Binecuvântare
sau dezastru?
Minune medicală sau Fata
Morgana
Partea a doua
Cercetare asupra
efectelor adverse ale vaccinurilor
Efecte adverse, epidemiologie,
jurisdicţie, propuneri ale EFVV
Raport al EFVV (European Forum for
Vaccine Vigilance) efectuat în baza mărturiilor a 1.000 de cazuri.
Sursa :
http://www.impfkritik.de/efvv/bericht/Deutsch.pdf
Cap.1 – Mulţumiri (nu este tradus)
Cap.2 – Istoricul EFVV (nu este
tradus)
Cap.3 -
Epidemiile şi vaccinările în Europa
(acest capitol a fost scris de Dr.
Juan Manuel MARIN OLMOS din Barcelona).
Vaccinările sistematice sunt mereu prezentate ca fiind o mare victorie a
medicinei preventive. Această afirmaţie este adânc înrădăcinată în minţile
oamenilor – mai ales în cele ale membrilor corpului medical. Iar acest lucru a
dus la ceea ce mulţi denumesc astăzi „mitul vaccinării“.
Acest mit se bazează pe trei elemente principale, pe un fel de „Sfântă
Treime“ a credinţei alopate:
Credinţa
în
eradicarea afecţiunilor infecţioase prin şi datorită vaccinării;
Credinţa în siguranţa
vaccinurilor (lipsa sau existenţa a foarte puţine efecte secundare);
Credinţa într-un raport
costuri/foloase în favoarea vaccinării (rentabilitate);
Eroarea de a rezuma patologia bolilor infecţioase pe binomul
microorganism-gazdă, fără a ţine cont de alţi factori, stă la baza practicii
vacinării.
Epidemiile
Ştim că „revoluţia industrială“ a produs schimbări adânci în viaţa
populaţiilor din Europa pe parcursul secolelor XVIII şi XIX. Este un fapt cunoscut că la marginea oraşelor
s-au adunat familiile sărace, în aşa-numitele mahalale, cartierele sărace.
Literatura vremii ne relatează mişcător şi detaliat condiţiile de viaţă din
aceste cartiere.
Este deci logic ca în astfel de condiţii (în mod deosebit este vorba
despre condiţiile de igienă şi cele sanitare) să izbucnească epidemii, unele
necunoscute în Europa până la acea vreme (holera, febră galbenă-malarie) altele
cunoscute dar care acuma iau o amploare deosebită (variolă, difterie,
scarlatină, tuse convulsivă, tuberculoză). Au apărut boli care pe fondul
condiţiilor mizerabile de trai ale muncitorilor s-au dezvoltat luând amploarea
unor epidemii.
Cauza principală a lor a fost „pauperismul“, deci sărăcia. Ulterior, acest
pauperism a fost rebotezat „patologia subdezvoltării“, deci este clar că vorbim
despre condiţii de trai care astăzi sunt specifice ţărilor subdezvoltate din
lumea a treia. Caracteristicile social-economice şi de sănătate din aceste zone
ne arată cum trăiau înaintaşii noştri în secolul XIX: subnutriţie, condiţii de
locuit deplorabile (multe persoane îngesuite în spaţii mici), locuinţe
nesănătoase, lipsă de condiţii de igienă şi instalaţii sanitare, rata naşterii
şi mortalităţii extrem de ridicată, etc.
Astfel apare un nou concept: boala ca realitate socială. Acest concept
era deja cunoscut din secolele anterioare (în 1700 B. Ramazzini a publicat „Traité
des maladies des artisans“), dar legătura dintre sărăcie şi boală începe să se
impună în gândirea medicală deabea în secolul XIX, întărită mai ales de
epidemiile de holeră. Primele studii statistice au relevat clar inegalitatea
claselor sociale în faţa bolilor. Apariţia şi dezvoltatea „igienismului“ care a
dus la apariţia conceptului de „sănătate a poporului“ este urmarea logică a
acestor observaţii şi constatări.
Măsurile luate şi dezvoltarea economică au făcut ca pe parcursul
secolului XX condiţiile de viaţă să se schimbe radical. În paralel cu aceasta
s-au schimbat şi profilurile epidemiologice ale bolilor care în trecut, în
secolul XIX, au decimat populaţia Europei. Astfel aşa cum în secolul XIX cauza
principală a bolilor şi deceselor erau bolile infecţioase, tot aşa în secolul
XX principala cauză o constituit-o bolile degenerative şi mai ales afecţiunile
cardiace, care duc cel mai adesea la deces.
Totuşi dezvoltarea vaccinurilor de tip „Jenner“ precum şi descoperirea
microbiologiei, folosirea acesteia în medicină precum şi noile medicamente au
dus la dezvoltarea pe mai departe a vaccinurilor. Iar aceast lucru a stimulat
corpul medical să se preocupe prioritar de studiul afecţiunilor infecţioase,
fără a-şi mai face probleme legate de politica socială. Iar descoperirea
antibioticelor a întărit această tendinţă către „medicamentele miraculoase“
care ar trebui să elimine pentru totdeauna microbii.
Astfel că în întreg secolul XX au stat faţă în faţă două modele de
gândire, care se bazează ambele pe gândirea originară hipocratică. Uneori au
existat puncte şi acţiuni comune, dar în mare cele două grupe se deosebesc
fundamental prin modul în care sunt interpretate sănătatea, viaţa, boala şi
realitatea epidemiologică. Pe scurt spus:
-pentru unii este importantă
combaterea bolilor şi epidemiilor prin măsuri care să modifice adânc modul de
viaţă;
-pentru ceilalţi este important să
ignore tocmai cele spuse mai sus: problemele de sănătate vor fi pur şi simplu
eliminate prin măsuri medicale, care sunt mai presus de orice alt fel de
măsuri, şi mai ales să „prevină“ problemele de sănătateprin intermediul
vaccinării sistematice.
Dezvoltarea vacinologiei (practica vaccinării) este simultană cu cea a
industriei chimice şi farmaceutice, care a devenit între timp atotputernică.
Astfel că discuţia ştiinţifică a fost tot mai des acaparată de marketing şi
propagandă. Şi în acest context vaccinul s-a transformat în singura armă care
poate permite dispariţia bolilor infecţioase.
