Binecuvântare sau dezastru ?

Minune medicală sau Fata Morgana ?


Sursa: MedicalMiracle or Masterful Mirage by Dr. Raymond Obomsawin


Prima parte


NOTA QUI BONO: Acest material poate fi preluat şi folosit liber în Site-uri, Blog-uri sau alte forme Mass-media, cu condiţia specificării sursei: www.quibono.net


   În anul1983, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat „Programul lărgit deimunizare“-

 "Expanded Program onImmunization"(EPI). Scopul era de a se crea o maximă imunizare a copiilor. Datorită influenţei OMS, care a fostcreată şi este susţinută de ONU, aproape toate ţările(peste 160) au aderat laOMS, subscriind implicit şi obiectivelor pe care această organizaţie şi le-apropus, anume realizarea unei imunizări de 80% până în anul 1990. În acest an,1990, OMS a definit un nou standard, urmând ca imunizarea să acopere 90% dintretoţi copiii acestei lumi. Sursa: World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva,Switzerland, June, 1983.

  Astfel s-a ajuns treptat la înrădăcinarea concepţiei conform căreiavaccinarea este o "medical racket" (o minune medicală, un hitmedical), idee susţinută de concernele farma şi apărată cu înverşunare de dogmamedicală alopată cu „casta ei de preoţi alopaţi“ care predică religia medicineişcolastice.

  În ciuda vocilor din ce în ce mai multe care ridică îndreptăţiteîntrebări şi aduc o multitudine de critici, în ciuda studiilor care arată clarfaptul că imunizarea prin vaccinare este o idee fundamental eronată, căsubstanţele şi componentele din vaccinuri sunt toxice şi provoacă o serie degrave afecţiuni, şi mai recent în ciuda refuzului clar a unui număr din ce înce mai mare de oameni obişnuiţi de a se vaccina, dogma „religiei vaccinului“,preoţii şi inchiziţia alopată nu dă nici un semn de a dori vreo schimbare.

  Iar din partea industriei farmaceutice oricum nu se poate aştepta nimic,aceasta fiind interesată în profitul financiar, şi nicidecum în adevăr,sănătate, imunizare şi altele de genul acesta. Ies bani, bine, nu ies, maipunem de o pandemie. Concernele farmaceutice îşi vor modifica politica doaratunci când produsele lor nu se vor mai vinde cu un profit substanţial. Dacăpopulaţia va refuza masiv vaccinarea, vaccinurile nu vor mai aduce profit, şivor dispare. Astfel încât sunt înclinat să cred că mai repede se va schimbaceva (din interes şi rentabilitate economică) înindustria farmaceutică, decât în dogma religiei medicinei alopate.

  Principala dificultate care stă în calea unei schimbări suntem însă noiînşişi şi frica, sau fricile noastre, precum şi modul modern de viaţă aloamenilor. Prima mişcare în direcţia schimbării trebuie să o întreprindem noi,în noi înşine. În modul de viaţă şi mai ales în modul de gândire!

  Iar pentru aceasta avem nevoie în primul rând de informare. Nu putemmerge pe acelaşi drum bătut de medicina alopată: „eu spun că este aşa, eu amdiplomă, eu le ştiu pe toate, iar voi faceţi cum zic eu!“ Avem nevoie de studiicurate, nu măsluite, de informaţii clare şi adevărate, nu de minciuni. Iartoate acestea sunt greu de obţinut, atâta timp cât „dogma oficială“ ţineîncuiată în seifuri orice dovadă, document, statistică sau studiu care nu-icântă în strună.

  Există totuşi, din fericire, o serie de studii, mărturii, statistici,dovezi care arată că imunizarea prin vaccinare este un mit, o Fata Morgana. Şimulţumită Internetului, medicilor conştienţi şi corecţi (ei bine da, SlavaDomnului, mai există şi astfel de medici) şi informaţiilor publicate deaceştia, mulţumită miilor de Site-uri în toate limbile de circulaţie careprezintă aceste dovezi şi a sutelor de mii de ore pe care oameni dezinteresaţile-au investit în adunarea, selectarea şi prezentarea acestor materiale, începemsă dispunem de informaţii din ce în ce mai complexe şi mai clare, de dovezievidente ale erorii secolului, ale falsităţii „imunizării prin vaccinare“.

  De exemplu, in Franţa, 200 demedici au cerut guvrnului francez oprirea imediată a vaccinării cu vaccinulcontra hepatitei B deoarece acesta a cauzat nenumărate afecţiuni neurologice printrecare mai ales scleroză multiplă, iar în Elveţia 500 de medici continuă să se opună campaniei de vaccinare MMR (ROR:rujeolă-oreion-rubeolă) iniţiată de guvernul elveţian.  

  O serie de birouri de avocatură foarte cunoscute s-au ocupat ani de-a rândulde foarte multe procese de despăgubiri pentru daunele provocate de vaccinuri.Iată doar un singur exemplu din multele: firma de avocatură Dawbams dinNorfolk, Anglia, s-a ocupat începând din 1997 cu un proces-mamut privindprejudiciile aduse de vaccinarea MMR (ROR) în cadrul campaniei din 1994.

  În declaraţia publică făcută de Dawbams se spune: „Cunoaştem sute decazuri de copii care înainte de vaccinare erau sănătoşi, dar care acuma suntafectaţi de serioase boli mentale sau psihice. Din circa 600 de cazuri, cel maiadesea apare autismul (202), serioasele probleme digestive (110), epilepsia(97), problemele de văz şi auz (40), artrită (42), problemele de învaţare şicomportament (41), Myalgic Encephalopathy – ME(24), diabet (9), paralizie (9), deficienţe ale sângelui (5), deficienţe alecreerului (3) şi deces (14).

  În foarte multe ţări au fost create organizaţii de cercetare şiactivitate contra vaccinurilor. Iata doar câteva exxemple din spaţiul de limbăengleză: Immunization Awareness moni Society (IAS), New Zealand; VaccineAwareness Network (VAN), Australia; Association for Vaccine Damaged Children(AVDC), Canada; Global Vaccine Awareness League (GVAL), California; NationalVaccine Information Center (AWIC) Washington DC.

  Vaccinurile cu virusuri vii („slăbite“) sunt deosebit de periculoasepentru creer. Cele mai „productive“ vaccinuri în sensul cauzării de prejudiciisunt cel contra hepatitei B, MMR (ROR) şi DPT (difetrie-pertussis-tetanus).Vaccinurile polio sunt infectate cu virusuri din rinichii de maimuţă! O seriede date din Europa şi Noua Zeelandă arată că vaccinarea timpurie (sugari) a dusla creşterea numărului de cazuri de diabet juvenil.

  Autorităţile de sănătate şi guvernele din foarte multe ţări ascundpublicului larg informaţiile pe care le deţin asupra riscurilor vaccinărilor!Pe de altă parte există o lipsă suspectă de studii asupra efectelor pe termenlung ale vaccinării. Astfel încât este greu de certificat, după câţiva ani,dacă o afecţiune are ca şi cauză primară un vaccin, sau are o altă cauză. Nus-a dorit niciodată efectuarea unor astfel de studii pe termen lung, lucru carenu poate apare decât ca fiind suspect.

  Dr. Archie Kalokerinos, un neobosit adversar al vaccinărilor, spuneaîntr-un interviu publicat în International Vaccination Newsletter (Krekenstraat4, 3600 Genk, Belgium).: „…cu cât mă uit mai atent la problema vaccinării, cuatât mai şocat sunt. Consider că întreaga afacere a vaccinărilor este o farsăuriaşă. Mulţi doctori sunt convinşi că vaccinarea este folositoare, da dacăpriveşti mai atent statisticile şi studiile, realizezi că lucrurile nu stau delocastfel… Concluzia mea după 40 de ani de practicare a medicinei este că, defapt, politica inoficială a OMS este una de crimă şi genocid…. Nu pot să văd oaltă explicaţie posibilă. Astfel sunt ucişi mai mulţi copii decât ar face-orespectivele boli însăşi.“

   În ciudaideii largi răspândite conform căreia milioane de copii sunt feriţi de o seriede afecţiuni infecţioase şi se bucură de o mai bună stare de sănătate, caurmare a eficacităţii şi siguranţei vaccinurilor, în anii 90 a fost iniţiat unstudiu canadian, Evaluation of Canada'sInternational Immunization Program Phase I (CIIP--I) în care se spune că„există o mulţime de întrebări presante asupra EPI (Expanded Programs ofImmunization-Programul lărgit de imunizare) care rămân încă fără răspuns.“ Sursa:Etherington, A., Assessment of the CIDAHealth Sector Integrated Paper, prepared for: CIDA Policy Branch, EvaluationDivision; and Health Sector, Professional Services Branch, Hull, Canada,February, 1989, p. 16.

În acest raport au fost analizate o serie de probleme legate de EPI şide Universal ChildhoodImmunization (UCI-Imunizarea universală a copiilor) aşa cum se poate vedea maijos.

Problema nerezolvatăa eficacităţii şi a impactului UCI/EPI: în ciuda unei rate ridicate de vaccinare contrarujeolei în ţările lumii a treia, epidemiile de rujeolă izbucnesc relativfrecvent în aceste tări, şi  anume chiarîn rândul populaţiei vaccinate. De asemenea apar în aceste ţări epidemii depolio, deşi şi  aici vaccinarea contrapolio a atins cote foarte ridicate (Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.). Existăpână în  prezent nenumărate exemple deepidemii care au izbucnit tocmai în rândul unei populaţii care fusese anteriorvaccinată (deci imunizată) contra bolii respective.
Problema nerezolvată a posibilelor efecte adverse ale UCI/EPI:
există dince în ce mai multe rapoarte asupra efectelor adverse provocate de vaccinuri,simultan cu o lipsă cronică a studiilor pe termen lung asupra acestor efecte. Ofoarte mare parte a corpului medical nu raportează astfel de cazuri, iar atuncicând ele sunt raportate autorităţilor de sănătate, acestea fie le ignoră, fiele ascund, nefiind date publicităţii rapoarte corecte în această privinţă.Ascunderea datelor asupra morbidităţii, disabilităţii şi mortalităţii provocatăde vaccinuri, mai ales în ţările lumii a treia, este un fenomen cronic devenitdeja normă. Primul raport asupra acestei probleme publicat de OMS în Aprilie1991 recunoaşte în fapt această problemă. 

Problemanerezolvată a efectelor adverse pe termen lung ale UCI/EPI: unnumăr deja foarte mare de specialişti postulează ideea că imunizarea în masăcontribuie în mod direct la creşterea ratei de apariţie a unei întregi game deafecţiuni degenerative, autoimunitare şi alergice. OMS, în afară de a declaraarogant că acest lucru „nu este adevărat“, nu a iniţiat nici un studiu sauprogram pe termen lung pentru a analiza aspectele criticate din ce în ce maides şi de din ce în ce mai mulţi specialişti. 

Problemanerezolvată a alternativelor mai sigure şi mai eficace faţă de UCI/EPI:numărul mare de dovezi asupra potenţialului dăunător al vaccinurilor determinădin ce în ce mai multe persoane să caute soluţii şi metode profilacticealternative. O cantitate deja foarte mare de literatură de specialitate indicănecesitatea unei alte căi, bazată îndeosebi pe nutriţie, pentru profilaxiaafecţiunilor bacteriene şi/sau virale. Rezultatele pozitive obţinute în acestdomeniu sugerează existenţa acestei opţiuni alternative la dilema imunizării înmasă. Din păcate din nou nu se doreşte iniţierea unei discuţii deschise şisincere în această privinţă, şi nici declanşarea unor studii serioase şi petermen lung. Ba mai mult, se încearcă şi se impune chiar aplicarea unui (unor)Codex Alimentarius, care practic duce la anularea unei astfel de soluţii.

