Ce este iatrogenza?





Iatrogeneza
(termenul provine dinlimba gracă, însemnind “provocat de medic”) este orice boală sau agravare astării  de sănătate a uneipersoane provocată prin acţiunea sau comportamentul unui medic. Iatrogenezapresupune nu numai un diagnostic fals sau o terapie incorectă, ci şicomportamentul moral şi uman al medicului faţă de pacient, medic care prinafirmaţiile sale poate afecta starea psihică a unui pacient.

   Sediferenţiază în general între iatrogeneza clinică, atunci cândpacientului îi sunt aplicate măsuri terapeutice exagerate sau gând îi esteindusă teama faţă de afecţiunea pe care o are, şi iatrogeneza socială,care se manifestă atunci când o persoană este intenţionat transformată în“consumator pasiv” de servicii medicale, fapt care împiedică procesul firesc deautovindecare al corpului uman.

   Semai vorbeşte şi despre iatrogeneza structurală (culturală) atunci cândautonomia pacientului este anulată prin dependenţa de “profesionalismulmedical”, iar societatea este sistematic educată în direcţia renunţării lapropria răspundere în favoarea răspunderii specialistului.

   Printre altele, în cadrul iatrogenezei intrăşi efectele secundare provocate de medicamente, care desigur, sunt prescrise demedici. În fiecare an, de exemplu, circa 7milioane de oameni suferă în întreaga lume ca urmare a unei intervenţiichirurgicale. Un studiu american pentru WHO (Organizaţia mondială a sănătăţii)în care au fost cercetate pentru prima oară toate intervenţiile chirurgicaledintr-un an, a ajuns la concluzia că jumătatedintre acestea nu erau necesare!

   În fiecare an în toată lumea se estimează căse efectuează un sfert de miliar de intervenţii chirurgicale, din care circaşapte milioane de pacienţi se aleg cu complicaţii ca urmare a acestorintervenţii! Se consideră că pe an se efectuează peste 234 de milioane deoperaţii, ceea ce înseamnă că fiecare al douăzecişioptulea om este pus sub“cuţit”. Rata decesului ca urmare a unei operaţii este în ţărileindustrializate mai mică (0,4-0,8%) decât în ţările în curs de dezvoltare(5-10%).

   Ceea ce mi se pare însă foarte semnificativdin perspectiva lui “QUI BONO” este faptul oamenii înstăriţi beneficiază dedouă treimi din totalul operaţiilor în timp ce săracii numai 3,5 % (studiupublicat in “The Lancet”).      

   Întrebarea ar fi : cei bogaţi îşi potpermite costurile unei operaţii, sau faptul că sunt bogaţi (lucru ştiut dechirurg) sunt selectaţi cu precădere pentru locul de pe masa de operaţie?Răspunsul este : DA! Ambele variante se armonizează firesc.

   Infecţiile iatrogene sunt cele care apar încadrul măsurilor medicale efectuate ( îndeosebi în spitale). În Germania seîmbolnăvesc infecţios în spitale circa 3 milioane de persoane anual. Circa50.000 dintre aceltia decedează ca urmare a infecţiei căpătate astfel. Unadintre principalele cauze ale acestor infecţii “de spital” este administrareanedifereţiată a antibioticelor. (A se corobora această informaţie cu articoleledin “Teoria germenilor” – antibioticele distrug bacteriile din “echipa desalubritate” şi astfel starea ţesuturilor afectate se agravează). În Germaniase consumă anual între 250-300 de TONE de antibiotice!!! Dintre care circa 85%sunt administrate in spitale. În Italia mor anual ca urmare a infecţiilorprimite în spitale între 4500-7000 de persoane. Iar această cifră situeazăItalia în mijlocul clasamentului pentru ţările europene. Oare de ce loc o fiRomânia?

 

   În 1975 s-a remarcat, prin apariţia uneicăţi intitulată “Nemsisul medicinei”, un foarte talentat scriitor. Această carea provocat un adevărat şoc (a purtat iniţial titlul “Naţionalizareasănătăţii”). Numele său este Ivan Illich. Acesta a studiat in Italia ştiinţelenaturii şi filozofia (în Florenţa) pentru ca mai apoi să studiezeteologia. 

   Illich lansează în cartea sa mai multe tezepe care personal le găsesc actualitatea şi în zilele nostre.

