Este fiecarepersoană HIV-pozitiv? Există oare cineva infectat HIV?

de Paul Philpott    (Rethinking AIDS Mai 2000)







 

   Dr. med.Roberto Giraldo (expert în teste HIV) a observat ceva ciudat. În timp ce pentrualte teste anticorpi virale se recomandă o diluare foarte mică sau chiar de loca serumului recoltat de la pacienţi, în cazul testului anticorpi HIV serecomandă o diluare foarte mare, lucru neobişnuit. Giraldo a controlat serumulrecoltat de la 83 de persoane al căror serum, diluat conform indicaţiilor,fusese relevat ca negativ. În momentul în care însă testul era făcut cu acelaşiserum nediluat, rezultatele era toate pozitive!

Ce putea oare să însemne asta?

   La scurt timp după ce Dr. Robert Giraldo aînceput să lucreze într-un cunoscut laborator al unui spital universitar dinNew York City, a observat o serie de neconcordanţe. Testul conducea către o mulţime de microbi. Instrucţiunile şi regulile deefectuare ale testului cereau laboranţilor ca serul (sânge fără celule,asemănător plasmei) să fie diluat foarte puternic. Dar toate celelalte testeanticorpi nu prevedeau decât diluări foarte mici, dacă nu chiar deloc (desigurcă ne referim la teste anticorpi pentru relevarea virusurilor, ca să nu fimintenţionat greşit înţeleşi). Acuma, care era motivul, argumentul pentru carese cerea o astfel de diluţie extremă? Că doar nu se intenţiona folosirea lui camedicament homeopatic!

   Giraldo şi-a întrebat colegii şi tehnicieniilaboranţi, a trimis E-Mail-uri peste tot, a purtat convorbiri telefonice cureprezentanţii firmelor producătoare ale testelor şi a cercetat literatura despecialitate temeinic. Dar nu a primit sau găsit nicăieri o explicaţie. Şi mairău chiar, nimeni nu părea interesat de problematica ridicată de întrebarea sa.În afară de cei care respingeau teoria HIV=AIDS! Dar nici aceştia, deşi găseauîntrebarea şi problema în sine interesantă, nu aveau nici ei nici un răspuns.

   Giraldo şi-a pus întrebarea, ce se vaîntâmpla dacă va testa probele de serum care au dat rezultate negative îndiluţia recomandată (mare), într-o diluţie mică, aşa cum era cazul practic latoate telelalte teste anticorpi? Care vor fi rezultatele? Puternicdiluat, rezultat negativ, nediluat rezultat pozitiv? Din cercetările salerezulta că nimeni nu întreprinsese astfel de cercetări sau experimente, aşa căs-a hotărât să probeze singur această cale. Astfel că a cercetat sângele (serumul) nediluat a 83 de persoane, careoficial fuseseră diagnozate ca „negativ“. Spre surprinderea sa, în cazulserumului nediluat, toate rezultatele erau POZITIVE! Acest fapt crea un nouparadox pentru clarificarea ipotezei HIV=AIDS! (de parcă n-am fi avut destule;dar este bine aşa).

   Giraldo este medic specialist pentrumedicină internă şi boli infecţioase. Diploma şi-o luase în ţara sa natală,Columbia, iar gradul de Magister în boli infecţioase îl obţinuse laUniversitatea din Londra (asta doar aşa, ca să nu le vină unora ideea să îiridiculizeze iarăşi pe cei din lumea a treia). Era în acelaşi timp preşedintelesecţiei de biologie a unei mari şcoli de medicină din Columbia.

   În ultimii şase ani a lucrat la un laboratorpentru imunologie clinică al unei mari universităţi medicale din New York City(numele acestei Universităţi nu este dat în clar, pentru a-l feri pe Giraldo deeventualele şicane profesionale pe care cei interesaţi în mitul HIV=AIDS le-arputea exercita asupra lui). Printre alte însărcinări zilnice pe care le aveaaici Giraldo, era şi aceea de a efectua testele de diagnoză pentru HIV,respectiv ELISA şi Western Blot, teste care stabileau eventuala prezenţă aanticorpilor care neutralizau presupusele proteine HIV, precum şi dubiosul test“viral load” (PCR), care urma să depisteze urmele virusului şi să lemultiplice.

