Opera de arta, doar atât
HCV, fratele mai mic al HIV
Înainte
de
a vă lăsa găuriţi de sonde pentru biopsie, de a vă lăsa ciuruiţi de
injecţii şi
otrăviţi cu citostatice sau imunosubpresoare, înainte de a vă aşeza la
coadă în
faţa Casei de Sănătate, şi mai ales înainte de a vă lăsa distruşi psihic
de o
imaginară sentinţă la moarte, cereţi medicului să vă răspundă concret la
următoarele 6 întrebări!
Dacă veţi găsi undeva un medic care vă va da
răspunsuri concrete la cele şase întrebări, trimiteţi-ne şi nouă aceste
răspunsuri. Suntem foarte mari amatori ce tot ceea ce aparţine de genul
« comici vestiţi ai... stetoscopului ». Şi oricum, o astfel de
întâmplane nemaipomenită, dorim neapărat să o vedem mai îndeaproape! Cu
mulţumiri anticipate.
Pe
lângă cele şase întrebări de mai sus, mai am şi eu, personal, câteva,
care n-ar
fi rău să le discutaţi cu medicul sau hepatologul care vrea să vă
convingă de
faptul că sunteţi „pe moarte“.
1.
Sunt, în cazul virusurilor HIV şi
HCV, îndeplinite cerinţele postulatelor lui Koch?
2.
S-a reuşit pâna acuma, undeva pe
lumea asta, realizarea unei fotografii a virusurilor HIV şi HCV (clar,
izolat,
şi nu o fotografie a unui fragment celular oarecare)
2a. Dacă da, unde poate fi văzută, găsită
această
fotografie. În care publicaţie ştiinţifică?
3.
S-a reuşit până în prezent izolarea
virusurilor HIV şi HCV?
3a. Dacă da, unde
se poate vedea dovada ştiinţifică, în care publicaţie de specialitate?
4.
S-a reuşit până în prezent cultivarea
în laborator a virusurilor HIV sau HCV?
4a. Dacă da, cine
şi când a reuşit acest lucru, şi în ce publicaţie ştiinţifică apare
dovada
respectivă?
5.
S-a reuşit realizarea unui vaccin contra
celor două virusuri?
5a. Dacă da, cum
acţionează acest vaccin? Prin crearea de anticorpi?
6. Există studii
care să nu aibe la bază teoria HCV=Hepatită C, ci teorii şi/sau ipoteze
alternative?
7.
Calea de transmitere a virusurilor HIV şi HCV (infectarea) este
stabilită ştiinţific cu certitudine, sau se
bazează
doar pe preupuneri şi
consens?
7a.
Dacă da, în care publicaţie ştiinţifică se face dovada acestui
fapt?
Laboratorul
unde faceţi analizele sau medicul de care aparţineţi nu vă poate
răspunde la
prea multe întrebări (de fapt cam la nici una importantă) şi vă vor
trimite la
tot felul de ministere, instituţii epidemiologice şi de boli
infecţioase, etc.
Chiar şi în cazul în care întrebarea (în ceea ce priveşte dovada
existenţei
unei afecţiuni cauzate retroviral, deci HIV sau HCV) vine pe o cale
legală, din
partea avocatului unui pacient, tăcerea continuă. Cu greu, în cele din
urmă,
poţi afla un lucru foarte interesant: ţi se comunică simplul fapt că în
instrucţiunile de folosire ale aparaturii PCR, care provin de la firma
Hoffmann-La Roche, chiar pe prima pagină este tipărit cu litere mari şi
groase
următoarea frază:
TESTUL PCR NU
ESTE ADECVAT CA TEST HCV –SCREENING PENTRU CERTIFICAREA PREZENŢEI
VIRUSULUI HC
ÎN SÂNGE SAU PRODUSE DIN SÂNGE, SAU CA TEST DE DIAGNOZĂ PENTRU
CONFIRMAREA UNEI
INFECŢII HCV!
Şi cu toate
acestea, rezultatul acestui test este considerat a avea relevanţă de
100%
asupra unui diagnostic care poate însemna condamnarea (în câţiva ani) la
moarte, iar La Roche câştigă milioane în fiecare an cu acest test! Nu
ştiu dacă
vă este chiar pe deplin clar despre ce anume este vorba aici!!!
