bagatelizeze.Dar ce ar fi dacă prin astfel de preparate după regulile lui Hahnemann, s-arobţine o schimbare de “dispoziţie” în organism, o schimbare în sensul în care pacientulnu numai că va crede în vindecare, dar el va fi chiar convins de aceasta, lucruce modifică şi reacordează organismul către o vindecare. De altminteri suntconvins că o astfel de “totală convingere” în vindecare este una dintre cheile esenţialeale oricărei vindecări, poate cel mai eficace medicament sau terapie, dar carenu stă în mâna unui medic sau savant, ci doar în mâna pacientului. Acest lucrumi se pare foarte logic şi plauzibil, dar ambele grupe, atât homeopaţii cât şialopaţii nici nu concep să discute aceste aspecte. Alopaţii susţin că efectulplacebo este ceva minor, şi nu are legătură cu homeopatia, în timp cehomeopaţii se tem ca nu cumva să fie “împinşi” şi reduşi la efectul placebo. Deşiar trebui să se bucure, căci efectul placebo este ştiinţific recunoscut, şideci şi acceptat de medicina şcolastică, ori acest lucru ar trebui să ducă laachitarea terapiei homeopatice (considerată ca fiind bazată pe efectul placebo)de către casele de sănătate.
Întrebare: Placebo este în fond terapiacea mai bună, complect neinvazivă şi lipsită de efecte secundare. Existăexemple în care efectul placebo a vindecat şi cele mai severe boli, considerateincurabile.

Popp : Da, desigur. Şi nu ar finimic mai simplu, dacă s-ar accepta sau cel puţin considera ca posibile acesteconexiuni, şi atunci s-ar porni către direcţia corectă. În loc de aceasta, sepractică o politică de cercetare, atât de către alopaţi cât şi de cătrehomeopaţi, care, vă asigur, poate continua încă o mie de ani, fără rezultate.Deoarece direcţia în care se “mărşăluieşte” este complect greşită.

Întrebare : Nu aţi pututreleva nici un fel de acţiune mecanicistă a homeopatiei, dar ceea ce aţi arătatconfirmă într-o oarecare măsură că celebra “memorie a apei” există totuşi.Poate constitui un răspuns la întrebarea asupra acţiunii homeopatiei faptul cămolecula de apă poate transporta anumite informaţii, ceea ce ar duce la premizacă această apă este un “informaţională”,lucru menţionat de unii homeopaţi, deşi încă necertificat complect  ştiinţific?

Popp : Cel puţin nu văd nici un motivpentru care aşa ceva nu ar fi posibil. Memoria este desigur o chestiune detimp, anume cât timp este o astfel de memorie activă. Dacă am un senzor careînregistrează activităţi care în mod normal nu mai pot fi certificate, acestsenzor măsoară un cu totul alt timp de memorare decât un detector de sistemobişnuit. Asta înseamnă că memoria nu este doar o chestiune de obiect care estecercetat, ci şi o chestiune de senzor (detector) care trebuie să analizeze(măsoare) un obiect. Dacă de exemplu agit (potenţez) apa şi o măsor cu unsenzor care nu poate măsura microvibraţiile, atunci memoria este de 10 laputerea -9 secunde. După care memoria este terminată. Dacă am un senzor extremde sensibil însă, care măsoară microvibraţiile, de exemplu un senzor biologic,care este cu mult mai sensibil decât un detector fizic, atunci poate că acestsenzor va percepe o memorie în timp mult mai mare, de săptămâni, luni sau poatechiar ani. Aceste lucruri nu sunt luate în considerare în aceste discuţii lapidareasupra memoriei. Unii spuncă apa are memorie, alţii spun că nu are. Dar ei nuştiu nimic despre faptul că toate acestea depind de felul în care memoria esteînţeleasă, cum este definită şi măsurată.