   Giraldo se îndoia de mult timp decorectitudinea acestor teste precum şi de interpretarea oficială cum cărezultatul pozitiv indică o infecţie cu retrovirusul HI. Părerea lui era că aceste teste nu puteau duce la diagnosticul deinfecţie HIV.

   «Diluţiile neobişnuit de mari ale serumuluipacienţilor, de 400 de ori la ELISA şi de 50 de ori la Western Blot, m-ausurprins de la bun început, când am învăţat să folosesc aceste teste» spuneGiraldo. «Marea majoritate a testelor serologice care urmăresc evidenţiereaprezenţei anticorpilor contra agenţilor patogeni folosesc serum nediluat,denumit «pur» sau «curat».
  
Pentru ELISAcare se foloseşte la relevarea anticorpilor contra virusurilor hepatitei A sauB, a criptococilor sau bacteriilor sifilis, pentru a da doar câteva exemple, sefoloseşte serum pur. Contra câtorva agenţi patogeni se folosesc anumitediluţii, cum ar fi în cazul virusurilor rujeolei, varicelei, oreionului(diluţie 1:16), citomegaliei (diluţie 1:20), Epstein-Barr (diluţie 1:10).”

   Probabil că aceste uşoare diluţii mărescexactitatea rezultatelor pozitive la indentificarea persoanelor care au avutîntradevăr o infecţie şi a rezultatelor negative la identificarea persoanelorcare care nu au avut o astfel de infecţie. Doar că în cazul testului HIV nuexistă date asupra unei izolări a virusului care să justifice şi îndreptăţeascăo astfel de diluţie ridicată!

   “Ani de zile am cercetat literatura despecialitate şi documentaţiile firmelor producătoare pentru a găsi o explicaţiesau motivaţie a unei astfel de diluţii” spune Giraldo. “I-am sunat chiar şi pereprezentanţii firmelor producătoare de teste, dar singur explicaţie a fostaceea că “testele au fost în acest fel standardizate.” Acest lucru m-a dus cugândul că numai membrii laboratorului lui Robert Gallo de la NIH(National Institutes of Health), care creaseră acest test în 1984 (Science 4Mai) ar putea să-mi dea u răspuns la această întrebare : De ce diluat? Deasemenea am început să-mi pun întrebări în legătură cu termenii de “pozitiv” şi“negativ” care erau folosiţi pentru a descrie rezultatele testelor anticorpi.Fiecare dintre cei care a efectuat astfel de teste cu un microb sau un antigenştie că testul nu funcţionează ca un bec care se aprinde sau se stinge, Da sauNU. Serumul unor persoane reacţionează slab, dar nu suficient pentrucalificativul “pozitiv”. Iar dintre persoanele la care serul reacţioneazădestul de puternic pentru calificativul “pozitiv”, la unele este acestă reacţiemai puternică decât la altele”.

   Giraldo a cercetat literatura medicală carese ocupa cu principiile de bază ale testelor ELISA şi Western Blot în ceea cepriveşte HIV. Desigur că nu a găsit nicăieri dovada unei izolări aretrovirusului HI şi nici vreo indicaţie care să lămurească misterul diluţieiexagerate a serumului sau a intensităţii culorii care să certifice rezultatul“pozitiv”, nici vreo schematizare a recţiilor proteinelor, care să ducă larezultatul “pozitiv” în testul Western Bolt. În cercetările sale s-a întâlnitcu studiile efectuate de biofiziciana Eleni Papadopulos-Eleopulos (membrumarcant al grupului Perth). Aceasta a căutat datele izolării virusului, dar nule-a putut găsi nicăieri.  Inspirat delucrările ei, un alt cunoscut cercetător, Etienne de Harven, a ajuns laaceleaşi concluzii ca urmare a propriilor cercetări.