Concernul
farmaceutic ştie că testul nu este standardizat (şi aceasta deoarece
izolarea
virusului nu a fost niciodată realizată!) şi deci nu are relevanţă;
laboratoarele de analize (presupunând că acolo nu lucrează analfabeţi
care nu
ştiu să citească instrucţiunile de folosire ala aparaturii) ştiu şi ele
foarte
bine acest lucru, iar medicii, cel puţin aceea pe care cât de cât îi
interesează problema, meseria lor în cele din urmă, ştiu şi ei acest
lucru. ŞI
TOTUŞI ....... ŞI TOTUŞI PÂNĂ CÂND?
Introducere
Dacă ar fi să ne luăm după ştirile pe
care presa
ni oferă cu dărnicie, în ultimii 25 de ani omenirea a fost vizitată de o
serie
de epidemii îngrozitoare, în urma cărora n-ar fi trebuit să mai rămână
nici un
om pe pământul acesta. După ce războiul contra cancerului declanşat în 1971
de administraţia Nixon a fost declarat ca fiind pierdut în 1981,
administraţia
Reagan tăind finanţarea de miliarde de dolari, cercetarea medicală în
domeniul
cancerului şi mai ales virologii (această breaslă medicală care înghite
fonduri
de miliarde de dolari cu rezultate practic de doi bani) aveau nevoie de
ceva
„nou şi teribil“ care să le reasigure existenţa liniştită în turnul lor
de
fildeş.
Astfel că în Martie 1983 a fost
convocat la
New York primul Congres international asupra AIDS (la acea vreme Gallo
şi
Montagnier, independent unul de celălat, făcuseră afirmaţia în acelaşi
număr al
revistei « Science » cum că ar fi izolat virusul HI, agentul patogen
al AIDS), care era dominat de cercetătorii retrovirusurilor (care până
atunci
fuseseră bănuite - fără succes – a fi cauza cancerului). Acuma, războiul
cancerului fiind pierdut, cu ce să se mai ocupe dânşii? Aşa că,
profitând de o
serie de cazuri de Sarcom Kaposi relatate în ultimii ani, mai ales în
rândurile
homosexualilor americani, cercetătorul “retroviral” Lewis Thomas, şeful
de la New
Yorker Sloan Kettering
Institute, unul dintre principalii profitori ai „războiului contra
cancerului“
finanţat de administraţia Nixon, a lansat ipoteza unui agent patogen al
AIDS,
care nu provoacă el însuşi boala, dar prin inhibarea sistemului imunitar
deschide posibilitatea unor infecţii oportuniste şi în acelaşi timp
produce o
„celulă-clon“ care declanşează apariţia (formarea) tumorilor“. Ideea era
bună,
boala teribilă, omenirea ameninţată, singurii salvatori erau
cercetătorii
americani, guvernul trebuia să ia măsuri pentru a salva omenirea de la
dispariţie. Desigur, cine altcineva ne putea salva, dacă nu americanii!
În 23 Aprilie 1984 Gallo apare pe piaţă (adică la TV) cu testul
anticorpi contra virusuli HI, şi toată lumea cade pe spate de admiraţie,
cât de
grozavi sunt americanii. Astfel ne procopsirăm cu epidemia secolului
AIDS/HIV,
care urma să înjumătăţească populaţia globului (prin boală, sau prin
folosirea
permanentă a prezervativelor, asta încă nu s-a stabilit!).
Acuma, dacă presa şi-a făcut datoria de a ne ameţi de cap, dacă
medicii,
măcar cei care erau pricepuţi şi aveau cunoştinţe temeinice în domeniul
respectiv, n-au obiectat, dacă încasările concernelor farma erau peste
aşteptări, în fine, dacă a ţinut figura cu HIV, de ce să nu o mai
folosim de
câteva ori. Şi astfel apare în 1987 virusul HC (din nou sunt băieţii de
la
Laboratoarele Chiron cei mai isteţi
dintre toţi, curios, nu?) apoi ne mai alegem cu ceva vaci nebune, cu o
molimă
îngrozitoare de pneumonie (SARS), cu o gripă aviară de au murit de râs
lebedele
din Viena, cu un virus al oboselii cronice (motiv de concedii medicale
substanţiale), şi mai recent cu o gripă porcină, contra căreia, curios,
cel
puţin în Germania nu prea vrea nimeni să se lase vaccinat. Pentru că
după atâtea
minciuni, cine să-i mai creadă.