Dar un studiu mai atent al dezvoltării epidemiologice al majorităţii
bolilor împotriva cărora se vaccinează, în paralel cu studiul bolilor împotriva
cărora nu se vaccinează (împotriva cărora nu există vaccin) ne arată în fapt cu
totul altceva. Ca exemple pentru această afirmaţie o să descriem trei boli „legendare“, deşi există multe
altele, cum ar fi tuberculoza, gripa sau rubeolă, care merită la fel de mult o
mai atentă analiză.
Difteria este o boală împotriva căreia se vaccinează de decenii, deşi
datele asupra începerii programelor de vaccinare în diferite ţări variază
puternic. În anii 20 ai secolului trecut s-a început vaccinarea contra
difteriei. În Franţa vaccinul este obligatoriu din 1938, în Germania a fost
masiv folosit în timpul naziştilor precum şi după război. În Franţa în anii de
dinainte de război efectele bolii se estimau la circa 15.000 de cazuri anual.
În timpul războiului însă această cifră s-a tripal, iar numărul deceselor s-a
dublat. În Germania existaul la 100.000 de persoane 12,4 cazuri. În Norvegia se
numărau 17.000 de cazuri în 1919, iar în 1939 doar 54 de cazuri; în 1908 au
existat acolo 555 de decese cauzate de difterie, în timp ce în 1939 doar două.
Prin decretul din 1941, care a introdus obligativitatea vaccinării contra
difteriei (zona era sub ocupaţie germană iar în Germania nazistă se vaccina
masiv), au fost în 1942 un număr de 22.787 de cazuri de boală şi aproape 700 de
cazuri de decese!
Difteria
în Spania –
cazurile de deces şi de boală între 1949 şi 1999
(Bürgerkrieg = Războiul civil;
Einführung der DPT-Imfung = Introducerea vaccinării DPT)
În Spania la începutul secolului XX existau
în medie 60.000 de cazuri de îmbolnăvire şi aproape 5.000 de decese. Mai exact
au fost înregistrate în anul 1901 - 6.299 decese, iar în anum 1939, când a
izbucnit războiul civil – 1.100 de decese. După nenorocirile războiului, în
1950 au fost înregistrate 297 de decese, iar în 1961 doar 81. Deci în perioada
dintre 1901 până în 1964 rata mortalităţii a scăzut cu 98,7%, iar cea a
îmbolnăvirii cu 97,2%.
Este evident că vaccinarea contra difteriei a jucat doar un rol lipsit
de importanţă. Peste tot în ţările europene s-a putut observa lenta, dar
permanenta diminuare a difteriei, până la dispariţie. În realitate se observă chiar contrariu,
anume în ţările în care în timpul celui de-a doilea război mondial s-a vaccinat
intensiv contra difteriei, numărul cazurilor a explodat brusc, practic în
aceaşi măsură în care a crescut numărul cazurilor pe perioada războiului civil
din Spania, în timpul căruia nu s-a
vaccinat!
Germania este un exemplu şi mai semnificativ. În anul 1918 existau
100.000 de cazuri; în anii 20 au existat 25.000 de cazuri, dar în 1945, după 5
ani de vaccinare obligatorie, au existat 250.000 de cazuri de îmbolnăvire. După
cel de-al doilea război mondial, fără vaccinare, cazurile de îmbolnăvire au scăzut
pănă la dispariţie. În 1950 erau înregistrate 42.500 de îmbolnăviri, în 1960
doar 2.500, în 1962 doar 800 şi în 1972 numai 35 de cazuri. Acest lucru arată
că vaccinul contra difteriei, care a fost produs între 1970 şi 1980, nu a avut
nici o influenţă asupra statisticilor morbidităţii, nemai vorbind de
mortalitate, care a ajuns la cota zero.
Constatăm o similitudine între difterie şi tifos, o boală contra căreia
nu s-a efectuat niciodată o vaccinare sistematică în întreaga populaţia.
Agentul patogen al tifosului foloseşte aceleaşi căi de infectare ca şi
difteria. Această constatare confirmă şi întăreşte argumentaţia rolului major
pe care condiţiile de viaţă, şi nicidecum vaccinarea, le-au jucat în eradicarea
celor două boli.
Tifosul
în Spania – mortalitatea 1901-1979 şi morbiditarea 1952-1999
(Todesfälle = decese; Erkrankungsfälle = îmbolnăviri)
Sursa: datele preluate din Anuarul
statistic spaniol
Tusea convulsivă (pertussis)
Pertussis este o boală
împotriva căreia se vaccinează de multă vreme. Primele vaccinuri au fost
produse în USA prin anii 40, dar într-o cantitate moderată. Anglia a aprobat
desfacerea pe piaţă în 1953, dar şi aici vaccinul a fost iniţial folosit îm
măsură moderată. La mijlocul sec. XIX existau 1.500 de decese la un milion de
locuitor în rândul copiilor între 0-15 ani din Regatul Britanic, în timp ce în
1953 existau doar 25 de cazuri de deces la un milion. Aceasta înseamnă că boala
a „dat înapoi“ în procent de 98,5% între 1868 şi 1953, când a început
administrarea vaccinului.
Pertussis
– decese în Spania între 1901-1986
Sursa: Datele
din Anuarele spaniole
În 1906 numărul total de decese provocate de pertussis era în jur de
3.500, dar în 1959 (anul în care a fost introdusă vaccinarea pertussis în
Spania), au existat doar 280 de decese: rezultă că rata de diminuare a
pertussis a fost de 92% (pentru decese). Cu toate acestea, la fel ca şi în alte
ţări, vaccinarea a devenit tot mai frecventă iar în 1966 a devenit „generală“
sub forma unui vaccin combinat (Tetracoq, mai târziu Pentacoq). Dacă privim
statisticile dintre 1906 -1966, constatăm că reducerea morbidităţii şi
mortalităţii a fost constantă şi a ajuns la 96%.