Experimentullui Giraldo

   “Curiozitatea mea m-a determinat să efectuezun experiment într-un laborator din Yorktown (New York). Mai întâi am luat probe din propriul meu sânge, carea reacţionat negativ la testul efectuat cu o diluţie de 1:400 (cea obligatoriepentru testul ELISA contra HIV). Apoi am testat exact acelaşi serum darnediluat (deci 1:1). De fiecare dată când mi-am testat serumul nediluat,rezultatul a fost clar POZITIV!!! Ulterior am testat serum de la alte persoanecare în varianta puternic diluată relevase rezultatul negativ, dar de dataaceasta, la fel ca şi în cazul propriului meu serum, am testat fără diluţie(deci 1:1), la fel ca şi la mine. Mi-am procurat serum de la 83 depersoane testate negativ. Am efectuat din nou teste pe acest serum cu diluţiastandard (1:400) şi întradevăt toate au rezultat negativ. Dar în momentul când am testat din nou aceleaşiprobe de serum  nediluate, toate aurelevat rezultatul  POZITIV! La fel ca şiîn cazul sângelui meu. Trebuie să menţionez că toate aceste probe de sânge dala cei 83 de pacienţi fuseseră recoltate de medici, care le trimiseseră lalaborator pentru efectuarea testului anticorpi ELISA pentru HIV. Ceea ceînseamnă că toate aceste 83 de persoane se încadrau întruna din grupele de riscAIDS (homosexuali sau dependenţi de droguri)!”

   Giraldo a avut în vedere şi cantitatea deanticorpi pe care o relevau testele. “Conform documentaţiei de laAbbott-Labors” spune Giraldo, “valoarea de absorbţie (intensitatea culoriigalben) se dezvoltă în directă legătură cu cantitatea de anticorpi contra HIV-1<care sunt legaţi în lanţ>. Am observat că valorile de absorbţie aleprobelor care fuseseră negative la 1:400 diluţie, dar pozitive la 1:1 diluţie,aveau valori de absorbţie mai mici decât ale probelor care, atît în ELISA câtşi în Western-Blot reacţionaseră pozitiv. Aceasta însemna probabil că sângele,care la o diluţie mare rezultase negativ iar nediluat pozitiv, conţinea ocantitate mai mică de anticorpi decât săngele care fusese testat dublu pozitiv,prin ambele teste, ELISA şi Western Blot.”

   Toate acestea înseamnă în fapt că fiecaredintre noi are în sânge o anumită cantitate de anticorpi HIV, ceea ce însemnacă, întrun anumit grad, fiecare dintre noi era HIV pozitiv!

Ce semnificaţie puteau aveatoate aceastea?

    Încazul folosirii testului cu diluţia prescrisă apăreau doar foarte puţiniamericani cu rezultatul pozitiv la testul anticorpi, anticorpi care sepresupune că neutralizează proteinele HIV. La americani în general se obţine untest pozitiv la 260 de cazurui. Această cifră scade la 1:7500, dacă din numărultotal de persoane sunt excluse persoanele din categoriile de risc cunoscute(homosexuali şi dependenţi). Astfel că numărul pozitivilor devine neglijabil.Aproape jumătate dintre toţi homosexualii şi morfinomanii din marile oraşe sunttestaţi pozitiv, precum şi 75% dintre hemofili şi 10-20% dintre persoaneleaparţinând diferitelor ţări africane, aşa cum ne informează statisticileoficiale. Procentele sunt şi mai mari în rândul membrilor grupelor de risc caredezvoltă una dintre multele afecţiuni incluse în sindromul AID conformdefiniţiei oficiale.

   La un grup amestecat format din homosexualişi africani heterosexuali care prezentau astfel de afecţiuni au fost iniţial,conform rezultatelor lui Gallo publicate în 1984 (Science, 4 Mai), 88% testaţiHIV-pozitiv. Conform noilor date, prezentate în 1995 de Peter Duesburg,retrovirologii de la Univerity of California din Berkeley au analizat(Genetica 95) şi obţinut 82% rezultate pozitive în rândul homosexualilor careprezentau simptomele uneia dintre afecţiunile cuprinse în definiţia AIDS.