Ce s-a ales din aceste „molime ale secolului“, acuma, în 2009,
ştim
deja: Africa nu s-a depopulat din cauza AIDS (dimpotrivă, în ultimul
deceniu a
crescut populaţia cu peste 4% anual), epidemia de ciroze pe scară
globală
cauzată de Hepatita C se mai lasă încă aşteptată (mult şi bine), vaca
nebună
ne-a înebunit un pic pe noi, dar McDonalds tot mai funcţionează cu
succes, SARS
ne-a părăsit pe furiş, aşa cum şi venise, de gripa aviară s-au văzut
numai
lipovenii noştrii lăsaţi fără găini în ogradă, iar cu gripa porcină o
rezolvăm
de Ignat, când o să-i facem pe porcii infectatori cartaboşi şi
sângerete.
Stimaţi Domni cercetători, la cât de
mult v-a
crescut nasul după atâtea minciuni, mai puteţi oare folosi microscopul?
Mă
îndoiesc.
AIDS, marea epidemie, face circa
600 de victime pe an (nu veniţi acuma din nou cu Africa, nu ţine figura,
acolo
nici măcar nu se fac testele de confirmare a AIDS, acolo se pune
diagnosticul
„din ochi“), hepatita C nu a mărit numărul de ciroze care era statistic
cunoscut şi înainte de 1987, iar în ceea ce priveşte BSE (boala vacii
nebune)
în Germania nu a existat nici măcar un singur caz de îmbolnăvire, ce să
mai
vorbim de milioanele de morţi preconizaţi. Acuma,
dintotdeauna au existat oameni cărora le-a plăcut să se afle în
treabă. Dar nici chiar aşa. Bine, dar cum s-a ajuns aici?
Unul dintre motive ar fi
„explozia“ de teste
inventate sau folosite eronat, şi aici mă refer la testul PCR în primul
rând.
Se susţine că prin acest test se pot face foarte multe, se pot detecta
cele mai
mici cantităţi de ADN şi ARN, se pot crea anticorpi contra acestora,
etc. etc.
Ipoteze, consensuri, păreri.... Dar în baza acestor ipoteze concernele
farmaceutice vând terapii extrem de scumpe, care nu fac nimic altceva
decât
într-adevăr să-i îmbolnăvească pe săracii pacienţi. Dacă în cazul
hepatitei C
(al cărui virus, la fel ca şi cel HIV, nu a fost niciodată izolat)
neştiind cum
să o scoateţi la capăt, ne-aţi prezentat o perioadă de latenţă de 15-20
de ani,
în cazul BSE, aţi sărit peste.... vacă (nu cal, da poate în viitor se va
da şi
peste o gripă cabalină, de ce nu). Perioada de latenţă (deci din
momentul
infectării cu agentul BSE până la izbucnirea bolii –CJIK – boala
Creutzfeld-Jakob) pentru această afecţiune aţi stabilit-o la 55 de
ani!!! Adică
trebuie mai întâi ca virusul să iasă la pensie. Şi Domniile-Voastre o
dată cu
el.
AIDS
Deşi ne propunem ca în această
rubrică să ne
ocupăm cu precădere de virusul Hepatitei C, nu putem să o facem fără a
trece
mai întâi pe la “frăţiorul mai mare“, HIV. Între cei doi (HIV şi HCV)
există o
serie de similitudini suspecte, fapt pentru care toţi cei care doresc să
ştie
mai multe despre HCV trebuie să înceapă prin a face cunoştinţă cu
„minciuna“
HIV. Ambii „frăţiori“ sunt retrovirusuri, ambii nu au fost niciodată
izolaţi,
ambii sunt rezultatul unui „consens“ al cercetătorilor, ambii sunt
relevaţi,
chipurile, prin aceleaşi proceduri de testare, mai ales testul PCR (vezi
detalii în Virus-mania, Capitolul 3-AIDS), deci ambele afecţiuni sunt
diagnisticate prin proceduri indirecte, în ambele cazuri testele
anticorpi nu
sunt standardizate (logic, din moment ce virusul nu a fost niciodată
izolat),
ambele afecţiuni sunt terapiate prin aceleaşi proceduri, de inhibare a
sistemului imunitar, ambele terapii costă extrem de mult, etc. etc.
