Erapost-antibiotică

de TimO’Shea


Prima parte


 

Haideţi să ne punem de la bun început câteva întrebări:

Cum s-au comportat anibioticele în această „cursă” pecare o desfăşoară de circa 50 de ani?

Care este motivul pentru care ne îmbolnăvim?

Unde se duce toată grămada asta uriaşă de bani?

De ce oare nu mai facem nici un progres remarcabil pe planmedical? (sa ne gândim doar la cancer sau AIDS).

Ce ar trebui să se întâmple în viitor?

    Întrebări lacare foarte cu greu se poate da un răspuns categoric. Întrebări care auimplicat în trecut personalităţi cunoscute: Pasteur, Bechamp, Koch, Bernard,Carnegie, Rockefeller, Fleming, etc.

    Să dăm însătimpul înapoi. Până în 1350  A.D. Neaflăm în Europa. În mai puţin de 2 ani ciuma buboniocă a luat cu e jumătate dinpopulaţia de la acea vreme a continentului european. Aproximativ 25 demilioane. Unele oraşe şi-au pierdut până la 90% din cetăţeni. Cadavrele eraucărate cu căruţele, aruncate grămadă unele peste altele, şi erau arse în gropicomune. O maladie groaznică, cu răni sângerânde pe tot corpul, cu organeinterne care practic se lichefiau. Din momentul declanşării pănă la cel ammorţii, doar o săptămână. Plaga a fost atribuită spiritelor rele sau mânieidivine, etc.

   În tot acesttimp şi nu mai puţin de atunci până în zilele noastre, mulţi s-au întrebat: Dece oare nu se îmbolnăveau absolut toţi oamenii? De ce unii au supravieţuit fărăa se îmbolnăvi, unei maladii atât de cumplite? Unde era diferenţa dintre ceicare se infectau şi cei care nu erau atinşi de boală? Astăzi credem că ştimrăspunsul.

   Dăm acuma repedetimpul înainte şi ajungem în Franţa anilor 1870. Trei cercetători se aflau înfruntea celor care efectuau experimente în domeniul chimiei, cu scopul de adescoperi cauza maladiilor umane. Domeniile specifice în care se desfăşurauaceste cercetări erau fermenţi, ciupercile parazite, precum şinou-descoperitele fiinţe microscopice denumite bacterii. Toţi trei erauimplicaţi în cercetări similare, iar între ei se crease cu timpul un fel de „competiţie”a descoperirilor, în spatele căreia existau (din păcate ca mai totdeauna) şiînterese politice şi financiare.

   Cei trei, carese angajaseră în cursă complect independent unul de altul, erau Louis Pasteur,Antoine Bechamp şi Robert Koch.

    Cel careaparent a câştigat „cursa cu premii” a fost Pasteur. Astăzi studenţii de lamedicină nu mai ştiu nimic altceva decât că Pasteur a descoperit Teoriagermenilor. Ce nu se mai ştie şi ce nici nu mai scrie astăzi în manualele dapăcare se predă în Şcolile de medicină Dogma alopată, este că această afirmaţiedespre Pasteur este nu numai inexactă, dar însăşi aşa-zisa Teorie a germenilornu a fost nici până în ziua de astăzi confirmată, nici măcar parţial. Pasteurînsuşi a recunoscut, pe patul de suferinţă, înaintea morţii, că rivalii săi auavut dreptate, şi că nu germenii erau factorul declanşator al bolii, ci mediulîn care aceştia se aflau: „Claude Bernard a avut dreptate; terenul este totul,gemenii nu sunt nimic” ("Bernard acail raison; le terrain c'est tout, legerme c'est rien."). Este de remarcat aici că nici măcar pe patul demoarte Pasteur nu pomeneşte nimic despre Bechamp (care era adeptul şipromotorul celeiaşi teorii ca şi Bernard), într-atât de mult îl ura pe acesta.

 

        Teoria germenilor

     Teoriagermenilor susţine că fiercare boală este „individuală, separată, şi provocatăde un anumit factor extern, un microorganism care atacă corpul dinexterior”.  Şi deci era de datoriaştiinţei să descopere mijloace prin care acest „agresor extern” era înfrânt, cuajutorul unei armate puternice (medicamente şi vaccinuri) puse la disoziţiabolnavului de către aliaţii acestuia (medicii şi industria farmaceutică). Ideein sine este foarte frumoasă, clară, militarist-imperialistă, specificăsfârşitului de secol XIX. Doar că natura nu lucrează niciodată în alb-negru,iar lucrurile sunt în realitate mult mai complexe şi mai diferenţiate. Altfelcum se poate explica faptul că nu toată populaţia europeană a murit de ciumăbubonică, că nu totţi oamenii se îmbolnăvesc („sunt invadaţi de agresorulextern”) de gripă, că unii medici şi unele persoane din perosonalul sanitarrămân indiferenţi din punct de vedere al sănătăşţii chiar şi atunci când seimplică activ în regiuni lovite de „pandemii”. Apropos, cea mai „simpaticăpandemie” tocmai o trüim în zilele astea, gripa porcină din Mexico. Pandemie,pandemie, da s-au îmbolnavit d-abea câţiva (câteva sute de cazuri la numărulactual al populaţiei globului este o cantitate neglijabilă), cât despre ratamortalităţii, ea este practic  egală cu.... zero. A existat chiar un studiu în care unui grup de persoane i s-ainjectat în membranele mucoase virusul influenţei, drept care numai 12% dinaceste persoane s-au îmbolnăvit de gripă! (Studiul respectiv mai este încăţinut închis în Safe, căci rezultatele lui nu convin multora: QUI BONO?)

   Teoriagermenilor este plină de găuri ca o bucată de caşcaval Schweitzer, iar acestlucru era pe deplin cunoscut de către Pasteur. Cu toate acestea el nu pierdea niciun prilej pentru a-şi face cât mai cunoscute cercetările şi pentru a subliniacă el este „primul” în domeniu.

    Înainte însă dea muri, Pasteur a lăsat familiei sale instrucţiuni precise, de a nu permitenimănui sü consulte, şi deci de a nu da publicităţii după moartea sa cele10.000 de pagini cu notele de laborator scrise de el de-a lungul anilor. Abeaîn 1975, după moartea nepotului său, aceste note au fost în sfârşit făcutepublice. Un istoric de la Universitatea Princeton, Profesorul Geison, a scrisun studiu asupra notelor de laborator ale lui Pasteur, studiu care a fost pusla dispoziţia "The American Association for the Advancement of Science”din Boston în 1993. Doctorul Geison concluziona astfel: „Pasteur a publicatefoarte multe date frauduloase şi se face vinovat de un mare număr de„înşelăciuni ştiinţifice”, violând regulile medicinei, ştiinţei şi eticiiprofesionale.”

    La fel ca şiKoch, Pasteur era foarte motivat finaciar. În cursa pentru vaccinul contraantrax, de exemplu, Pasteur nu a făcut nici un studiu pe animale, trecânddirect la vaccinarea oamenilor; de asemenea, la ora actuală se ştie că Pasteura furat formula vaccinului de la un coleg de braslă, pe nume Toussain.Incapabil să dovedească furtul, Toussain, a făcut un şoc nervos,  şi a murit câteva luni mai târziu.

   În 1932 a fostpublicată o carte, care încă mai este uneori tipărită şi astăzi. Titlul ei este„Bechamp sau Pasteur?” şi este scrisă de E. Douglas Hume. Acesta relatează înamănunt despte Antoine Bechamp, contemporan cu Pasteur, care era la vremearespectivă cel mai apreciat şi respectat cercetător şi pedagog din Franţa, fiindîn acelaşi timp şi şeful Universităţii din Lille.

   Bechamp era preapreocupat de cercetările sale pentru a-şi pierde timpul cu convenienţe şionoruri politice. Şi într-adevăr nu şi-a pierdut timpul, făcând cercetăriintense până aproape de moartea sa, la vârsta de 93 de ani. Bechamp este celcare a fost primul susţinător al teoriei conform căreia nu microbii saubacteriile provoacă boala, ci condiţiile favorabile lor într-un moment dat, încare aceste bacterii trăiesc. Bolile apar atunci când în organism există undezechilibru care duce la slăbirea sistemului imun. Astăzi ni se pare o ideefoarte logică şi simplă, dar la vremea aceea din acest punct diferit de vederes-a născut o dispută celebră. Şi, spre ghinionul nostru, al celor de azi,disputa a fost câştigată de industria farmaceutică, pentru care Teoriagermenilor era o mină de aur. În cele din urmă totuşi, cu toţii, chiar până şiPasteur, au trebuit să recunoască realitatea că bacteriile şi viruşii nuprovoacă singuri o boală.

   Dar să ne maiaruncăm o dată o scurtă privire asupra respectabilului Domn Pasteur, şipunctual să mai spunem că:

- Pasteur nu a avut nici un fel de studii de medicină saupsihologie; el era doar chimist.

- Pasteur mai degrabă a creat o boală pe nume„hidrofobie” decât să fi găsit leacul pentru ea.

- Pasteur a iniţiat oribila practică a vivisecţiei cuexperienţe dezgustătoare pe animale; sute de mii de animale au fost inutilomorâte în experimente atroce doar în numele „ştiinţei”, nu numai la InstitutulPasteur dar practic în tot „Imperiul medical” care experimenta cele maielucubrante teorii în laboratoarele sale din întreaga lume, până în zilelenoastre, din păcate.

- Pasteur a fost mai degrabă direct răspunzător demoartea a sute de persoane cărora li s-au administrat vaccinuri neverificate şiindirect răspunzător de moartea a mii de persoane cărora li s-au aplicatprocedurile „pasteuriene”,  decât să fifost el însuşi un  „salvator alomenirii”.

- Pasteur poate fi văzut astăzi mai degrabă ca un bunnegustor, decât ca un savant, dacă este să ne gândim numai la nenumăratelerapoarte şi date falsificate, care nu aveau la urma urmei decât scopul de avinde cu un bun profit propriile medicamente şi vaccinuri.

- Terapia pasteuriană administrată pentru o boală pe carede fapt nu o avea, l-a ucis pe Alexandru, regele Greciei.

- Pasteur nu a studiat şi cercetat cazuri concrete,persoane bolnave, ci a introdus şi practicat ideea inducerii bolii prinadministrarea de material morbid (infectat) subiecţilor sănătoşi.

   La vremearespectivă a existat o opoziţie activă şi susţinută de remarcabilepersonalităţi  la adresa Teorieigermenilor a lui Pasteur. Astfel, într-o conferinţă ţinută la Londra la data de25 Mai 1911, M.L. Leverson, MD susţinea următoarele : “Întreaga maşinărie aTeoriei germenilor ca sursă de îmbolnăvire este o prezumţie care nu numai că nua fost dovedită, dar care nici nu poate fi dovedită, iar cele ce se pot dovedisunt numai fapte care infirmă această teorie”.