În Spania se înregistrau peste 4.000 de decese cauzate de pertussis la
începutul secolului XX. În 1931 erau 1.114 decese, în 1950 erau 491 iar în 1965
numărul deceselor scădea la 33. Şi exact în acest an 1965 a început campania de
vaccinare contra tetanus, difteriei şi pertussis. Scăderea mortalităţii în
Spania între anii 1901 – 1965 a fost de 99,15%, de aceea mortalitatea în 1965
era de 147 de ori mai scăzută decât în 1901. Dacă mai luăm în considerare şi
faptul că populaţia Spania s-a dublat în această perioadă (lucru care s-a
petrecut la fel şi în Franţa şi Anglia), această scădere este şi mai
smnificativă.
Rujeola este o boală contra
căreia în unele ţări se vaccinează sistematic de circa 20 de ani, îndeobşte
împreună cu vaccinurile contra rubeolei şi oreionului (în Franţa acest vaccin
se numeşte ROR, în ţările de limbă engleză şi germană, MMR, în Spania TV).
În Anglia şi Ţara Galilor media deceselor în rândul copiilor de pâna la
15 ani era în secolul XIX de 1.100 la un milion de locuitori. În 1960 practic
nu mai exista nici un caz de deces. Iar primele vaccinuri contra rujeolei au
fost introduse în anii 60 în USA, astfel că dispariţia cazurilor mortale de
rujeolă din Anglia şi Ţara Galilor nu poate fi pusă pe seama campaniilor de
vaccinare.
Variolă - decesele cauzate de variolă în
Spania (1901-1986)
Sursa: Anuarul
statistic din Spania
În Franţa campania de vaccinare masivă cu ROR a început în 1983, în
ciuda avertismentelor date de Profesorul Bastin, care spunea: „Va fi greu să
vaccinăm sistematic în ţara noastră, unde boala este inofensivă, iar
mortalitatea cauzată de ea este de 0,17% la 100 de internări în spital (deci la
cazuri mai serioase de îmbolnăvire care necesită spitalizare).“ În Franţa cifra
absolută a deceselor datorate bolii a fost de 3.756 în 1906, în timp ce în 1983
au existat doar 2 cazuri, ceea ce reprezintă o scădere a ratei mortalităţii de
99,5%!
Conform Anuarelor statistice din Spania numărul deceselor provocat de
rujeolă în 1901 a fost de 18.463; în 1907 au existat circa 14.000 de decese.
Iar în 1981 doar 19 cazuri, în timp ce campania de vaccinare a demarat în 1982.
Se poate deci constata că în Spania, fără vaccinare, procentul de diminuare a
mortalităţii între 1901 – 1981 a fost de 99,9%!!! Şi aşa cum am mai amintit
aceste cifre sunt şi mai impresionante dacă avem în faptul că atât în Spania
cât şi practic în toate celelalte ţări europene, populaţiile s-au dublat în
această perioadă.
Epidemii
şi vaccinări
Exemplele citate mai sus arată în mod edificator că în dinamica
epidemiologică a acestor afecţiuni infecţioase, vaccinarea nu a jucat absolut
nici un rol. Iar această constatare este la fel de valabilă şi în cazul altor
afecţiuni cum ar fi tuberculoza, oreionul, rubeola, haemophilus influenzae etc.
Cu excepţia poliomielitei – pentru această afecţiune este necesară efectuarea
unui studiu separat (vezi şi
socio-economice, a condiţiilor de igienă
şi viaţă ale cetăţenilor europeni.
Tifosul
şi scarlatina în Spania – numărul deceselor între 1901 – 1979
(Tifos=
linie cu punct, Scarlatina= line fără punct)
Sursa :
datele din Anuarele statistice spaniole
Aproape complecta dispariţie a tifosului (nu a fost niciodată efectuată
o vaccinare sistematică a populaţiei) precum şi a scarlatinei, care de asemenea
era o temută afecţiune infecţioasă, şi contra căreia nu există un vaccin,
confirmă afirmaţiile noastre. Totuşi vaccinarea (imunizarea) este continuată cu
un soi de „furie“ tipică fanaticilor religioşi, captivi în dogma credinţei lor.
În acest context tuberculoza este o temă deosebit de dramatică: în
aproape toate ţările europene vaccinul cu BCG (bacilul Calmette-Guerin) nu mai
este utilizat din anii 70, deoarece s-a recunoscut că este complect ineficace
şi pe deasupra are efecte adverse deosebit de grave. Dacă analizăm concluziile
oficiale care au rezultat în urma studiilor efectuate, se poate observa că
lista constatărilor nu mai necesită nici un comentariu.
Tuberculoza
în Spania – cazuri 1952 -1999; decese 1901 – 1986, vaccinare 1952 – 1985
(Linie
cu punct = imbolnăviri; linie fără punct = decese; linie cu romb = vaccinări;
Aufgabe de imfung = administrarea vaccinului)
Sursa: datele
din anuarele statistice spaniole.