Singurul
noroc al celor cu Hepatită C este faptul că terapia (inhibarea
sistemului
imunitar) în cazul lor durează doar un an. În rest… tot o apă şi-un
pământ!
Drept urmare vă rog insistent,
dacă doriţi
să înţelegeţi mai mult decât vă spune medicul de familie (care de fapt
nu ştie
nici el prea multe, în afară de ce îi dă voie La Roche să ştie) sau
hepatologul
doritor de pacienţi, luaţi-vă un pic de timp şi citiţi Capitolul 3 din
„Virus-mania“, precum şi articolele din rubrica AIDS de pe Quibono.net.
Abea
apoi treceţi la Capitolul 4 - HCV.
Hepatita C
Anul naşterii: 1987. Locul
naşterii:
Laboratoarele Chiron-Corporation (care au făcut deja miliarde de dolari
cu
testul anticorpi HCV). Certificatul de naştere emis în baza unui test
anticorpi, care a fost realizat în felul următor (ca să vezi cum se pot
face
bani adevăraţi în zilele noastre): s-a recoltat sânge de la un pacient
bolnav
de hepatită non-A-non-B (numele iniţial al hepatitei C) care a fost
injectat de
către „zeii“ de la Chiron în cimpanzei.
Testul anticorpi este patentat (fapt care aduce firmei Chiron
miliarde
de dolari), este efectuat unuia sau altuia dintre pacienţii care
prezintă o
creştere a valorilor transaminazelor, şi se dă sentinţa definitivă :
Hepatită C. Perioadă de latenţă maximum 30 de ani. Adică un fel de
ghicit în cărţi a la « Mama Omida » : văd
eu aici un Crai de Tobă, şi peste 30 de ani o să te îmbolnăveşti de
ficat.
Trebuie să recunosc că cei de la
Chiron, şi
nu numai ei, sunt mai tari decât Fraţii Grimm la scirs poveşti de
adormit
copii. Şi eu atunci când am aflat prima oară de hepatita C şi am citit
frumoasa
poveste descrisă prin cărţile de aşa-zisă “popularizare”, am crezut că-i
aşa
cum scrie acolo, şi m-am îngrozit. Dar mie mi-a trecut. La Dumneavoastră
cum
e ?
Transaminazele, în mare măsură pot fi
crescute atunci când o persoană consumă regulat alcool în cantităţi mari
sau
când consumă droguri (peste 80% dintre « morfinomani » sunt şi HCV
pozitiv !).
Desigur că ele pot fi crescute şi ca
urmare
a unor alte afecţiuni care implică ficatul sau a unei medicamentaţii
pentru o
altă afecţiune, medicamentaţie care este prelucrată în primul rând de
către
ficat. Deci se ridică
întrebarea : ce anume îmbolnăveşte ficatul, virusul sau consumul de
droguri şi alcool, toxinele şi medicamentele? Caci dacă de fapt este
vorba
despre droguri şi alcool, atunci perioada de latenţă de 30 de ani se
explică
perfect. După o noapte de beţie, ficat este desigur afectat dar îşi
revine
repede. După 20-30 de ani de beţii zilnice, cam ce ar trebui să mai
rămână din
ficat? Cel puţin din punct de vedere logic, un “virusache” simpatic,
care stă
răbduriu într-un colţ, cu ochii pe calendar, să vadă dacă au trecut cei
20-30
de ani, ca să poată şi el scoate capul afară, chestia asta mi se pare o
glumă
proastă.