  Descoperitorulteoriei celulare, Rudolf Virchow, comenta succint: „Germenii mai degrabă cauthabitatul lor natural pentru a se înmulti - ţesutul bolnav –decât să cauzezeîmbolnăvirea ţesutului!” Virchow nu contesta prezenţa germenilor în ţesutulbolnav, ci afirma doar că ei apăreau acolo ca urmare a îmbolnăvirii ţesutului,anterioară apariţiei germenilor. Un ţesut bolnav este o ţintă pentru germeni,pentru microorganisme care se pot dezvolta doar pe acest fond.

   Aici ar trebuisă ne oprim puţin şi să medităm asupra acestei chestiuni fundamentale, care vafi în continuare dezvoltată în rândurile de mai jos. Stau lucrurile oare aşa?Să ne gândim, în fond, când mergem la doctor? Când ne deranjează ceva. Cândavem simptome, îndeobşte dureri. Deci când există un „ţesut bolnav”. DEJA!       

    Şi ce vaconstata doctorul prin analizele dogmatizate care se practică la ora actuală?Prezenţa unor microorganisme, fie că sunt ele microbi, bacterii, virusuri,fungii sau mai ştiu eu ce. Este şi normal să fie aşa . Bacteriile au în medieun ciclu de înmulţire extrem de rapid atunci când condiţiile şi mediul nutrutivle sunt favorabile. La fiecare 20 de minute, în medie, apare o nouă generaţiede bacterii! Să ne reamintim că în permanenţă în corpul uman sunt sute demilioane de bacterii. Doar în cavitatea bucală avem în permanenţă circa 300 detipuri diferite de bacterii. Dar fără bacterii nu am putea trăi (florabacteriană din intestine este absolut decesară vieţii). Desigur însă că elesunt ţinute sub control de către organism şi de către sistemul imun.

    Doar că atuncicând în organism apar dereglări, indiferent de ce natură, anumit ţesuturi seîmbolnăvesc, şi devin astfel terenul fertil pentru dezvoltarea razantă şinecontrolată a microorganismelor. Prin analizele de laborator alopate nu seface nimic altceva decât să se constate cel mai firesc şi logic fenomen:microorganismele au găsit un teren favorabil pe care se înmulţesc necontrolat.Dar ele NU SUNT CAUZA PRIMORDIALĂ A BOLII!!! Iar atunci când înghiţimantibiotice, la înţeleptul sfat al alopatului, nu facem nimic altceva decât,eventual, să omorâm nişte germeni care profitau de un ţesut bolnav şi nicidecumsă ne rezolvăm principala problemă, descoperirea şi eliminarea cauzei primare carea dus la apariţia acestui ţesut bolnav.

   Deci pe de oparte ne intoxicăm cu chimical (antibiotice) iar pe de altă parte cauza boliirămâne mai departe în noi nedescoperită şi neeliminată. Şi iată, acum se poateîntrevedea maleficul şi diabolicul care stă la baza industriei farmaceutice şialopaţiei, a dogmei universitare medicale! Prin această Teorie a germenilor câtşi prin terapiile create conform ei, nu se urmăreşte vindecarea pacientului!!!Se urmăreşte doar eliminarea temporară a unor simptome, fără a se elimina sursaprimară a afecţiunii. Astfel încât, peste 1-2 luni să ne facem din nou apariţiala uşa cabinetului medical sau a farmaciei. Devenim clienţi-plătitori pe viaţă!Căci un pacient care este „făcut” sănătos este un pacient şi un client pierdut!

   Acuma haideţi să ne reântoarcem. La Bechamp.Care a susţinut înaintea multor altora exact aceeaşi concepţie. Într-o zi, înlaboratorul său a fost adusă o persoană care suferise o amputare violentă înzona cotului. Ca urmare a acestui accident, cangrena îşi făcuse deja apariţia,la mai puţin de 8 ore de la momentul amputării. Bechamp a luat imediat probe deţesut cangrenat pe care le-a analizat la microscop. Şi? Nici urmă demicororganiseme, de bacterii! Abea după alte câteva ore şi-au făcut apariţia şi„ticăloasele bacterii”. Nu pentru a provoca o cangrenă, ci tocmai pentru căaceasta era deja existentă. Profesorul Estor, asociatul lui Bechamp remarca:„Bacteria nu poate fi cauza cangrenei, ci este doar un efect al acesteia!”

 

   Postulaţi, vă rugăm

 

   Robert Koch a fost concurentul şicontracandidatul lui Pasteur în cursa de descoperire a cauzei antraxului,precum şi a găsirii unui remediu contra acestuia. La vremea respectivă antraxulfăcea ravagii în rîndul vitelor din Europa. Koch a recoltat sânge de la o vacăbolnavă, a izolat bacteria din acesta după care a injectat un şoarece cubacteria respectivă, provocând astfel moartea acestuia. Koch a recoltat sângede la şoarece şi l-a comparat cu sângele recoltat de la vaca bolnavă. Astfel Kocha dezvoltat o procedură care a dus la definirea celebrelor Postulate ale luiKoch, considerate în medicina şcolastică a fi fundamentul Teoriei germenilorsusţin următoarele:

microorganismul trebuie să fie prezent în fiecarecaz de boală

microorganismul trebuie să fie iozlat

la trecerea microorganismului într-un corp sănătos,acesta trebuie la rândul său să fie infectat şi să dezvolte aceeaşi boală

microorganismul trebuieşte izolat din nou

   Pustalete sau nu, ambele vaccinuri createatât de Pasteur cât şi de Koch contra antraxului au fost „erori colosale” careau costat viaţa a mii de animale din aproape toată Europa (mai ales Italia şiGermania), animale pe care s-au testat vaccinurile respective. Aici ar maitrebui spus că ambii, atât Pasteur cât şi Koch au făcut tot posibilul pentru aascunde şi falsifica rezultatele acestor eşecuri.

 

Oops!

 

   Conform aceloraşi Postulate, Koch a trecutla creerea primului vaccin contra Tuberculozei, vaccin denumit Tuberculin. Dinnefericire rata mortalităţii a fost cu mult mai mare în rândul acestor pacienţivaccinaţi decât în rândul celor care nu vuseseră „fericiţi” de către Koch cuepocala sa descoperire. Tuberculin pur şi simplu nu funcţiona, ba chiar se parecă mai mult dăuna. În schimb lui Koch nu i-a dăunat deloc, ba chiar se pare căa funcţionat foarte bine înţelegerea pe care a făcut-o cu Guvernul Prusiei,care-i dădea dreptul unic de vânzare lui Koch în schimbul împărţirii pe dindouă a profitului realizat cu guvernul Prusiei. QUI BONO?

   Această înţelegere nu numai că a fost undezastru atât pentru Guvernul prusac cât şi pentru Koch, dar a constituit şi opiedică în calea cercetării ştiinţifice al cărei rezultat îl resimţim până înzilele noastre. De la Koch şi până astăzi, postulăm, postulăm, dar nu vindecămmai nimic. Koch nu şi-a mai recăpătat renumele în timpul vieţii, iar astăzi îlmenţionăm doar pentru Postuletele sale. Mă întreb uneori care este sensulbotezării unuia dintre cele mai mari (dar şi mai dogmatice, un fel de Vaticanmedical) institute de cercetări din Europa, Institutul german Robert Koch.  Un mare merit însă nu i se poate nega luiKoch. A pus bazele unei foarte rentabile simbioze dintre medicină, politică şimarketing, simbioză care funcţionează în zilele noastre poate mai bine decâtoricând înainte.

   Iar tuberculoza? Din boala numărul 1 înAmerica la începutul secolului XX, datorită condiţiilor de igienă şisalubritate din ce în ce mai bine puse la punct, şi a construirii de casemoderne, cu multă lumină şi căldură, tuberculoza practic a dispărut, nemaireprezentând astăzi decât un pericol pentru ţările subdezvoltate. Deci nuvaccinul, ci igiena şi dezvoltarea tehnologică au învins tuberculoza.

 

O altă teorie

 

   Antoine Bechamp, din ale cărui cercetări afurat Pasteur tot ce a găsit că i-ar putea fi de folos, a introdus un punct devedere foarte interesant şi care nici până în ziua de azi nu a fost infirmat. Bechampa observat nişte microorganisme subţiri care sunt prezente în toate cel,animale, plante sau minerale.

   Le-a denumit „microzime”.  În funcţie de „condiţiile” din gazdă, acestemicroorganizmea puteau împrumuta diferite forme. Bacteriile patogene şivirusurile erau, în concepţia lui Bechamp, doar forme pe care microzimele leluau în cazul în care existau condiţii de boală. Într-un corp bolnavmicrozimele devin bacterii patogene şi/sau virusuri. În organismele sănătoasemicrozimele formează celule sănătoase. În momentul în care o plantă sau unanumal moare, microzimele îi supravieţuiesc. Până în ziua de astăzi, aceastăteorie amicrozimelor nu a fost infirmată. Am putea spune că microzima este„cărămida” vieţii, materialul primar pentru viaţă.

    Cercetările ulterioare, cum ar fi cele alelui Naessens şi Enderlein au urmat aceeaşi direcţie iar cei doi mai audezvoltat propriile concepte în ceea ce priveşte modul de operare almicrozimelor. Deşi teoriile lor nu au fost nici ele infirmate, totuşi Naessensşi Enderlein au fost persecutaţi de către „papalitatea” medicală, lucru ce estede altminteri foarte firesc! Căci un inamic extern poate fi identificat şidistrus, iar pentru asta este nevoie să producem „arme” din ce în ce maiperfecţionate. Medicamente! Pentru asta avem nevoie de buna noastră mămică,industria farmaceutică. Dar microzimele nu sunt un inamic extern, ele sunt însăşi... viaţa. Iar din chestia asta nu se poate scoate profit. Şi nici patenta, aşacă....

 

A câştigat Pasteur!

 

   Politică şi profit! Aşa a câşticat Teoriagermenilor a lui Pasteur. Şi nu pot să cred că absolut toţi doctorii sunt atâtde dezinformaţi încât nu ştiu aceste lucruri. În fond, Domnilor Doctori,ignoranţa nu te scuteşte de responsabilitatea pe care o ai atunci când eştimedic şi când ţii în mâinile tale vieţile a sute de oameni, de fraţi şi suroriale tale. Sau sunt doar nişte pungi cu gologani aceste fiinţe umane?

    Suspect de timpuriu, Pasteur a fost decoratde către împăratul Franţei. Prin aceasta poziţia sa ca om de ştiinţă a fostputernic consolidată, deşi era doar un simplu chimist, şi nicidecum biolog,medic sau psiholog.

    Desigur că la vremea respectivă existaufoarte multe întrebări care-şi aşteptau răspunsu: ce este viaţa şi moartea, dince cauză se alterează, fermentează sau intră în putrefacţie materiile organice,este ceva în aer sau în organism care produce aceste efecte, ce efecte pot aveasubstanţele chimice?