   Cu cele ce se puteau conclude dinexperimentele sale, conform cărora probabil că fiecare persoană deţinea oanumită cantitate de anticorpi HIV în sânge, Giraldo a avut o tristă confirmarea faptului că Gallo a prestabilit standardele pentru HIV ale ELISA şiWestern-Blot: ele coincideau, ca din întâmplare, cu rata de infectare dincadrul grupurilor de risc, mai ales la cei care aveau deja una dintreafecţiunile din lista AIDS, în timp ce pentru persoanele care nu aparţineaugrupurilor de risc, cu respectivele afecţiuni declanşate, rezultatul deveneanegativ. Prin faptul că se folosea o diluţie foarte mare şi o anumităintensitate a culorii galben (conform instrucţiunilor directoare) apăreaurezultate pozitive doar la persoanele care aveau un mare număr de anticorpi. Dartestarea serumului nediluat al persoanelor negative, dădea rezultat pozitiv.

    Giraldo presupune că serumurile diferitelorpersoane, în grade de diluţii diferite, dau rezultate pozitive. Persoane cu unmare număr de anticorpi erau depistate pozitiv şi în cazul unei diluţii mari.Alţii, cu o cantitate mică sau mai mică de anticorpi, obţineau rezultatulnegativ. Sau pozitiv doar dacă serumul lor nu era diluat (deci numărul deanticorpi pe ml era mai mare la nediluat decât la diluat, logic, nu?).

   Gallo şi echipa lui a creat aceste teste şile-a patentat, pentru a se putea identifica persoanele care sufereau de boliAIDS (boli aflate pe lista de definiţie a AIDS). Se pleca de la PRESUPUNEREA că aceste persoane, cu astfel deafecţiuni, sunt infectate HIV.

   DECI, TESTELE ELISA ŞI WESTERN - BLOT ÎNVARIANTA GALLO (DILUŢIE 1:400 ŞI 1:50) NU IDENTIFICĂ ANTICORPI HIV, CIIDENTIFICĂ DOAR CANTITATIV O MARE PREZENŢĂ DE ANTICORPI ÎN SÂNGE, ANTICORPI CEPROVIN FOARTE PROBABIL CA URMARE A DECLANŞĂRII UNOR AFECŢIUNI OPORTUNISTE AFLATEPE LISTA DEFINITORIE AIDS.

   Echipa lui Gallo stabilise deciurmătoarele standarde pentru teste: rezultate pozitive 88% (43 din 49 persoane)la cei din grup de risc cu afecţiuni declanşate, 79% (11 din 41) la cei dingrup de risc cu pre-stadiu de boală, la 40% (9 din 22) pentru cei din grup deriscă fără ca freo boală (dintre cele definitorii pentru AIDS) să se fideclanşat, şi la 1% (1 din 164) la persoanele care nu aparţineau grupurilor derisc şi nu sufereau de afecţiuni definitorii AIDS!

   Ceea ce înseamnă că testele lui Gallo,aceleaşi pe care le folosim şi astăzi (chiar şi aşa îmbunătăţite cum vor săsusţină uni), iau în considerare o “recunoaştere a persoanelor dintrun anumitgrup de risc, mai ales a celor care au dezvoltat o anumită afecţiune de tipboală-AIDS.”

   Tocmai de aceea cercetătorii nu au pututizola şi analiza retrovirusul HIV, căci persoanele “indicate” ca infectate HIVerau de fapt testate conform altor criterii decât cele ale unei afecţiunianumite provocată de un anume retrovirus. Căci doar astfel se pot justificadiluţia anormal de mare şi criteiile de identificare a culorii galben, caresunt particulare testelor EILSA şi Western-Blot pentru retrovirusul HIV!
Alte experimente şi încărcătura virală