Întrebare: Sunteţi în măsură la ora actuală săconstruiţi şi livraţi aparatură biofotonică prin care se pot analiza produselealimentare. Totuşi prin aceasta nu aţi devenit simpatic nici fermierilor obişnuiţişi nici fermelor “BIO”…

Popp : Da, separe că există o polaritate în societate, prin care adevărul este plasat undevala mijloc şi totuşi nu este definit ca fiind un compromis. Şi în cazul analizeialimentelor apare brusc un nou aspect al proprietăţilor calitative ale unuiprodus, care nu fusese constatat până acum. Chimistul nu vă poate spune preamulte lucruri despre prospeţimea produsului, despre cum se măsoară gradulacesteia. Sau nu vă poate spune prea multe despre capacitatea de germinaţie, spreexemplu despre cea a cerealelor. Dacă macin bobul de grâu, moleculele analizateastfel sunt toate la fel. Analiza nu va putea releva nimic despre toateproprietăţile bobului de grâu. Pe de altă parte fermierul bio nu se orienteazăneapărat după constatările ştiinţifice, ci mai degrabă după propriul său simţ,care poate fi corect sau fals. Şi în această privinţă există mai multe “formulemiraculoase” decât probleme. În esenţă problema principală astăzi constă înfaptul că ogoarele nostre, solul, este practic  

supra-îngrăşat,faptul că fermierii sunt constrânşi să creeze supra-producţii, deoarece trebuiesă fie ieftini, etc. Pe deasupra mai apar o serie de alţi factori cum ar fi influenţasoarelui, calitatea solului, alegerea sortului corect, etc. Şi aici neconfruntăm cu aceaşi problemă, şi anume cu faptul că nu se permite punereaîntrebărilor corect, ceea ce duce la rezultate deformate, false.

Întrebare: Şi cum ar trebui săfie acestea formulate în cazul produselor alimentare?

Popp : În primulrând trebuie să definim exact, ce este aceea CALITATE? Pe linia corectă ne-apus cineva care a fost la fel de genial ca şi Gurwitsch, anume fizicianul(quantic) Erwin Schrödinger. El a pus întrebarea corect, prinaceea că în privinţa alimentelor, producătorii îşi pun doar problema dacă unconsumator va fi aprovizionat prin aceste alimente cu energie. Dacă ar fi doaracest aspect, atunci putem mânca nitroglicerină, şi vom avea destulă energie,nu? Vom putea chiar exploda de atâta energie!c Problema este dacă persoana careconsumă va fi corect “informată” de către aliment, dacă acesta stabilizează şireaduce “ordinea” din consumator.

Întrebare: Undeva scriaţi că înultimă instanţă, noi ne hrănim cu lumină. Schrödinger spunecă prin alimente se capătă starea de “ordine”, prin care combatem Entropia, adicăstarea de dezordine din corp, ne informăm cu “ordinea cosmică”, în momentul încare ne hrănim cu alimente sănătoase. Toate acestea amintesc de imaginea arhaică a omului ca fiinţă de (din)lumină, precum şi de conceptul conform căruia în ceea ce priveşte alimentaţia,nu materia, cantitatea de calorii este hotărâtoare, ci tocmai informaţialuminoasă coerentă pe care o putem primi prin hrană. Acuma, dacă eu sunt o“fiinţă din lumină” şi vreau să ştiu care plantă, care legumă, ou, care hranăeste pentru mine optimală? Pot să-mi imaginez că peste 20 de ani să zicem, înbiomagazine alimentare, la casă se va afla un aparat care va măsura valorile“de lumină” ale salatei, untului şi legumelor pe care vreau să le cumpăr şicare îmi va putea spune dacă un produs este în ordine, este un aliment sănătos?

Popp : Desigur,ca idee este corect să defineşti calitatea obiectiv, în loc să defineşticalitatea în funcţie de sursa de provenienţă a produsului. Deoarece locul de origine al unui produs nu este o garanţie pentru calitate. Climaşi încă multe alte elemente joacă un rol important. De curând am avut exemplufoarte edificator în acest sens cu un soi de cereale (Alac) care proveneadintr-o cultură Bio comparat cu o altă producţie convenţională. Dar producţiaconvenţională (la o administrare moderată de îngrăşăminte artificiale) proveneadintr-o zonă unde cereala respectivă creştea foarte bine, iar producţia Bioprovenea dintr-o zonă neadecvată pentru această cereală, şi ca urmare calitateaproducţiei convenţionale era evident superioară celei Bio. Deci nu estesuficient să spui (sau să scrii pe etichetă) că produsul provine dintr-ocultură Bio. Mult mai bine ar fi să învăţăm să ne readucem aminte cum sădeosebim singuri, după gust, aromă şi apetit, care produse ne fac bine şi carenu. Felul noastru de a ne hrăni, pe fugă, stresaţi, ne omoară. Foarte multeboli cronice (inclusiv cancerul) îşi au originea în modul de alimentaţiemodern, şi aici uitaţi-vă la americani şi la Fast Food-uri. În prezent seconsideră că trăim mai mult, dar în realitatea nu trăim mai mult, ci suntem „conservaţimai mult”. Murim mai încet. Aceasta este situaţia.