    Pentru prima oară în istorie, acesteîntrebări erau în centru atenţiei şi se căuta răspunsul la ele. Iar oportunişiişi indivizii lipsiţi de scrupule care vroiau să facă avere, au sezizat momentulprielnic, desigur. Unul dintre ei se numea Louis Pasteur! Iar politica nu seschimbă. Dacă se întrezăreşte posibilitatea unui câştig, atunci Pasteur estegenial. Iar dacă cineva încearcă să ne strice socotelile .....  îl ardem pe rug pe Galileo (era cât pe cechair să se întâmple, nu?).

   Cum se face oare că „descoperirile” nu seproduc decât atunci când este un interes financiar în spate? Şi cum se face căatunci când o descoperire poate pune în pericol anumite interese, ea nu semai.... descoperă. Nicola Tesla? Motorul cu apă? Energia gratuită (Zero PointEnergy)? Există de mult , dar ......

   Howard Hencke nota în 1995 în cartea sa „TheGerm Theory: A Deliberate Aberration” (Teoria germenilor- o aberaţiedeliberată) următoarele: „... îndoctrinarea publicului în lumea vestică cucredinţa că afecţiunile fizice sunt cauzate ce factori ce se află în afaracorpului şi responsabilităţii individului, deci cauzate de factori externi   .... iar remediile chimice (medicamentele)îi vor ajuta să rămână sănătoşi sau să se însănătoşească, independent deresponsabilitatea pe care fiecare ar trebui să o aibă asupra lui însuşi.”

   Mi se pare mie, sau este aici vorbadespre.... marketing?  „Dacă vaccinurilenu s-ar fi putut vinde în masă cu un foarte bun profit, teoria lui Pasteur ar ficăzut de mult în obscuritate şi uitare!” – E. Douglas Hume

   17 ani înaite de a face Pasteur „epocalele”sale descoperiri, cea mai faimoasă soră medicală din istorie, FlorenceNightengale, spunea următoareleîn 1860 : „Nu există boli specifice, ci doar condiţiispecifice de boală!”  Se pare că pemăsură ce trece timpul, în loc să devenim mai inţelepţi, devenim .....invers.

 

Câteva greşeli

 

   De fapt nu sunt doar câteva, ci destul demulte, aşa cum demonstrează investigaţia asupra vaccinurilor. Din capul locului,ideea de a găuri pielea cu un ac pentru a introduce câţiva agenţi şi proteinenoi într-un sistem ce ar trebui să fie inviolabil este suspectă. Este vorbadespre sistemul circulator. Injecţia în sine este o violare totală a naturii. Nimicnu poate fi introdus în sânge fără a trece prin intreg sistemul digestiv.Acesta este modul în care natura protejează lichidul sangvin de imixiunileexterne. Iată câteva dintre sutele de cercetări care concluzioneazădezavantajele inoculaţiilor:

    „Cele mai grave daune pot fi provocate deinjectarea în sângele unui organism viu, într-un mediu în care invazia externăpoate provoca cele mai morbide fenomene.” – Bechamp

    Un raport medical făcut de un doctor care aparticipat la luptele din timpul războiului burilor din Africa de Sud menţionacă pe câmpurile de luptă au căzut 86.000 de soldaţi, în timp ce ca urmare ainjecţiilor (aparent cu scop preventiv) au murit 96.000 de persoane.

    În 1915 Dr. Montais publica un articol înreputata revisă engleză „Lancet” în care se raportau 21 de cazuri de tetanos,la persoane care fuseseră vaccinate cu „invenţia” lui Pasteur. Concluziaarticolului era că tetanosul fusese provocat de vaccin! Dr. Montais spunea că„Pasteur a reuşit să creeze o nouă boală!”

    Pasteur a iniţiat practica vivisecţiei peanimale, practică ce nu s-a dovedit niciodată a avea vreo valoare. De ce? Pentrucă în mod normal, în natură, animalele au alte afecţiuni decât oamenii. Aceastăeroare a condus medicina pe o pistă complect falsă. Cum ne putem închipui căvom reuşi să vindecăm oamenii, provocând în animale afecţiuni de care acesteaîn mod natural nu suferă niciodată? Simpla afirmaţie că aceste boli suntidentice cu cele de care sufeim noi este absurdă, la fel ca şi pretenţia căanumite medicamente, cu ajutorul cărora animalele (aparent) s-au însănătoşit,vor fi la fel de eficace si în cazul oamenilor. Oricât de idioată este aceastăidee, ea a fost totuşi pusă la baza cercetărilor medicale din acele vremuri (şinu numai). Cu toate acestea, de atunci şi până astăzi se obţin profituri uriaşeca urmare a vânzării unor astfel de preparate.

    Nu vom parcurge toate dovezile, dacă maieste nevoie de ele, care dovedesc inepţia Teoriei germenilor, căci despre elevom face o discuţie mai largă în sub-rubrica specială dedicată vaccinărilor depe site-ul nostru www.quibono.net

     Dar dacă marea majoritate a cercetărilorindependente (de industria farmaceutică) ajung la aceeaşi concluzie, atunci cumse face că încă şi astăzi în secolul XXI medicina şcolastică se bazează încă peTeoria germenilor lui Pasteur şi pe premizele dezvoltate de aceasta? Şi încă şimai rău, marea majoritate a oamenilor cred în ea? Dar când este vorba de unprofit gras...... Să vedem un pic mai de aproape cum se poate ca totuşi după o sutăde ani, omenirea să mei creadă în Teoria gogoşilor... pardon,  a germenilor lui Pasteur.

    Anii 1880-1890 ! Revoluţia industrială,epoca cărbunelui, petrolului, electricităţii, maşinilor, căilor ferate şiautomobilului. Două figuri marcante dominau în acest peisaj, exercitândînfluenţe semnificative asupra stiinţei, industriei, finanţelor. Două persoanecu puteri mai mari poate ca nimeni până atunci înaintea lor. Desigur că vorbimdespre Andrew Carnegie şi J.D.Rockefeller. Controlul pe care îl exercitauCanegie şi Rockefeller asupra societăţii şi vieţii americane uimeşte până înziua de azi. Fără a intra aici în amănunte istorice sau economico-politice,trebuie spus clar că industria farmaceutică, conceptul concernului farmaceutics-a născut atunci, din minţile acestor doi oameni de afaceri.

   Înainte de 1880 medicina se baza peremediile tradiţionale, populare, pe plante medicinale, po o oarecare chirurgieşi pe cunoştinţe acceptabile în stomatologie. Desigur, destul de puţin. Eraaici un teren pe care se putea construi şi dezvolta mult în continuare. Dar şiun teren care putea aduce profituri fabuloase, lucru inteligent întrevăzut decei doi. Nenorocirea a fost ca la trecerea în secolul XX, medicina să înceapăsă evolueze nu pe baze umanistice ci pe baze economice, de profit. Desigur căera nevoie de investiţii, de o anumită putere financiară care să susţinăascensiunea evolutivă a medicinei. Din păcate aceste resurse financiare au fostpuse la dispoziţie de doi oameni de afaceri. Ori se ştie că un afacerist bun(şi cei doi erau foarte buni) investeşte doar acolo unde se întrevede un profitsigur şi substanţial. Carnegie şi Rockefeller controlau la acea vremeindustriile petrolului şi cărbunelui. Iar acestea două produceau un munte uriaşde deşeuri. Ideea era deci: cum s-ar putea obţine profit şi din acest „gunoi”?Cu ajutorul industriei chimice. Trebuie să recunpaştem că cei doi tipi nu eraudeloc proşti. Bun, industia chimică. Dar cum, ce să producă? Păi cum ce...medicamente! Medicamente cum lumea nu mai văzuse încă. Făcute din chimicale!

 

Vezi Partea a doua

Erapost-antibiotică

de TimO’Shea


Partea a doua









Crearea credibilităţii

 

    Ideea era strălucitoare. Dar cum să-iconvingi pe oameni să renunţe la ceaiul de sunătoare şi să dea bani (bani grei)pe boabe chimice? Ei, aici era problema. Idei strălucitoare poate că mai aveauşi alţii, dar ele trebuiau să „prindă” la mase, să-i convingă pe oameni săcumpere produsele  respective. Deci...marketing! Înainte de a-i vaccina pe oameni în braţ sau în pardea de dinapoi,trebuia să-i „vaccinezi” în cap.

   Să le inoculezi convingerea..... că doar cuajutorul produselor tale mai poate exista în viitor viaţă pe Pământ. Şi din noucei doi s-au dovedit inteligenţi. Standardizarea educaţiei, şcolirea corpuluimedical pe anumite baze şi creerea unui statut economic de excepţie care să-idetermine să urmeze „politica” celor doi.

    Pe la 1904, Andrew Carnegie nota cămuncitorii din fabricile sale câştigau financiar mai bine decât mareamajoritate a medicilor din acele timpuri. Consultându-se cu preşedintele MIT,Henry Pritchett, ei au pus bazele Fundaţiei Carnegie cu un capital de 10milioande de dolari. Scopul iniţial era de a promova pensii pentru profesorii învârstă. Probabil de aceea medicii profesori universitari sunt atât de ataşaţide concernele farmaceutice în ziua de azi. În curând însă a mai apărut unobiectiv mai important: controlul educaţiei. Numele a fost şi el schimbat inFundaţia Carnegie pentru dezvoltarea educaţiei, iar Pritchett se referea laaceastă Fundaţie denumind-o : „o mare agenţie destinată să întărească educaţiaamericană prin studii ştiinţifice şi politice”. Cei doi erau deci doi mecenabinefăcători! Simpatic. Dintotdeauna miliardarii îţi vor spune că se dedică, eişi banii lor, scopului nobil de a-ţi fi ţie de folos. Ei bine, când mai auzidata viitoare afirmaţia asta, pipăe-te să vazi dacă mai ai portofelul la tine.

   Oricum, Fundaţia desigur că s-a bucurat deun succes imens. Repede au mai sărit în barcă încă o grămadă de indivizi plinide bani, care mirosiseră şmecheria. Controlul educaţiei funcţiona cam aşa: îndorinţa de a se califica pentru noul sistem de pensii (pensii pentru profesori,vă reamintiţi, nu?) o instituţie participantă (adică o universitate sau Şcoalăînaltă) trebuia să îndeplinească standardele impuse de Fundaţie. În primul ans-au confirmat baremului 52 di 421 de instituţii de învăţământ. Şi astfel înrelativ scurt timp Fundaţia a început să aibă propria ei viaţă. O viaţăfrumoasă.

   Abraham Flexner, persoană care nu aveastudii medicale, a fost desemnat de Fundaţie să călătorească prin America şi să„observe” educaţia medicală a viitorilor jurători pe Hippocrat. Sau Ipocrit? Înfine. 