   Giraldo recunoaşte cămulte întrebări rămân încă fără răspuns. Astfel el nu a putut cercetaWestern-Blot şi PCR, şi aceasta din motive obiective, financiare. „Deoarece îmilipseau fondurile necesare pentru a face aceste cercetări, nu am putut nicimăcar pentru HIV-ELISA să fac toate cercetările şi analizele aşa cum aş fidorit.” Întrucât însă HIV-Western-Blot foloseşte aceleaşi proteine pentrutestare ca şi ELISA, şi asta deasemenea într-o diluţie foarte mare, fie eachiar şi de 1:50, este de aşteptat ca rezultatele să fie similare cu cele de laHIV-ELISA. „Din păcate nu am avut ocazia să verific aceste rezultate, din lipsafondurilor necesare. Sper însă să reuşesc să obţin fondurile respective, pentrua putea analiza HIV-ELISA şi HIV-Western-Blot în aceleaşi condiţii. De asemeneaar trebui analizat şi testul HIV-PCR (viral load) care este legat de asemenea deo diluţie mare precum şi de alte paradoxuri. Unul dintre acestea, probabil celmai important, este faptul că izolarea virusului nu a avut loc niciodată.”Giraldo afirmă că folosirea procedurii PCR este destinată în fapt doarproducerii unei mari cantităţi de HIV-RNA, cantitate care în realitate, însângele pacienţilor, nu există. Prin metodele tradiţional-specifice virologiei,nu se poate depista în sângele pacienţilor decât eventual o foarte micăcantitate de HIV, dacă nu chiar nici un retrovirus HI.

    Fără retrovirusul HI izolat (Eleopulos etal.) şi cu un AIDS care are epidemiologic o cu totul altă distribuţie decât oafecţiune contagioasă (Duesberg: „Inventing the AIDS Virus”) Giraldo încearcăsă înţeleagă reacţiile „testului HIV” dincolo de perspectiva virală. El seorientează spre acele minuscule particule pe care medicina şcolastică ledefineşte ca HIV. Eleopulos sugerează că acestea, conform descrierii lor, nusunt altceva decât „microvesicule” celulare, şi în nici un caz virusuri. Iar deHarven, unul dintre pionierii retrovirusurilor şi a cercetării lor cu ajutorulmicroscopul electronic, confirmă şi el această părere. Pentru Giraldo testulanticorpi HIV indică o explozie a producţiei de anticorpi care reacţionează cuproteinele găsite în probele găsite şi evaluate fals ca „izolate HIV”. Acesteapot conţine o serie de factori, care au fost de către Eleopulos et al.specificaţi ca fiind adevărata cauză a AIDS (droguri, preparate din sângepentru hemofili, supra-medicaţie antibiotică, condiţii precare de viaţă dinţările lumii a treia, etc).
   Experimentele propuse de Giraldo arputea ajuta la elucidarea misterului legat de aceste teste HIV: ce sunt ele defapt, ce anume caută şi ce concluzii se pot trage din rezultatele acestorteste. Căci un lucru este sigur: actualele date cunoscute nu confirmă ipotezacă un test HIV-pozitiv indică o infecţie cu un anumit tip de retrovirus.Giraldo afirmă că fiecare om deţine o anumită cantitate de anticorpi contrapresupuselor „proteine HIV”. Dar nu există nici un motiv pentru a trageconcluzi că fiecare persoană este infectată HIV!

ELISA şiWestern Blot

   Pentru a puteasă-l înţelegem pe Giraldo mai uşor, ar trebui să privim mai îndeaproape cumfuncţionează, care anume este metodica testelor ELISA şi Western-Blot.

   Atât ELISA câtşi Western-Blot relevă proteine, adică anticorpi sau antigene. Antigenele suntproteine „străine“ cum ar fi cele care aparţin virusurilor, şi care suntdistruse (în mod normal) de sistemul imunitar. Una dintreposibilităţile sistemului imunitar de a distruge antigenele este prin producţiade anticorpi, care „leagă“ sau neutralizează antigenele. Un anume virus poateconţine circa 10 proteine diferite. Fiecare dintre aceste proteine declanşeazăproducerea diferitelor feluri de anticorpi, la fel cum pentru o uşă cu 10încuietori avem nevoie de 10 chei potrivite.

   ELISAînseamnă “Enzyme-Linked Immunosorbent Assay”. Enzime speciale, care sunt „cuplate“la proteinele testate, declanşează o reacţie „de culoare“ cu o inensitate careeste proporţională cu cantitatea proteinelor respective din serumulpacientului.