Problema nerezolvată a eticii UCI/EPI: prin aceste programe de imunizare în masă se ignorădouă principii etice fundamentale în medicină, şi anume:

1. Că toate formele de tratamentşi profilaxie trebuiesc individualizate, mai ales atunci când există suspiciuniasupra potenţialului negativ al vaccinării, şi

2. Că pacientul sau părinţii audreptul la o informare detaliată, exactă şi corectă asupra tratamentului sauvaccinării, precum şi libertatea ce rezultă şi din Carta Drepturilor Omului, nunumai din etica medicală, de a accepta sau refuza un tratament sau o vaccinare!

Concluzie: Toate aceste aspecte şi probleme încă nerezolvatesugerează faptul că guvernele şi factorii de răspundere din domeniul sănătăţiipublice trebuie să reconsidere politicile lor de imunizare universlă a copiilorşi să pună un accent deosebit pe clarificarea aspectelor şi impactuluivaccinării pe termen scurt şi lung, în vederea stabilirii unei alternative maieficace şi mai sigure.

REALITATE SAU FATAMORGANA?
Universal Childhood Immunization -Imunizarea universală a copiilor (UCI) şi Expanded Program of Immunization - Programullărgit de imunizare (EPI) (în viitor doar prescurtat UCI şi EPI)sunt considerate programele prioritare globale privind îmbunătăţirea stării desănătate a omenirii, şi sunt susţinute printro largă gamă de acţiuni şi agenţiinon-guvernamentale multilaterale, bilaterale şi … „lăturalnice“ în orice caz.Aceasta deoarece programele de imunizare sunt general acceptate

plecându-se de la premiza (înfapt incertă) că aceasta este singura cale de a se preveni apariţia anumitorafecţiuni infecţioase. Pe deasupra, UCI/EPI sunt uşor de implementat, de managementat,arată bine în cadrul „programelor politice“ ale partidelor, şi pe deasupra suntşi foarte profitabile financiar. (Cecâştigă industria farmaceutică din implementarea măsurilor de trai, igienă şinutriţie corecte? Nimic!)
   OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii,pe viitor în acest tex, prescurtat OMS)afirmă că: „Imunizarea este una dintre cele mai puternice şi ieftine arme alemedicinei moderne. Din păcate, în mod tragic, imunizarea rămâne încăinsuficient utilizată în multe regiuni ale lumii.“ (
World Health Organization, PublicationNo. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.)
   În foarte multe ţări, la ora actuală,autorităţile de sănătate au ajuns din păcate a se limita doar la campanii devaccinare şi de popularizare a folosirii prezervativelor, aspectele legate demodul de viaţă, de igienă precum şi de nutriţie fiind complect neglijate. Darpentru toate aceste afirmaţii categorice precum şi pentru aceste politiciîndoielnice nu există practic dovezi ştiinţifice sub forma unor studiiindependente, desfăşurate pe grupuri mari de populaţii şi pe termen mediu şilung.
   A existat un studiu singulardesfăşurat în nordul Thailandei, încheiat în Martie 1990, efectuat subauspiciile UNICEF în cooperare cu guvernul thailandez. Vom folosi acest studiupentru a înţelege mai bine motivele criticilor vaccinării precum şi pentru aputea înţelege motivele pentru care OMS sau concernele farma nu au mai repetatastfel de „experimente“, astfel de ample şi serioase studii desfăşurate înparalel cu o campanie de vaccinare în masă.

Sursa: World HealthOrganization, Expanded Programme of ImmunizationImmunization Policy, WHO-EPI-General, Rev. 1, Geneva, Switzerland, July,1986; UNICEF Thailand, "Progress Report on theUtilization of the Contribution of $8,220,000 Cdn--Integrated Services Projectfor Children," Bangkok, Thailand, March 21, 1988.

  EPI din nordul Thailandei s-a dovedit a fi o întreprindereconsiderabilă. Acţiunea a cuprins: efectuarea unei vaccinări în masă, care aacoperit 59 de districte, cu circa 900 de sate; au fost antrenaţi în acest scopvoluntari pentru 600 de sate, o reţea de comunicare între sate, şi au fostimplicaţi şi liderii religioşi locali; au mai fost implicaţi 200 de asistenţide sănătate şi un grup de conducere din partea OMS de 40 de specialişti;vaccinarea s-a efectuat cu vaccinurile DPT (difterie, pertussis şi tetanus),OPV (Oral polio vaccine), BGC (Bacille Calmette-Guérin – deci contra tuberculozei) şi vaccinul contrarujeolei. Deci, după cum se poate vedea, o mare desfăşurare de forţe şi o amplăcoordonare tehnică şi logistică. Şi desigur că declaraţiile oficiale au fostpline de laude şi de aprecieri la adresa imunizării în masă. Dar să vedem şirelatarea unui medic care a participat direct la această acţiune, Dr. RaymondObomsawin, un cunoscut expert canadian.

   Obomsawin relatează observaţiilefăcute de el însuşi în 5 provincii şi în 9 sate vizitate personal, unde aintevievat populaţia locală. Oficial, cel mai frecvent efect secundar a fostfebra, raportată de la un sat la altul între 6% şi 99% dintre cazuri. Al doileaefecte secundar au fost exantemele (iritaţiile). Din provincia Sisaket s-auraportat cazuri rare de şoc, care au fost însă puse pe seama supradozării (dingreşeală) vaccinului, sau a faptului că vaccinul nu a fost suficient “agitat”înainte de administrare.
   Obomsawin face însă câteva remarci demne deluat în considerare. În primul rând, programul EPI a fost aplicat pauşal,nefiin încorporate monitorizări pre- şi post-vaccinare. Astfel, toţi copiii auprimit aceleaşi vaccinuri, neţinându-se seama de greutatea corporală şi destatutul nutriţional (doar într-un singur sat vaccinurile nu au fostadministrate copiilor sever subnutriţi, şi doar dintr-o singură provincie

s-a raportat omonitorizare post-vaccin a copiilor sub 3 kg greutate). Statutul nutriţional alcopiilor nu a fost luat practic de loc în considerare. De asemenea nu a foststabilit un istoric al afecţiunilor neurologice anterioare, pe familii, înaintede administrarea vaccinurilor. OMS nu a prevăzut în această acţiune nici omăsură de „screening“ pentru perioada post-vaccinare, aceasta deoarecevaccinurile „nu puteau fi decât sigure şi eficiente“, altă posibilitate fiinda-priori exclusă. Deci la ce bun o monitorizare?

  (Nota Qui bono: Absolutlogic! OMS şi concernele farma ştiu foarte bine că vaccinurile provoacăafecţiuni neurologice, şi dacă apar astfel de cazuri, se pot pune pe seama unorantecedente în istoricul familiei, deci genetic. Ori dacă s-ar fi consemnatanterior vaccinării, la familia „X“ sau „Y,“ că nu au existat antecedente, o eventualăafecţiune neurologică post-vaccinare nu putea fi pusă decât pe seamavaccinării, şi nicidecum a eredităţii! Ceea ce desigur nu se dorea.)
   Într-unul din recentele manuale de practicăimunologică, profesorul emerit, patologul George Dick de la Universitatea dinLondra ridică următoarele obiecţii vis-a-vis de presupunerile tradiţionale aleOMS:

-      Înainte de a seapela la o imunizare, este necesar a se stabili dacă afecţiunea respectivă estesuficient de severă, pentru a se lua o astfel de măsură. Dacă infecţia estetratabilă, nu există suficiente motive pentru o imunizare;

-      Imunizarea estenecesară doat atunci când metodele clasice de control sunt impracticabile sauineficiente (lucru ce trebuieşte demonstrat);

-      Înainte de a fiintrodus în folosire un vaccin, trebuie să existe suficiente dovezi alesiguranţei şi eficacităţii acestuia; în prezent nu a existat suficient timp şinici suficiente studii pentru a certifica durabilitatea imunizării cu vaccinuricare conţin virusuri vii, care sunt actualmente des folosite, cum ar fi celecontra rujeolei sau poliomielitei;

-      Cea mai eficaceimunizare activă este calea clinică sau subclinică a infecţiei naturale; încazul a foarte multe afecţiuni, o astfel de imunizare conferă imunitate pe totrestul vieţii, şi asta la costuri mici sau practic inexistente, pentru individsau pentru comunitate (păi atunci, Quibono?)

-      Trebuieşte luată înconsiderare foarte atent realitatea conform căreia declinul multor afecţiuniinfecţioase a avut loc cu destul de mult timp înainte ca să dispunem şi săaplicăm un vaccin sau altul;

Sursa: Dick, G., Practical Immunization, MTP Press Ltd., (a member of the KluwerAcademic Publishers Group), Falcon House, Lancaster, England, 1986, pp. 2-5.

   Toate aceste argumente extrem de pertinentene arată că vaccinarea EPI nu ar trebui absolut de loc aplicată. ProfesorulDick mai recomandă în manualul său următorul tabel pentru monitorizareacontraindicaţiilor:

Linii directoare pentru monitorizarea contraindicaţiilor

Difterie

În afecţiunile cu febră

 

 

Pertussis

În afecţiunile cu febră

 

În cazul antecedentelor de crampe, convulsii sau iritaţii cerebrale în perioada neo-natală

 

Orice defect neuronal

 

În cazul unor antecedente de reacţii severe locale sau generala la o doză de pertussis anterioară

 

Copii ai căror părinţi au avut antecedente epileptice idiopatice sau defecte neurologice, necesită o investigaţie atentă înaintea unei vaccinări

Polio

Stări acute de boală inclusiv diaree sau alte disfuncţii intestinale acute

 

Hipogammaglobulinemie severă

 

Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare

Rujeolă

Afecţiuni cu febră

 

Deficienţe ale sistemului imunitar

 

Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare

 

 Afecţiuni Hodgkin şi leucemie, sau alte afecţiuni ale sistemului limfatic, sau ale sistemului reticulo-endotelian

   De asemenea nu se recomandă vaccinareacopiilor care suferă de malnutriţie, situaţie care duce la problemeimunodeficitare, şi deci automat la posibilitatea apariţiei afecţiunilorcronice. Ori este ştiut că în lumea a treia există foarte mulţi copii caresuferă de malnutriţie (subnutriţie), şi tocmai acolo OMS recomandă vaccinări înmasă, fără a se diferenţia între cazuri, de la un copil la altul!

   Iată şi poziţia OMS în text, clar expusă:„Febra, afecţiunile tractului respirator, diareea şi malnutriţia nu trebuiesc afi considerate ca şi contraindicaţii pentru vaccinare“. (Normal, căci atunci s-ar pierde cam jumătate din „clientelă“, astfelde afecţiuni fiind la ordinea zile în ţările lumii a treia, mai alesmalnutriţia! Pe de altă parte citind aceste lucruri, nu poate să nu te ducăgândul la cei care susţin teoria conspiraţionistă a depopulării planetei,printre altele şi prin intermediul vaccinărilor în masă.)