   Rezultatul „observaţiilor” făcute de Flexnera fost publicat în Raportul Flexner, publicat în 1910. Ca urmare arecomandărilor făcute în acest raport, Fundaţia s-a transformat dintr-un organce urma să asigure pensii profesorilor, într-o instituţie care subvenţionacercetarea. Anumite şcoli care îndeplineau standardele impuse de Fundaţie,primeau subvenţii. Celelalte nu. În felul acesta un gigant industrial a începutsă „dicteze” tipul de medicină care urma să „înfloreasă” în America. Metodeletradiţionale, naturale de terapie au fost date la o parte în favoarea noilormetode, mai „ştiinţifice”. De ce? Pentru că produsele naturale nu pot fipatentate, şi implicit nu se pot obţine profituri de pe urma lor.

   Marile universităţi din ierarhia medicalăcare guvernează astăzi ştiinţa medicală au fost cele care s-au aliniat primelela cerinţele Fundaţiei Carnegie: Case Western Reserve, Johns Hopkins, CarnegieInstitute of Chicago,

University of Chicago, HarvardSchool of Medicine, University of North Carolina.

    Rockefeller a pus repede şi el de oFundaţie. Direcţia era aceeaşi însă Fundaţia Rockefeller a trasat standardeşcolilor care căutau susţinere „filantropică”. Astfel dacă în 1904 existau 5747de medici după 15 ani (1919) numărul lor s-a redus la 2658. Iar în aceiaşiperioadă de timp numărul şcolilor medicale a scăzut de la 162 la 81. Ce, doarnu v-aţi fi aşteptat ca numărul lor să crească ca urmare a actelor filatropiceale celor două Fundaţii. Desigur că numărul lor a scăzut, rămânând pe „piaţă”doar cele care „s-a supus” condiţiilor impuse de Fundaţii. Căci doar aşa auputut supraviţiu, „filantropăite” de Carnegie şi Rockefeller.

   Şcolile de medicină au fost conectate înuniversităţi. Universităţile au fost conectate la departamente clinice culaboratoare şi spitale universitare. Folosind fondurile Fundaţiei Rockefeller,Flexner a fost capabil să dezvolte un mic grup de şcoli medicale de elită careerau orientate clinic. Acestea au pus bazele viitoarelor generaţii demedicamente.

    Infrastructura educaţiei, descoperirilor şicercetărilor precum şi a organizării medicinei care persistă până astăzi a fostcreată doar în câţiva ani. Toate cunoştinţele legate de sănătate şi boală,acumulate tradiţional de sute de ani, au fost aruncate pe fereastră. La gunoi.Iar ceea ce concepuseră şi organizaseră Carnegie şi Rockefeller s-a transformatîn industrie. Industria farmaceutică! Focusată pe creşterea pieţi şi implicit aprofitului. Iar o industrie bazată pe boală nu se va ruina singură vindecândbolile, ci tocmai va lucra permanent pentru permanentizarea lor. Pentru a aveaîn permanenţă clienţi-plătitori! Tocma acesta este şi unul dintre motivelepentru care în toate aceste decenii remediile eficace, necostisitoare şine-farmaceutice au fost sistematic denigrate şi înlăturate de pe piaţă. Tocmaiacesta este motivul pentru care nici până azi nu prea stim multe despre cancer,nemai vorbind de un leac împotriva lui. SIDA? Vaccinul contra acestei boli?Puteţi să uitaţi! Nu va fi descoperit niciodată, căci asta ar însemnaeradicarea bolii, vindecarea bolnavilor şi pierderea clientelei.

       INDUSTRIA FARMACEUTICĂ SE OCUPĂ DEAFACERI,  DE PROFIT, ŞI NU DE VINDECAREADVS.

   Şi astfel, marea aiureală a Teorieigermenilor, deşi contestată de aproape toţi contemporanii lui Pasteur, deşinegată chiar de Pasteur însuşi pe patul de moarte, s-a născut pentru a douaoară, a fost pusă pe piedestal în faţă, iar toate celelalte teori au fostcalificate ca şarlatanii. Aşa se scrie istoria medicinei!

    Deja din anii 20 ai secolului trecutindustria medicală se fortificase suficient de puternic. A profitat inteligentde dispariţia unor boli datorită ridicării nivelului de trai şi al celuisanitar, inventând vaccinuri atunci când afecţiunile contagioase respective numai constituiau practic nici un pericol, tocmai pentru a se bate cu pumnii înpiept că a „salvat omenirea de la dispariţie”.

   Politica medicală a devenit din ce în ce maiputernică cu fiecare an. Opoziţia a fost terminată rapid prin denigrare, prininterzicerea publicării ideilor noi care nu se potriveau în conceptul de piaţăal concernelor, cercetătorilor prea „isteţi” li s-au tăiat subvenţiile, iarmass-media (care aparţine de fapt tot lor) a publicat doar ce avea voie săpublice. Acesta este motivul pentru care în ultimii 50-60 de ani medicina nu amai făcut semnificativi paşi înainte.

   Iar noi? Nici noi nu am făcut. Am stat şine-a uitat cum suntem prostiţi în faţă, cum ni se bagă mâna în buzunar şi cumsuntem ajutaţi să ajungem mai repede la graopă.

 

Penicilina

 

    În1928 Teoria germenilor a primit un impuls nou, care se simte încă foarte clarpână în zilele noastre. Doctorul Alexander Fleming, un cercetător englez, adescoperit accidental că în laboratorul său, culturile pe care el experimentaau fost distruse de o anumită ciupercă (mucegai). În următorii 14 anicercetători din Anglia şi America au reuşit să izoleze şi să testezepenicilina. Cercetările au fost însă ţinute secret.

    Oricum, în 1942 un incendiu a devastat „TheCoconut Grove”, cel mai vechi bar de noapte din Boston, incendiu în care aufost răniţi sau au murit mulţi oameni. Penicilina a fost în aceste cazuriaplicată pentru a preveni infecţiile cauzate de arsuri. Vestea a ajuns în presăunde a „explodat” pur şi simplu. Astfel s-a declanşat cursa pentru producereaîn masă a penicilinei, a „medicamentului minune”. Deja în 1944 toatenecesităţile de aprovizionare cu penicilină ale armatei americane erausatisfăcute. De către Merck.

    Această descoperire a conferit o nouăcredibilitate Teoriei germenilor şi sistemului medical conceput de industriafarmaceutică şi de universităţile americane. Mii şi mii de oameni au murit caurmare a infecţiilor provocate de bacterii, iar acuma, iată, am reuşit sădescoperim o armă cu care învingem acest redutabil duşman extern. Doar că, ceeace descoperiseră savanţii dogmatizaţi, se ştia de mii de ani în multe culturitradiţionale, în care diferite remedii naturale obţinute din plante aveau exactacelaşi rol ca şi mucegaiul folosit pentru fabricarea penicilinei. Rolantiseptic şi antibiotic. Deci redescoperiseră „mama natură”.

    Desigur că într-un ţesut bolnav aparbacterii care pot duce la infecţii, dar aceasta doar acolo unde exista DEJA unţesut bolnav. În cazul arsurilor este vorba despre accidente violente, în careo parte din ţesuturi sunt distruse, afectate, din exterior, ca urmare a unuiaccident fizic. Ştim încă de la Bechamp că bacteriile apar pe acest fond, sehrănesc cu aceste „ţesuturi moarte sau bolnave” , şi deci este normal ca acolosă fie nevoie de folosirea unui contra-remediu extern, pe care de sute şi miide ani culturile vechi îl obţineau prin diferite căi din diferite plante. Nimicnou.

   Depinde însă cum prezinţi lucrurile. Iarmarketingul industriei farmaceutice este întradevăr foarte bine pus la punct.

 

De fapt, Mama natură triumfă întotdeauna

 

   În cercetările sale timpurii asuprapenicilinei, Sir Alexander Fleming a putut observa şi ştia deja foarte bine căîn prezenţa unui factor de stress, a unei substanţe, organismele vii semodifică sau se adaptează. El ştia, poate mai bine ca oricare altul, că existăun pericol prin formarea „rezistenţei” microorganismelor, în cazul unei supradozăricu penicilină. Într-un inerviu acordat publicaţiei „New Yoek Times” în 1945,Fleming spunea: „Marele risc al autoadministrării este acela de a se folosi undozaj prea mic, care în loc să diistrugă microbii, să le ofere şansa (adică săîi educe ) pentru a deveni reezistenţi la penicilină....”

   Să ne gândim un pic: cele mai vechiorganisme vii de pe planeta noastră sunt bacteriile. Ele există de miliarde deani. Ele au fost capabile să reziste, să supravieţuiască de-a lungul istorieipământului, practic tuturor schimbărilor care au avut loc pe această planetă:căldură, frig, secetă, umiditate excesivă, cu oxigen, fără oxigen, încutermure, gheţari sau vulcani. Bacteriile sunt încă absolut peste tot. Sute şimii de specii au venit şi au plecat definitiv de pe această planetă pentru cănu s-au putu adapta. Bacteriile sunt de la început şi până în zilele noastreaici. Bacteriile sunt „maeştii adaptării”.

    Şi deodată venim noi, mai isteţi şi maifuduli, introducem noi substanţe (sintetizate chimic) în organismele noastre.Penicilina, care distruge bacteriile. Cam ce vă închipuiţi că vor facebacteriile? O vor lua la fugă, vor dispare de pe pământ? Nicidecum. Se vorADAPTA, aşa cum au mai făcut-o de milioane de ori înainte. Vor devenirezistente faţă de noul factor de stress. Biologii spun că ele vor „muta”genetic. Căci doar cel care foloseşte „mutaţia” genetică poate supravieţui. Iarbacteria este maestru în aşa ceva. 

   Chiar de la bun început atunci când auapărut antibioticele, cercetătorii au remarcat şi semnalat fenomenul de„mutaţie” în bacterii. Adică ele devin rezistente faţă de unul sau altul dintrefactorii de stress (medicamente, antibiotice). Până în prezent au fost createcirca 160 de tipuri de antibiotice. Desigur, o mare problemă este că multedintre acestea nu sunt decât mici variaţii ale altora care au existat maiînainte (concurenţa pentru patentarea produselor). Şi ce am obţinut? Bacteriileau devenit mereu rezistente contra antibioticelor, iar noi ne-am căznit mereusă facem noi şi noi antibiotice, care mai de care mai puternice. Până ce amreuşit să ne distrugem pe noi înşine cu aceste super-chimicale, dar nicidecumsă eliminăm bacteriile.  

   Antibioticele au pierdut lupta contrabacteriilor. Lupta era de fapt din capul locului pierdută, doar că în aroganţanoastră, şi în dorinţa lor de profit, ne-am făcut că nu observăm lucrul acesta.