Întrebare: În concluzie,trebuie să ne comportăm, atunci când este vorba despre alimentaţie, la fel caîn cazul cancerului, adică să privim tot ansamblul, tot complexul de factori.

Popp : Nu,aceste lucruri sunt importante pentru producător (soaele, clima, calitateasolului, etc.) dar ar fi important să putem dezvolta metode prin care analizacalităţii să se poată face integral. Tocmai de aceea este în ochii mei atât deimportantă biofotonica. Ar trebui ca deja producătorul să facă astfel deanalize ale produselor sale, de la bun început, şi nu atunci când acestea suntdeja pe piaţă.

Întrebare: Aţi pus la punct ometodă prin care puteţi deosebi ouăle de la găinile crescute liber de cele dela găinile ţinute în baterii. Conform conceptelor biologice nu există nici odeosebire între ouăle celor două surse. Oul este ou. Şi totuşi existădiferenţe, chiar dacă hrana găinilor este în ambele cazuri identică…

Popp : Avemdovezi şi exemple în acest sens. Hrana era identică, soiul de găini eraacelaşi. Deosebirea era că unele găini puteau ieşi afară atunci când doreau, întimp ce altele erau ţinute în cuşti. Aceasta era singura deosebire. Iarrezultatele analizelor au arătat deosebiri dramatice în momentul efectuăriimăsurătorilor emisiei de biofotoni. Deosebiri de 100%. Ouăle găinilor ţinute liber aveau de două ori mai multăemisie biofotonică decât ale celor ţinute forţat în cuşti. Ceea ce înseamnă căar fi trebuit să fie de două ori mai scumpe!
Întrebare: De aceea aceste ouă sunt dedouă ori mai bune sau mai sănătoase, deoarece au o cantitate dublă deinformaţie luminoasă coerentă.

Popp : Da. Bun,acuma noi spunem “de două ori” ceea ce poate însemna chiar şi de zece ori maibune. Nu ştim. Această puternică modificare poate provoca din punct de vederefiziologic-nutritiv schimbări dramatice (în bine sau în rău) ale calităţiialimentelor. Iar consumatorul simte acest lucru, şi atâta timp cât omul îşifoloseşte senzaţiile şi raţionalitatea de bază, veche, instinctuală, el vaputea face desoebirea între două produse aparent identice.

Întrebare: M-aş reîntoarce lalegile de bază ale biofotonicii. Avem în medicina tradiţională vechile concepteale forţei vitale, fie că este numită Brahma, Qi sau altcumva. Avem de asemeneavechea concepţie asupra aurei, în diferite şcoli şi filozofii esoterice. Biofotoniiîmi apar mie ca, în esenţă, o materializare a acestor lucruri despe carevorbeşte atât de mult medicina tradiţională. Gurwitsch a avut la acea vremedificultăţi datorită faptului că fizica quantică nu atinsese încă un nivel dedezvoltare suficient. Sunteţi de aceaşi părere cu mine, că biofotonica este înfapt dovada materială a existenţei aceste forţe vitale cunoscută în vechileculturi?