1- Eficacitatea variază între 80% şi
0%. Există chiar un studiu care relevă o eficacitate negativă (-57%), ceea ce
înseamnă că printre cei vaccinaţi au existat mai multe cazuri de tuberculoză
decât printre cei nevaccinaţi;
2- O explicaţie pentru acest fenomen
(de pa punctul 1) nu a putut fi oferită niciodată;
3- Vaccinul nu poate împiedica nici
infecţia şi nici răspândirea bolii;
4- Vaccinul ar trebui să protejeze
limitat contra înmulţirii bacteriei în sânge şi este astfel probabil eficace în
cazurile de reactivitate endogenă în fazele timpurii, dar nu în cazurile de
reactivitate la adulţi şi nici în cazurile de noi infectări. În Barcelona s-a
remarcat o scădere drastică a meningitelor tuberculoase tocmai după eliminarea
vaccinării BCG. Şi aceasta tocmai în ciuda faptului că acest vaccin era folosit
în primul rând pentru a preîntâmpina şi elimina aceste inflamaţii ale
meningelui;
5- Protecţia oferită este limitată în
timp: cel mult 10-15 ani. Dar nu este permisă o revaccinare;
6- BCG nu protejează indivizii deja
infectaţi; ori tocmai aceştia sunt cei care reprezintă cel mai mare risc de a
se îmbolnăvi;
7- Printr-o vaccinare „totală“
(întreaga populaţie a globului) s-ar reduce riscul tuberculozei doar cu 6%;
8- Vaccinul nu are nici o influenţă
asupra riscului anual de a fi infectat (RAI – risque annuel d’infection)
9- Faptul că avem aici de a face cu un
vaccin cu bacili vii conferă riscuri deosebite cu complicaţii fatale pentru
copiii şi adulţii HIV-pozitivi (sistem
imunitar afectat). Dar tocmai aceste persoane intră în categoria de risc cea
mai înaltă pentru o îmbolnăvie de tuberculoză;
10- Hipersensibilitatea post-vaccin
BCG faţă de Tuberculin vace imposibilă deosebirea dintre o reacţie pozitivă la
vaccin şi existenţa unei infecţii naturale. De aici urmează că:
- testul Tuberculin nu are nici o
valoare predictivă;
- vaccinul impiedică alte măsuri
preventive;
- îngreunează diagnosticul formelor de
tuberculoză fără bacil;
- împiedică folosirea indicatorilor
epidemiologici ai infecţiei;
Având în vedere toate acestea, apare absurd faptul că vaccinul este încă
folosit în unele comunităţi autonome din Spania, precum şi faptul că în Franţa
se află încă în categoria de vaccinuri obligatorii. Tot atât de puţin de
înţeles este şi faptul că OMS a introdus şi menţine încă acest vaccin în PEV
(programul lărgit de vaccinare) deşi aceaşi organizaţie recunoaşte faptul că
tuberculoza este o boală a foamei, sărăciei, mizeriei şi subnutriţiei cronice.
Cum se poate explica faptul că o treime din populaţia globului este vaccinată
cu acest vaccin?
Vaccinarea contra rubeolei contribuie şi ea la întărirea „credinţei“ în
dogma vaccinării. Şi încă o dată mai mult ne aflăm în faţa unui paradox:
adepţii vaccinării oferă date, care demonstrează iraţionalitatea acestui
vaccin, despre care ei sugerează că ar fi o măsură preventivă. În Catalonia
adepţii vaccinării susţin că de când se vaccinează, din anii 70, 90% dintre
femeile de vârstă matură sunt în mod natural imune contra rubeolei. Şi totuşi
Pumarola sugerează că 97% dintre femeile catalane de vârstă adultă nu sunt
imune datorită vaccinului, ci datorită permanentului contact cu virusul
sălbatec! Se recunoaşte că femeile imunizate artificial (deci prin vaccinare)
poartă încă un risc de 50-80% de a se îmbolnăvi în cazul unei expuneri. Asta
înseamnă mai clar spus că se oferă un sentiment de siguranţă contraproductiv,
care facilitază infectarea femeilor însărcinate de către persoane infectate
(purtătoare).
Dacă se ia în considerare Declaraţia din 1993 de la Congresul din
Glasgow, care atenţionează asupra pericolului apariţiei artrozelor la femeile
adulte, trebuie să ne punem în mod automat întrebarea: „Care este motivul
pentru care se menţine cu încăpăţânare acest vaccin care pe lângă efectele
adverse nedorite, nici nu oferă o siguranţă contra bolii?“
În cazul gripei datele pe care le oferă autorităţile de sănătate
spaniole nu se pot pune la îndoială. Se constată că, simultan cu campaniile de
vaccinare, apariţia bolii (la 100.000 de locuitori) creşte de 400%!!! Fapt care
însă nu-i împiedică pe adepţii acestui vaccin să susţină că vaccinul contra
gripei este o măsură utilă pentru limitarea cazurilor de îmbolnăvire de gripă.
Spania
– îmbolnăvirea de gripă şi situaţia vaccinării
(linie
cu punct = cazuri; linie cu romb = vaccinări)
Sursa: datele
Centrului Naţional de Epidemiologie din Spania
Datele mai sus oferite ne dovedesc că vaccinările joacă doar un rol
secundar, dacă nu cumva nu joacă chiar nici un rol în îngrădirea răspândirii
sau dispariţia epidemiilor, care în trecut au decimat în Europa populaţii
întregi.
Cap.4 -
Legislaţia vaccinării în opt ţări europene: Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg, Olanda, Spania, Anglia (datele valabile până în 2005)
BELGIA
Vaccinuri obligatorii:
-Polio
(la 2, 3, 13/18 luni de la naştere)
-testul
de piele Heaf (pentru stabilirea unei expunei la bacilul tuberculozei)
-Hepatita
B pentru toţi angajaţii din sistemul medical
Penalităţi:
-excluderea
din şcoală
-amendă
-acţiuni
în instanţă
Vaccinări recomandate:
-Infanrix
hexa (Polio, Difterie, Tetanus, Pertussis acelular, Hib, Hepatita B,
Pneumococcus -(pneumonie): la 2, 3 şi 4 luni;
-MMR
(ROR), Meningicoccus: la vârsta de 12 luni;
-Infanrix
hexa, Pneumococcus: la 15 luni;
-Polio,
Difterie, Tetanus, Pertussis acelular: la 6 ani;
-MMR,
Meningococcus: la 12 ani;
-Difterie,
Tetanus: la 15 ani;
FRANŢA
Vaccinuri obligatorii:
Pentru şcoală:
-DTPolio
(IPV): înainte de 18 luni
-BCG:
la sau înainte de 6 ani
Pentru personalul din sănătate:
-DTPolio:
la fiecare 10 ani
-Hepatită
B cu reîmprospătare dacă nivelul de anticorpi este mai mic de 10 IU/ml: la
fiecare 5 ani
-Tifoid
(lucrătorii din laboratoare): la fiecare 4 ani
-BCG:
doar o dată, fără reîmprospătare
Pentru alte profesii:
-Pompieri:
BCG şi Tetanus
-Armată:
DTPolio, Hepatită A şi B, Meningită A şi C, Tifoid şi febră galbenă.