   Logica prin care se susţine conceptulvaccinării în primele 14 săptămâni de viaţă şi până la 12 luni este aceea cănou-născuţii au un sistem imunitar încă imatur (copii se nasc cu anticorpiimamei, ei neavând proprii lor anticorpi, care abea ulterior încep să fieproduşi de organism) şi deci sunt mai predispuşi afecţiunilor infecţioase. Ceeace se uită însă a se spune este că tot la fel de „imatur“ este sistemul lorimunitar şi atunci când prin vaccinare le introducem în organism metale grele,toxine, virusuri vii sau moarte, material genetic străin, etc. etc. Iar în aldoilea rând, cum se poate antrena şi cum poate deveni matur sistemul lorimunitar, atâta timp cât nu intră în contact cu diferiţi agenţi patogeni şi nuîşi realizeaza imunizarea activă?

   Aici poate ar fi interesant de menţionatexperienţa Japoniei. În perioada 1970-1974, când în Japonia a fost introdusăvaccinarea DTP la vârsat de 3-5 luni, s-au înregistrat 37 de decese iarguvernul japonez a avut de plătit despăgubiri foarte mari pentru 57 de cazuride îmbolnăviri grave (permanente) cauzate de vaccinare. În următoarea perioadăde 6 ani, între 1975-1980, vaccinarea a fost interzisă în primii 2 ani deviaţă. Rezultatul, o scădere a cazurilor de efecte secundare grave de 85-90% (8cazuri de efecte secundare grave cu trei decese).

Vaccinările curente recomandate de OMS:

La naştere

BCG (Tuberculosis) şi OPV-0 (Polio -Live Oral, Trivalent)

6 săptămâni

DPT#L (Difteria Toxoid; Pertussis; Tetanus Toxoid) şi OPV#L

10 săptămâni

DPT#2 şi OPV#2

14 săptămâni

DPT#3 şi OPV#3

9 luni

Rujeolă

   Datele programului EPI sunt ele sigure plinede contradiţii. Iată doar un exemplu luat din UNICEF's Fourth ProgressReport CUC/CIDA Development of Basic Services for Children in Thailand, pentruperioada Ianuarie - Decembrie 1988. Dacă vom compara cu atenţie datele din celedouă tabele, vedem clar că nu există nici o corealţie între creşterea graduluide vaccinare şi numărul de cazuri de rujeolă, respectiv o scăderea a cazurilorde rujeolă, aşa cum ar fi logic de aşteptat:

Gradul de imunizare în Thailanda

Anul

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

Procentul de

imunizare

 0

06

26

44

60

63

 

 

Incidenţa cazurilor de rujeolă în Thailanda

Anul

1982

1983

1984

1985

1986

1987

1988

Număr cazuri

27,691

34,713

47,205

32,156

19,659

42,051

32,498

Rata la 100.000 loc.

(57.1)

(70.2)

(93.7)

(62.2)

(37.1)

(78.1)

59.1)

   Este întrucâtva paradaoxal să poţi vedea înaceste 2 tabele că pentru anul 1982, când nu a existat vaccinareanti-rujeloică, rata era de 57.1 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp cepentru anul 1987, când exista un procent de imunizare de 63% (practic 2/3 dinpopulaţie) rata era de 78,1 de cazuri la 100.000 de locuitori!!! Iar aceastăcontradiţie este publicată într-un document oficial UNICEF. Aceste tabele înfapt certifică inutilitatea vaccinării anti-rujeolice şi a întregului conceptEPI.

   Cercetători precum Rifkin şi Walt considerăcă o astfel de acţiune ca EPI este bazată pe un concept asupra sănătăţii umaneca fiind dependentă de o elită profesională care deţine o „cunoaştereprivilegiată“ cuplată cu o corespunzătoare forţă de control, care-şi exercităacţiunea „înalt tehmologică“ asupra unor receptori pasivi şi ignoranţi. Înrealitate, tehnocraţii şi „succesele instantanee“ pun în pericol procesul lent,de lungă durată care conduce la îmbunătăţiri permanente în domeniul sănătăţiicopiilor. Ei crează un climat de „expediţie pe termen scurt“, în locul uneischimbări de lungă durată.

    O altă chestiune majoră este certitudineaeficacităţii imunizării. Întrebarea dacă vaccinarea conferă în fapt protecţiepersoanei vaccinate, contra unei anumite afecţiuni infecţioase, pare în primulmoment a fi o întrebare absurdă. Dar atunci când examinăm mai îndeaproapeevidenţele statistice ale eficacităţii imunizării descoperim o serie deincertitudini epidemiologice semnificative. Indoielile principale au fost însumatefoarte concludent de către profesorul Gordon Stewart, şeful Department of CommunityMedicine al Univeristăţii din Glasgow: „Ce fel de imunizare este aceasta alcărei succes este revendicat şi ovaţionat? Ce fel de epidemiologie esteaceasta, ai cărei avocaţi nu doresc să ia în considerare nici un alt factor înafara imunizării? Şi ce fel de politică editorială este aceasta care publicădate incomplecte şi emite afirmaţii asupra succesului eficienţei imunizării,dar refuză să publice date colaterale care chestionează eficacitateaimunizării?“ Sursa: Stewart, G., British Medical Journal, January 31,1976, reprinted in The AustralasianNurses Journal by Dettman, G., and Kalokerinos, A., in the article"'Mumps' the word but you have yet another vaccine deficiency," June,1981, p. 17)

   Ne aflăm confruntaţi cu o situaţie delocdemnă de invidiat, în care, în absenţa generală a studiilor controlate şiverificabile, EPI rămâne, din punct de vedere ştiinţific vorbind, un program deintervenţie fundamental lipsit de certificare. În fapt, există o masă de dateîn continuă creştere care ridică serioase întrebări la adresa eficacităţiiprogramelor de imunizare. Această masă de date nu numai că pune sub semnulîntrebării eficacitatea EPI, dar relevă şi îngrijorătoare efecte advrese şipericole pe termen lung.

   Însăşi teoria imunizării, aşa cum a fost eafundamentată de Paul Ehrlich, are foarte multe puncte slabe. Exacerbarearolului anticorpilor se dovedeşte a fi eronată din punct de vedere biologic. Seconsideră că prin administrarea unui vaccin, organismul reacţionează producândo cantitate mare de anticorpi specifici, care vor conferi imunitate contra unuianumit agent patogen. Au existat însă, şi există din ce în ce mai multe părerişi dovezi, precum că rolul anticorpilor este enorm de mult exagerat. Spreexemplu, este bine cunoscut faptul că acei copii care suferă de anemieagammaglobulină, deci care nu au consecvent capacitatea de a produce anticorpi,după ce contractează rujeolă, se vindecăşi câştigă imunitate pe termen lung, deci fără a beneficia de aportulanticorpilor!!!  (Bumet,M., Auto Immunity and Auto ImmununeDisease, MTP, London, England, 1973, Chapter 39)O investigaţie de la jumătatea secolului trecut asupra relaţiei dintreincidenţa difteriei şi prezenţa anticorpilor a ajuns şi ea la nişte rezultateaparent foarte ciudate:

   “Cercetătorii au găsitpersoane care erau foarte rezistente la boală, dar avea un nivel de anticorpifoarte scăzut, şi alte persoane care aveau o mare cantitate de anticorpi, darcare se infectau şi se îmbolnăveau des.” Sursa: James, W., Immunization -TheReality Behind The Myth, Bergin & Garvey Publishers Inc., S.Hadley, Massachussetts, 1988, p. 64, refers to original source reference:Report No. 272, British Medical Council, London, England, May, 1950.

   Şi pentru că lucrurile stau astfel, fapt cenu putea fi negat de medicina alopată, în prezent teoria a fost „dusă lafrizer“. În prezent se consideră că de fapt vaccinurile operează o stimulare amecanismelor non-umorale, cu anticorpii care servesc doar ca indicator alfaptului că vaccinul a fost administrat, sau că o persoană a fost expusă unuicontact cu un agent patogen. Cu toate că aceste ajustări ale teoriei nu suntfăcute cunoscute largului public.

   În regulă, dar atunci cum se explicăconcluziile unui studiu din anii 70, publicat în Australian Journal ofMedical Technology efectuat de B.Allen (de la Australian Laboratory of Microbiology and Pathology, Brisbane)în care se arată că, deşi un un grup derecruţi a fost vaccinat contra rubeolei, iar la persoanele respective s-arelevat un mare număr de anticorpi, 80% dintre recruţi s-au îmbolnăvit, cândulterior au fost expuşi agentului patogen. Sursa:Allan, B., Australian Journal ofMedical Technology, Vol. 4, November, 1973, pp. 26 and 27.Începând cu anii 80 au apărut din ce în ce mai multe studii care certificauapariţia bolii tocmai printre persoanele care fuseseră vaccinate contra ei.
   Argumentul etern pe care îl aducadepţii vaccinării şi imunizării, susţinuţi finaciar masiv de către concernelefarma, este acela că vaccinările, deci campaniile de imunizare au reuşit săducă la eradicarea unui semnificativ număr de boli ale copilăriei, care făceauîn trecut foarte multe victime. Oare chiar aşa stau lucrurile? Adversariiimunizării prin vaccinare susţin însă că în fapt aceste boli periculoase dintrecut au dispărut ca urmare a condiţiilor de viaţă, igienă şi nutriţie care înultima sută de ani s-au îmbunătăţit remarcabil! Aşa că cel mai bun lucru estesă consultăm statisiticle şi graficele care ne arată evoluţia mortalităţii înultima sută de ani, în unele ţări dine Europa (mai ales Anglia), Australia şi Americade Nord (USA şi Canada), precum şi în două ţări din Lumea a Treia, Nigeria şiRepublica Dominicană.

   Pentruînceput, un grafic al mortalităţii în rândul copiilor de pînă la 15 ani, pentruAnglia şi Ţara Galilor, cuprinzând scarlatina, difetria, pojarul (rujeola) şipertussis (în partea stângă este numărul de decese la un milion de copii, iarjos sunt anii):
Graficul 1: Decese copii sub15 ani (England & Wales)
ne arată că în Anglia şi Ţara Galilor mortalitatea ascăzut cu 90 % din 1850 până în 1940. Primul vaccin disponibil pentru acesteafecţiuni a fost cel contra difteriei la începutul anilor 40, urmat depertussis la începutul anilor 50 şi cel pentru rujeolă (Measles) la sfârşitul anilor 60.Pentru scarlatină nu există vaccin.
Sursa:
British Association for theAdvancement of Sciences (Presidential Address), in The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society,Quakertown Penn., USA, 1979; source cited: Porter 1971.