    Rezistenţa la medicamentaţie este astăziuna dintre principalele cauze ale mortalităţii în USA. Mai mult de 70.000 depacienţi mor în fiecare an, conform statisticilor National Institutes ofHealth.(Garrett), ca urmare a rezistenţei bacteriilor la medicamentaţiaactuală. Aceşti pacienţi capătă infecţii în timpul şederii lor în spitale,aflându-se sub tratament medicamentos. Nici un fel de antibiotic cunoscut pânăîn prezent nu-i poate ajuta. Este şi de presupus că, poate un pic cinic aici,bacteriile din spitale sunt cele care sunt cel mai bine „antrenate” pentru arezista factorilor de stress externi lor. Un studiu din 1992 efectuet de CDC'sInstitute of Medicine a arătat că procentul mortalităţii cauzate de infecţii acrescut cu 22% în perioada 1980-1992 (Slavkin, p108).

   Iată câteva exemple de rezistenţă lamedicamente:

-         în 1946, aproape 88% din infecţiile cu Staphylococcusputeau fi vindecate cu ajutorul penicilinei

-         în 1950, doar 61%

-         în 1982, doar puţin peste 10%

-         în zilele noastre mai puţin de 5%dintre infecţii pot fi vindecate cu ajutorul penicilinel.

    Pentru aşa o „epocală” descoperire, vămulţumim frumos!

 

Făcătorii de boli

 

   În 1960 apare pe piaţă un nou antibiotic,Metacilin. Chestia asta funcţionează o vreme, dar nu prea mult. În 1962, 40%din infecţiile provocate de Staphylococcus erau deja rezistente laMetacilin, conform « New England Journal of Medicine”, din28 Aprilie 1994.

   În fine, în 1993 singurul antibiotic sigurcontra Staphylococcus rămăsese Vancomycin. Oricum astăziacest lucru nu mai este valabil. Există în prezent mai multe tulpini deStaphylococcus care sunt rezistente şi la Vancomycin. Ce ne-a mairămas ? NIMIC. Antibioticele sunt înfrânte, iar Mama natură atriumfat din nou!

   Există o grupă de Staphylococcus (Grupa A)care este rezistentă la absolut toate antibioticele cunoscute. Această grupăeste deosebit de agresivă, atacând carnea, muşchii şi organele. Uneori apar înpresă relatări despre o boală cu urmări groaznice o aşa-zisă „Mâncătoare decarne”, infecţie provocată de Staphylococcus extrem de rezistent din grupasus-numită. Pancienţii mor în chinuri groaznice. Acuma este drept că ziarele autendinţa generală de a prezenta lucrurile cât mai teribil cu putinţă, pentru ase vinde cât mai bine cu putinţă. Totuşi, despre povestea din filmul „Outbreak”cu Dustin Hoffmann mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă de marcă sunt depărere că în fapt, nu va mai dura mult până o astfel de epidemie tip „Ebola” vaapare în realitate. Singura întrebare rămasă fără răspuns este doar CÎND?

   În zilele noastre 30% din bacilii depneumonie sunt rezistenţi la Penicilină, medicamentul care cândva aveaeficacitate de 100% contra tuberculozei.

   În zilele noastre 30% din cazurile degonoree sunt rezistente atât la Penicilină cât şi la Tetraciclină, medicamentecare în trecut aveau eficacitate de 100%. Între timp aceste medicamente nici numai sunt prescrise contra gonoreei.

   Fred Tenocer, medic de la Centers forDisease Control din Atlanta spunea: “ În prezent avem câteva tulpini deStreptococcus care sunt rezistente la absolut toate antibioticele axistente.”

 

Supermicrobul

 

   Cât de serioasă este problema bacteriilorrezistente? Cred că cifra pe care ne-o dau statisticile este serioasăîndeajuns. 70.000 de americani mor anual în spitalele americane ca urmare ainfecţiilor bacteriene care nu pot fi vindecate cu antibiotice. Conform surseicitate mai înainte (New England Journal of Medicine, Aprilie 94) din 40 demilioane de pacienţi spitalizaţi anual, 2 milioane se aleg cu infecţii după cepărăsesc spitalul. Adică unul din 20 de cazuri! Nu este un pic cam prea mult,domnilor? Iar la mai mult de 60% din aceste 2 milioane în infecţii suntimplicate bacterii rezistente la antibiotice. În unele documente americane sevorbeşte chiar de un procent de 70% pentru probabulitatea de a căpăta oinfecţie nosocomială. Nosocomial înseamnă o boală căpătată în spital!

 

Tuberculoza

 

  Haideţi să ne concentrăm un pic atenţia şiasupra tuberculozei. La începutul secolului XX aceasta era principala cauză adeceselor în USA. Ulterior au fost create medicamente contra acestei afecţiuni,iar tuberciuloza a fost ţinută sub control mai multe decenii la rând. Întretimp însă a apărut tuberculoza rezistentă la medicamente. Atunci când sistemulimun este subpresat ca urmare a nutriţiei deficitare, abuzului medicamentos,unui stil de viaţă greşit, etc. mutaţiile din tulpinile TB sunt încurajate.Devin rezistente la medicamentaţia standard. Două dintre principalele medicamentecontra tuberculozei sunt Isoniazid şi Rifampin. Într-un studiu efectuat în NewYork City în 1991, 42% dintre pacienţii TB erau rezistenţi la unul dintreaceste două medicamente, iar 60% dintre pacienţii care au recidivat în tubercilozăerau rezistenţi la ambele medicamente. Multe tulpini TB sunt rezistente deja latoate cele 5 medicamente consacrate în terapia tuberculozei. În mod normal,astfel de cazuri au urmări fatale. WHO (Organizaţia mondială a sănătăţii)preconizează că în următoarea decadă, mortalitatea datorată tuberculozei lanivel mondial va creşte de la 3 milioane la 30 de milioane! (Slavkin, p 111)Dar WHO ne-a mai pricopsit de curînd şi cu o pandemie (gripa porcină, desprecare nu se mai aude nimic.

   Tb este o microbacterie. Microbacteriile potsupravieţui în ţesuturi ani de zile, în aşteptarea unui oportunităţi cum ar fio slăbire a sistemului imun (să ne mai mirăm oare că mulţi pacienţi cu cancercare urmează chemoterapii, deci tratamente imunosupresoare, mor din cauzaafecţiunilor infecţioase pulmonare?).

   Pe de altă parte trebuie să spunem şi acestlucru. Datorită campaniilor şi direcţiilor grşite în educaţie şi presă dinultimii 40-50 de ani, extrem de multe persoane cred orbeşte în atibiotice. Iardacă un medic care are ceva mai multă conştiinţă decât se întâmplă de obicei,nu prescrie unui pacient antibiotice, acesta se duce la alt medic care-iprescrie aşa ceva. Din păcate, din ignoranţă şi educaţie manipulată demarketingul industriei farmaceutice, foarte mulţi medici care ar vrea să facăceva bun, nu mai pot face asta în ziua de azi. Iar aici nu medicii sunt întotalitate de vină, ci o foarte mare parte din responsabilitate o purtăm noi,simplii pacienţi ignoranţi. Doar că, deşi ignoranţa poate fi mortală, pe actulde deces nu se poate scrie „Mort din ignoranţă”!

   Totuşi multe studii arată că există muilţi doctoricare contribuie mai departe cu bună ştiinţă la ignoranţa pacientului. Cum vi separe ideea de a prescrie un antibioti unui pacient care a contractat o simplărăceală, şi deci în care nu există o infecţie bacteriană? Ceea ce se va obţineva fi o atenuare! Adică o atenuare a numărului de bacterii posibil patogene, lacirca 50%, în timp ce cealaltă jumătate a bacteriilor va supravieţuiantrenându-şi sistemele proprii în dobândirea rezistenţei faţă deantibiotice.  Acest fenomen esteîncurajat de încă două aspecte la care se face referire mai punţi, şi anume:mulţi pacienţi întrerup administrarea de antibiotice de îndată ce se simt unpic mai bine. Ei cred că sunt sănătoşi, dar in fapt ei dau răgazul necesarbacteriilor de a-şi câştiga rezistenţa contra medicamentaţiei. Iar data viitoare,antibioticul respectiv nu va mai avea eficacitate contra tipului respectiv debacteri, căci acestea s-au autoimunizat deja contra acestei medicamentaţii.

    Iar al doilea aspect care trebuie să-lmenţionăm este un termen interesant: profilactic! A, nu, nu este intenţianoastră de a vorbi despre controlul natalităţii. Ne referim la altceva. Dacă aio gripă, înseamnă că în acţiune este un virus (spune medicina dogmatică). Bun,dar atunci de ce ţi se prescrie un antibiotic care este contra bacteriilor?Cuvântul magic este PROFILACTIC. Vă dăm o doză de antibiotic cu scopprofilactic, pentru a evita o eventuală suplimentară complicaţie datorată uneieventuale infecţii bacteriene (complicaţie). Ori antibioticele în general nu auspirit de discernământ. Ele ucid toate bacteriile din organismul nostru, nunumai pe cele rele, dar şi pe cele bune. Astfel, în fond, se produce o slăbirea organismului (efect secundar) tocmai în momentul în care organismul esteatacat de un cu totul alt soi de duşman, de un virus. Are logică acest mod degândire? Poate pentru domnii de la concernele farmaceutice. Pentru mine unul,nu? Dar pentru Dumneavoastră?

 

Lăsaţi copii în pace

 

   Infecţia aparatului auditiv. Otită medieeste denumirea oficială. Orice mămică grijulie, la primele simptome va apela laun medic, nu-i aşa? Şi ce va prescrie acesta? Antibiotice! Dar, aşa cumconstată şi NEJM din 28 Ianuarie 1999, 41% dintre cazurile de otită suntprovocate de un virus! Iar medicii prescriu antibiotice, de foarte multe ori şipentru că mămicile grijulii solicită asta. Acuma, dacă cineva care are cancerîn fază finală şi vă roagă să-l omorâţi cu o injecţie, ca să-l scăpaţi dedureri, o veţi face? Dacă aveţi ştiinţă de faptul că otita aproape în jumătatedintre cazuri este provocată viral, pentru ce să prescrieţi antibiotice? Pedeasupra, este cunoscut faptul că de foarte multe ori nici nu este vorba deotitis media, ci de alergii, traume minore sau alte afecţiuni uşoare carefoarte des sunt diagnosticate ca fiind otita. Încă din 1991 se ştie cpAmoxicillin, care des era prescris pentru otită, are o foarte „interesantă”calitate în legătură de exemplu cu otita: copii care sunt trataţi cu acestantibiotic au de 2 până la 6 ori mai mari şanse să recidiveze, decât copii carenu au fost trataţi cu acest antibiotic. (JAMA, 18 Dec 1991) Oare grijuliile mămici ale acestorcopii chiar aşa ceva îşi doresc?

   Întreaga poveste este de fapt scăpată de subcontrol iar perdanţii sunt... copii. Copilăria este şansa unică pe care o avempentru a ne pregăti şi întări propriile forţe de autoapărare. De fiecare datăcând un copil ia antibiotice se petrec trei lucruri:

-starea generală de moment se îmbunătăţeşte

-sistemul lui imun devine mai slab, ceea ce inseamnă că infecţiile pot mai uşordeveni recurente

-antibioticul respectiv nu va mai funcţiona data viitoare, deoarece bacteriilecare i-au supravieţuit devin rezistente.