Popp : Deci,faptul că astfel de concepte existau din vremuri străvechi, şi faptul că maitârziu au fost catalogate ca “ezoterice” nu este nici pe departe o dovadă cărespetivele concepte ar fi false, sau am avea de a face cu o excrocherie. Cafizician sunt de părere că dacă astfel de concepte au existat dintotdeauna,înseamnă că în spatele lor se află lucruri reale, concrete. Nu pot fi niştefantezii aiurite. Şi în vremurile străvechi oamenii puteau gândi. Iarcapacitatea de gândire nu s-a modificat semnificativ în ultimele câteva mii deani. Eventual ea a devenit astăzi ceva mai ineficientă! Însă din punct de vedereştiinţific important este să vedem dacă aceste lucruri pot fi certificate cumijloacele tehnice pe care le avem astăzi la dispoziţie. Una dintreprincipalele probleme era că nu se putea stabili o legătură dintreinteracţiunile non-locale şi rezultatele locale. Iar aici fizica quantică aajutat enorm, tocmai deoarece în esenţă fizica quantică se ocupă tocmai cuacest gen de probleme. Teoria quantică localizează “câmpuri”, localizează“apariţii”, despre care nu se ştie ce anume exact sunt. Ea ştie doar că atuncicând se organizează anumite experimente specifice, acestea duc la anumiterăspunsuri care relevă astfel de “apariţii”. Aceasta începe deja cu conceptulde Foton. Eu nu definesc fotonul ca o particlă, deşi teoreticienii din fizicaquantică în numesc mereu astfel. Fotonul este de fapt un proces. Este un procesde interacţiune al unui câmp electromagnetic cu un sistem de detectare, astfelîncât o anumită cantitate energetică este transmisă într-un anumit timp. Atuncicând produsul acestei transmisii energetice multiplicat cu timpul necesarpentru o anumită cantitate energetică, anume quantumul de acţiune Planck estedepăşit, atunci se poate spune, aha, acum am declanşat/anulat un foton? Fotonuleste un proces. Şi ce anume se petrece în spatele acestui proces (fenomen) nupoate fi recunoscut (cunoscut). Pur şi simplul fapt că astăzi ştim că existălucruri pe care fundamental nu le putem recunoaşte a dus la o modificare aimaginii pe care o avem asupra lumii, ceea ce ne oferă şi posibilitatea de agândi asupra sistemelor biologice într-o cu totul altă manieră. Nu mai suntemconstrânşi astăzi să ordonăm fiecare moleculă la locul şi timpul potrivitpentru ea, ci putem să ne concentrăm asupra a ceea ce este important săînţelegem şi asupra a ceea ce ar fi important să pricepem.

   Şi nici nu este important (sau AŞA deimportant) să ştim ce reacţie are loc în organism, câte molecule, care se mişcăîn permanenţă de colo-colo, şi ce anume fac ele între ele. Important este să  descoperim, de ce anume are loc o reacţie laun anumit moment dat într-un anumit loc dat. Iar la această întrebare biochimianu ne dă nici un răspus. Doar fizica quantică poate oferi acest răspuns. Ea nepoate oferi şi un răspuns la întrebarea “de ce nu trecem prin uşă ca o gărmadăde molecule”. Deoarece nu suntem un nor de molecule, ci o UNITATE, compactă, încare degetul mic de la picior este la fel de important ca şi urechea dreaptă,şi ambele aparţin împreună acestei UNITĂŢI!

   Apare astfel sentimentul “integralităţii”? Nupot răspunde la această întrebare prin cunoştinţele medicinei şi biologieişcolastice, care ne spune că fiecare celulă este separată, are un AND, produceenizime, ş.a.m.d. La această întrebare se poate răspunde doar prin “câmpuri”,care ţin totul împreună, care se află cumva în spatele a ceea ce noi măsurăm.Iar acest ceva pe care încă nu-l cunoaştem este un câmp complex, cu o cantitateenormă de informaţii, pe care nici măcar nu ne-o putem imagina. Acest sentimentde integralitate nu se constituie din “câmpul cunoaşterii”, ci din acest câmpcu multe posibilităţi. Este un câmp potenţial care ne “ţine împreună” (ţinecelulele împreună). Sunt forţe ale vacuumului, în ultimă instanţă, sunt forţecare se constituie prin aceea că există infinite posibilităţi de a se “cupla”împreună, încât apare sentimentul clar al integralităţii conştiente. Aceasta nueste cunoaşterea a ceva, ci este tocmai “incertitudinea” comună care ţine lucrurilelaolaltă, ceea ce noi denumim conştiinţă şi ceea ce este de o imoprtanţă majorăpentru înţelegerea vieţii.

Întrebare: De întrebarea pecare a pus-o Schrödinger : “ce esteviaţa?” ne-am apropiat un pic în anii  70.Aţi avut ocazia să staţi de vorbă şi să lucraţi cu laureatul cu premiul Nobel,Ilya Prigogine. El ne-a propus un astfel de model pentru explicarea vieţii, afelului în care funcţionează sistemul, care funcţionează ca un sistem integral,dar care pe de altă parte se află într-un echilibru fragil permanent.