Doar că, aşa cum spunea Tolstoi:
“Omul este
mai degrabă gata să moară, decât să renunţe la proastele sale
obiceiuri”. Aşa
că pentru mulţi dintr noi, este mult mai comod să dai vina pe un virus
inexistent
şi pe o soartă crudă, pe un dentis neglijent sau pe un transplant de
sânge
făcut în Odorheiu-Secuiesc (iar sunt ungurii de vină, nu?), decât să
cauţi
adevărata cauza în propriul tău comportament.
La început se putea citi în presă
despre
hepatita C: pericolul subestimat, noua epidemie, tăcută şi agresivă,
etc. mai
nou se întâlnesc uneori articole cu un titlu de genul: “Pericolul
hepatitei C a
fost totuşi exagerat?”
Profesorul Manns din
Hanovra, iniţial unul dintre cei care au descris cele mai teribile
scenarii în
legătură cu epidemia hepatitei C, ne spune mai nou că având în vedere
cele mai
noi cercetări (uneori mi se face greaţă când aud formularea asta) precum
şi
raportul Costuri-Eficienţă, terapia hepatitei C devine relativ
contraindicată!
Adică? Costă prea mult şi nu-i de mare folos, aşa că …. Uitaţi-o. Aceste
aprecieri se bazează pe un recent mare studiu efectuat de Seef et al. şi
publicat în « Annals of interal medicine », care a cercetat
conservele de sânge al recruţilor americani care fuseseră conservate
(prin
frig) cu 45 de ani în urmă. Studierea persoanelor respective, după 45 de
ani a
arătat că cei al căror sânge fusese testat HCV-pozitiv nu se deosebeau,
în ceea
ce priveşte starea de sănătate generală precum şi starea de afectare a
ficatului,
de persoanele al căror sânge fusese testat HCV-negativ. Concluzia
studiului : nu are sens efectuarea unei terapii în condiţiile în care o
afecţiune nu are relevanţă nici după 45 de ani de la data recoltării
unei probe
de sânge care, la acea dată, părea a fi infectată HCV !
Acuma, când vine Domnule, boala
aia, parcă
era vorba că după 30 de ani. Nu? Da „uite-o nu-i“ nici după 45. O fi
adormit de
tot virusul ăla! Sau a murit de plictiseală după atâta aşteptat!
Toate acestea ne duc din nou cu
gândul la
faptul că anumiţi factori, consideraţi “co-factori”, sunt în realitate
principalii cauzator ai unei afecţiuni a
ficatului. Alcoolul, drogurile, intoxicaţiile chimice, toxinele din
alimentaţie, medicamentele, stressul permanent, radiaţiile, fumatul,
etc.
Anumite lucruri ar trebui să fie
clare
tuturor celor care, de frică sau din ignoranţă, doresc să facă terapia
standard
contra HCV, şi anume că:
- o biopsie nu va arăta mare
lucru (procent destul de ridicat de diagnistic fals) dar vă va afecta,
printr-o
intervenţie invazivă, direct ficatul, mai ales îc cazul în care de fapt
biopsia
va arăta un anumit grad de fibrozare, dar nu şi cauza acestei situaţii,
- terapia medicamentoasă standard
(Interferon şi Ribavirin) pe lângă extrem de multele şi periculoasele
efecte
secundare, afectează în primul rând ficatul, căci acesta este
principalul organ
al corpului care se ocupă cu filtrarea a tot ce provine în corp din
afară, deci
medicamentaţia aceasta (şi în general toate medicamentele) sunt în
primul rând
un balast toxic pentru ficat, adică tocmai pentru organul pe care
aparent dorim
să-l ajutăm să se însănătoşească.
- terapia cu Interferon şi
Ribavirină va produce un dezechilibru în cadrul sistemului imunitar prin
accentuarea producerii de celule Th2 (tip cytokin 2-deci producerea de
anticorpi) dar în acelaşi timp va inhiba producerea celulelor ajutătoare
Th1,
singurele care pot eficace ataca un virus intracelular, cu ajutorul
monoxidului
de azot produs de aceste celule (vezi “Revoluţia tăcută a medicinei
cancerului
şi AIDS” de Dr. Med. Heinrich Kremer – această lucrare fundamentală apărută în 2006, demontează perfect şi logic,
fundamentat ştiinţific, teoriile fantezist-virale ale AIDS-ului şi
cancerului.