    În aproape 100% din cazuri, copilul se va“recupera” singur, fără medicamente, la fel cum au făcut-o toţii copii de peacest pământ şi până în 1940! Astăzi se ştie destul de bine că toate aşa-ziseleboli ale copilăriei au un rol foarte important, sunt necesare de fapt pentruantrenarea şi fortificarea sistemului imun. Supraadministrarea de medicamente,supraprevenţia sau supraprotecţia nu fac decât rău. Copii respectiv vor fi mult mai slabişi mult mai des bolnavi, mai sensibili la alergii, astmă, obezitate, etc.

    Sistemul imun al copiilor este în mod totalinutil slăbit prin administrarea de antibiotice neadecvate, deseori datorităprea grijuliilor mămici, prea „harnicilor” medici sau prea lacomelor concernefarmaceutice.    

   Acuma altceva. Cunoaştem cu toţii deja câtde periculoasă poate şi meningita spinală. Dar să privim un pic incidenţanaturală a meningitei la populaţia nevaccinată şi nedopată cu medicamente.Procentul de probabilitate este minuscul în comparaţie cu marele procent deincidenţă al copiilor a căror sistem imun nu a fost slăbit prin folosireaneadecvată a antibioticelor.

    Ce este rău în ideea deseori vehiculată căo cură preventivă de antibiotice de câteva ori pe an (chiar şi dacă nu suntembolnavi) ne poate fi de folos? Păi cum ce? Bacteriile probiotice. BacteriileBUNE. Sunt doar în colon circa 300 de tipuri de bacterii bune care suntnecesare bunei desfăşurări a multor funcţii vitale cum ar fi digestia,absorbţia de vitamine şi nutrienţi precum şi ţinerea „în şah” unui mare numărde bacterii potenţial patogene. Ori antibioticele omoară bacteriile. Fărădiscernământ şi fără a putea face deosebire între cele bune şi cele rele. Poatedura săptămâni şi luni de zile până organismul îşi va recăpăta echilibrulnormal bacterian. Sau mai simplu, ceea ce cunoaştem sub numele de flora intestinală.

    Pe de altă parte este practic imposibil afi distruse toate bacteriile, pentru că mare parte dintre ele au devenit întretimp rezistente. Culmea este că mai recent cercetătorii au descoperit bacteriirezistente chiar şi în corpul populaţiilor din triburile africane care nu auluat în viaţa lor vreun antibiotic. Deci bacteriile „întărite” de antibioticelenoastre inteligente au ajuns şi la ei. Iar lor, datorită lipsei de antrenamentşi experienţă a propriului sistem imun în astfel de situaţii, aceste bacteriirezistente le pot produce daune cu mult mai mari decât celor din lumea aşa-ziscivilizată. Chestia asta s-a mai întâmplat o dată în trecut când indieniisud-americani au fost decimaţi de bolile contagioase aduse de civilizaţiiconquistadori spanioli.

    În aceşti 50 de ani de când se folosescantibioticele practic fiecare dintre noi a dezvoltat un anumit grad deimunitate la antibiotice, direct sau indirect. Tulpinile bacteriene mutantesunt acuma deja flora noastră normală. Deci cu cât luam acuma mai multeantibiotice cu spectru larg, cu atât mai rapid distrugem doar vechile tulpinine-rezistente. Şi cu ce rămânem? Cu mutanţii! Organizaţiile mondiale sunt dejade acord cu faptul că rezistenţa la antibiotice a bacteriilor va modificaaspectul bolilor în secolul XXI. Infecţii fără posibilităţi terapeutice! Cam laaşa ceva ne putem aştepta după ce jumătate de secol am fost îndoctrinaţi săcredem că antibioticele sunt medicamentul minune. Minunea este poate doarfaptul că încă nu ne confruntăm cu astfel de infecţii noi şi fără posibilităţiterapeutice, infecţii declanşate de bacterii super-rezistente.

   Bun deci, nu mai prescriem şi nu ne maitratam cu antibiotice. Deci în câteva decenii vom aduce situaţia la normal.FALS !!! Nimic mai fals. Căci antibioticele ne sunt fără ştiinţa noastrăadministrate prin alimentaţie. Antibioticele sunt sistematic administrateanimalelor din supra-fermele de creştere a animalelşor pentru carne. Găini,curcani, etc. 80% dintre antibioticele destinate animalelor promoveazăcreşterea masei corporale şi nicidecum sănătatea animalului. (Levy, p140) Antibioticelesunt de asemenea folosite în culturile de pomi fructiferi sau de alte plante decultură şi chiar în crescătoriile de peşti , şi anume în bazinele unde se aflăicrele fecundate din care vor apare viitoarele generaţii de peşti. Şi atenţie,prepararea mâncărilor nu distruge antibioticele. Atunci când mîncăm chiar şigătite astfel de produse, antibioticele se află de cele mai multe ori într-ostare foarte bună, sunt active şi pot influenţa cu aceleaşi rezultate floraintestinală ca şi antibioticele prescrise de medic. În zilele noastre mulţioameni sunt imuni la antibiotice cu toate că nu au luat în viaţa lorantibiotice. În conformitate cu Journal of the South American VeterinaryAssociation, 1996, un nou tip de antibiotic pe nume Salinomycin a fostadministrat unei turme de vaci. 10% dintre animale au decedat ca urmare acăderii funcţiilor inimii!

   Chiar şi FDA (organizaţia guvernamentalăamericană care reglează statutul alimentelor şi medicamentelor) ştia încă din1976 că administrarea de antibiotice animalelor şi prezenţa antibioticelor înalimente sunt pericole majore la adresa sănătăţii populaţiei din USA (Studiuefectuat de Donald Kennedy care solicita îndepărtarea antibioticelor dinindustria alimentară - New Eng J Med, 9 Sep 1976). Totuşi lobby-iştii dinindustria farmaceutică şi-au impus punctul de vedere, şi chiar şi astăzi maricantităţi de antibiotice pot fi găsite în alimentele noastre.

    Industria antibioticelor aduce un profit de23 de miliarde de dolari anual doar în USA. Scopul ei nu este de a protejasănătatea, şi de a creşte profitul financiar. O să spuneţi poate că industriafarmaceutică se va orienta probabil în curând spre alte tipuri de medicamente.Corect! Se şi orientează deja. Dar nu spre alte tipuri ci spre noi antibiotice,şi mai puternice. Deci versiuni noi, ceva mai perfecţionate, ale antibioticelordeja folosite până acum. De ce? Pentru că creerea de noi medicamente ar fi preacostisitoare, ceea ce ar duce la o diminuare a profitului direct. Şi pentru cătot veni vorba despre profit, iată sumele plătite de spitalele americane pentruantibiotice: 1962 – 94.000.000 dolari; 1971 – 218.000.000 dolari; 1991 –3.000.000.000 şi 1997 – 8.000.000.000 dolari.


Vezi Partea a treia

Erapost-antibiotică

de TimO’Shea


Partea a treia

A cui este vina?

 




   În 1981 Mark Lappe a publicat o carte subtitlul „Germs that won’t die“ (Germenii nemuritori) din care am să vă rog săcitiţi cu atenţie următorul pasaj:

   „Din nefericire, am încercat să păcălimnatura cu ajutorul chimicalelor, pe care le-am făcut tot mai perfecte, darîntr-un mod care a dus la schimbarea aproape complectă a configuraţieimicrobiene în ţările dezvoltate. Avem acum organisme noi care proliferează şicare nu au existat niciodată înainte în natură. Nu am făcut în fond nimicaltceva decât să selelctăm aceste organisme. În trecut aceste organismeproduceau circa 10% din boli, acuma ele produc (cauzează) 20-30%. Am schimbatfaţa pământului prin folosirea antibioticelor!”

   Se pot găsi scuze sau motivaţii de totfelul, dar un lucru rămâne cert: Omenirea a luat acest „cadou”- antibioticele –şi a făcut cum a tăiat-o capul că-i mai bine: supradozaj, abuz, administrareinutilă, etc. Şi toate astea doar pentru.... profit. Pentru BANI. Iar acum numai putem ieşi din fundătura asta.

 

Petrecerea se apropie de sfârşit

 

 A existat o vreme la început când antibioticele au salvat vieţi omeneşi, oameni pentru care ele au fost o binecuvântare. Dar aceste vremuri s-ausfârşit. Anii 90 ai secolului trecut au adus cu ei o recrudescenţă ainfecţiilor, fapt care se poate pune clar pe seama a 50 de ani de folosire aantibioticelor.

   Dacă problema antibioticelor ar fi fost dela început pusă în mâna oamenilor de ştiinţă oneşti, în loc să fie dată pe mânamedicilor şi concernelor farmaceutice, poate că nu se ajungea aici. În oricecaz, sigur nu se ajungea atât de repede. Mă refer la acei oameni de ştiinţăonesşti care ştiu ce ştia şi Fleming în anii 30, care ştiu ce spunea Bechampsau chiar Pasteur însuşi pe patul de moarte: că microorganismele nu creazăboli iar medicamentele chimice nu vindecă boli. Dacă administrareaantibioticelor ar fi fost controlată responsbil şi anume doar împotrivainfecţiilor active şi care pot pune viaţa în pericol, deci doar în cazuri deforţă majoră, atunci lucrurile ar fi stat astăzi cu totul altfel. Desigur însăcă concernele farmaceutice n-ar mai fi făcut uriaşele profituri pe care le-auraportat toţi aceşti ani. Astfel că s-a ajuns a se prescrie antibiotice şi încazurile de simple răceli!

                                                         BANUL . QUI BONO!

   Unii s-au îmbogăţit, iar acum va urma săplătim cu toţii nota de plata pe care ne-o dă natura.

   Nu este nimic rău în a avea din când în cândcâte o răceală, nu este nimic rău în bolile copilăriei. Astfel organismul areşansa de a-şi exersa puterea de apărare, armele care-i stau în mod natural ladispoziţie: febra, inflamaţia, răcea, tusea sau transpiraţia. Aceste simptomenu sunt boala, aceste simptome sunt doar semne îmbucurătoare că propriul nostruorganism este capabil să rezolve singur problemele şi să-şi recapete starea denormalitate, sănătatea. Atacarea din exterior a simptomelor este ca şi cum ailupta împotriva propriului tău corp şi i-ai face mult mai dificilă acţiunea derestabilire a echilibrului firesc. Un corp care este lăsat să se vindece singurdevine mult mai rezistent în viitor. Ceea ce numim îndeobşte boală este de faptreacţia naturală şi firească a organismului de a se curăţa singur de otrăvurişi toxine.