1. Iatrogeneza klinică –pestilenza medicinii moderne

    Peisajul afecţiunilor existente în ţărilevestice s-a modificat substanţial în ultimele trei generaţii. Poliomielita,difteria şi tuberculoza practic au dispărut, iar aprinderile de plămâni şisifilisul sunt vintecate cu antibiotice. Epidemiile sunt practic eradicate sauţinute sub control, astfel încît două treimi din populaţie moare de bătrâneţe. Cutoate acestea nu se poate constata o legătură directă între modificareatabloului afecţiunilor şi progresul medical din această perioadă. Mai degrabaaceastă situaţie se poate pune pe seama progreselor technice şi politice decâtpe seama breaslei medicilor. Pe de altă parte, afecţiunile cu care se confrutăsocietatea actuală sunt mai ales afecţiuni provocate de intervenţia medicalăasupra persoanelor sănătoase sau bolnave.

2. Succesul medicilor – o iluzie

    Ca urmare a studierii atente  a bolilor din ultima sută de ani se poateconstata că influenţa medicilor în epidemii nu a fost cu nimic mai mare decâtcea a preoţilor în secolele trecute.

   De exmplu tuberculoza. Rata de mortalitateera în 1812 la New York de 700 de persoane la 10.000 de locuitori. Când RobertKoch a izolat pentru prima oară bacilul, rata scăzuse deja la 370 din 10.000. Din1910, când este inaugurat primul sanatoriu, rata scad dramatic la 180 din10.000. Astfel că la apariţia vaccinului, tuberculoza nu mai juca de facto unrol semnificativ în atbloul afecţiunilor. Aceeaşi situaţie se poate constata încazul altor afecţiuni cum ar fi holera sau tifosul. Şi în cazul tuseiconvulsive, scarlatinei sau difetriei afeţiunile erau practic eradicate înaitede a fi introduse în practică vaccinurile respective. Factorii principali careau dus la această situaţie nu erau însă de natură pur medicală. Alimentaţiasubstanţial îmbunătăţită, condiţiile mai bune de locuit, igiena devenităstandard european, toate acestea au făcut ca afecţiunile mai sus amintite săbată în retragere semnificativ. Acest lucru este probat şi prin faptul că înţările sărace, unde populaţia nu beneficiază de aceste condiţii de viaţămoderne, diareea şi afecţiunile respiratorii sunt mult mai frecvente, în ciuda“progreselor remarcabile ale medicinei moderne”.

    În tările industrializate avem de a faceastăzi cu alte soiuri de epidemii : afecţiuni coronariene, enfizeme, bronşite,obezitate, tensiune, cancer, artrită, diabet sau afecţiuni psihice. Iar în cazul tuturor acestor afecţiuni medicinaalopată modernă bâjbâie încă în întuneric. Se pare că de fapt afecţiunile suntdeterminate de mediu (şi aici iarăşi ne putem întoarce privirea spre “Teoriagermenilor”). Cel puţin pentru spaţiul eropen şi nord-american se poate afirmacu certitudine că epidemiile vechi au dispărut ca urmare a modernizăriicondiţiilor de locuit şi de viaţă (daca ar fi aici doar să amintim deinstalatiile moderne de epurare a apei sau de intalaţiile sanitare cu apă şisăpun), în timp ce noile epidemii au apărut ca urmare a unei nutriţii greşite,a lipsei de mişcare sau a stressului psihic. În consecinţă nu este meritulexclusiv (şi nici măcar parţial) al medicinei, care nu are nici un drept să-şiaroge o “realizare epocală” în privinţa eliminării epidemiilor din trecut.

   În continuare câteva citate din “Nemesis”-ullui Illich.

   « Consider că profanul, şi nu medicul,are puterea şi perspectiva de a elimina « epidemia iatrogenă ».

   “ Sistemul medical acutal a depăşit dejagraniţele a ceea ce poate fi tolerat.“

   „…sistemul medical a devenit o religiemonolitică universală, ale cărei dogme sunt predate şi însuşite în şcoliobligatorii şi ale cărei reguli etice au fost restructurate pe bazebirocratice: sexualitatea a devenit între timp materie predată în şcoli în timpce folosirea în comun a unei linguri este condamnată public ca fiind oinfracţiune igienică.”

 

   O carte care merită a fi citită. QUI BONO ?De data asta sper sa profităm noi.