Penalităţi:
-Amendă
-Excluderea
din şcoală
-Retragerea
drepturilor parentale
Vaccinări recomandate:
-Pertussis:
înainte de 18 luni, cu control la fiecare 10 ani
-Hib:
înainte de 18 luni
-Hepatită
B: înainte de 18 luni
-Hepatită
A: persoanele din categoriile de risc
-MMR:
între 3 şi 6 ani, şi la 11/13 ani
-Varicella:
persoanele din categoriile de risc
-Pneumococcus
(pneumonie): între 2 luni şi 2 ani
-Gripă:
anual pentru persoanele din categoriile de risc şi bătrânii de peste 60 de ani
Exceptare
de la vaccinarea obligatorie: doar cu certificat medical de specificare a unei
contraindicaţii.
GERMANIA
Vaccinări obligatorii:
-în
Germania nu există nici o vaccinare obligatorie!
Vaccinări recomandate: (conform STIKO-Institutul
Robert Koch- din Iulie 2004)
Pentru copii:
-la naştere: hepatita B, doar în caz de expunere
-la 2 luni: DtaP, Hib, Hepatita B, Polio (IPV)
-la 3
luni: la fel ca la 2 luni
-la 4
luni: la fel ca la 3 luni
-între
11 şi 14 luni: aceleaşi plus MMR şi Varicella
-între
15 şi 23 de luni: MMR reîmprospătare
-la 5-6
ani: tetaus şi difterie
-la
9-17 ani: Td, aP, IPV, Hepatita B
Pentru adulţi:
-de la
18 ani, anual: Td
-de la
60 şi peste: gripă (influenza) anual
-de la
60 şi peste: pneumococcus (pneumonie) la fiecare 6 ani
ITALIA
Vaccinări obligatorii:
Pentru copii:
-Tetanus,
Polio, Difterie, Hepatită B: prima doză la 3 luni, a doua la 6-8 săptămâni mai
târziu, a treia la 6-12 luni după a doua
Pentru adulţi:
-Tetanus,
(personalul din spitale)
-BCG în
caz de test negativ (personalul sanitar, armata, personalul din învăţământ, grupurile
de risc)
-Meningită,
Tifoidă, Difterie, Tetanus, MMR (armata)
Penalităţi:
-amendă
-Copii
nevaccinaţi au fost acceptaţi în şcoli de abea din 1998
Vaccinări recomandate:
-Hib,
Pertussis, împreună cu DTPolio;
-MMR,
la 15-18 luni
-Difterie,
Tetanus, Polio (IPV) : la vârsta de 5-6 ani
-BCG:
în primele 10 zile după naştere dacă viaţa nou-născutului prezintă riscuri şi
pre-şcolar la copii cu test de piele negativ
-Influenza
(gripă): anual pentru persoanele peste 65 de ani
-Tetanus:
femeile însărcinate între luna 4-8, dacă nu au primit o reîmprospătare
-Leptospiroză:
persoanele de la instalaţiile de apă, pescarii, sportivii care practică
sporturi acvatice
-Hepatita
B reîmprospătare: pentru grupurile de risc
-Tifoidă:
pentru categoriile de risc
Situaţii speciale:
Tetanus
- vaccin şi serum recomandat pentru persoanele rănite:
-înainte
de vârsta de 6 ani dacă persoana nu a primit toate vaccinurile recomandate
-după
vârsta de 6 ani dacă persoana nu a primit reîmprospătare
Exceptări:
Doar
din motive medicale (terapie anti-cancer, şoc anafilactic, etc.)
LUXEMBURG
Vaccinări obligatorii:
Nu
există
Vaccinări recomandate:
Pentru copii:
-Difterie,
Hib: la 2, 3/5 , 4/6, 8/12 luni şi reîmprospătare la vârsta de 5-6 ani
-Tetanus:
la 2, 3/5, 4/, 18/24 luni şi la 5/6 ani, la 15 ani
-Pertussis
acelular: la vârsta de 2, 3/5, 6, 18/24 luni
-Polio:
la vârsta de 10/12, 18/24 de luni şi la 5/6, respectiv 15 ani
-MMR:
la vârsta de 15/18 luni
-Hepatita
B: la vârsta de 11/12 ani
Categorii (grupuri) specifice:
-Influenza
(gripă)
-Pneumococcus
-Tuberculosă
-Hepatita
A
-Encefalită
(europeană Tick)
-Rabie
Tifoidă
-Meningită
-Encefalită
japoneză
-Varicella
OLANDA
Vaccinări obligatorii:
Nu
există (cu excepţia armatei)
Vaccinări recomandate (National Vaccination Programme):
-DKTP-Hib
în patru etape (D: Diphtheria; T: Tetanus; K: Pertussis; P:
polio)
-Hepatită
B în trei etape
-MMR
-Meningită
C
-DTP,
Pertussis acelular
SPANIA
Vaccinări obligatorii:
Nu
există
Vaccinări recomandate:
-Difterie,
Tetanus: la 2, 4, 6, 18 luni, 6/7 an şi 13/14 ani
-Pertussis:
la 2, 4, 6 luni
-Pertussis
acelular: la 18 luni, la 6/7 ani
-Polio
(IPV): la 2, 4, 6, 18 luni şi reîmprospătare la 4/6 ani
-MMR
(ROR): la 15 luni şi la 3 şi 10/11 ani
-Hib:
la 2, 4, 6 şi 18 luni
-Hepatita
B: la 2, 4, 6 luni şi la 12/13 ani
-Meningita
C: la vţrsta de 2, 4, 6 luni
-Influenza
(gripă): de la 65 de ani în sus anual
Menţiuni: în unele comunităţi aceste
recomandară variază, dar nu foarte mult.