   Să luăm de exemplu febra. Ea este în aproapetoate cazurile ceva bun. Creerul comandă ridicarea temperaturii corpului pentrucă există un motiv anume – se crează astfel un mediu neprielnic pentru unfactor iritant care a provocat o inflamaţie. Medicamentele pot însă interferacu această primă linie de apărare a corpului, şi o pot bloca. Nu este oareculmea aroganţei să crezi că tu, din afară, poţi ştii mai bine decât propiulcorp al pacientului când este cazul să se crească teperatura şi când să sescadă? Iar riscul ca după o stare febrilă un pacient să capete meningită estede 1 la 5 milioane. Domilor, încă o dat 1 LA 5 MILIOANE! Dacă existăîntr-adevăr cazuri (foarte rare) în care un pacient rămâne în stare febrilăridicată mai multe zile la rând, atunci da, este cazul să intervenim cuantibiotice. Este un caz de forţă majoră, este vorba de salvarea unei vieţi. Darcât de des se poate întâmpla aşa ceva. Rareori, la doar puţine persoane, iar laacestea poate doar o dată în viaţă. Hallooo, păi cu aşa ceva nu se pot faceprofituri grase, nu se pot câştiga miliarde!

   Ei bine, dacă ne îndopăm cu antibioticepentru fiecare fleac de răceala, atunci ce o să ne mai ajute într-o situaţieîntradevăr gravă, serioasă? Nimic. Şi nu se va întâmpla decât ceea ce îşidoresc concernele farmaceutice! Vom fi mereu bolnavi şi vom înghiţi mereumedicamente. Vom fi o specie care va răci de câteva ori pe an, care va sufericronic de dureri de cap şi de afecţiuni digestive şi care la fiecare câţiva anise va îmbolnăvi la modul foarte grav de o boală cronică. Care va duce la unprofit „cronic” pentru industria farmaceutică. Iar finalul va fi aproapeinevitabil : cancer, dacă nu cumva mai înainte de asta vom muri din cauza unuiinfarct.

   Sau răceala. Ce este răceala în primul rând?Este un proces reflex de curăţare a propriului sistem respirator. Este un lucrubun, nicidecum rău. Un factor iritant cum ar fi praful sau un chimical sau oinflamaţie poate declanşa acest proces. Răspunsul firesc, natural şi logic alorganismului este de a forţa curăţarea căilor respiratorii prin expectorare.Tusea nu este problema, ci soluţia. Problema era factorul iritant. Darmedicamente nu ni se prescriu contra factorului iritant, ci contra soluţieinaturale propii corpului nostru. Contra nouă înşine. Deci mergem la doctor carene prescrie un inhibator al tusei. Oprim astfel fenomenul natural de curăţare acăilor respiratorii, rămânem cu factorul iritant în organism şi ne mai alegemşi cu efectele secundare ale medicamentului respectiv, în general o afectare aaparatului digestiv şi implicit a florei intestinale. Şi astea toate, oamenibuni, pe BANII DUMNEAVOASTRĂ. Nu este garaghios?

   Implicit, o parte de vină ne revine nouă,pacienţilor, o alta revine sistemului educaţional care a otrăvit minţileoamenilor cu Teoria germenilor, iar o altă parte de vină revine medicilor careştiu toate aceste lucruri, dar nu le fac clare pacienţilor. Desigur că dacăpacientul nu ştie toate aceste lucruri iar medicul va refuza să-i prescrieantibiotice fără a-i da bietului om şi motivaţia clară a acestui refuz,bolnavul se va duce la alt medic care-i va prescrie tot ce vrea el, numai să-lpoată taxa de bani. Trist dar adevărat.

   Dr. Tilden spunea undeva că „... fiecareaşa-zisă boală este de fapt o criză de toxemie (intoxicaţie); ceea ce înseamnăcă o anumită cantitate de toxine s-a acumulat în sânge, depăşind punctul detoleranţă şi creând astfel o criză, pe care o numim fie răceală, gripă,penumonie, durere de cap sau febră tifoidă. Natura se îngrijeşte întotdeauna deeliminarea toxinelor din corp. Orice tratament extern care obstrucţionează procesulnatural de eliminare a toxinelor este o agresiune asupra efortului natural alorganismului de a se autocurăţa şi autovindeca.”  Este o agresare a sistemului imun.

 

Deci, ce este de fapt sistemulimun?

 

   Toată lumea vorbeşte despre el, dar puţini suntîn stare să spună cât de cât exact ce anume este el. Oricum sistemul imun esteun lucru complicat. Deci haideţi să încercăm o explicaţie prescurtată, simplă.În general sistemul imun este compus din trei lucruri care circulă înpermanenţă prin organism (cu ajutorul sângelui) şi care monitorizează celuleleorganismului. Aceste trei lucruri sunt:

celulele de sânge specializate, denumite limfocitesau celulele albe

proteine specializate denumite anticorpi

comunicare nervoasă

   Sistemul imun monitorizeaază astfel în modconstant celulele corpului, secundă cu secundă, 24 de ore pe zi. Într-un sistemimun sănătos orice element sau corp străin este imediat observat şi atacat.Atacul îndeobşte ia forma unei inflamaţii, umflături sau unei încălziri zonale.Dacă atacul se transformă într-o bătălie, aven de a face cu o infecţie. Acesteatoate sunt răspunsurile naturale şi fireşti ale corpului fizic şi lucrul celmai inţelept este să le lăsăm să se desfăşoare pe cât posibil în mod natural,de la sine. De asemenena aceste mecanisme proprii corpului nostru nu necesităsusţinere medicamentoasă externă, chirurgie sau alte lucruri de genul acesta.Dacă apărarea naturală a organismului este lăsată să îşi facă treaba şi câştigălupta, nu numai că pacientul se vindecă fără efecte secundare, dar, şi poatemult mai important, el va deveni mai puternic şi mai rezistent în viitor.

   Ce anume poate ajuta sistemului imun ? Doardouă lucruri: protejarea lui şi antrenarea lui. Nu stimularea lui! Şi în niciun caz stimularea lui prin mijloace chimice sintetice, căci acestea au acţiunelimitată în timp şi sunt practic întotdeauna însoţite de efecte secundare. Ceeace trebuie să avem în vedere este eliminarea oricăror factori care ar putea sădistrugă sistemul imun. Aceşti factori sunt: fumatul, alcoolul, medicamentele,mâncarea procesată, produsele din lapte, zahărul, radiaţiile de orice natură,toxinele şi stressul. În afară de aceşti factor nocivi pentru sistemul imuneste de asemenea de folos detoxifierea colonului şi a sângelui.  Simplu, nu?

 

Terapia contra AIDS

 

   La Conferinţa Internaţională AIDS care aavut loc la Berlin în 1993 au fost prezentate concluziile unui studiu efectuatîn Africa cu un grup de prostituate: „Fiecare prostituată a avut numeroasecontacte cu bărbaţi care aveau AIDS. Dar nici una dintre prostituatele aflateîn acest studiu nu a contractat AIDS. Studiul a arătat că aceste femei aveau unsistem imun excepţional de puternic. Aceasta este diferenţa dintre acesteprostituate şi alte prostituate care au contractat AIDS”. Atunci când am cititprima oară această scurtă relatare am crezut că mă aflu într-un film greşit.M-am frecat la ochi şi am mai citit de încă şapte ori.

   Ce este însă cert este că toatemedicamentele  subpresează sistemul imun;nu numai antibioticele, ci absolut TOATE medicamentele sintetizate chimic.Tocmai de aceea nu se va descoperi în acest fel niciodată leacul contra AIDS.Această boală este „o deficienţă dobândită a sistemului imun”. Ori după ce căsistemul imun este deficient, mai fenim şi noi să-i mai dăm un şut în fund cumedicamente. Vă reamintesc aici că AZT, cel mai des medicament folosit contraAIDS este un ... IMUNOSUPRESOR! Adică cum, la un sistem imun deja făcut varză,eu îi prescriu medicamente care ....INHIBĂ SISTEMUL IMUN? Poate pricepăeţi Dumneavoastrăceva, căci eu sunt prea prost pentru o astfel de „filozofie”. Poate tocmai deaceea toată cercetarea desfăşurată până acuma nu a dat nici un rezultat.

   Virusul HIV nu există nicăieri în lumea astaizolat în laborator şi nici nu poate fi selectiv distrus, fără a distrugeîntregul sistem.

   HIV nu cauzează AIDS ci mai degrabă este unsimptom al AIDS.

   AZT nu a prelungit până acum nici măcar cu osingură zi viaţa vreunui bolnav de AIDS.

   Ba mai mult în prezent există nenumăratecazuri de persoane care au refuzat terapia cu AZT şi sunt încă în viaţă, ca săzicem aşa „sănătoşi , bine merci”.

   Ce se va întâmpla cu AIDS? Exact ceea ce s-amai întâmplat de multe ori în istoria omenirii în cazul altor boli. Va circulao vreme printre noi, îi va ucide pe cei cu un sistem imun slăbit sau compromis,şi după aceea va dispare tot aşa cum a apărut. Diferenţa este doar că întimpurile moderne, nişte băieţi şmecheri, folosind dezinformarea cu ajutorulmass-media şi frica firească a omului în faţa morţii, îşi umplu buzunarele cumiliarde de dolari. O afacere profitabilă. Foarte profitabilă. Şi politică înacelaşi timp. Negrii şi homosexualii, ei sunt de vină, nu?

   Despre AIDS însă mult mai pe larg puteţiciti în sub-rubrica dedicată acestei „maladii”, sub-rubrică ce o puteţi găsi pesite-ul nostru www.quibono.net .

   Aici însă aş vrea să vă reamintesc doar,apropos de politică, povestea poştaşului Pierre Rascol. Dacă săracul om n-ar fimurit, aşi fi zis că-i o poveste hazlie de tot.

   Perre împreună cu un prieten de-al său, aufost atacaţi de un câine. Prietenul lui Perre a fost muşcat de câteva ori decâine. Pe Pierre însă nu l-a muşcat, colţii animalului nestrăpungând pieleapoştaşului. Ce a urmat? Ei bine, prietenul lui Pierre a rămas în continuaresănătos bine merci. La fel şi câinele. Doar că autorităţile poştale, aflând deîntreaga poveste, l-au obligat pe Pierre Rascol, fără voia acestuia, să setrateze la Domnul Doctor Louis Pasteur. După o săptămână, bunul nostru poştaşPierre a decedat, ca urmare a inoculării făcute de celebritatea mondială penume Pasteur.

    Să trăiască medicina modernă cu Teoriagermenilor cu tot.

  

Deci, există germeni care creazăboli , sau nu?

 

   În modcert se pot identifica anumite bacterii în anumite forme de boală. Şi deasemenea nu se poate nega faptul că astfel de organisme se găsesc în cantitatefoarte mare la indivizii din populaţiile care suferă de boli contagioase sauepidemice. Dar să privim problema dintr-un alt punct de vedere: dacă de fapt amputea constata că mult mai mulţi oameni au în organism bacterii despre care secrede că provoacă boli, decât numărul real al oamenilor întradevăr bolnavi? Înprezent nu sunt făcute astfel de analize decât persoanelor bolnave. Ceea cecrează impresia că bacteriile sunt prezente doar în organismele bolnave, întimp ce în cele sănătoase ele nu sunt prezent. Personal mă îndoiesc călucrurile stau astfel.