   Graficul2: : Pertussis - rata anuală amortalităţii (England & Wales)

indică ratamortalităţii pentru pertssis în Anglia şi Ţara Galilor. Interesantă esteizbucnirea din anii 40, deci din timpul războiului, când desigur condiţiile deviaţă şi nutriţie, precum şi stressul provocat de război a dus la o mai mareincidenţă a bolii. În total însă, din 1886 până în 1953, când vaccinul contrapertussis a devenit general valabil, descreşterea a fost de 98,5%. Sursa: McKeown, T., The Roleof Medicine--Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK,1979, p. 103


Graficul 3: Rujeolă (pojar) - rata demortalitate la copii sub 15 ani (England & Wales)  ne arată că rata mortalităţiidatorate rujeolei la copii sub 15 ani a scăzut de la 1.100 cazuri la un milionde copii la mijlocul secolului XIX, la un nivel de practic 0 decese la mijloculanilor 60, înainte de începerea imunizării. Sursa: McKeown,T., The Role of Medicine--Dream,Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 105 şi Waltzkin,H., "...Analysis of the Health Care Systems of Advanced CapitalistSocieties," in The Relevance of Social Science for Medicine, edited byEisenberg, L., and Kleinman, A., 1980; source cited: Kass, 1971


Graficul 4: Variola (England & Wales)
ne arată faptul că în Anglia şi Ţara Galilor a existat o continuă descreştere aratei mortalităţii provocate de variolă, de la 300 de cazuri la un milion decopii, la practic 0 cazuri. Graficul este deosebit de interesant datorităperioadei din jurul anului 1870, când, ca urmare a introducerii legiiobligativităţii vaccinării contra variolei, s-a produs o ruptură, cu o creşterede 275% a cazurilor de deces (vaccinul era disponibil şi până la acel moment,dar doar la cerere). Sursa:
Based on McKeown, T., The Role of Medicine--Dream, Mirage, or Nemesis?,Princeton University Press, 1979, p. 1049



Graficul 5: rata mortalităţii infantile -Australia indică faptul că în Australia aproximativ 2/3 din declinul rateimortalităţii în totalitatea cazurilor de boli infecţioase ale copilăriei a avutloc deja până la introducerea imunizării în masă contra bolilor infantile. Sursa: Based on Taylor, R., MedicineOut of Control, Sun Books, Melbourne, 1979, Figure 1.1, p. 9 and text p.8; source cited; Australian Bureau of Census and Statistics, DemographyBulletins, Canberra, Australia



Graficul 6: declinul ratei mortalităţiiîn USA relevă faptul că în USA, fără beneficiul vaccinării, ratamortalităţii cauzată de tuberculoză a scăzut cu 96% până prin anii 60, şi că înacelaşi timp a dispărut şi mortalitatea provocată de febra tifoidă. Sursa: TheDangers of Immunization;source cited: Dingle, J., ScientificAmerican, 1973


Graficul 7: declinul ratei mortalităţiiprovocate de tuberculoză în Anglia arată că rata mortalităţii tubercilozeia scăzut cu 87% în perioada dintre 1855 până în 1947, când au fost introduseantibioticele, după care a scăzut în continuare până la 93%, în momentul încare a fost introdus vaccinul BCG. Sursa:Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2,p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., "Epidemiology andPrevention of Pulmonary Tuberculosis," in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford,UK, 1969; and data from McKeown, T., TheRole of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92



Graficul 8: numărul ţărilor care auraportat cazuri de variolă ne relevă faptul că în cei 17 ani care auprecedat introducerea de către OMS a planului de eradicare a variolei, a avutloc o scădere progresivă la aproape jumătate a numărului ţărilor care au raportatcazuri de variolă. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and DevelopmentActivities. Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p.58



Graficul 9: rata decesului ca urmare a febrei reumatice -Anglia indică faptul că înAnglia, rata anuală a mortalităţii cauzate de febra reumatică a suferit undeclin de aproape 86% în perioada dintre 1850-1946, moment în care penicilina aapărut pe piaţă.

Sursa: Ekanem, E.E., "A 10 Year Review of Morbidity from ChildhoodPreventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme ofImmunization (EPI)?" Department of Community Health, College of Medicine,University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford UniversityPress, England, 1988, Figure 1, p. 324



Graficul 10: Scarlatină - rata decesuluila copii de până la 15 ani în Anglia şi Ţara Galilor arată că între 1865 şi1936, înainte ca sulfamidele să fie disponibile, rata decesului scăzuse cuaproape 96%. Sursa: Ekanem, E.E., "A 10 YearReview of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: HowSuccessful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?" Department ofCommunity Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, publishedin Journal of Tropical Pediatrics,Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324



Graficul 11: cazurile de difterie raportateîn Nigeria arată o semnificativă creştere cu vârful în 1977  (în 1975 este înlăturat de la putere prinasasinat generalul Yakubu Gowon, după care generalul Murtala Mohammed, autorulloviturii de stat este şi el asasinat în 1976; se instaurează legea marţială;situaţie politică foarte tulbure în Nigeria) după care urmează o scădere depeste73% în doar doi ani, perioadă în care a fost implementat şi programul devaccinare EPI. Dar cu toate acestea, măreţul program EPI nu a putut împiedicacreşterea din nou, cu de peste 30 de ori, cazurilor de difterie, începând cu 1982 (din 1983 încep din noutulburări politice şi lovituri de stat în Nigeria). Sursa: Taylor,R., Medicine Out of Control,Figure 1.3, p. 12; sources cited: Glover, J., "Incidence of RheumaticDiseases," Lancet, 1:499,1930; and WHO, Geneva, "Annual Epidemiological and Vital Statistics1950-196 I," World Health AnnualStatistical Reports (causes of death) 1962-1975



Graficul 12: mortalitatea cauzată de Pertussisîn Nigeria arată o creştere semnificativă în 1973-74, urmată de o scăderenaturală abruptă între 1974-75, cu un procent de 91%. Pe fondul unei creşteriuşoare, apoi mai rapide se introduce în 1979 programulEPI. După o scută perioadă de declin, în ciuda lui EPI, reapare o creşterebruscă de 34% în doar doi ani (remarcaţi vă rog din nou începutul primeicreşteri în anul 1977, şi creşterea spectaculoasă din 1982; despre cei doi aniam vorbit mai sus, din punct de vedere politic şi implicit, social). Sursa: Waltzkin, H., ". . . Analysis of the Health CareSystems."



Graficul 13: Poliomielita în RepublicaDominicană relevă faptul că între 1980-1983, deci înainte de implementareaEPI, morbiditatea poliomielitei scăzuse cu 98,5% 8(1 caz la un milion). Dupăprogramul EPI, a urmat o uşoară creştere, pentru ca mai apoi să se revinăpractic la o morbiditate 0. (Începând din 1978, tulburări politice şi operioadă de mare criză financiară; se accentuează puternic şomajul şi implicitsărăcia; calmare a situaţiei la sfârşitul lui 1981; compară cu creşterile şidescreşterile din grafic). Sursa: Epidemiology data for years1978-1987 taken from UNICEF EvaluationPublication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; anddata for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the PanAmerican Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990



Graficul 14: Rujeola în RepublicaDominicană indică faptul că în perioada 1980-1985, înainte de  implementarea EPI, rata mortalitîţii scăzusecu 88%. După introducerea programului EPI la sfârşitul lui 1985, declinulnatural a continua un scurt timp, după care rata aproape s-a dublat în 1986-87.Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6,Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and1989, obtained in personal communication from the Pan American HealthOrganization, EPI Unit, August 21, 1990



Graficul 15: Difteria în Republica Dominicană  arată o descreştere a morbidităţii difteriei, între1978-1985, când a fost implementat EPI, de 81,5%. După introducerea EPIdeclinul a mai continuat o scurtă perioadă, după care cazurile de difterie s-audublat în 1987 faţă de nivelul din 1986. După 1988, difteria s-a reîntors ladeclinul natural de dinaintea „experimentului EPI“, ajungând la un nivel foartescăzut în 1989. Sursa: Epidemiology data for years1978-1987 taken from UNICEF EvaluationPublication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; anddata for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the PanAmerican Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990



Graficul 16: Pertussis – Republica Dominicană indică o continuă descreştere de84,5% a pertussis din 1978 până în 1985, când a fost aplict EPI, după care aurmat o scurtă creştere,  apoi o scădere pânăîn 1988, an din care cazurile de pertussis s-au triplat. Sursa:Epidemiology data for years 1978-1987taken from UNICEF EvaluationPublication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; anddata for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the PanAmerican Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990



Graficul 17: Tetanos – Republica Dominicană indică o scădere continuă de74%, din 1979 până în 1985, când a fost implementat EPI. Dar până în 1988cazurile de tetaos s-au triplat, după care a urmat din nou o descreşterenaturală până la nivelul din 1986. Sursa:Epidemiology data foryears 1978-1987 taken from UNICEFEvaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27,1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication fromthe Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990



Graficul 18: Tetanosul neonatal înRepublica Dominicană indică o descreştere naturală din 1978  până în 1985 de circa 98,5%, înainte deintroducerea EPI (tetanos toxoid pentru femeile însărcinate). Dar din 1988 ratade îmbolnăvire a crescut de aproape cinci ori, după care în 1989 s-a reîntorsla nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years1978-1987 taken from UNICEF EvaluationPublication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; anddata for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the PanAmerican Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990



Datele asupra eficacităţiiimunizării
Difteria: la sfârşitul celor 3 anide implementare a programului EPI (Expanded Program of Immunization) desfăşuratde UNICEF, Robert Mendelsohn, profesor asociat de medicină preventivă şisănătate publică de la Universitatea Illinois, relatează în raportul său că „copiilor care fuseseră vaccinaţi nu le-a mers mai bine decât celornevaccinaţi“. El descrie o izbucnire de difterie în care 14 din cei 23 de copiicare s-au îmbolnăvit, fuseseră anterior complect vaccinaţi. Ceea ce înseamnă că60% din cei care se presupunea că fuseseră imunizaţi contra difteriei, aucontractat boala. Astfel de situaţii nu pot decât să infirme teoria cnformcăreia imunizarea contra difteriei ar oferi protecţie, nemai vorbind despre oeradicare a bolii prin vaccinare.  Sursa:
Mendelsohn,R., "The Medical Time Bomb of Immununization Against Disease," East West Journal, November, 1984, p.51
   Iar într-un alt material se specifică:„Din mai multe motive, toxoidul difteriei, fluid sau absorbit, nu este, aşa cumse anticipase, eficient ca agent imunizant. Difetria poate apare clinic laindivizii imunizaţi, chiar şi la cei a căror imunizare a fost raportată cafiind complectă, iar persistenţa imunităţii induse rămâne o întrebaredeschisă.“ Sursa: R.Mendelsohn, "The Truth About Immunizations," The People's Doctor--A Medical Newsletter for Consumers, Vol. 2,No. 4, Evanston, Illinois, p. 6

   Iar datele americane susţinconcluzia FDA, anume că în fapt toxoidul exacerbează seriozitatea şi gravitateabolii. Iată şi câteva date concrete:

-în Canada, din 99 de cazuri de difterie (toate persoane sub 15 ani), 36fuseseră anterior vaccinate cu toate cele trei doze de vaccin; Sursa: McCormick, W.J., "TheChanging Incidence and Mortality of Infectious Disease in Relation to ChangedTrends in Nutrition," The MedicalRecord, Toronto, Canada, September, 1947, Reprint No. 5a, Lee Foundationfor Nutritional Research, Milwaukee, Wisconsin, USA, p. 4

-în centrul epidemiologic din Baltimore, USA, 63% dintre cazuri au apărutla persoane care fuseseră vaccinate; iar în cazurile grave, mortale,(aşa-numitul "Bull-neck"),77,8% fuseseră anterior vaccinaţi! Sursa:Eller, C.H., andFrobisher, M. Jr., "An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944," American Journal of Hygiene, Vol. 42,1945, P. 179

-datele din diferite ţări europene ne arată că toxoidul difteriei în faptprecipită apariţia bolii; Sursa: Eller,C.H., and Frobisher, M. Jr., "An Outbreak of Diptheria in Baltimore in1944," American Journal ofHygiene, Vol. 42, 1945, P. 179