   Western-Blotfuncţionează în mod asemănător. Dar spre deosebire de ELISA, care supune testăriitoate proteinele respective împreună (ca într-o “supă”), Western-Blot separăproteinele respective în funcţie de greutatea lor moleculară, în diferitefîşii, benzi. Deci în timp ce un test ELISA-pozitiv arată că în serumul testatexistă proteinele caracteristice unui anumit agent patogen, toate proteinele laun loc, dar nu poate spune cât anume, ce cantitate din fiecare aceste proteineeste prezentă, testul Western-Blot poate realiza acest lucru. (Cuvântul“Western” este folosit în onoarea cercetătorului care a dezvoltat aceastătehnică, care a fost iniţial folosită pentru ADN. Atunci când această tehnicăeste folosită pentru ADN, ea se numeşte "Southern Blot", în timp ceatunci când este folosită pentru ARN, netoda poartă denumirea de "NorthernBlot").

   Aceste testesunt metode simple şi puţin costisitoare care înlocuiesc metoda (maicomplicată) de confirmare absolută, anume aceea a izolării microbului înţesuturile pacientului. În cazul HIV=AIDS, unde se speculează infectareacelulelor sistemului imunitar de către un retrovirus, metoda absolută ar constaîn izolarea HIV din sângele proaspăt al pacientului (pe care nu a reuşit-o încănimeni).

   Exactitateaacestor teste este confirmată prin rezultate pozitive la persoanele din alcăror ţesuturi a fost efectuată izolarea (senzitivitate), şi prin rezultatenegative în cazul persoanelor la care izolarea nu a reuşit, respectiv nu a vostgăsit agentul patogen în ţesuturile persoanei (specificitate).

Parameriitestelor

   Deşi reacţia(răspunsul pozitiv) doar şi la o singură proteină (din cele circa 10 introduseîn substratul testului) duce în ELISA la un rezultat pozitiv, este posibil caun Western-Blot pozitiv să nu reacţioneze cu fiecare proteină – atunci cânddatele izolării microbului arată că o anumită combinaţie declanşează o reacţiepozitivă cu o exactitate maximă la identificarea agentului patogen la persoanecu infecţie activă şi/sau fărăinfecţie activă cu agentul patogen.

   Giraldoaccentuează un aspect care a fost trecut cu vederea de către mulţi cercetătoriHIV (intenţionat oare?) şi care în cercetările lui joacă un rol important:ELISA şi Western-Blot nu sunt numai teste calitative (adică arată dacăproteinele căutate se află în serumul pacientului) ci sunt şi cantitative(adică arată cât anume din proteinele căutate sunt prezente în serum). Ambelepot releva cantitatea de proteine “căutate” prin măsurarea intensităţii dereacţie la test, care este vizibilă ca şi culoare.

   Instucţiunilede folosire ale ELISA şi Western-Blot stabilesc clar care anume trebuie să fieintensitatea culorii pentru o reacţie pozitivă şi, în funcţie de agentulpatogen căutat, cum variază intensitatea de culoare. Toate acestea duc laîntrebarea legitimă: la care intensitate de culoare o reacţie este calificatăca “pozitivă”? Răspunsul se află înizolarea virusului (agentului patogen).

   În mod logicdoar isolarea retrovirusului poate stabili intensitatea culorii de reacţiepentru ELISA şi Western-Blot, pentru a putea cu exactitate face deosebireadintre persoanele care sunt infectate cu un anumit agent patogen sau nu suntinfectate.

   ELISA şiWestern-Blot pot releva şi confirma prezenţa anticorpilor şi a antigenelor înfuncţie de ceea ce conţine tesul în sine. Testele antigene conţin anticorpi şireacţionează atunci când serumul conţine antigene (deci proteinele virusului încazul testului pentru virus); testele anticorpi conţin antigene şi reacţioneazăatunci când serumul conţine anticorpi.

   TesteleHIV-anticorpi conţin deci presupusele proteine ale retrovirusului HI, caantigene virale. Ele reacţionează cu serumul care conţine anticorpi careneutralizează aceste antigene. Ceea ce este denumit “testul HIV” constă din oserie de teste anticorpi, două pentru ELISA urmate de cel puţin unWestern-Blot. Atât testele anticorpi cât şi cele antigene pot oferi rezultatevalabile în indicarea unei infecţii virale. Dar numai izolarea virusului poatearăta dacă aceste teste pot identifica persoane cu sau fără infecţie viralăactivă.