   De la Pasteur şi până în prezent denenumărate ori a fost prezentat un alt punct de vedere, şi anume că acestebacterii sunt prezente de fapt la toţi oamenii, dar numărul lor creşte razant,şi astfel pot deveni un factor patogen, doar în acele corpuri în carebacteriile găsesc mediul nutritiv şi condiţiile propice necesare uneidezvoltării accelerate, iar aceste condiţii pot apare doar în cazul în caresistemul imun, din varia motive, nu-şi mai duce la bun sfârşit atribuţiile.    

   În acest context, concepţia militarist-imperialistăconform căreia „o boală-un factor patogen” (adică un război-un duşman) estecomplect eronată şi istoric de mult timp depăşită. M

   Lucrurile încep să capete o cu totul altăformă dacă vom regîndi peisajul: corpul este otrăvit an de an, ceea ce duce lao intoxicare a sângelui. Acestă stare de lucruri poate avea multe motive.Chimicalizarea alimentelor, administrarea de diferite medicamente, stressul şistilul de viaţă „toxic”. Organismul încearcă să se detoxifice singur prinprocesele ce îi stau la îndemână: digestia şi sistemul imun. Dar uneorimisiunea este foarte dificilă. Sunt prea multe toxine chimice. Digestia esteblocată. Sângele stagnează, şi deci celulele albe şi anticorpii nu pot circulaliber. Colonul este şi el slăbit şi nu mai face faţă sarcinilor. Ficatul şirinichii au şi ei dificultăţi. Astfel se crează condiţii favorabile dezvoltăriiabundente, anormale a unor anumite tipuri de bacterii. Rezultatul: boala.

   Aceasta este o paradigmă complect diferităfaţă de ceea ce ni s-a spus sau am fost învăţaţi până acum. Iar aceastăparadigmă ar avea ca şi logică consecinţă colabarea întregii industriifarmaceutice.

 

Şi acum?

 

   Ce să facem în viitor?În primul rând săîncepen să ne re-educăm corect, să utăm toate minciunile şi informaţiile falseprimite în şcoli şi citite prin jurnale. Să pricepem că rezistenţamicroorganismelor la antibiotice creşte cu fiecare an. Foarte probabil că înurmătorii 20 de ani antibioticele vor dispărea complect de pe piaţă.

   În regulă, deci : bacteriile crează boli? Înmod definiti nu întotdeauna, mai degrabă rar decât prea des. Atunci, care esteelementul comun tuturor bolilor? Răspuns: Sistemul imun deficitar. Într-un corpcu un sistem imun sănătos, boala este rejectată, indiferent cât de serioasăeste ea considerată de dogma medicală.

   J.H. Tilden MD spunea undeva foarte frumos:

   Persoana normală (cu un sistem imunputernic) este mortală pentru toţi germenii şi paraziţii care pot fi întâlniţiîn habitatul uman!” (citat din „Toxemia explained”).

  Concluzia este clară: am intrat în era post-antibiotică! Şi vom trece înurmătoarea eră, aceea a sistemului imun. Drogurile, alcoolul, fumatul, aerul poluat,alimentele procesate, zahărul rafinat, făina albă, radiaţiile, stressul şistilul de viaţă dezordonat vor afecta întotdeauna sistemul imun. Ce anume îipoate aduce pe oameni înapoi la un sistem imun solid? În primul rând educaţiaşi conştientizarea tuturor acestor pericole. Şi ce poate ajuta la eliminareaprejudiciilor cauzate unui sistem imun? Medicina alternativă! De altminteriambele aceste direcţii, acest întreg proces este pornit deja, se află în plinădesfăşurare. Peste 30% dintre pacienţii americani refuză să consulte sau săurmeze sfaturile şi terapiile medicinei scolastice, alopate. Iar procentulcreşte de la an la an.

   Dintr-un buget anual de un trilion dedolari, doar 1,45% sunt alocaţe medicinei alternative! Nu este mult. Dar esteîn creştere. Şi dacă ne gândim la celălalt procent, de peste 30% de pacienţicare adoptă soluţiile medicinei alternative, tendinţa şi calea de viitor estedeja clară. Industria farmaceutică va sucomba de la sine atunci când pacienţiiîi vor refuza produsele şi nu vor mai cumpăra sau folosi medicamentele chimice.

   Medicina alternativă propune intărireasistemului imun prin folosirea mijloacelor naturale. Enzimele din alimentelecomplecte, antioxidanţii, plantele medicinale, probioticele, apa pură, dietelede detoxifiere, masajul şi exerciţiile fizice şi-au dovedit toate acţiunilebenefice asupra organismului uman. Iar oamenii descoperă treptat, şi din ce înce mai mulţi, beneficiile pe care le au ca urmare a întăririi sistemului imun.Rezistenţa la îmbolnăvire.

   Atâta timp cât pacientul se va mai lăsatransformat într-o piaţă de desfacere pentru lacoma şi dornica de profitindustrie farmaceutică, sistmul imun nu va beneficia de nici un ajutor, badimpotrivă.    

   Poate că totuşi, cândva, ne vom puteareîntoarce la epoca lui Confucius. În China acelor vremuri, medicul era plătitde pacient atâta timp cât pacientul rămânea sănătos. Misiunea medicului chinez eraîn acea vreme păstrarea sănătăţii pacientului. Dacă pacientul se îmbolnăvea,medicul era concediat. Dat afară. Şi nu mai primea nici un ban. Lucru care mise pare de o logică absolută.

   Sincer, Domnilor Doctori, vă puteţi imaginaca fiind în continuare medici într-un astfel de sistem? Medici devotaţi şiinteresaţi de sănătatea pacientului, şi nu de boala pacientului? Căci aşa artrebui să fie un medic normal, într-o viaţă normală.

 

O viaţă normală

 

   Dar şi noi pacienţii, la rândul nostru, artrebui să ne ingrijim, mai bine zis să înţelegem şi să fim conştienţi deresponsabilităţile pe care le avem faţă de noi înşişi, şi astfel implicit faţăde generaţiile viitoare. Să ducem o viaţă normală. Cred că mult prea mulţidintre noi au uitat cum ar trebui să arate o viaţă normală.

   Te naşti. Nu consumi medicamente şi nici nute vaccinezi. În timpul copilăriei treci prin bolile fireşti acestei etape deviaţă, iar ca sprijin în aceste cazuri apelezi doar la terapiile consevative,fără antibiotice şi medicamente, costruindu-ţi astfel un sistem imun robist.

   Excluzi din alimentaţie zahărul rafinat,făina albă, excesul de carne sau brânză, laptele şi băuturile soft. Teconcentrezi în alimentaţie asupra cerealelor integrale, fructelor, vegetalelorşi asupra unei diete de curăţare, detoxifiere. Nu bei cafea, alcool şi nufumezi. Singurele pilule pe care eventual, la nevoie le iei sunt vitaminele şimineralele, ca şi complectare a alimentaţiei normale. Bei cel puţin un litru deapă zilnic, cel mai bine 2 litri.

   Înconsecinţă, ca şi persoană adultă nu te mai îmbolnăveşti: fără răceli, gripă,dureri de cap, diabet, probleme de tiroidă, atacuri de panică, dureri obosealădereglări digestive, hipertensiune şi colesterol mărit. Singurele neplăceri saudureri pot interveni doar în cazul unor accidente. Exerciţiile fizice moderatetrebie să te însoţească permanent.

   La bătrâneţe nu ai probleme cu Domnii Parkinsonşi Alzheimer. Nu vă cunoaşteţi. De asemenea artita şi osteoporoza rămân evenimentenecunoscute. În fine, pe la 90 sau 100 de ani, într-o zi, te stingi uşor ca oluminiţă de candelă. Te reîntorci acolo de unde ai plecat cu atâta timp înurmă.

Referinţe:

  1. Guyton, Arthur - The Textbook of Medical Physiology Saunders 1996
  2. Chopra, Deepak MD - Quantum Healing Bantam 1989
  3. James, Walene - Immunizations: The Reality behind the Myth Bergin&Garvey 1995
  4. CDC - "Emerging Infections: Microbial Threats to Health in the U.S." 1992
  5. Garrett, Laurie - The Coming Plague Penguin Books 1994
  6. Turner Broadcasting Network - The Coming Plague May 1997
  7. Tilden, J.H., MD - Toxemia Explained 1926 Kessinger
  8. International AIDS Conference, Minutes 1993
  9. Hadwen, Walter, MD - Microbes and War
  10. Lindlahr, Henry, MD - The Philosophy of Natural Therapeutics 1918
  11. Hume, Edith - Bechamp or Pasteur? 1932 CW Daniel, London
  12. Howell, Edward, MD - Enzyme Nutrition 1985
  13. Lappe¢ Mark - Germs That Won't Die 1981
  14. Whang, Sang - Reverse Aging 1990
  15. Pearson, R.B. - The Dream and Lie of L. Pasteur 1942 Sumeria Press
  16. Robbins, John - Reclaiming Our Health 1996 H J Kramer, Inc
  17. Levy, Stuart MD - The Antibiotic Paradox Plenum Press NY 1992
  18. Heikkenen T et al. - Prevalence of various respiratory viruses in the middle ear during acute otitis media. NEJMedicine 28 Jan 1999 vol 340:260
  19. Cantekin E et al - Antimicrobial Therapy for Otitis Media With Effusion JAMA 18 Dec 1991 256;23:3309
  20. Williams, G III - "Swearing Off The Miracle"
  21. Hencke, Howard - The Germ Theory: A Deliberate Aberration 1995
  22. Dubos, Rene - Man Adapting 1965, USA Today- 26 Nov 97
  23. Fisher, Jeffrey MD - The Plague Makers 1994 Simon & Schuster
  24. Murray, B MD - "Multiple Antibiotic Resistant pathogenic Bacteria" New England Journal of Medicine, vol.330;17 p1247 28 Apr 94
  25. Preston, Richard - The Hot Zone 1994 Anchor Books, Doubleday
  26. Hancock, R - "Evolution and Dissemination of b-lactamases", Clinical Infectious Diseases, 1994 Supplement, S19
  27. Slavkin, Harold, MD - "Emerging and Re-emerging Infectious Diseases" Journal of American Dental Association vol.128 Jan 97
  28. Carrell, Alexis MD - Man, the Unknown Harper 1935 New York
  29. Chopra, Deepak MD - Quantum Healing 1989 Bantam
  30. Philllips, Alan - "Dispelling Vaccination Myths" http://chetday.com/vaccinationmyths.htm
  31. Jensen, Bernard - Empty Harvest 1990 Avery