Popp : Prigogines-a referit în primul rând la sistemele lipsite de viaţă, iar ceea ce a doveditel a avut o însemnătate poate la fel de mare ca descoperirea Americii. El arecunoscut cel dintâi faptul că în afara unui echilibru termic stabil, existăstructuri auto-regulatorii. Înaintea lui Prigogine aşa ceva era considerat caimposibil, deoarece se spunea că atunci când încălzeşti ceva, apar structurilipsite de formă şi haotice, şi deodată s-a cetificat că prin încălzire apar bruscstructuri noi…

Întrebare: Ordini noi,structuri ordonate…

Popp : Ordininoi, pe care le-a numit structuri disipative, iar mai târziu le-a redenumitstructuri coerente. Acest lucru a produs o schimbare de gândire în ştiinelenaturii, căci s-a recunoscut brusc faptul că în afara sistemelor termice aflateîn echilibru există sisteme care se pot stabiliza. Astăzi, la mult timp dupădescoperirea lui Prigogine, se merge chiar mai departe, putându-se înţelege ceînseamnă “foarte departe de echilibrul termic”. Este posibil de exemplu, să nuapară schimbări dramatice de temperatură, ci doar în apropierea nemijlocită acondiţiilor iniţiale de temperatură, care să creeze structuri care sunt “foartedeparte” de “echilibrul termic”, deoarece au funcţii autocatalitice, deoarecenu ineracţionează între ele. Iar sistemele biologice par a fi sisteme absolutdeosebite, care din punctul meu de vedere, pot crea “fiinţe vii” şi care seaflă fizic în apropierea echilibrului termic, dar care se organizeazăautocatalitic foarte diferit şi astfel deci contrar celui de-al doilea paragrafal teoriei căldurii, negentropia, şi deci care astfel pot acumula “ordine”.Aceasta ar fi la modul general definiţia. Întrebarea este însă de ce? De cecrează astfel de sisteme ordonate? Care este cauza pentru aceasta?
Întrebare: În fapt aşa ceva nici nu ar fiposibil, căci este răsturnat cu susul în jos ce-a de a doua regulă atermodinamicii?

Popp : A douaregulă nu este în nici un fel atinsă. Ea este valabilă doar pentru sistemeleînchise. Iar un sistem biologic, chiar şi doar din acest motiv, nu poate fi unsistem închis. Dar acuma apare întrebarea hotărâtoare: cum putem explica dinpunctul de vedere al fizicii acest lucru? Iar răspunsul meu este unul foarteprofan, care nici măcar nu este gândit până la ultima consecinţă. Dar ştiu cădrumul duce numai prin acest răspuns: avem o concentrare de informaţii enormă înAND. AND-ul are o capacitate de concentrare a informaţiei care depăşeşte astăziorice posibilitate tehnologică. Un volum de 10 la puterea 9 centimetri cubi procelulă. Acolo găsim o moleculă care are o lungime de 2 metrii, răsucită într-unmod extrem de rafinat, şi care are un număr de baze perechi de 10 la puterea10. Pentru întreaga omenire asta ar însemna un fir cu o lungime de 10 la puterea13 kilometrii, ceea ce este aproximativ egal cu diametrul sistemului nostrusolar. Iar din punct de vedere molecular, această concentrare informaţionalăduce la un fenomen care în fizica cotidiană nu este cunoscut şi nici din punctde vedere tehnic nu este realizail. Acest fenomen se cheamă condensarea Bose.Adică fotonii sunt acolo pur şi simplu condensaţi şi îngheţaţi. Ei capătă ocomplect nouă stare de agregare, care nu este cunoscută tehnicii actuale. Înaceastă nouă stare lumina poate fi efectiv “îngheţată”, conservată! Ceea ceduce la această stabilitate.

Întrebare: Aţi descris AND-ulca o moleculă “nesfârşită”. Totuşi AND-ul uman este inactiv în proporţie de97-98 %... adică nefolosit (inutil?). Evoluţia însă tinde spre eficienţă, şieste foarte puţin probabil că o astfel de moleculă, care s-a dezvoltat înmiliarde de ani, formată într-o astfel de lungime, să fie

într-un procent atâtde mare nefolosită. Ipoteza Dumneavoastră este că AND-ul este în ultimăinstanţă o “pompă de lumină” sau un “rezervor de lumină” care foloseşte tocmaisistemului de informaţie, şi nu doar ca plan de construcţie genetică.

Popp : Deexemplu prin cuplările de lumină se transmit informaţii moleculelor separate(individuale) din “uniune” (ţesut), în ce loc şi la ce moment dat trebuie sădevină active. Problema organizării este rezolvabilă doar prin aceastăconcentrare de informaţii. Aceasta înseamnă că cele 98% aşa-zise “libere”, înfapt joacă un rol extrem de important, şi anume cel de organizare a întreguluisistem (corpul omenesc). Există din ce în ce mai mulţi biologi din domeniulmolecular care cred acest lucru, dar care spun că, ei bine, aceştia sun“birocraţii din celule”.