Presupun că încă nu este tradusă în lb. română. Foarte probabil că voi
încerca cât
mai curând să vă dau pe Quibono.net cât mai multe citate din acestă
lucrare de
excepţie).
Domnul Profesor Dennin din Luebeck
(Germania)
are o explicaţie mult mai pertinentă (decât băieţii de la Chiron) asupra
fenomenului hepatitei C. Într-un studiu efectuat de Dennin et al. s-a
putut
face dovada că acea celebră “secvenţă genetică” de ADN uman care a fost
catalogată ca fiind “urma” retrovirusului HC şi care a constituit dovada
infectării, poate apare în organism endogen (deci este proprie corpului
şi nu
provenind din afară), atunci când celulele hepatice sunt deteriorate ca
urmare
a consumului de alcool şi/sau droguri (precum şi/sau alte intoxicaţii),
şi
cdrept urmare aceste celule deteriorate “exprimă” astfel de frânturi de
secvenţe
ADN.
Până când însă corpul
cercetătorilor şi
oamenilor de ştiinţă va accepta respectiva corectură în cazul hepatitei C
(aşa
cum s-a întâmplat deja în cazul cele G), va mai trece ceva timp. Asta şi
datorită faptului că terapia standard aduce încasări foarte frumoase
concernelor farma, ori aşa o vacă bună de muls nu poţi s-o trimiţi la
abator,
nu?
Ciroza HCV-pozitivă apare aproape
în
exclusivitate la alcoolici şi dependenţii de droguri, în timp ce un grup
semnificativ de persoane aflate în jurul vârstei de 50 de ani, testate
HCV-pozitiv, dar care duc o viaţă “liberă” de toxine dăunătoare
ficatului, cum
ar fi mai ales alcoolul sau drogurile (dar în ceea ce priveşte în mod
deosebit
ficatul, şi stressul psihic trebuieşte mereu luat în considerare ca
fiint un
co-factor favorizant unei îmbolnăviri), ei bine, un astfel de grup
practic nu
există din punct de vedere statistic. Şi nu numai statistic.
În privinţa AIDS, lucrurile
sunt
clare de mult, deşi nu se doreşte recunoaşterea acestor fapte: toţi
pacienţii
care care au murit tineri de AIDS, au consumat timp îndelungat ori
droguri ori
medicamentaţie antivirală,iar pe deasupra au fost terpiaţi cu AZT ! Nu
există
un grup semnificativ (cu însemnătate statistică) care să fi avut AIDS
în
prima parte a vieţii şi să nu fi consumat droguri sau medicamente
antivirale
timp îndelungat.
În privinţa Hepatitei C,
grupul semnificativ (de risc) îl constitue persoanele care timp
îndelungat au
consumat alcool sau droguri, cea mai mare parte dintre acestea
dezvoltând o
hepatită C după vârsta de 40 de ani.
Datele epidemilogice şi
toxicologice
pledează foarte clar în favoarea afirmaţiilor făcute mai sus, adică în
favoarea
unor intoxicaţii cronice ca factor cauzator a ceea ce este astăzi numit
AIDS
şi/sau Hepatita C. De ce oare nu sunt luate aceste dovezi, foarte
plauzibile,
respectiv aceste ipoteze, în calcul atunci când se vorbeşte despre
cauzele
provocatoare ale acestor afecţiuni? Simplu, conflictul de interese!
Precum şi
tendinţa general umană de a nu recunoaşte (şi renunţa) la un mod de
viaţă
dăunător, greşit. Este mult mai comod (dar şi dăunător în acelaşi timp)
să spui
că un virus din afară te-a îmbolnăvit, şi nu dragostea exagerată pentru
golirea
sticlelor.
(Cunosc un caz în care o
stimată doamnă în vârsă de circa 60 de ani înghiţea Ribavirina zilnică
cu câte
un pahar de Votcă!!! Caz autentic.)
Prin ipoteza infecţiilor
se
realizează profituri de miliarde:
- Afacerea
cu anticorpi: milioante de teste
de scanare a conservelor de sânge (4 milioane pe an doar în
Germania)
aduc profituri
uriaşe concernelor farma.