ANGLIA
Vaccinări obligatorii:
Nu
există
Vaccinări recomandate:
-Difterie,
Tetanus, Polio (IPV), Hib, Pertussis acelular, Meningită C: la 2, 3, şi 4 luni
-MMR:
la 13 luni
-Difterie,
Tetanus, Polio(IPV), Pertussis acelular şi MMR: la vârsta de 3-5 ani
-BCG:
la 10-14 ani şi imediat după naştere în zonele geografice de risc
-Tetanus,
Polio (IPV): la vârsta de 13-18 ani
Cap.5 - Efectele adverse ale vaccinărilor şi
supravegherea farmaceutică oficială
Autorităţile americane recunosc oficial că
procentul terapeuţilor care raportează efecte adverse ale vaccinărilor este de
doar 1-10%, deşi acest lucru este în principiu obligatoriu! Ne putem uşor
imagina că în cazul medicinei şcolastice, care nu s-a îndoit niciodată de
binefacerea vaccinărilor, astfel de rapoarte asupra efectelor adverse sunt şi
mai rare, atât în Europa cât şi în USA. Această ignorare şi subevaluare este
una dintre cele mai grave erori ale principiului imunizării-vaccinării: se
refuză cunoaşterea ştiinţifică asupra vaccinărilor!
Deoarece nu există o monitorizare de lungă
durată a vaccinaţilor şi nu există de asemenea o cercetare atentă a istoricului
persoanelor care urmează a fi vaccinate, practica vaccinării rămâne dependentă
de întâmplare şi hazard, implicit constituie o acţiune cu un înalt risc pentru
sănătatea individului.
În practică, aproape toate persoanele care
ne-au raportat efecte adverse au declarat că situaţia lor nu a fost raportată
sistemului de supraveghere farmaceutică! În concluzie, cum putem avea încredere
în datele pe care acst sistem de supraveghere le prezintă oficial publicului?
Am încercat să ne informăm direct de la sursă şi am trimis mai multe
scrisori în anii 2002, 2003 şi 2004 către Oficiile regionale responsabile,
precum şi Oficiului European din Uppsala (Suedia). În majoritatea cazurilor nu
am primit practic nici un răspuns (tehnica „ignorării“). Vă vom prezenta în
cele ce urmează cele câteva puţine răspunsuri primite, care certifică încă o
dată în plus că spiritul şi sensul de a fi al acestor organizaţii este acela da
a NU oferi informaţii complecte
asupra vaccinărilor, atât nouă cât mai ales cetăţenilor. Şi aceasta cu toate că
în acelaşi timp cetăţenii europeni, în extrem de multe cazuri, sunt „constrânşi“ să accepte vaccinarea, să
se lase vaccinaţi.
Nu este oare acest refuz de
comunicare combinat cu o forţare a individului de a se vaccina, o încălcare
evidentă a spiritului democratic?
În Franţa spre exemplu documentele privitoare la victimele vaccinului
Hepatitei B sunt „îngropate“ la AFSSAPS (Agence Française de Sécurité Sanitaire
des Aliments et Produits de Santé). Astfel victimele nu au absolut nici o
posibilitate de a demonstra faptul că suferă ca urmare a unei vaccinări.
Oricum marea majoritate a Oficiilor de supraveghere farmacologică sunt
dependente financiar de industria farmaceutică, astfel că ele (dansează cum li
se cântă) nu prezintă oficial publicului decât efectele secundare scurte şi
uşoare. Dar riscurile grave ale vaccinărilor sunt bine cunoscute autorităţilor
medicale, deşi nu sunt prezentate publicului larg. Pentru ce această omerta,
„legea tăcerii“?
În USA există începând cu 1998 un serviciu de supravegere farmaceutică
denumit VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System). Din păcate nu avem ceva
asemănător în Europa. Dar nici măcar VAERS nu reflectă realitatea complect,
deoarece şi în acest caz există o „sub-notificare“. Pe deasupra cetăţeanului obişnuit (tocmai cel
care este constrâns la vaccinare prin diferite metode) nu îi este uşor să se
informeze asupra efectelor adverse ale vaccinurilor. Această „faţă urâtă“ a
vacinologiei, care este premeditat ţinută în umbră, face din fiecare vaccinare
un act suspect!
Cap.6 - Costurile tratamentelor lunare ale
unui copil de 9 ani care a devenit autist în urma unei vaccinări (în conformitate cu
mărturia familie acestuia din Spania)
- terapie intensivă psiho-pedagogică :
20 de ore pe săptămână, acasă - 1000 Euro lunar
- cursuri într-o şcoală privată
(terapeutul nu poate însoţi copilul într-o şcoală normală) -
300 Euro lunar pentru şcoală şi 500 Euro lunar pentru terapeut = 800
Euro lunar
- instruirea membrilor familiei în tehnicile
de terapie (pentru a asista copilul)
- 300 Euro lunar
- produse nutritiv-alimentare
organic-biologice, consultaţii medicale suplimentare: 300 Euro lunar
- concediu pentru îngrijirea copilului
(pentru tatăl sau mama acestuia) - 2.000 Euro lunar
Total: 4450 de Euro lunar
(Qui
bono: Chiar şi presupunând că preţurile respective ar fi de 3 ori mai mici
în Romania decât în Spania, tot am avea circa 1.500 de Euro lunar costuri
pentru un astfel de caz, iar întrebarea pe care doresc să o pun aici este: sunt
oamenii din Romania atât de bogaţi să-şi permită un astfel de lux?; este statul
român într-o situaţie financiară atât de solidă încât să-şi permită să
efectueze asfel de plăţi lunar pentru, să zicem, doar o mie de cazuri (circa
1,5 milioane Euro lunar sau 18 milioane anual)? Sincer mă îndoiesc, ori
întrebarea cea mai importantă pentru o ţară săraca cum este Romania este aceea
a raportului preţ-eficacitate! Întrebare la care am serioase motive să consider
că răspunsul este NEGATIV!)
Consecinţele financiare ulterioare
unei vaccinări pot fi substanţiale şi ele împovărează atât familia victimei cât
şi societatea, prin sistemul de asigurări de sănătate. Aceste costuri sunt cu
mult mai ridicate decât cele care se speră că vor fi economisite prin evitarea
unei anumite boli contra căreia se vaccinează!
Cap.7 -
Efectele adverse ale vaccinurilor – analiză a datelor din şase ţări europene
Material
realizat de EFVV în Septembrie 2005
Scopul
şi metodele
Grupul de lucru a întocmit un chestionar (vezi exemplarul din Anexa 2)
cu ajutorul căruia s-au adunat informaţii asupra efecelor adverse apărute după
o vaccinare, atât pe termen scurt, mediu cât şi lung. Acest chestionar a putut
fi complectat atât de către persoane care au suferit în urma unei vaccinări,
cât şi de către terapeuţi care au observat astfel de efecte adverse.