Întrebare : Existăipoteze care postulează că morfogeneza (crearea formelor) are loc printr-unproces de acţiune la distanţă. Dar biofotonii sunt contrariul “acţiunii ladistanţă”, sunt extrem de slabi, “scurţi” şi concepuţi, ca sa spun aşa pentruacţiune din apropiere. Credeţi că prin acest “câmp de biofotoni”, nu mai suntnecesare alte câmpuri fizice sau non-fizice, adcă altfel spus, că ei sunt înstare să explice fenomenul vieţii în întregul ei? Problema creării formelor,aşa cum ne-o prezintă neodarwinismul, este nemulţumitoare, căci acesta spune căAND-ul este planul genetic de construcţie. Dar AND-ul din genunchiul meu esteindentic cu cel din nasul meu, şi totuşi nasul creşte altfel (are altă formă).De  unde ştie celula din genunchi că esteîn genunchi, şi ce anume rol are ea acolo, şi cea din nas că este în nas?Laaceastă întrebare învăţătura şcolastică nu ne poate da un răspuns. Credeţi căîn afară de biofotoni mai avem nevoie şi de alte “câmpuri”, aşa cum sugereazăRupert Sheldrake, care spune că fiecare specie îşi construieşte un “câmp”, careeste transmis “non-local”?
Popp : Estefoarte grau să faci afirmaţii categorice. La început am crezut că suntsuficiente câmpurile electromagnetice, deoarece posibilităţile pe care le avemprin acestea nu sunt nici pe departe epuizate şi nici nu ştim ce posibilităţine mai pot oferi aceste câmpuri. Este foarte greu să înţelegi complect şiposibilităţile câmpurilor electromagnetice pentru organismele biologice, dinpunctul nostru de vedere de astăzi. Totuşi tind în ultima vreme din ce în cemai mult să acord mai mult credit lui Sheldrake şi altora ca el, şi aceasta dinurmătorul motiv: Există şi în teoria quantică interacţiuni

ne-electromagnetice,care sunt de o mare însemnătate şi care merg exact în direcţia aleasă deSheldrake. Mă gândesc aici la un schimb de interacţiuni sau la “forţa Cazimir”“Forţa Cazimir” este de sorginte ne-electromagnetică. Este o forţă care apareprin faptul că o parte din spaţiu este eliminat. Nu este o forţă electrică însine. Asemănător ne putem imagina şi forţe de “schimb” care pot apare doar prinsimplul fapt că anumite particule sunt identice. Dacă schimbăm între ele douăparticule indentice într-un anumit moment temporal, ele desigur că nu ştiu căau fost “schimbate”. Ca doi gemeni indentici care, îşi schimbă locurile, şidacă nu vezi această acţiune, nici nu observi vreo schimbare. Această“confundare a particulelor” conduce la o situaţie care nu este diferită desituaţia anterioară, şi astfel se nasc forţe de “schimb”, care suntcertificabile, demonstrabile. Cauza apariţiei lor nu este o forţă electrică, cidoar “imposibilitatea de distingere” între particulele identice, adică estevorba de o

aşa-zisăforţă statică. Acest lucru duce la situaţia paradoxală, că avem simultan înunivers posibilitatea ca fiecare particulă să-şi schimbe locul cu o altăparticulă identică, ceea ce duce la concluzia logică a afirmaţiei că totul esteinterconectat (în legătură) în univers. Fiecare este legat cu restul şi totuleste legat cu fiecare. Astăzi trebuie să vorbim despre un neţ de interacţiuniinterşanjabile (pânză de păianje, engleză=Net) care leagă particulele fiecarecu fiecare (de unde ideea Internetului). Aceste forţe există, sunt prezente şijoacă, după părerea mea, în organism un rol fundamental.