-între 1941-1944autorităţile de sănătate din Scoţia au certficat 23.000 de cazui de difterie lacopii anterior imunizaţi, dintre care 180 de decese; Sursa: Dettman,G., and Kaolkerions, A., "Second Thoughts About Disease," p. 16
-în 1941 majoritatea copiilor dinFranţa au fost inoculaţi contra difteriei, iar numărul de cazuri a ajuns la13.795; vaccinarea în masă a continuat, iar în 1943 cazurile de difterie seaproape se triplaseră, ajungând la 46.750; Sursa:Cournoyer, C., WhatAbout Immunization? A Parent's Guideto Informed Decision Making, Private Research Publication, Canby,Oregon, USA, 4th Edition, 1987, p. 5

-cazurile dedifterie au crescut cu 55% în Ungaria şi s-au triplat în Geneva, Elveţia, după introducerealegii imunizării obligatorii; în Germania, măsurile obligatorii introduse în1940 au dus la o creştere a numărului îmbolnăvirilor de la 40.000 în 1940 la250.000 în 1945, când practic toţi copii erau imunizaţi; în aceaşi perioadă, înNorvegia nu s-a vaccinat, iar numărul total de cazuri de difterie a fost de 50!!!Sursa: Clymer, E.M., et al, TheDangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown, Penn.,USA, 1983 Edition, p 47; de asemenea vezi: Neustaedter, R., The Immunization Decision--A Guide forParents, The Family Health Series, North Atlantic Books, Berkeley,California, 1990, pp. 50 and 51

-în Suedia difteriapractic a dispărut, fără a fi întreprinsă vreo vaccinare contra ei; Sursa: Taylor, R., MedicineOut of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. andDouglas, A., "Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,"in Respiratory Diseases,Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T.,The Role of Medicine, (BasilBlackwell edition) p. 92

-în conformitate cucercetările lui Coumoyer, documentele oficiale ale armatei americane arată cărata morbidităţii şi mortalităţii era de 4 ori mai mare la cei vaccinaţi decâtla cei nevaccinaţi;

Sursa: Cournoyer, C., WhatAbout Immunizations?, p. 5
Rujeola (Pojar): aşa cum am arătat deja, în Thailandanumărul de cazuri era în 1982, deci 2 ani înainte de a începe vaccinarea EPI,mai mic decât în 1988, deci la 5 ani după EPI. Iar în Nigeria rata rujeolei eraîn 1973, 6 ani înainte de EPI, mai mică decât în 1982, la 3 ani după EPI!

Sursa: Ekanem,E.E., "A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseasesin Nigeria," Journal of TropicalPediatrics, Vol. 34, December, 1988, p. 325

   Universitatea din Alberta (USA) a iniţiatcercetări speciale asupra chestiunii imunizării contra rujeolei, după ce în1987 campusul universităţii a fost „vizitat“ de o epidemie de rujeolă, în ciudaunei imunizări preexistente de 98%. Cecetările conduse de imunologul R. Marusykau confirmat invaliditatea afirmaţiei conform căreia vaccinarea (efectuată lavârsta de 9 şi respectiv 12 luni) ar conferi o imunitate pe viaţă!

   Interesant este şi faptul că 93% dintrecopii incluşi în studiu nu au arătatnici o imunitate la vârsta de 6 luni! Mamele celor 120 de copii cuprinşi înstudiu fuseseră toate vaccinate, dar imunitatea nu fusese transmisă copiilor.Ori teoria şcolastică afirmă că anticorpii mamei sunt transferaţi la naşterecopilului, şi că aceşti anticorpi rămân prezenţi în copil ani de zile. Sursa: Dayton, L., "Measles Vaccination May Not Protect forLife," New Scientist, Vol.4, Vancouver, Canada, November, 1989, p. 6 (Conform D. de Saving de la IDRC,acest transfer şi reţinere de anticorpi de la mamă de către copil se producedoar atunci când mama a făcut boala în mod natural, şi nu atunci când doar afost vaccinată!!! Rezultă sper, din ce în ce mai clar că practic tot ceea ce nespun “vaccinatorii şefi” ai diferitelor naţiuni, ministere ale sănătăţii,epidemiologi şi virologi se dovedeşte a fi doar informaţie eronată, char  am putea spune minciună!)

   Similar cu cercetarea efectuatăla Universitatea din Alberta, în „National Geografic“ din Ianuarie 1991, înarticolul „The Disease Detective“ (Detectivii bolilor), se face referire la oepidemie de rujeolă care a izbucnit în 1988 la Colegiul Fort Lewis, Durago,Colorado USA cu următoarea remarcă: „Surprinzător a fost faptul că majoritateacelor care s-au îmbolnăvit erau deja vaccinaţi. Investigatorii de la CDC (Center for Disease Control) audat năvală în Campus pentru a descoperi ce anume era în neregulă.“ (Păi ce să fie, vaccinul era în neregulă!)

   Există repetate rapoarte asupra epidemiilorde rujeolă în rândul populaţiilor vaccinate; Surse: Shasby,D.M., et al, "Epidemic Measles in a Highly Vaccinated Population," New England Journal of Medicine, 296:1987, pp. 585-589;  Gustafson, T.L., et at,"Measles Outbreak in a Fully Immunized Secondary School Population," New England Journal of Medicine, 316:1987, pp. 771-774; Weiner, L.B., et al, "A Measles Outbreak AmongAdolescents," Journal of TropicalPediatrics, Vol. 90, 1987, pp. 17-20; Hull,H.F., et al, "Risk Factors for Measles Vaccine Failure Among ImmunizedStudents," Pediatrics,Vol. 76, 1985, pp. 518-523:

-un studiu efectuat în 30 de state ale USA a arătat că mai mult dejumătate din copii care au făcut rujeolă fuseseră anterior vaccinaţi; Sursa:Mendelsohn,R., "The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease," p. 43

-Moskowitz et al. auconstatat că în statele americane cu o vaccinare comprehensivă, între 61% pânăla 90% dintre persoanele care au făcut rujeolă fuseseră vaccinate conformindicaţiilor; Sursa: Markowitz, L.E., "Patternsof Transmission in Measles Outbreaks in the United States," New England Journal of Medicine, Vol.320, 1989, pp. 75-81
-un studiu canadianasupra a 1.600 de cazuri de rujeolă în regiunea Quebec, în perioadaIanuarie-Mai 1989, a arătat că în 58% dintre cazurile apărute la copii deşcoală, aceştia fuseseră vaccinaţi anterior. Sursa: "Measles--Quebec"MMWR (Morbidity and Mortality WeeklyReport), Vol. 38 (a), 1989, pp. 329 and 330;

   Conform unui studiu nepublicat al OMS, care căuta să afle care anume grup decopii este mai susceptibil pentru o infecţie cu rujeolă, s-a constatat că lacopii nevaccinaţi rata de îmbolnăvire era de 2,4%. În tim ce la cei vaccinaţiera de 33,5%!!!  Altfel spus,probabilitatea de a se infecta şi dezvolta o rujeloă era de 15 ori mai mare lacopii vaccinaţi!!! Sursa: Kalokerines, A., and Dettman, G., Viral Vaccines, Vital or Vulnerable,published by: The Conunittee of the Biological Research Institute, Warburton,Victoria, Australia, p. 27. (Note article of same title--but differentcontent--is also referenced in the August, 1980 issue of the Australasian Nurses Journal)

  Caragios este faptul că cercetătorii respectivi au argumentat aceastăsurprinzătoare realitate prin “vaccinul nu a fost corect administrat sau poatenu a fost corect produs”!!!  (Nota Qui bono: Păi, în cazul ăsta, orinu sunteţi în stare să administraţi un vaccin, ori nu sunteţi în stare să-lproduceţi ca lumea. Alegeţi-vă Dumneavoastră varianta, Domnilor, căci oricum eanu poate dovedi altceva decât incompetenţa Domniilor-Voastre!!!)

Poliomielita: Bernard Greenberg (Decan la Schoolof Public Health, University of N. Carolina) a condus Comitetul de evaluare şistandarde al American Public Health Association, şi în această calitate a depusmărturie în cadrul audierii iniţiate de Congresul american în chestiuneapoliomielitei (HR0541, 1962).   

   Mărturia sa a relevat modificările dediagnostic şi manipulările statisticilor, care au condus la implementarea concepţieiconform căreia epidemia de polio a scăzut ca urmare a vaccinării anti-polio.„Ca rezultat al schimbărilor efectuate în metodele de diagnozare şi diagnostic,rata poliomielitei paralitice a scăzut de la începutul anului 1950 până în1957. Acest fapt implică:

1. redefinirea aceea ce este considerat a fi epidemie;

2. redefinireabolii în sine;

3. diagnozareafalsă, şi reclasificarea ulterioară (înainte de 1954 foarte multe cazuri depresupusă poliomielit aparalitică erau în realitate cazuri de coxahie(enterovirus) şi de meningită aseptică;
   Interesant este că Greenberg a certificatfaptul că după introducerea vaccinării la începutul lui 1957, a existat în fapto creştere substanţială a cazurilor de poliomielită prezumtiv paralitică.

   În perioada 1957-58 numărul de cazuri acrescut cu 50%, iar între 1958-59 acesta a crescut cu 80%. Greenberg a arătatcă în această perioadă au fost manipulate statisticile şi declaraţiile publicefăcute de serviciile de sănătate publică americane, pentru a se crea o impresiepozitivă! Sursa: Hearings Before the Committeeon Interstate and Foreign Connnerce, House of Representatives,"Eighty-Seventh Congress, Second Session on HR 10541, May, 1962, pp. 94-112; vezi şi The American Journal of Public Health, Vol.45, Sup.1-63,1955

   O discuţie interdisciplinarăexcepţională moderată la cea de 120-cea întâlnire anuală a Societăţii medicaledin satul Illinois, a confirmat faptul că în 1959, aproximativ 1.000 de cazuride poliomielită paralitică au apărut la persoane care fuseseră vaccinateanti-polio cu multiple doze ale vaccinului Salk. Ca moderator al discuţiei,Greenberg a făcut următoarea observaţie: „Cea mai evidentă dezinformare esteaceea că în 1958 au scăzut cu 50% cazurile de poliomielită, în timp ce rata deînbolnăvire s-a accelerat în fapt în 1959, mai ales la persoanele anteriorvaccinate. O examinare ştiinţifică şi corectă a datelor precum şi a manierei încare acestea au fost manipulate va releva ineficacitatea  vaccinului Salk.“ Sursa: Section Panel on"Preventive Medicine and Preventive Health" at the 120" AnnualMeeting of the Illinois State Medical Society, May 26, 1960--reported in the Illinois Medical Journal, August andSeptember issues, 1960

   Atunci când pediatrul R.Mendelsohn a fost întrebat dacă polio va reapare ca urmare a opririivaccinării, el a răspuns: Doctorii recunosc că 40% din populaţia americană nueste vaccinată contra polio! Deci, unde este boala, poliomielita? Bolile suntca moda, vin şi pleacă, apar şi dispar.“ Sursa: James, W., Inununization, p. 28

   Vorbind la Convenţia Internaţionalăasupra sănătăţii din 1978, A. Burton a relatat că datele statistice dinAustralia, de la Universitatea New South Wales, au arătat că vaccinarea nu aavut un impact măsurabil asupra a ceea ce fusese considerat ca fiind epidemiade polio din Australia.