Deci scopul primar al chestionarului a fost strângerea de date pe cale
directă. Acest chestionar există în şapte limbi (franceză, engleză, spaniolă,
germană, italiană portugheză şi olandeză) şi a fost răspândit în zece ţări
(Franţa, Spania, Germania, Italia, Anglia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveţia
şi Portugalia) însoţit de o scrisoare de prezentare a intenţiilor studiului
(vezi de asemenea Anexa).
Această colectare de date constituie un model pe care o viitoare lucrare
trebuie să-l lărgească. Desigur că aici nu avem în vedere un „studiu
ştiinţific“, pentru care ar fi necesar fonduri foarte mari de care nu dispunem,
precum şi o colaborare la nivel internaţional. Cu toată modestia dorim aici
doar să întreprindem o „localizare“ a problemelor care apar după administrarea
vaccinurilor, o lucrare care din păcate nu a fost efectuată până în prezent
tocmai de către cei responsabil cu sănătatea populaţiei.
Scopul nostru declarat este de a alarma oamenii de ştiinţă, politicienii
şi mass-media asupra faptului că vaccinarea are o „faţă ascunsă“ ce trebuieşte
în sfârşit adusă la lumină. Această
informare este imperios necesară pentru a se opri o dată acest gen de „ruletă rusească“ care este
vaccinarea.
Am codificat răspunsurile din chestionarul nostru pentru a putea fi
folosite în programele de informatică speciale (Word, Excel, Access, etc.).
Rapoartele au fost verificate de către fiecare ţară după care au fost „concentrate“
în tabele. Multe dintre aceste rapoarte sunt însoţite de dosare voluminoase cu
acte juristice sau medicinale care documentează drumul plin de suferinţă al
victimelor vaccinărilor. Am constatat de asemenea că datele privitoare la tipul
vaccinului, natura patologiei sau decesului şi durata de timp dintre vaccinare
şi reacţie, precum şi numărul de vaccinuri administrate sunt de o semnificanţă
deosebită.
GERMANIA
1. Actele evaluate:
|
Vârsta |
0/2 luni |
2/4 luni |
4/6 luni |
6/12 luni |
12/16 luni |
16/24 luni |
2/5 ani |
5/10 ani |
10/15 ani |
15/25 ani |
25/45 ani |
45/75 ani |
75+ ani |
Total |
|
Masc. |
8 |
11 |
6 |
11 |
1 |
2 |
0 |
1 |
0 |
1 |
0 |
2 |
1 |
44 |
|
Fem. |
4 |
4 |
3 |
8 |
4 |
3 |
7 |
0 |
2 |
0 |
3 |
2 |
0 |
40 |
|
Total |
12 |
15 |
9 |
19 |
4 |
4 |
7 |
1 |
2 |
1 |
3 |
4 |
1 |
84 |
2.După a câta şedinţă de vaccinare au apărut
efectele adverse:
|
Şedinţa |
1, |
2. |
3. |
4. |
5. |
6. şi peste |
Total |
|
Numărul cazurilor |
34 |
19 |
12 |
3 |
|
1 |
69* |
* Menţiune: unele date lipsesc
3.Durata de timp dintre vaccinare şi apariţia
simptomelor care au atras atenţia medicului sau pacientului:
|
Timpul de reacţia |
Numărul cazurilor |
|
Până
la o zi |
12 |
|
2-4
zile |
12 |
|
5-8 zile |
8 |
|
9-15
zile |
11 |
|
15-30
zile |
13 |
|
1-6
luni |
12 |
|
6-12
luni |
4 |
|
Un an
sau mai mult |
2 |
|
Progresiv |
10 |
|
Total |
84 |
4. Primele constatări:
- patologiile grave (alergii, oboseală cronică,
fibromialgie) apar progresiv şi de aceea un diagnostic necesită mult timp
pentru a fi definitivat. Astfel că nu este de loc simplu de a stabili legătura
dintre cauză şi efect (vacin şi patologie). În cazul chestionărilor pentru
stabilirea unui diagnostic vaccinurile sunt oricum ignorate ca şi posibilă
cauză de către medicina alopată;
- vaccinurile combinate (atunci când se administrează mai
multe vaccinuri cu o singură injecţie) sau mai multe vaccinuri în aceaşi zi nu
mai oferă posibilitatea de a descoperi care fracţiune anume este responsabilă
cu o anumită patologie;
- în cazurile
grave au fost mai multe vaccinuri administrate simultan sau la intervale scurte
de timp unul după altul (mai puţin de 2 luni);
-
opinia medicilor, independent unii de alţii, este în general aceeaşi.
Cauzalitatea între vaccin şi boală este practic eliminată, patologiile nu sunt
recunoscute ca urmare a vaccinării chiar şi atunci când este vorba de cazuri
foarte grave. Victimei i se spune că „Vi
se pare, este doar imaginaţia din capul Dvs.“ sau că „Durerile sunt de natură
psihică“ sau că „Doar vă inchipuiţi Dvs. asta“ sau pur şi simplu că „Sunteţi un
caz pentru psihiatrie!“
- doar
simpra sugerare a ideei că vaccinul ar putea fi cauza unei boli declanşează la
majoritatea medicilor o reacţie violentă, deseori isterică, fără urmă de
raţionalitate, ceea ce face ca vaccinarea în sine să devină şi mai suspectă.
Ideea că un vaccin ar putea duce la inducerea unor afecţiuni care să afecteze
întreaga viaţă viitoare a vaccinatului este de neconceput pentru „enoriaşii
parohiei Pasteur“.
-
atunci când patologiile rămân permanente şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire
a situaţiei, sau dacă chiar situaţie se înrăutăţeşte, reacţia corpului medical
este următoarea: pacientul este lăsat singur (în plat Domunului, ca să spunem
aşa) şi nimeni nu se mai ocupă de el, nici medicina şcolastică, nici
angajatorul, şi nici societatea.
(devine, deşi sună macabru, o persoană
lipsită de valoare şi deci şi de interes).