   Există ELISAşi Western-Blot pentru anticorpi HIV şi pentru antigene HIV. Dar testeleHIV-antigene nu sunt folosite pentru diagnosticul infecţiei HIV. La fel ca şiîn cazul întrebării : de ce este folosită o diluţie atât de mare pentru ELISAşi Westrn-Blot HIV?  nici la întrebarea:de ce nu se folosesc testele ELISA HIV-antigene pentru diagnosticul infecţieiHIV? nu a putut nimeni oferi o explicaţie.

   Totuşiliteratura de specialitate este destul de clară: în timp ce foarte multepersoane din grupurile de risc cunoscute, inclusiv marea majoritate a celordeja bolnavi de AIDS răspund pozitiv la testele HIV-anticorpi, doar cei cuafecţiuni AIDS tind şi către un rezultat pozitiv la HIV antigene (Piatak,Science 259, 1993). Adică, mai simplu spus, în timp ce testele HIV-anticorpipot identifica ca  “pozitiv” multepersoane sănătoase, testele HIV-antigene nu fac acest lucru, indicând reacţie“pozitivă” doar la acele persoane care se află întradevăr în faza de boalăAIDS.

   (Oare maieste încă o dată nevoie să vă reamintesc numele acestui Site? OUI BONO? Cinepoate profita din “ştampilarea” unor persoane sănătoase, fie ele şi persoanecare aparţin grupurilor de risc, ca fiind “AIDS pozitiv”?)

   Şi Giraldospune că diluarea extremă a serumului poate oferi o anumită siguranţărezultatelor testelor. Dar aceasta doar în cazul în care această diluare are cascop îmbunătăţirea gradului de exactitate confirmată prin izolarea virusului.

Bibliografie:
[1] RA April 1997: Colombian Physician’s Odyssey

[2] RA Juni/Juli/August 1997:The Isolation Question - s. http://www.rethinkingaids.com/HomePage/Archive/1997/RA970678IsolationQuestion.html

[3] RANovember/Dezember 1998: Retrovirus Pioneer Rejects HIV-AIDS Model - s. http://www.rethinkingaids.com/HomePage/Archive/1998/RA981112DeHarvenByPhilpott.html

[4] RA Juli 1996: CDCReleases HIV/AIDS Data For 1995: What HIV/AIDS Epidemic? - s.
http://www.rethinkingaids.com/HomePage/Archive/1997/RA9707WhatEpidemic.html

[5] RA November 1997: TheNushawn Williams Affair - s. http://www.rethinkingaids.com/HomePage/Archive/1997/RA9708NushawnWilliams.html

[6] RA Oktober 1996: ViralLoad of What? - s. http://www.virusmyth.net/aids/data/chjppcrap.htm

Complectare

   Acest articol,apărut sub redactarea lui PaulPhilpott a apărut în „Rethinking AIDS“ în Mai 2000.

   Între timp, o seriede specialişti şi cercetători au obţinut noi cunoştinţe asupra falsităţii  „teoriei HIV=AIDS“. Unul dintre aceştia, şidupă părerea mea poate cel mai reamarcabil dintre ei, este Dr. Med. HeinrichKremer. În continuare am să încerc să vă ofer traducerea unui scurt pasaj dinlucrarea lui Kremer „Revoluţia tăcută a medicinei cancerului şi a AIDS“, pasajcare confirmă supoziţiile lui Giraldo:

   „Un testHIV-pozitiv nu oferă decât informaţii asupra cantităţii de anticorpi care seaflă la un anumit moment dat în serumul unei persoane, care anticorpireacţionează cu proteinele oferite de substratul testului. Deoarecesensibilitatea testelor este stabilită la o valoare foarte ridicată, se potreleva în probele testate anticorpi analogi, care pot reacţiona pozitiv saunegativ. Definitoriu pentru un rezultat negativ nu este deci faptul căprobantul are în serum anticorpii respectivi care să reacţioneze cu proteineleoferite de substratul testului, ci doar cantitatea de anticorpi care este saunu este suficient de mare pentru a atinge nivelul de măsurare impus de test (N.tr.vezi diluţie 1:400 sau 1:50). În sensul teoriei HIV, asta înseamnă doar că uniiau mai puţini anticorpi, şi deci sunt “negativi” iar alţii au mai mulţianticorpi şi sunt deci “pozitivi”. Dar în esenţă ambele grupe pot fi, în sensulteoriei retrovirale HI, infectate HIV. Nivelul de sensibilitate al testuluipentru “HIV-pozitiv” şi “HIV-negativ” este stabilit complect arbitrar, deoarecevirusul nu este doar de la o anumită cantitate de anticorpi “în sus” prezent înorganism. El este sau nu este.” –sfârşitul citatului, pagina 111 dinsus-menţionata lucrare a Dr.Kremer. 

   Aici ar trebui să ne amintim faptul că înserum sunt prezenţi foarte mulţi anticorpi, pentru afecţiuni anterioare care demult timp au fost „rezolvate“ de către organism. Gallo şi echipa lui nu facealtceva, prin testul HIV creat în 1984 (iar toate celelalte teste aşa-zisperfecţionate, apărute ulterior, continuă în aceeaşi linie), decât să releveexistenţa unor anticorpi, într-o anumită cantitate, mare, anticorpi care au dea face cu o serie de afecţiuni. Ori este cunoscut faptul că în cazulpacienţilor AIDS, ca urmare colabării sistemului imunitar, apar o serieîntreagă de afecţiuni oportuniste. Dar acestea au de a face cu sabotareasistemului imunitar printr-o serie de toxine, care au ca efect dezechilibrareabalanţei TH1-TH2 din limfocite, şi deci ca urmare o supraproducţie de anticorpi(citochine tip 2-TH2), în timp ce cealaltă linie de apărare, prin TH1(citochine tip1 respectiv prin monoxid de azot) este subpresată. Oriintracelular au eficacitate doar doar TH1, în timp ce TH2 sunt eficaceextracelular.

   Poate că unii vor înţelege deocamdată prea puţin din ceea ceam adăugat eu aici, în complectarea citatului din lucrarea Dr. Kremer. Spersă-mi ajute Dumnezeu să pot să vă prezint cât mai multe extrase din remarcabilacarte a lui Kremer, pentru a putea înţelege mai bine, într-un limbaj maisimplu, mecanica reală a sistemului imunitar, conform ultimelor descoperiri şicunoştinţe ştiinţifice.

   De mare ajutor mi-ar fi în acest sens un specialist, saumăcar un student în medicină-imunologie, împreună cu care să pot formula maiexact, în limbajul român de specialitate, informaţiile prezentate în lucrareaDr. med. Kremer. Sper că voi putea găsi pe cineva care să fie interesat înaceastă intreprindere.

Acuma poate mulţi dintre noi vor înţelegemai bine de ce este atât de importantă izolarea restrovirusului HI, la fel caşi cea a retrovirusului HC! De ce în toate discuţiile legate deipoteza HIV=AIDS sau de cea HCV=hepatita C, punctul central este izolarearetrovirusului respectiv.

   Fără a izolaaceste retrovirusuri, nu putem cunoaşte cu certitudine nici componenţaproteinică a lor, deci a antigenelor şi respectiv a anticorpilor, deci nu putemstabili nici specificitatea şi nici senzitivitatea testelor ELISA şiWestern-Blot pentru aceşti agenţi patogeni.

   Seconturează din ce în ce mai clar faptul că, în dorinţa de a găsi un “vinovat”,un virus răspunzător pentru o anumită afecţiune, a fost creată o «construcţievirtuală», ca în jocurile virtuale de pe computere, construcţie teoretică ipotetică,ce ignoră orice element sau argument care nu se potriveşte în «jocul virtual»respectiv, şi modifică în funcţie de necesităţi datele problemei, “pe ici pecolo, prin părţile esenţiale”, vorba lui nenea Iancu.


                                                                                    Traducere Quibono.