Sursa: James, W., Inununization, p. 28

   Ciclul natural al apariţiei poliomieliteieste bine ilustrat de către situaţia din Anglia, une poliomielita a atins unvârf în 1950, şi a scăzut cu 82% până în 1956, an în care a fost introdusvaccinul. Sursa: Neustaedter,R., et al, Immunizations, Are TheyNecessary?, Hering Family Health Clinic, Berkeley, California, 1981, p.19

  Tot din Audierile Congresuluiamerican citate mai înainte aflăm că în Israel în 1958 a existat o epidemiemajoră de polio tip I. Măsurile de vaccinare fuseseră deja introduse, dar nu aexistat o apreciabilă diferenţă între cei vaccinaţi şi cei evaccinaţi.Suplimentar 3 ani mai târziu, în statul Massachusetts a apărut o epidemiede polio tip II în care au existat mai multe cazuri în rândul celor vaccinaţidecât în rândul celor nevaccinaţi. Sursa: US House of Representatives, Hearings on HR 10541, p. 113. (Reported in the Toorak Times, Melbourne Australia,October 5, 1986)

   Este de asemenea de semnalat faptul căîntr-unul dintre puţinele studii dublu-orb efectuate asupra vaccinului Salk,peste 200 de persoane care au primit vaccinul au contractat polio, în timp cedin grupul de control nu s-a îmbolnăvit nimeni!!! Acest studiu a fost prezentatde Mendelsohn (nu fusese făcut public oficial) , care în acelaşi articol din1984 scria: „Adepţii vaccinului cu virus mort susţin că vaccinul cu virus viuduce la apariţia bolii. Celalţi, adepţii vaccinului cu virus viu susţin că un vaccincu virus mort nu conferă o suficientă protecţie. La urma urmei, ambele tabereau dreptate, deoarece folosirea vaccinului,  fie cu virus mort fie viu, măreşteposibilitatea contractării unei poliomielite, în loc să o reducă.“ Sursa: Mendelsohn,R., "The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease," p. 52 vezi şi: http://www.alternative-doctor.com/vaccination/mendelsohn.htm

   Treisprezece oameni de ştiinţă auconcluzionat recent asupra epidemiei de polio din Oman: eşecul vaccinului înepidemia din Oman nu poate fi pus pe seama „păstrării la rece, la frig“ a vaccinuluişi nici pe suboptimizarea vaccinului; eficacitatea vaccinului OPV de a induceimunitate umorală a fost mai mică decât se aştepta, iar imunizarea polio derutină se pare că nu este adecvată realizării unei eradicări a polio pentruanul 2000. (Ei au remarcat de asemenea epidemii de polio paralitic similare înalte populaţii complect vaccinate: Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.) Sursa: Sutter, R., et al, "Outbreak of Paralytic Poliomyelites inOman. Evidence for Widespread Transmission Among Fully VaccinatedChildren," Lancet, Vol.338, September, 1991, pp. 715-720;  Patriarca,et al, "Randomised Trial of Alternative Formulations of Oral Poliovaccinein Brazil," Lancet, February,1988, pp. 429-432; Kim-Farley,R., et al, "Outbreak of Paralytic Poliomyelitis in Taiwan," Lancet No. 11, 1984, pp. 1322-1324;Deniing, M., et al, "Epidemic Poliomyelitis inthe Gambia Following Control of Poliomyelitis as an Endemic Disease: Part 11.The Clinical Efficacy of Trivalent Oral Polio Vaccine," American Journal of Epidemiology;
Pertussis (tuse convulsivă):  V. Fulginiti, Preşedintele „American Academyof Paediatrics Committee on Infectious Diseases“ a făcut cea mai incisivăremarcă: „În ciuda a 30 de de experienţă cu imunizarea contra pertussis,motivele pentru recuperarea din infecţia acută şi imunitatea subsecventă suntîncă incerte. Se ştie că un al doilea atac apare foarte rar după o boală făcutănatural. De asemenea se ştie dă 45-95% din cei vaccinaţi sunt susceptibili de orecidivă începând cu 12 ani mai târziu (după vaccinare)… nu înţelegem încămecanismele imunologice implicate în rezistenţa la infecţie ca urmare a uneiboli experimentate natural. Este vaccinul contra pertussis eficient?... înaintealargii răspândiri a vaccinului contra pertussis, atât rata incidenţei pertussiscât şi a cazurilor de deces erau în declin. O scădere de 50% a cazurilor şi de84% a mortalităţii a fost înregistrată în Anglia între 1047 -1972, iarprotecţia conferită de vaccin înainte de 1968 este slabă, nu mai mare de20%.... Anglia este avocatul cel mai aprig al vaccinării pentru care însă nuexistă date suficient de solide.“ Sursa:
Fulginiti, V.,"Controversies in Current Immunization Practices: One Physician'sViewpoint," 1976, in Morris, J.A., StatementSubmitted to US Senate Committee on Labor and Human Relations. Subcomniittee onInvestigations and General Oversight, June 30, 1982. (Dr. Morris servedas Director of the Slow, Latent, and Temperant Virus Section of the US Bureauof Biologics, Food and Drug Administration);
   G.T. Stewart observa în „British Medical Journal“ că din 8.092 decazuri de pertussis, 2.940 (36%) erau persoane complect vaccinate, în timp ce2.434 (30%) nu erau deloc vaccinate. Sursa:  Stewart,G.T., British Medical Journal,January 31, 1976; Stewart, G.T., "Vaccination Against Whooping Cough:Efficiency vs. Risks," Lancet,1977, p. 234
   În Medical Tribune Report (10Ianuarie 1979) se relatează asupra unei izbucniri de pertussis în care din 85de copii complect imunizaţi s-au îmbolnăvit 46 (iar despre restul de 36 seralata prezenţa unui anumit număr de factori predispozitorii). Sursa: Medical Tribune, January 10, 1979, p. 1

   Cercetările lui  Ekanem (Graficul 12) relevau o creştere cu21% a cazurilor de pertussis la sfârşitul celor 3 ani de EPI în Nigeria. Sursa: Ekanem E.E., "A 10 Year Review of Morbidity from ChildhoodPreventable Diseases in Nigeria," Journalof Tropical Pediatrics, Vol. 34, p. 325, December, 1988
Tetanos toxicoid şi imunoglobulina

   Neustaedter indica faptul că „tetanosul parea fi eradicat în USA în primul rând datorită condiţiilor de igienă şi acorectei tratări a rănilor“. În perioada 1982-84 au existat în USA doar 8cazuri, fără nici un deces. Sursa: Neustaedter, R.,The Immunization Decision, p. 32

   Cercetările lui Cournoyer indicau ca primăcauză a tetanosului în ţările subdezvoltate infecţiile la cordonul ombilical lanaştere. Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12 Astfelde infecţii pot fi cel mai bine eliminate pritr-o informare corectă şi untraining adecvat al asistenţilor natali tradiţionali. Suplimentar Cournoyersugera faptul că “dovezile în sprijinul vaccinului tetanos  toxicoid parvin de la studii epidemiologicecare nu prezintă suficiente criterii şiinţifice verificabile.”

Sursa:Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12

   Conform datelor prezentate în Gaficul 17, înRepublica Dominicană incidenţa tetanosului printre copii a crescut în fapt înurmătorii 2 ani de după programul EPI, iar Graficul 18 ne arată că ratatetanosului neonatal era minoră înainte, dar a crescut după EPI. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6,May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained from the Pan AmericanHealth Organization, EPI Unit, August 21, 1990

De ce trebuie reconsideratsuccesul eradicării variolei (vărsat)

  Deşi variola aparţine aparent cărţilor deistorie a medicinei, este necesară reexaminarea afirmaţiei precum că boala afost eradicată mai ales ca urmare campaniilor de imunizare a OMS. O tratareonestă a acestei probleme este necesară cu atât mai mult cu cât unul dintreprincipalele arumente ale programenlor UCI-EPI, prin care acestea suntlegitimate, este tocmai revendicarea acestei „poveşti de succes“ a eradicăriivariolei.

   O puternică provocare a acestui punct devedere tradiţional o aduc Buttram şi Hoffman: „ Mulţi oameni consideră probabilcă vaccinul contra variolei a jucat un rol major în recenta eradicare avariolei la nivel global, fără însă a verifica faptele. În articolul„Vaccinurile - un viitor sub semnul întrebării“ se arată că mai puţin de 10% din copiii din ţările subdezvoltate au fostvaccinaţi.“ Ceea ce arată că, la o „acoperire“ atât de slabă, campania OMS nu aputut juca rolul unui factor real în eradicare. Datele prezentate de cei doiarată că vaccinarea nu a fost necesară pentru eradicarea variolei. Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., "Bringing Vaccines IntoPerspective," (reference to "vaccines, a therapy in question,"Theropocia, June, 1981, p. 23) Mothering,Vol. 34, Winter Edition, 1985, p. 43
   Apare evident că afirmaţiile OMSasupra meritului eradicării variolei nu sunt corecte. Dacă ne vom deplasadestul de mult timp înapoi, vom descoperi că cercetările independente ale luiCreighton, publicate în a noua ediţie a „Encyclopedia Britannica“ contravin puternic cuprogramul de imunizare contra variolei. Iată doar câteva extrase:

-în Bavaria în 1871, din 30.742 de cazuri, 29.429 erau persoane dejavaccinate, adică 95,7%!

-deşi Prusia era ţara cea mai bine vaccinată din lume la ora aceea,mortalitatea cauzată de variolă în epidemia din 1871 a fost mai mare (69.839)decât a celorlalte state nordice;

-în conformitate cu un competent statistician (A. Vogt) ratamortalităţii de variolă în armata germană, în care toţi recruţii erau obligatoriuvaccinaţi, era cu 60% mai mare decât în rândul populaţiei civile germane devârstă similară, deşi re-vaccinarea nu era obligatorie printre aceştia dinurmă;

-în Köln, prima persoană nevaccinată care s-a îmbolnăvit de variolă în1870 a fost în fapt ce-a de a

174-a dintre cei care s-au îmbolnăvit, iar în Bonn în acelaşi an, de abeaa 42-a persoană bolnavă era una nevaccinată, în timp ce în Liegnitz în 1871,primul nevaccinat a fost deabea al 225-lea bolnav, în ordine cronologică; Sursa:Creighton, C.,"Vaccination," Ninth Editionof the Encyclopedia Brittanica, pp. 29 and 30

   (Nota Qui bono: o prostie mai mare nici nu am mai auzit, decâtatunci când se afirmă că nevaccinaţii sunt de vină şi că ei, pentru că suntnevaccinaţi, îi pun în pericol pe ceilalţi , vaccinaţi. Păi daca suntvaccinaţi, înseamnă că nu trebuie să le pese, căci sunt protejaţi şi deci nu sevor îmbolnăvi. În timp ce aşa vaccinaţi cum sunt, pot pe mai departe fipurtători de agent patogen, şi deci, fără a fi bolnavi ei înşişi, îi potinfecta pe cei nevaccinaţi. Mai degrabă, eu, ca nevaccinat, trebuie să măferesc de cei vaccinaţi, care sunt sănătoşi, dar care fiind „cărăuşi“ aiagentului patogen, mă pot infecta pe mine. Dar parcă asta este singura inepţievechiculată  de imunologi şi adoptatăorbeşte, fără un pic de gândire, de către foarte mulţi oameni! Mai cunosc ogrămadă d-astea!)