5. Numărul patologiilor
în funcţie de tipul vaccinului:
|
Tipul
vaccinului |
Numărul
de cazuri |
|
BCG |
15 |
|
Tuberrculin-Test |
4 |
|
Tetanus |
1 |
|
DiTe |
6 |
|
DPT |
7 |
|
DPT-Po |
14 |
|
Cvintuplu
(DiTePerPoHib) |
16 |
|
Cvintuplu plus
Hep.B |
15 |
|
Hib |
4 |
|
Polio oral |
13 |
|
Polio injectat |
1 |
|
MMR |
14 |
|
Rubeolă |
2 |
|
Rujeolă |
1 |
|
Hepatită B |
3 |
|
Hepatită A plus B |
1 |
|
FSME |
5 |
|
Influenza (gripă) |
5 |
|
Variolă |
5 |
|
Total:
|
132 |
Observaţii:
desigur că numărul vaccinurilor este mai mare decât cel al participanţilor la
chestionar, deoarece fiecare individ poate primi în aceaşi zi mai multe
vaccinuri sau mai multe vaccinări la intervale scurte de timp una de alta.
6. Patologiile diagnozate:
|
Patologie |
Numărul de caz (corespunzător
codificării chestionarelor) |
|
Alergii |
3,8,11,14,15,18,21 |
|
Eczeme,
boli de piele |
7,15,18,23,26,27,30,31,35,37,42,48 |
|
Căi
respiratorii, Astmă |
5,6,8,9,18,28,35,36,37,39,41,44,47,48,51 |
|
Febră
peste 39 grade C/ urlete anormale |
10,15,16,17,24,44,103,2103 |
|
Probleme
ORL |
3,6,9,10,11,13,25,39,43,46,51,2103 |
|
Probleme
oculare |
1006 |
|
Aparatul
digestiv |
3 |
|
Inflamaţii
stomac-intestine - Crohn |
34,44,51 |
|
Schelet
şi musculatură |
1,13,14,21,33 |
|
Afecţiuni
autoimunitare |
1,56,59,102 |
|
Sistemul
nervos |
1,6,11,12,13,14,16,21,22,40,45,51,103 |
|
Pierderea
cunoştinţei |
14,
16 |
|
Reumatism
articular |
14 |
|
Poliartrită |
1 |
|
Becegite
(patologie după BCG) |
2903,2904 |
|
Fibromialgie/oboseală
cronică |
14,
29 |
|
Macrofagie-Miofascită |
13 |
|
Tulburări
de comportament |
19,
22 |
|
Tulburări
de recunoaştere |
21 |
|
Crampe |
7, 21 |
|
Epilepsie |
49,52,53,111,151,153,155,173 |
|
Enuresis |
38 |
|
Encefalită/Encefalopatie |
54,58,107,110,170,171,172,1006,2904 |
|
Autism |
38 |
|
Hidrocefalie |
12 |
|
Poliomielită
(vaccinală) |
50,60,102,152,1124 |
|
Paralizii |
503,1124,2302,2904 |
|
Guillain-Barre |
103,501,502 |
|
BNS
(Crampe Blitz-Nick-Salaam) |
109,156,157,174 |
|
Afectarea
gravă a creierului |
7,49,52,57,58,105,111,173,1006,2903 |
|
Anemie
aplsatică |
2 |
|
Sindromul
Rett |
61 |
|
ADD/ADHD |
38,49,51 |
|
Deces |
55 |
(Numerele de cod depăşesc câteva mii de
cazuri, deoarece au fost comasate toate chestionarele primite, din toate tările
participante.)
6. Evoluţia patologiilor diagnosticate după
efectuarea terapiei:
|
Evoluţia |
Stabilizare |
Recidivă |
Cronicizare |
Handicap |
Deces |
Total |
|
Număr
cazuri |
7 |
5 |
22 |
49 |
1 |
84 |
Stabilizare: nu a fost
constatată o înrăutăţire sau o viaţă aproape normală este din nou posibilă.
Un mare număr de persoane la care s-a
obţinut o îmbunătăţire a situaţiei au reuşit aceasta prin terapii homeopatice,
alte terapii şi/sau prin anumite diete alimentare severe, îndeosebi cu alimente
biologice, deseori cu excluderea proteinelor animale.
Recidivă:
patologia/patologiile reapar periodic.
Cronicizare: patologiile sunt
practic permanente. Exercitarea meseriei sau frecventarea şcolii sunt încă
posibile.
Handicap: persoana este
handicapată grav, nu-şi poate practica meseria sau frecventa şcoala.
Constatări generale:
Am primit 89 de chestionare (acte) şi am luat în studiul nostru în
considerare 84 dintre ele. Celelalte 5 nu erau complectate integral.
FRANŢA
1.Actele evaluate:
|
Vârsta→ Sexul ↓ |
0/2 luni |
2/4 luni |
4/6 luni |
6/12 luni |
12/16 luni |
16/24 luni |
2/5 ani |
5/10 ani |
10/15 ani |
15/25 ani |
25/45 ani |
45/74 ani |
75+ ani |
Total |
|
Masc. |
5 |
12 |
10 |
16 |
8 |
12 |
14 |
6 |
7 |
18 |
16 |
9 |
2 |
135 |
|
Fem. |
3 |
16 |
11 |
7 |
4 |
8 |
7 |
12 |
11 |
39 |
66 |
34 |
2 |
220 |
|
Total |
8 |
26 |
21 |
23 |
13 |
21 |
21 |
17 |
18 |
60 |
81 |
42 |
4 |
355 |
2. Agravarea patologiei după vaccinări ulterioare sau după reîmprospătări de vaccinuri: 164 de cazuri
3. După a câta şedinţă de vaccinare au apărut
efectele adverse:
|
Vaccinul Nr… |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 şi
următoarele |
Total |
|
Numărul cazurilor |
89 |
54 |
70 |
51 |
23 |
68 |
355 |
4. Durata de timp dintre vaccinare şi apariţia
simptomelor care au atenţionat medicului sau pacientului:
|
Perioada de timp după care au apărut
efectele adverse |
Numărul efectelor adverse |