- Afacerea
cu terapiile: profituri foarte
mari din vînzarea de medicamente antivirale şi imunosubpresoare
- Afacerea cu vaccinurile (acolo unde
eventual există): este Cenuşăreasa profiturilor, căci însăşi
actualele
teorii oficiale (AIDS şi Hepatita C) spun că cine are anticorpi HIV
sau
HCV, va muri. Ori, care va fi nebunul care nu are anticorpi HIV sau
HCV
şi, lăsându-se vaccinat (vaccinul are ca scop crearea de anticorpi
în
organism contra unui anumit agent patogen) îi va .... căpăta!
Acuma, oameni
buni, sincer, mai pricepeţi ceva? Ceea ce afirmă «savanţii», ceea ce se
poate
citi în teoriile lor abracadabrante, pur şi simplu te năuceşte. Adică,
dacă ai
anticorpi contra HIV sau HCV eşti condamnat la moarte. Deci, noi,
« cercetătorii », ne străduim să cream un vaccin contra HIV, un altul
contra HCV, ca să aveţi şi voi cu toţii anticorpi pentru HIV şi HCV,
adică... ? Să murim cu toţii, sau
cum ? Ceva este strâmb rău de tot în medicina asta alopată !
Prin ipoteza intoxicaţiilor,
din
contră, nu se realizează de loc profituri! Vor profita concernele farm,
medicii
şi “vânătorii de virusuri” dacă oamenii vor trăi sănătos, vor elimina
din viaţa
lor alcoolul, drogurile, medicamentele antivirale şi imunosubpresoare,
toxinele
din alimentele produse industrial, etc.? Desigur că nu! Vor profita doar
oamenii obişnuiţi, ca noi. Între cele două ipoteze există un confict de
interese enorm. Care virolog, care câştigă milioane din drepturile
asupra unui
patent al testelor HIV sau HCV (vezi Montagnier, Simon Wain-Hobsen,
Robin
Weiss, Gallo, etc) va risca să arunce doar o singură privire înspre
ipoteza
intoxicaţiilor?
Nici unul dintre cei mai sus
amintiţi,
precum şi mulţi alţii care nu au fost amintiţi, nu va face aşa ceva,
căci asta
va însemna pierderea avantajelor financiare. Ruina!
Care medic, care ani de zile,
poate cu bună
credinţă în ipoteza teoriei virale, a terapiat bolnavii cu
medicamentaţia
standard antivirală pentru AIDS şi hepatita C, va îndrăzni să priveasă
în
cealaltă direcţie? În primul rând pentru că învăţătura primită de el în
Şcoala
de medicină i-a închistat într-un anumit mod de gândire. Marea
majoritate a
medicilor nu mai pot gândi alternativ. Decenii la rând copii noştri,
copii
sănătoşi, au fost terapiaţi preventiv antiviral, cu scopul de a
preîntâmpina
apariţia unei boli. Dar dacă datorită terapiei (vaccinurilor) va fi
afectat în
evoluţia şi dezvoltarea sa, vina va fi pusă asupra „afecţiunii de bază“
sau a
dezvoltării rezitenţei în agenţii patogeni faţă de actuala terapie
(actualul
vaccin nu mai este eficace - deci hai să punem de unul nou). Vaccinările
sunt
în foarte multe ţări obligatorii. Deci copilul nu are nici o şansă să
scape.
Astfel că în câteva generaţii vom fi o rasă de handicapaţi. Dar despre
asta
vezi în detaliu rubrica Vacinuri din Site-ul nostru.
Iar dacă o mamă HIV-pozitiv refuză
pentru ea
terapia cu AZT, copilul ei trebuie să fie terapiat cu AZT, chiar şi cu
forţa,
împotriva voinţei mamei (există multe cazuri de acest gen în USA şi
Anglia,
rezolvate juridic de către un judecător, prin decăderea din drepturi a
părinţilor, şi terpierea copilului cu forţa). Mă întreb ce fel
de animale mai suntem şi noi, căci oameni nu cred că ne
mai putem numi?
Qui bono