   Şi pe măsură ce ne apropiem de vremurilenoastre, tabloul general nu se modifică deloc. Dettman şi Kalokerinos descriu ovizită pe care au făcut-o în Filipine cu 15 ani în urmă (prin 1965 deci): „Amrugat oficialităţile de acolo să ne prezinte statistiiile şi documentele asupraratei variolei, dar astfel de lucruri nu existau la faţa locului. Ceea ce seştia era faptul că vaccinarea sistematică începuse în 1905 iat în 1918-19 au existat112.549 de cazuri de boală cu 60.855 de decese!!!  Mortalitatea crescuse alarmant de abea dupăintroducerea vaccinării, iar autorităţile locare recunoşteau că rata extrem demare de mortalitate era greu de explicat.“ Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos,A., "Viral Vaccines Vital or Vulnerable," Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 30:

   Vorbind la Conferinţa asupra dezvoltării din1973 de la Bruxelles, profesorul George Dick admitea că în ultimele decade, 75%dintre cei care contractaseră variolă în Anglia, erau persoane vaccinate. Dickadmitea că în anumite ţări tropicale variola fusese eradicată fără a se fifolosit vaccinarea.  Sursa: Dettman,G., and Kalokerinos, A., "Viral Vaccines Vital or Vulnerable," Australasian Nurses Journal, August,1980, p. 29 Graficul 8 arată clar că înainte de a fiintrodusă campania de eradicare de către OMS, 38 de ţări nu mai raportaserănici un caz de variolă! Sursa: "Natural History of Smallpox," inthe New Scientist, November,1978, p. 30

A. Hutchison scria înJournal of the Royal Society în 1974 referitor la vaccinul contravariolei că este „…lipsit de potenţă. Am dat detalii asupra diferitelor focarede variolă din Anglia, şi unde anume fuseseră diagnosticate. Aceasta indicăclar că măsurile preventive sunt în general inefective“.

Sursa: Dettman,G., andKalokerinos, A., "Viral Vaccines," p. 29

    Într-un articol din „New Scientist“ seindică faptul că „familia virusurilor de variolă este genetic instabilă“ şi căo nouă tulpină virală care să pună în ameninţare programul de eradicare alvariolei promovat de OMS“ poate apărea oricând şi oriunde. Sursa: Hoole,F.W., Evaluation Research andDevelopment Activities, Sage Publications, Newberry Park, California,Figure 2.3, p. 58

   Este interesant de menţionat că într-unarticol din 1980 din „Australasian Nurses Journal“, Dettman şi Kalokerinos subliniau că prin microscopul electronic nuse putea distinge între diferitele virusuri de variolă. Sursa: James,W., Immunization, p. 18  Conform lui D. de Saving de la IDRC, din 1990se poate face o distincţie în secvenţa AND, dar nu se ştie dacă acest lucrujoacă vreun rol în rapoartele asupra variolei din toată lumea. La ora actualădoar 10% din populaţia globului este vaccinată contra variolei. De altminterivaccinul contra variolei este extrem de periculos, la sfârşitul anilor 60existând rapoarte asupra a 3.000 de copii care au suferit daune adusecreierului; iar în Germania conform lui G. Kiftel, în 1967 vaccinul contravariolei a produs afectarea creierului a 3.296 de copii, dintre care 71 audecedat. Sursa: James, W., Immunization,p. 18

   În lucrările de specialitateşi de virologie umană asupra virusurilor vertebratelor ne atrage atenţia din1970 relatarea asupra unui virus al „variolei maimuţei“, despre care se spunecă este din punct de vedere clinic identic cu cel cunoscut al variolei clasiceumane. Cazuri de acest gen au fost relatate din Zair, Camerun, Nigeria, Coastade Fildeş, Liberia şi Sierra Leone (în Mai 1983 au fost raportate 101 cazuri). Sursa: Belshe, R.B., Editor, Textbookof Human Virology, PSG Publishing Co. Inc., Littleton, Massachusetts,USA; Andrews, Sir Christopher, et at, Virusesof Vertebrates, Bailliere Tindall, London, UK, Fourth Edition, (Figure33.5 Sharing Distribution of Human Monkeypox Cases, courtesy of I. Arita,Smallpox Eradication Unit), p. 944 (Vezişi Razzell P., TheConquest of Smallpox, Caliban Books, United Kingdom, 1977.)

Supra-diagnozaresau incompetenţă?

Supra-diagnozarea rujeolei este unul dintreprocedeele des folosite de diferite organizaţii gen OMS, UNICEF, Ministere aleSănătăţii, concerne farma, pentru a băga frica în oameni şi a-i convinge să sevaccineze. Iata un caz concret din 2006:

Cazuri confirmate de rujeolă (deci afecţiunecontra căreia se face vaccinarea ROR-MMR) în Anglia şi Ţara Galilor, Octombrie-Decembrie2006:

Rujeola: cazuri notificate: 474,testate: 589, cazuri confirmate: 8!!! Asta înseamnă o supra-diagnozare (saudiagnostic pus greşit, dacă vreţi) de 7.400%(-589/8 = de 74 de ori sau 7.400%).

Sursa: CDR Weekly,Volume 15 Number 12 Published: 24 March 2005

Totalul cazurilor confirmate de rujeolă şi lichidoral IgM test anticorpi în cazurile notificate către ONS, pentru săptămânile40-52/2005

Notificate: 408; Testate: 343; Cazuri confirmate:22

Rata de supra-diagnostic: -408/22 = 1.850% sau de18,5 ori

Sursa: CDR Weekly,Volume 16 Number 12 Published on: 23 March 2006

   Astaînseamnă că, dacă cineva are intenţia de a crea panică, şi de a provoca o nouă„pandemie“, (că tot se poartă în ultimii ani moda asta), prezintă publiculuilarg doar cazurile notificate, semnalate sau presupuse, fără a mai prezenta şiconfirmarea laboratoarelor. Şi iată că deodată avem 589 de cazuri, în loc de 8.Cam aşa a fost informat şi publicul român în iarna anului trecut asupra cazurilorde porcină, cu 122 de decedaţi dintre care (dacă) erau doar 7 confirmateprin analizele de laborator.

   Doar unadintre multele metode de măsluire şi mistificare. Cetăţeanul obişnuit,neavizat, se îngrozeşte, intră în panciă şi dă fuga la Ministrul Sănătăţii casă primească vaccin cu… cercel.

Altestatistici, aceleaşi rezultate

   Până acuma ne-am ocupat mai alesde afecţiunile contra cărora există vaccinuri. Firesc, căci aceasta esteproblema care ne interesează în mod deosebit. Pentru a putea verificaafirmaţiile făcute anterior, să privim un pic şi statisticile altor boli, carede asemenea cu 100-150 de ani în urmă provocau multe cazuri de îmbolnăvire şichiar deces, afecţiuni însă contra cărora nu s-a făcut niciodată un vaccin. Şisă începem cu scorbutul. Avem mai jos un tabel cu rata mortalităţii datoratăscorbutului , pentru Anglia. Din 1901 scorbutul a bătut permanent în retragere.Interesante sunt cele două „izbucniri“ de scorbut, una în perioada1916-1919,deci în timpul primului război mondial (nutriţie deficitară obiectiv-istorică)şi cea de a doua în perioada 1941-1945, deci din nou în timpul unei crizemondiale, cel de-al doilea război mondial. Din 1946 cu variaţii le de rigoare,scorbutul ajunge la „zero“ în 1964. Cunoaşteţi astăzi în Europa vreun caz descorbut. Desigur ca nu a existat vaccin contra scorbutului, deoarece aceastăboală este provocată de lipsa vitaminei C, deci de semnificative probleme denutriţie!

UK Scurvy Mortality Rates 1901 to1967 – Published: Roman Bystrianyk

  Să vedem acuma alte două afecţiuni care „bântuiau“ pe vremuri, şi decare am auzit doar din cărţile de istorie: febra tifoidă şi scarlatina. Ambeleau dispărut fără vaccinuri, dar cu apă potabilă curată, nutriţie sănătoasă,igienă sanitară şi condiţii optime de locuit. Iată mai jos graficele respectivepentru mortalitatea provocată de tifoidă şi scarlatină în Anglia, USA şiAustralia.

USA în comparaţie cu Anglia –mortalitatea în tifoidă 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk

USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published:Roman Bystrianyk

Iar în continuare situaţia pentru aceleaşi boli în Australia: (din păcatecalitatea graficelor este mai slabă):

Australia - rata mortalităţii tifoidei între1880-1970; nu există vaccin!

Sursa: Data - Official Year Books of theCommonwealth of Australia, reprodus în cartea lui  Greg Beattie "Vaccination A Parent's Dilemma"

Australia - rata mortalităţii înscarlatină între 1880-1970

Sursa: aceaşi ca mai sus

   După cumputeţi vedea, tendinţa în cazul acestor trei afecţiuni, contra cărora nu aexistat niciodată vaccinare, este identică cu tendinţele celorlalte boli,contra cărora se vaccinează într-o veselie. Logica ar fi simplă: dacă bolileinfecţioase dispar, din ce să trăiască săracii de la concernele farma? Păi, dinvaccinuri contra bolilor care nu mai axistă, sau din boli care nu există, şicontra cărora desigur că nu se pot face vaccinuri. Tocmai de aceea nu existăvaccin contra AIDS, hepatitei C, cancerului şi altor  chestii de genul acesta. În schimb se pot facealte medicamente, antivirale, chemoterapii, etc.

   Deci: concernele farma fac bani adevăraţi din produse virtuale. Asta daafacere. Iar noi încă ne mai lăsăm fraieriţi?

   Dar să ne întoarcem la vaccinurilelor (căci ale noastre nu pot fi). În continuare o serie grafice, altele decâtcele prezentate mai înainte, dar care confirmă acelaşi fenomen.

Mortalitatea datorată rujeolei în USA şi Anglia: în anul 2007, şansa cacineva să moară de rujeolă în Anglia sau Ţara Galilor, plecând de la premiza cănimeni n-ar fi vaccinat, ar fi d 1 la 55 de milioane. Şansa de a fi lovit detrăznet este deci de 30-60 de ori mai mare!

Sursa: grafic înscară logaritmică după Clifford G. Miller - For Evidence in the Dr JayneDonegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Iar alăturat, acelaşi grafic înscală analogă:

Sursa: Clifford G. Miller - For Evidence inthe Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester,England

   Graficul de mai jos, tot asuprarujeolei, provine dintru material medical „peer refereed“. Linia roşie punctatăa fost introdsă ulterior. Ea ne indică mai clar scăderea ratei mortalităţii şimorbidităţii în USA. Deşi statistica se opreşte la anul1975, prin prelungirealiniei roşii, în baza aceluiaşi logaritm, rezultă că pentru anul 2010,mortalitatea este de 1 din 25 de milioane, fără vaccin. Care poate fi motivulpentru care se mai practică vaccinarea anti-rujeolică în masă? Qui bono?

Sursa: Measles mortality in the UnitedStates 1971-1975. Halsey et al, Am J Public Health 1980;70:1166–1169.

Mortalitatea datorată rujeolei înUSA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk.

Iată aici şi rata mortalităţiidatorată rujeolei pentru Australia între 1880-1970. 

Sursa: Data - Official Year Books of the Commonwealth of Australia

   Să trecemîn continuare la oreion (parotidită epidemică).

Mortalitatea datorată oreionuluiîn Anglia şi Ţara Galilor între 1910-1999 Sursa:Clifford G. Miller - For Evidence inthe Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester,England

   În conformitate cu The BritishMedical Association ('BMA') şi cu The Royal Pharmaceutical Society of GreatBritain (RPSGB) vaccinarea contra oreionului este din punct de vedere clinicinadecvată: „Deoarece oreionul şi complicaţiile sale iau foarte rar formeserioase este foarte puţin indicată o folosire de rutină a vaccinului contraoreionului.“

Sursa: British National Formulary ('BNF') 1985 and1986

   De asemenea încă din 1974 UK'sJoint Committee on Vaccination and Immunisation şi Ministry of Defence erau deacord că: „nu există necesitatea introducerii vaccinării de rutină contraoreionului“ deoarece „complicaţiile pe care le poate provoca această boală suntextrem de rare.“

Sursa: JCVI minutes11 Dec 1974.