Întrebare: Tocmai săptămâniletrecute a apărut un articol în “New Scientist” asupra acestui fenomen al“schimbului” în fizica quantică. Este vorba despre realitatea faptului, care lavemea respectivă l-a înebunit pe Einstein, că dacă două particule identice(gemene) sunt  trimise în direcţiicomplect opuse, şi ele rămân totuşi în legătură una cu alta, chiar şi atuncicând nu se mai află în situaţia de a putea comunica între ele, decât poate doarcu viteza superioară luminii. Acest experiment (mai multe puteţi vedea şiînţelege în “Maticea divină” a lui Gregg Braden) ne duce la concluzia că dinpunct de vedere quantic nu mai putem discuta altfel decât despre “totul ca unîntreg”. Ceea ce este interesant este faptul că la biofotoni acest fenomen esteşi el de presupus, această dublă-stare, acest paradox particulă-undă, deci unîntreg, o frecvenţă sau undă care se întinde peste tot organismul.
Popp: Sevorbeşte aici despre “situaţii comprimate”, despre situaţii ne-clasice. Şi estedesigur extrem de interesant faptul că astăzi se ştie ceea ce nu se ştia lavemea când am început eu cercetările, anume că astfel de “situaţii comprimate”apar doar atunci când intensitatea luminoasă este extrem de slabă. Deci tocmaiîn acea situaţie în care ne aflăm noi cu biofotonii, în care fiinţele vii emitlumină. Dacă intensitatea ar fi mai mare, acest fenomen nu ar fi posibil. Şiabea de la acest punct, de câteva sute de quante în câmp, apar astfel defenomene cum ar fi “relaţia de neclaritate”. Nu mai este necesar să stabileşti“locul şi “neclaritatea”, ci puteţi face aceasta pe seama”neclarităţiifrecvenţei” şi invers. Avem astfel deodată posibilitatea să localizăm câmpulîntr-un punct, ca o moleculă să se întâlnească cu un foton, sau sau ca întregulsistem ca unitate să fie cuprins în acest foton. Pentru aceasta este desigurnecesară o bandă de frecvenţe extrem de largă, şi acesta este probabil şimotivul pentru care avem în spectul biofotonilor o bandă de frecvenţe foartelargă. Nu avem lumină monocromă, ca la laser, avem un spectru extrem de larg defrecvenţe, ceea ce poate în acest domeniu duce la localizare şi delocalizare,la unirea sau separaea particulelor.
Întrebare: În cazul Dumneavoastră se parecă vechiul proverb cu “Nimeni nu-I profet în propria-i ţară” se potriveştefoarte bine. În străinătate cercetările Dumneavoastră sunt luate foarte înserios şi sunt multe experimente subvenţionate. Care este stadiul actual alcercetărilor din biofotonică, ce se petrece în acest domeniu actualmente înstrăinătate şi la ce ne-am putea aştepta în viitor?

Popp: Pentrumoment avem circa 40 de grupe de lucru în toată lumea, care se ocupă cubiofotonii, iar literatura din acest domeniu creşte exponenţial. Cercetătoriidin aceste grupe se cunosc între ei. Şi este îmbucurător să constaţi că există armonieşi o bună conlucrare între grupurile răspândite în toată lumea. Se informeazăreciproc şi deşi nu sunt de acord unii cu alţii în toate astpectele, serespectă şi astfel profită unii de cecetările celorlalţi. Există întrunirianuale la care participă aproape toţi. De asemenea există progrese tehnice remarcabileîn ultimul timp, fiind în stare la ora actuală să efectuăm scanări aleîntregului corp. De asemenea tehnologia de control a calităţii alimentelor s-arăspândit în multe alte ţări, nu numai la noi. Există noi domenii de folosireîn medicină, în tehnicile mediului înconjurător, etc. În privinţa controluluicalităţii alimentelor cei mai avansaţi sunt japonezii, al căror Minister alagricultuii susţine şi finanţează astfel de metode. Aceasta duce atât laîmbunătăţirea tehnologiei cât şi a teoriei. Am un coleg indian, teoretician înfizica quantică, care se ocupă special cu aceste probleme şi care lucreazăactiv şi în domeniul “Stărilor (situaţiilor) comprimate”, deoarece este convinscă biologia are de profitat enorm tocmai din înţelegerea acestor fenomene.

   Evoluţia biofotonicii nu mai poate fioprită, şi chiar dacă în Germania încă mai există un curent potrivnicsesizabil, acesta nu va putea opri evoluţia acetui domeniu, ci din contră,evoluţia va depăşi şi lăsa în urmă nivelul de cunoştinţe din Germania, dacăaici nu se va trece la un alt mod de gândire.

 

Convorbirea a avutloc în Martie 1999 în München şi a fost condusă de Mathias Broeckers.

                                                                                           Traducere : Qui bono