   Doctorii şi surorile care omit săle spună pacienţilor că vaccinul contra oreionului din MMR (ROR) este clinicinutil, care omit să informeze exact asupra reacţiilor adverse şi care, dupătoate acestea, administrează vaccinul, se comportă lipsit de etică, potenţialîn contradicţie cu legile juridice şi sunt deci susceptibili de a fi inculpaţiîntr-un proces de prejudicii. Pe de altă parte, ei sunt incapabili să expliceexact riscurile deoarece datele privind reacţiile adverse nu sunt colectate(centralizate) iar datele deja existente sunt ascunse.

   Consecinţa este că administrareavaccinului ROR (MMR) copiilor nu poate fi justificată nici clinic şi nici etic.Există prea puţin beneficiu clinic pentru copii prin introducerea vaccinăriicontra oreionului, ceea ce face ca această acţiune să nu fie justificată cafiind o măsură de sănătate publică. Una dintre consecinţele acestei vaccinăriinutile este faptul că la ora actuală tinerii adulţi de sex masculin sunt puşiîn faţa riscului unei orhite (inflamaţie a testicolelor) sau unei sterilităţicel puţin parţiale, deoarece ei nu au facut boala în copilărie, în mod natural,şi deoarece vaccinarea ROR (MMR) nu este eficientă în a conferi o imunitatecomplectă în întreaga populaţie vaccinată.

   Unul dintre rezultatele vaccinăriiROR (MMR) este faptul că periodic apar focare epidemice de oreion în grupuri devârstă matură. În 2005 în Anglia oreionul bântuia printre studenţii din Colegiişi Universităţi. Vezi Mumps and the UK epidemic 2005, R K Gupta, J Best, E MacMahonBMJ  2005;330:1132-1135 (14 May).

   Unul din patru bărbaţi care aatins pubertatea şi care nu a făcut oreion, deci nu a căpătat imunitatea contraoreionului în mod natural, riscă o orhită! Orhita (inflamare a testicolelor, deregulă uni-laterală) este recunoscută ca şi complicaţie în 20-30% dintrecazurile clinice de oreion după vârsta pubertăţii. Unele atrofieri testiculareapar în 35% din cazurile de orhită datorată oreionului. Aceasta înseamnă că untesticol din cei doi se atrofiază, respectiv devine steril. Acest lucru seîntâmplă la unul din nouă pacienţi care capătă oreion după pubertate, încomparaţie cu nici un astfel de caz atunci când boala izbucneşte înainte depubertate. Sterilitatea totală este rară, căci există două testicole, iaratrofierea se produce doar la unul dintre ele. Dar este oare aceasta oconsolare? Balastul psihologic rămâne oricum de dus în spinare toată viaţa.Rezultă că este mult mai bine să faci oreion normal, în copilărie, decât sădevii semi-viril la maturitate.

Vezi şi http://emedicine.medscape.com/article/966678-overview   în limbaengleză.

  (Nota Qui bono: natura nueste sadică, dar are legile ei clare şi logice. Dacă le nesocotim, suntemsinguri vinovaţi de rezultate. Din păcate de multe ori le nesocotim fiindcă nusuntem suficient informaţi, sau suntem intenţionat dezinformaţi, ori acestlucru este, regret că trebuie să o spun, criminal! Iar oreionul, şi orhita nusunt doar un caz singular.)

   La fel ca şi în cazul oreionului,vaccinarea contra rubeolei se plasează şi ea la graniţa ilegalului şi

in-eticului. Nu am inclus aici un grafic al rubeolei, deoarece reubeola numai este de sute de ani letală (nu provoacă decesul), iar cazurile de decesdatorate rubeolei au fost în ultima sută de ani atât de rare, încât nu se poateface un grafic cu ele. Efectele rubeolei asupra copiilor sunt minimale, iarvaccinarea nu aduce nici un beneficiu clinic unui copil, mai ales dacă vomcompara acest fapt cu reacţiile adverse ale vaccinului.

   Dacă o femei gravidă seîmbolnăveşte de rubeolă, există posibilitatea ca nou-născutul să aibeanormalităţi congenitale sau chiar să se nască mort. Ori dacă vaccinul ROR nueste eficace (nu conferă o protecţie de lungă durată, eeventual pentru toatăviaţa, aşa cum se întâmplă în cazul bolii experimentată natural) în cazurile deoreion şi rujeolă, există evident riscul ca o femei care a fost vaccinată să nucapete o imunitate efectivă şi deci să existe riscul potenţial al unei rubeoleîn timpul sarcinii. Acest risc nu ar exista dacă persoana respectivă ar fifăcut rubeolă, şi deci ar fi căpătat imunitate naturală în copilărie. (Din nou lipsa de respect faţă de legilenaturii, cu consecinţele ei neplăcute).

   Înainte de introducerea vaccinuluicontra rubeolei, numărul de cazuri în Anglia era de circa 50 pe an. Dintre care92% se desfăşurau absolut normal. Sursa:DANISH MEDICAL BULLETIN MARCH 1987 -WAVES Vol. 11 No. 4 p. 21 . Ori acesta este un risc incomparabil mai micfaţă de cel al unei rubeole după pubertate sau mai târziu, mai ales în timpulunei sarcini!

   Pentru cei care doresc să consultemai multe materiale informative asupra vaccinării contra rubeolei iata câteva articoleinteresante (însă în limba engleză):

False Government Rubella ScareStories - Reply to Professor Louis Z Cooper 6 Iunie 2005

Rubella Scares - Demonstratingthe Figures are False 11 August 2005

False Government Rubella ScareStories - Only 20,000 Percent Overstated 1 Iunie 2005

   În continuare doresc să pun la dispoziţie oserie de grafice combinate, între afecţiuni infecţioase contra cărora existăvaccinare şi/sau contra cărora nu există vaccinare. Pentru început un graficasupra ratei mortalităţii în USA cauzată de rujeolă, scarlatină, pertussis,tifoidă şi difterie: vaccinul contra difetriei introdus în 1920, contrapertussis la sfârşitul anilor 40 iar cel contra rujeolei în 1983.

USA Disease Mortality 1900 to1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever –Published: Roman Bystrianyk

   Următorul grafic este similar cucel de mai sus, dar sunt suplimentar incluse decesele provocate de influenza şituberculoză. Şi aici puteţi observa că decesele datorate influenzei (gripă) nuau fost prevenite prin vaccinare, deoarece în aproape toată perioada prezentatăîn grafic nu a existat un vaccin antigripal, el fiind însă prezent astăzi, cândmortalitatea datorată gripei (influenza) a „explodat“.

USA Disease Mortality 1900 to1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever,Influenza & Pneumonia, Tuberculosis – Published: Roman Bystrianyk

  Observaţi explozia de gripă şi pneumonie (interesant ca este adăugată şipneumonia la gripă!) din perioada aşa-numitei „gripe spaniole“. Iar mai josaveţi graficul pentru Anglia între 1901-1964 în ceea ce priveşte ratamortalităţii rujeolei, scarlatinei, tifoidei, pertussis şi difteriei.

UK Disease Mortality 1901 to 1965Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever –Published: Roman Bystrianyk

   Difteria: Rata mortalităţii cauzate dedifterie în Anglia şi USA, în cădere liberă până prin 1952, când practicafecţiunea nu mai juca nici un rol. În Anglia, deşi vaccinul contra difteriei afost introdus în 1940, foarte mulţi copii mai ales sub 5 ani nu au fostvaccinaţi, iar o mare campanie de vaccinare s-a desfăşurat în perioada1945-1946. Deci grupul copiilor sub 5 ani constituia un grup de risc, conform„vacciniştilor“. Dar puteţi observa vreo diferenţî în rata mortalităţii de după1946 pentru Anglia? Nu! Surprinşi? „Succesul“ vaccinului contra difteriei esteo altă dogmă quasi-ştiinţifică predicată de medicina şcolastică, care nu aresusţinere în date ştiinţifice obiective, iar în datele statistice, ce să maivorbim.

USA Compared to UK DiphtheriaMortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk

  Graficul următor este unul dintre cele mai interesante, deoarece aducealături vaccinarea şi măsurile de îmbunătăţire a nutriţiei şi reformelorsociale şi de sănătate.Graficul se referă la mortalitatea datorată difteriei înAnglia şi Ţara Galilor, pentru perioada 1901-1999. În 1940 începe campania deimunizare contra difteriei, în 1944 este introdus în şcoală laptele oferitgratuit copiilor, precum şi măsuri medicale şi de control dentar , iar în 1948întră în vigoare noua reformă socială şi de sănătate. Observaţi că după fiecaredintre ultimele două (1944 şi 1948) s-au înregistrat scaderi vizibile în ratamortalităţii.

England & Wales DiphtheriaMortality 1901 to 1999 – [By Clifford G. Miller - For Evidence in the Dr. JayneDonegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Iar aici avem rata mortalităţiicauzată de difterie pentru Australia între 1880 şi 1970

Sursa: Data - Official Year Books of the Commonwealthof Australia.

   Vaccinul contra difteriei a fostintrodus în Anglia în 1940. Dar în mod sigur nu a jucat nici un rol în ratamortalităţii de difterie dintre 1941-1946. Graficul ratei de mortalitate totalădin acea perioadă ne arată că vaccinul nu a jucat un rol important. Lasfarşitul lui 1941: „circa 36% din copii de şcoală erau imunizaţi, dar numai19% dintre copii preşcolari.Sursa: British Journal ofNursing October 1948 p121.

   De abea după 1946-47, după cemortalitatea cauzată de difterie a scazut drastic (se terminase cel de-aldoilea razboi mondial), a avut loc o campanie majoră de vaccinare antidifterică.969.000 de copii sub 5 ani au fost vaccinaţi atunci. Sursa: vezi mai sus. Cu orata anuală a creşterii natalitaţii de 200.000, aceasta reprezintăpractic maimult decât totalul copiilor nascuţi între 1941-46. Astfel rezultă că vaccinareaantidifterică nu este răspunzătoarea pentru scăderea mortalitaţii dintre1941-1946! În schimb un impact evident au avut modificările din sistemul socialşi cel de sănătate care au avut loc în 1944, 1947 şi 1948. Vezi al doileagrafic de mai sus! Se poate clar observa că scăderea mortalităţii cauzate dedifterie a urmat aceaşi curbă descrescatoare ca şi scăderea ratei totale amortalităţii infantile, deci vaccinul nu a adus nimic nou.

Pertussis: rata mortaliăţii scade substanţial şi în cazultusei convulsive, înainte ca vaccinarea sa fie introdusă. Contribuţia acesteia,daca a avut vreuna, este neglijabilă. Rata scadeii mortalităţii infantiledatorate pertussis este identică cu scăderea ratei mortalităţii de pertussis înintregul populaţiei, ceea ce confirmă aserţiunea de mai sus.

USA şi Angila-rata mortalitaţii cauzate de pertussis:

USA Compared to UK Whooping Couch(Pertussis) Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk

  Şi rata mortalităţii pertussis pentru Anglia şi Ţara Galilor: